ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2122/2021

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 08.08.2018, reclamanții A., B.- augustIN, C., D., E., F., G., H. au chemat in judecată pârâta S.C. I. S.A. și pe intervenientul forțat J., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: pentru reclamanții A., B.- augustin, C. si G. suma de 4529 RON reprezentând daune materiale și suma de 530.000 de euro reprezentând daune morale, astfel pentru reclamantul A. suma de 150000 euro daune morale; pentru reclamantul B. augustin suma de 120000 euro daune morale; pentru C. suma de 120000 euro daune morale; D. suma de 40000 euro daune morale; E. suma de 40000 euro daune morale; G. suma de 20000 euro daune morale; H. suma de 20000 euro daune morale și pentru F. suma de 20000 euro daune morale.

Tribunalul Ilfov, secția civilă prin sentința civilă Nr. 657 pronunțată la 08 martie 2019 (astfel cum a fost rectificata prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 18.06.2019) a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B.- augustin, C., D., E., prin reprezentant legal C. și H., F., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S.A., și cu intervenientul forțat J., a obligat pârâta la plata sumei de 4.529 RON cu titlu de despăgubiri materiale către reclamanții A., B. augustin, C., G. și H. și la plata sumei de 100.000 RON către reclamanta A., 80.000 RON către reclamantul B.- augustin, 80.000 RON către reclamantul C., 50.000 RON către reclamanta D., 50.000 RON către reclamantul E., prin reprezentați legali C. și H., 50.000 RON către reclamantul F., prin reprezentant G., 20.000 RON către reclamantul G. și 20.000 RON către reclamanta H. cu titlu de daune morale; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata onorariului de expert cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin decizia civilă nr. 2058 din 29 noiembrie 2019 a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-reclamanți A., B. augustIN, C., D., E., F., G., H., si apelanta -pârâtă I. S.A., împotriva sentinței civile 657/08.03.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul - intervenient J..

Împotriva deciziei civile nr. 2058 din 29 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă reclamanții A., B.- augustIN, C., D., E. (prin reprezentanți legali C. și H.), F. (prin reprezentant legal G.), G., H. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este sumar motivată, instanța limitându-se la considerațiuni de ordin general cu privire la cuantificarea daunelor morale, precum și fără să facă o analiză concretă a jurisprudenței în materie.

Recurenții-reclamanți consideră că hotărârea recurată este nelegală deoarece în mod eronat instanța de apel a apreciat că suma acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale ar fi una corectă, cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, în condițiile în care reclamanții au la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară relevantă mai multe hotărâri judecătorești din care rezultă că în cauze similare instanțele au acordat despăgubiri pentru daune morale într-un cuantum mult mai mare.

Recurenții - reclamanți susțin că decizia recurată este nelegală deoarece instanța fără a proceda la o verificare atentă a elementelor concrete ale speței prin raportare la practica judecătorească relevantă în materie, a apreciat în mod eronat că, raportat la trauma psihică suferită ca urmare a pierderii rudei lor apropiate, sumele acordate prin reducerea exagerată a pretențiilor formulate, ar constitui o satisfacție suficientă și echitabilă, fără a analiza în mod concret și complet toate implicațiile grave asupra vieții care au fost dovedite în cauză și care s-au datorat decesului intempestiv al rudei lor apropiate.

În acest context al susținerilor privind acordarea daunelor morale prin raportare la practica judecătorească relevantă în materie, recurenții-reclamanți au menționat mai multe hotărâri judecătorești pe care le consideră relevante în soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei către instanța de apel spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă S.C. I. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 februarie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Nu au fost depuse puncte de vedere asupra raportului de admisibilitate a recursului.

Prin încheierea din data de 17 iunie 2021, s-a admis în principiu recursul și s-a acordat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În raport cu aceste dispoziții, recurenții au susținut că hotărârea instanței de apel este sumar motivată, instanța limitându-se la considerațiuni de ordin general cu privire la cuantificarea daunelor morale, precum și fără să facă o analiză concretă a jurisprudenței în materie.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest aspect și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. ceea ce în prezenta pricină nu este cazul.

Simpla nemulțumire a recurenților-reclamanți cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către aceștia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat și nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluția pronunțată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unei nemotivări, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reține, că sub aspectul daunelor morale, jurisprudența din cauze asemănătoare nu reprezintă izvor de drept, nu are caracter obligatoriu, ci doar caracter orientativ pentru instanțele chemate să se pronunțe în spețe asemănătoare; analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate și a particularităților situației deduse judecății, nu prin raportare la practica altor instanțe.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se apreciază că a fost doar formal invocat, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 considerând că în mod eronat instanța de apel a apreciat că suma acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale ar fi una corectă, în condițiile în care reclamanții au la dosarul cauzei cu titlu de practică judiciară relevantă mai multe hotărâri judecătorești din care rezultă că în cauze similare instanțele au acordat despăgubiri pentru daune morale într-un cuantum mult mai mare.

Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În cauză, se constată că, în analiza cuantumului daunelor morale, instanța de apel a reținut în mod corect că, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, dar că la nivel legislativ și jurisprudențial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce privește acest tip de prejudicii.

Din acest punct de vedere se reține că jurisprudența invocată de părți reprezintă un punct de reper dar nu este esențială atât timp cât nu este una constantă și generalizată și că pentru asigurarea unui cuantum proporțional al daunelor morale instanța nu poate face abstracție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanțe este de a ține seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudența, în absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanțe, în alte cauze, care pot fi similare însă nu identice.

Sumele se stabilesc în fiecare cauză în parte în raport de circumstanțele concrete ale speței, de valorile efectiv lezate ale reclamantului și de importanța lor pentru persoana respectivă, de gradul de lezare pe care îl resimte reclamantul și se apreciază în cadrul fiecărui dosar în parte.

Aceste elemente diferențiază cuantumul daunelor în cadrul fiecărei spețe concrete.

Ceea ce este esențial este asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubire și prejudiciu, ceea ce a realizat de fapt instanța de apel.

Or, este evident că instanța de apel a procedat la examinarea jurisprudenței instanțelor din România precum și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, constată că în cuantificarea daunelor morale, instanța de apel a analizat în mod temeinic datele concrete ale cauzei și a apreciat în mod corect faptul că suma acordată reprezintă o reparație rezonabilă, justă și echitabilă pentru prejudiciului moral suferit de reclamanți, ca urmare a vătămării integrității corporale, care vine să repare suferințele acestora ca urmare a traumelor pricinuite de acel eveniment.

Cum prin decizia recurată instanța de apel în justificarea despăgubirilor acordate a avut în vedere atât criteriile de stabilire a daunelor morale, gravitatea leziunilor suferite, consecințele produse asupra vieții de familie și sociale, cât și principiul echității și proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată, criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, sunt nefondate.

Este eronată și aserțiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirile acordate, iar în analiza corectă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferințe, raportate la legăturile personale, vârsta și consecințele pe plan emoțional și social, astfel încât aserțiunile recurenților-reclamanți privind cuantumul daunelor morale vor fi înlăturate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul recurenților-reclamanți A., B. augustin, C., D., E. prin reprezentanți legali C. și H., F. prin reprezentant legal G. și H..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. augustin, C., D., E. prin reprezentanți legali C. și H., F. prin reprezentant legal G. și H. împotriva deciziei civile nr. 2058 din 29 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2021.