ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 02.07.2019, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 975 din 30 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 975 din 30 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul susține că instanța a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 435, art. 5, art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul susține că, astfel cum s-a reținut în doctrină, este lipsit de temei argumentul conform căruia din soluția ce urmează a se pronunța - aceea a anulării ultimei hotărâri conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ. - ar rezulta că nu pot fi sancționate decât cazurile în care se invocă efectul negativ al puterii de lucru judecat, nefiind permisă reanalizarea ultimei hotărâri.

Sub acest aspect, recurentul apreciază că soluția de anulare a ultimei hotărâri intervine în ambele ipoteze, indiferent că aceasta a nesocotit efectul negativ - art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - sau efectul pozitiv - art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - al primei hotărâri.

Ca atare, potrivit recurentului, ceea ce diferă este doar faptul că în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, după anularea ultimei hotărâri, este necesar să se procedeze la rejudecarea celei de a doua cauze cu respectarea, de data aceasta, a ceea ce se tranșase deja și dobândise autoritate de lucru judecat printr-o statuare anterioară a unei instanțe, în caz contrar ajungându-se la lipsirea de conținut a acestui efect al hotărârii judecătorești.

Ar însemna, totodată, în opinia recurentului, ca judecătorul, deși constată nesocotită autoritatea de lucru judecat, să refuze sancționarea acestei încălcări și să valideze o hotărâre, sub motiv că legea nu prevede cum ar trebui să procedeze după ce ar anula respectiva hotărâre, ceea ce constituie o încălcarea a prevederilor art. 5 alin. (2) și (3) C. proc. civ., precum și a art. 6 și art. 13 C.E.D.O.

Totodată, recurentul invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul susține și că instanța de revizuire a reținut în mod greșit că instanța de apel, prin mențiunea făcută în considerente referitoare la decizia nr. 1152 din 26 februarie 2018, ar fi dezlegat chestiunea privind manifestarea efectului pozitiv de lucru judecat, în condițiile în care nu a fost pusă în discuția părților această excepție și implicit instanța nu s-a pronunțat asupra ei.

Potrivit recurentului, nu poate fi primită interpretarea dată de Curte potrivit căreia această pretinsă dezlegare ar fi aplicabilă mutatis mutandis și pentru celelalte sentințe, a căror existență nu a fost pusă în discuția părților, instanța neanalizând și nepronunțându-se asupra excepției puterii de lucru judecat.

Astfel cum arată recurentul, soluțiile cu privire la excepțiile invocate de părți și soluționate de către instanță se regăsesc în dispozitivul hotărârii, or prin decizia pronunțată în apel nu a fost soluționată excepția puterii de lucru judecat cu privire la cele 3 sentințe menționate în cererea de revizuire.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L., prin administrator special C., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii.

Intimatele D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea cererii.

Intimata F., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a respins excepțiile inadmisibilității și a nulității recursului, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2021, cu citarea părților.

Prin încheierea din 16 iunie 2021, instanța a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 13 octombrie 2021, în vederea legalei citări a intimatei G. I.P.U.R.L.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, deși recurentul a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele expuse în susținerea cererii vizează încălcarea de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 435, art. 5, art. 513 alin. (4) C. proc. civ.. Aceste argumente se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza căii de atac declarate în cauză.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice. Atunci când este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu țină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

În raport de data demarării procesului - 14.08.2018, sunt incidente în cauză dispozițiile C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, iar analiza soluțiilor pe care instanța de revizuire le putea adopta a impus concluzia că numai efectul negativ al autorității de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identități de părți, obiect și cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaște posibilitatea ca același litigiu să fie soluționat de două ori, în raport de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Așadar, în speță, revizuentul poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ, care impune existența triplei identități evocată mai sus, de părți, obiect și cauză.

În consecință, instanța a constatat, în mod legal, că cererea de revizuire apare, față de considerentele relevate, ca fiind inadmisibilă de plano, cât timp revizuentul invocă încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat.

Ca atare, soluționând cauza cu respectarea dispozițiilor procesuale incidente: art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 alin. (2), art. 431 alin. (2), art. 513 alin. (4) C. proc. civ., nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de revizuire a art. 5 C. proc. civ., respectiv a art. 6 și art. 13 C.E.D.O., astfel cum a susținut revizuentul.

Întrucât cererea de revizuire este de plano inadmisibilă, critica ce vizează faptul că în mod greșit s-a reținut că instanța de apel a dezlegat chestiunea vizând pretinsa manifestare a efectului pozitiv al lucrului judecat, nu poate fi analizată.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 1660A din 18 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.