ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2021

Ședința publică din data de 13 octombrie 2021

Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a chemat în judecată pe pârâta COMUNA DOGNECEA, prin primar, solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 940.888,27 RON, reprezentând sumă încasată cu titlu de contravaloare pierdere de creștere pe anul 2015 - 758.906,19 RON și chiria anuală pe anul 2017 - 181.982,08 RON; obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente începând cu data achitării sumelor și până la data restituirii sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 119 din 1 aprilie 2019, Tribunalul Caraș-Severin respinge acțiunea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 818 din 28 octombrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, este admis apelul declarat de reclamantă, fiind schimbată sentința instanței de fond, iar rejudecând, acțiunea reclamantei este admisă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 940.888,27 RON, la care se adaugă dobânda legală, de la data plății, până la restituirea efectivă a debitului; a fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru în apel și la fond.

Împotriva deciziei instanței de apel se formulează recurs de către pârâta COMUNA DOGNECEA.

Prin memoriul de recurs s-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate și păstrarea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Motivele de recurs invocate au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În esență, recurenta invocă faptul că instanța de apel a aplicat o lege care nu era în vigoare la data nașterii raportului juridic și, ca atare, a înfrânt principiul constituțional potrivit cu care, legea civilă nu retroactivează.

Susține recurenta, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faptul că, urmare a Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale a României, în intervalul de timp 20 iulie - 2 septembrie 2017, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 225/2010 au fost suspendate de drept, iar de la data de 3 septembrie 2017, efectele juridice ale acestuia au încetat în totalitate. Deși intimata - reclamantă a achitat sumele pretinse în prezenta cauză, nu a înțeles să formuleze nicio plângere ori contestație ori cerere de chemare în judecată a vreunei entități implicate în procesul de expropriere prin care să își valorifice pretinsul drept ce ar rezulta din prevederile art. 14 din Legea nr. 225/2010, acceptând demararea lucrărilor aferente investiției în condițiile stabilite - ca plata taxelor prevăzute de lege.

Consideră recurenta că, în măsura în care Guvernul României ar fi înțeles să scutească reclamanta de plata taxelor ar fi făcut-o în mod expres așa cum a procedat în alte situații privind lucrări de interes public. Exceptarea statului de la plata de despăgubiri este opțiunea legiuitorului, astfel cum s-a și reținut în considerentele Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale, și se materializează printr-un text de act normativ, iar dacă prin actul normativ prezent nu s-au acordat astfel de facilități concluzia este în sensul că plățile făcute au fost datorate și nu, astfel cum susține intimata reclamantă, nedatorate.

Mai mult, susține recurenta, instanța de apel motivează că interpretarea dată de Curtea Constituțională în decizia menționată, oricum nu este aplicabilă cauzei, nici în raport de situația dedusă judecății, dar nici în raport de data publicării acesteia în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, dar își motivează hotărârea pe dispozițiile Legii nr. 233/2018, lege care este adoptată după momentul plăților, astfel încât nu se aplică pentru că nu poate retroactiva.

S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității recursului, iar în completul de filtru a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen pentru soluționarea în ședință publică.

La data de 26 august 2021 intimata a formulat cerere prin care a invocat excepția de nelegalitate a art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 susținând, în esență, faptul că aceste prevederi încalcă dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, act normativ cu putere superioară, aflat în categoria legilor organice, prin care este stabilită o exceptare de la plata unor despăgubiri.

Cu prioritate, Înalta Curte va analiza excepția de nelegalitate invocată de către intimată, excepție care vizează dispozițiile art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 în ceea ce privește condiționarea "predării terenului de achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea mase lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv".

Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.

H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar statul român - este un act administrativ cu caracter individual, producând efecte doar față de persoanele nominalizate în mod expres în conținutul său și nu conține reglementări cu caracter general, care produc efecte erga omnes; de asemenea soluționarea pe fond a litigiului depinde de acest act administrativ care a condiționat predarea terenului de achitarea unor sume de bani, sume care sunt pretinse de către intimata reclamantă în cauza de față.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru soluționarea pe cale incidentală a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015.

Având în vedere că prin motivele de recurs se aduc critici cu privire la aplicarea greșită a mai multor norme de drept material pe care instanța de apel și-a întemeiat decizia recurată, printre care și H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, critici pe care Înalta Curte trebuie să le analizeze, ținând seama și de interdependența problemelor ce formează obiectul recursului și al excepției de nelegalitate, considerentele care vor urma sunt comune dezlegărilor ce se vor da celor două aspecte.

Recurenta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, invocându-se dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 225/2010, interpretarea eronată a Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale, dar și încălcarea dispozițiilor legale din H.G. nr. 841/2015.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Prin H.G. nr. 700 din 19 august 2014 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și a fost declanșată procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "LEA 400 KV de interconexiune Reșița (România) - Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparținând fondului forestier administrate de unitățile administrative și de Romsilva - Direcția Silvică Caraș-Severin și 11 unități administrativ teritoriale (UAT), inclusiv Comuna Dognecea.

Potrivit acestei hotărâri de guvern, expropriator al imobilelor proprietate privată este statul român, reprezentat de Secretariatul general al Guvernului, prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A.

Ulterior, în vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării acestui obiectiv de interes național, a fost adoptată H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 "pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" - S.A., având ca beneficiar statul român, pentru suprafața necesară realizării obiectivului.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 841/2015 s-a aprobat ocuparea temporară a terenului care face parte din fondul forestier național, teren compus din terenuri care sunt proprietate publică a statului, cât și din terenuri aflate în proprietatea publică a unor unități administrativ-teritoriale, printre care și Comuna Dognecea, recurenta din prezenta cauză.

Hotărârea de Guvern arătată, a condiționat predarea terenurilor de achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației și de întreținere a acesteia până la revenirea la situația anterioară, sume pe care intimata le-a achitat și pe care le solicită a-i fi restituite în considerarea efectuării unei plăți nedatorate.

La momentul edictării H.G. nr. 841/2015 exista Legea nr. 225/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, lege care prevedea la art. 14 alin. (1) că scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și respectiv, din fondul forestier național, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004.

În speță, fiind vorba despre ocuparea temporară a unor terenuri din fondul forestier național, scutirea se referă la taxele prevăzute în art. 42 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 46/2008 (taxa (garanția) pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier, chiria care se achită proprietarului, contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității, valoarea obiectivelor dezafectate de pe terenurile respective, cheltuielile de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv).

Legea nr. 255/2010 este legea specială în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în cuprinsul ei fiind stabilit cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării lucrărilor de utilitate publică, modalitatea în care sunt stabilite despăgubirile cuvenite celor expropriați, procedura de efectuare a plăților și de contestare a tuturor actelor emise în aplicarea legii, precum și situațiile în care legiuitorul a considerat că există situații de excepție în care nu se achită taxele și despăgubirile aferente.

O astfel de excepție este cea prevăzută în art. 14 alin. (1) potrivit cu care scoaterea definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean ori local din circuitul agricol ori forestier național, se exceptează de la plata taxelor prevăzute în Legea fondului funciar, în Codul Silvic și în Legea îmbunătățirilor funciare.

Prin Decizia nr. 67/2017 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exceptarea de la plata despăgubirilor, dar numai în privința despăgubirilor cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private.

În mod corect instanța de apel a reținut faptul că Decizia nr. 67/2017 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzei deoarece este vorba despre terenuri aflate în proprietatea publică a acestei unități administrativ-teritoriale, respectiv Comuna Dognecea.

Este însă greșită susținerea instanței de apel, inclusiv raționamentul logico-juridic utilizat, potrivit căreia atâta vreme cât legiuitorul a înțeles să instituie o dispoziție derogatorie, o scutire acordată pentru realizarea obiectivelor de interes național, județean și local, intimata TRANSELECTRICA S.A. nu avea obligația de a achita suma de 940.888,27 RON recurentei întrucât lipsește temeiul legal pentru efectuarea acestei plăți.

Astfel, instanța de apel omite faptul că obligația de plată a fost stabilită în sarcina intimatei printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 841/2015 aflat în vigoare și care își producea pe deplin efectele, atât la data plății, cât și la momentul soluționării apelului.

Modalitatea în care acest act administrativ poate fi lipsit de efectele sale și înlăturat din circuitul civil, nu a fost pusă în discuție în faza apelului astfel încât instanța să nu țină seama de existența acestuia, în cuprinsul deciziei nefiind regăsită nicio referire cu privire la înlăturarea acestuia.

Abia în recurs a fost invocată excepția de nelegalitate a H.G. nr. 841/2015, fapt însă care nu acoperă omisiunea instanței de apel de a arăta de ce a considerat că actul normativ nu reprezintă temei legal pentru efectuarea plăților.

Într-adevăr intimata-reclamantă avea vocația de a beneficia de scutirile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 255/2010, ținând seama că era vorba despre un obiectiv de interes național, terenul scos temporar din fondul forestier național aparținea proprietății publice a unei comune, însă nu este nimic nelegal ca legiuitorul să deroge în mod expres printr-un act cu caracter individual ca predarea terenului să se facă după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Înalta Curte consideră că indiferent de caracterul de act normativ inferior Legii nr. 255/2010, Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, trebuie respectată voința legiuitorului, susținută de interese economice, sociale, locale etc. ca, în cazurile speciale reglementate în mod individual, să se stabilească în sarcina expropriatorului, respectiv statul român prin TRANSELECTRICA S.A., obligația de a achita sume de bani care deservesc, în esență, tot interesul național, județean ori local, și care constau în refacerea vegetației forestiere distruse cu ocazia efectuării lucrărilor.

În Nota de fundamentare la H.G. nr. 841/2015 se arată faptul că ocuparea temporară a terenurilor se face cu defrișarea vegetației forestiere pe suprafață de 51,5591 ha, iar perioada de 10 ani prevăzută pentru ocuparea temporară include în cazul terenurilor care au categoria de folosință pădure sau clasă de regenerare și perioada necesară efectuării lucrărilor pentru redarea terenurilor în condiții apte de a fi împădurite.

Este opțiunea legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanții săi, de la plata unor taxe ori despăgubiri, având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes național și local. De asemenea este tot opțiunea legiuitorului de a stabili în sarcina statului, prin reprezentanții săi, obligarea la plata unor taxe ori despăgubiri, astfel cum în speță a făcut-o, chiar printr-un act normativ de o putere inferioară legii, în considerarea unor rațiuni economico-sociale, eminamente de interes național ținând seama de situația actuală a defrișărilor masive care au avut loc pe întreg teritoriul țării.

Prin H.G. nr. 841/2015 (art. 1 alin. (12) sunt stabilite în sarcina statului, prin reprezentantul său TRANSELECTRICA S.A., plata a două taxe: contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice, respectiv cheltuielile de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv (aceste cheltuieli sunt prevăzute în art. 42 alin. (1) lit. c) și e) din Legea nr. 46/2008).

Având în vedere destinația acestor sume instituie prin H.G. nr. 841/2015 (refacerea fondului forestier afectat prin efectuarea lucrărilor stabilite) nu se poate concluziona decât în sensul că beneficiarul final al acestor cheltuieli va fi statul, în calitate de proprietar al fondului forestier național.

Faptul că intimata reclamantă solicită și restituirea, cu titlu de plată nedatorată, și a unor sume achitate cu titlu de chirie, care însă nu au fost stabilite în sarcina sa prin H.G. nr. 841/2015, urmează a fi analizat de instanța de apel în rejudecare, funcție și de temeiurile de drept invocate.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată, iar în ceea ce privește recursul acesta urmează a fi admis, în temeiul art. 497 C. proc. civ. fiind reținut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind stabilită situația de fapt corespunzătoare care să determine o corectă aplicare a normelor legale invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de nelegalitate, invocată de intimata-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMUNA DOGNECEA împotriva deciziei civile nr. 818/A din 28 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2021.