ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 785/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezeriș, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.860.506,85 RON (suma fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare pierdere de creștere pe anul 2015 - 1.160.508,99 RON conform facturii nr. x/02.11.2015 și O.P. nr. x/10.11.2015; cheltuieli reinstalare fond forestier pe anul 2015 - 36.612,92 RON, conform facturii nr. x/18.11.2015 și O.P. nr. x/20.11.2015; chirie anuală pe anul 2016 - 331.692,47 RON, conform facturii nr. x/10.08.2016 și O.P. nr. x/18.08.2016; chirie anuală pe anul 2017 - 331.692,47 RON, conform facturii nr. x/21.12.2016 și O.P. nr. x/30.01.2017); obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate de la data achitării sumelor și până la data restituirii sumei de la petitul 1; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În motivarea cererii, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a arătat că, în calitate de expropriator în numele Statului Român, în temeiul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județeanși local cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările si completările ulterioare, a demarat procedurile de expropriere și scoatere din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de investițiiși de interes național "LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România) - Pancevo (Serbia)". În acest sens, Guvernul României a adoptat la data de 19 august 2014 H.G. nr. 700/2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici șideclanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România) - Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparținând fondului forestier administrate de unitățile administrative și de ROMSILVA - Direcția Silvică Caraș-Severin și 11 unități administrativ teritoriale (UAT) inclusiv Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș.

În vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de interes naționalmenționat, al cărui beneficiar și proprietar este Statul Român, s-a adoptat Hotărârea de Guvern nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, pentru suprafața necesară realizării proiectului.

În cadrul demersurilor pentru obținerea avizelor prealabile și ulterioare emiterii H.G. nr. 841/2015, precum și în timpul realizării lucrărilor efectiv la linia de înaltă tensiune au fost condiționați de plata taxelor prevăzute de art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic republicată, respectiv garanția pentru scoaterea temporară, contravaloarea pierderii de creștere, cheltuieli de reinstalare și chiria anuală pentru realizarea proiectului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1341, art. 1344, art. 1635-1640 din C. civ., art. 148, art. 192 și art. 194 și următoarele din C. proc. civ., precum șidispozițiile legal invocate în cuprinsul cererii.

Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin încheierea nr. 38 din 16 noiembrie 2018,pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția de necompetență materială a secției I Civile a Tribunalului Caraș-Severin și a trimis cauza, spre soluționare, secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Caraș-Severin - complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

Cauza a fost înregistrată, la data de 4 decembrie 2018, pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018*.

Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. A arătat că reclamanta nu a formulat niciun demers împotriva actelor administrative și a actelor administrativ fiscale prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 1.860.506,85 RON. Din acest punct de vedere, în lipsa unei decizii de soluționare a contestației, pârâta a apreciat că instanța de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acțiunea reclamantei este inadmisibilă. Pe fondul cauzei, a susținut faptul că se impune respingerea acțiunii reclamantei, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile necesare existenței unei plăți nedatorate.

Reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 102/2019 din 18 martie 2019, a respins acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezeriș.

În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut că pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepțiainadmisibilitățiiacțiunii care a fost considerată apărare, fiind analizată odată cu fondul.

Tribunalul a constatat că reclamanta, în susținerea cererii de chemare în judecată, a invocat două temeiuri de drept distincte, respectiv plata nedatorată, pe de o parte șiîmbogățirea fără justă cauză, pe de altă parte.

În ceea ce priveșteîmbogățirea fără justă cauză, prin raportare la prevederile art. 1345 și art. 1347 din C. civ., instanța de judecată a constatat că nu este îndeplinită condițiaabsenței oricărui mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a pierderii invocate.

După cum însăși reclamanta a arătat, aceasta are și posibilitatea acțiunii pe calea plății nedatorate reglementată de art. 1341-1344 din C. civ., prin raportare la care au fost analizate pretențiile sale.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile șiordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente constatate ca fiind neconstituționaleîși încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei CurțiiConstituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiileConstituției, pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Astfel, ca urmare a pronunțării deciziei CurțiiConstituționale nr. 67/2017, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că în intervalul de timp cuprins între 20 iulie - 2 septembrie 2017, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 au fost suspendate de drept, iar de la data de 3 septembrie 2017 efectele juridice ale acestui text de lege au încetat în totalitate.

A mai reținut că pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții "LEA/400 KV de interconexiune Reșița (România) - Pancevo (Serbia) au fost îndeplinite operațiuni prealabile, respectiv au fost emise acte administrative prealabile și de aprobare - existente la dosarul cauzei.

În tot acest proces, în urma căruia reclamanta a achitat sumele pretinse prin cererea de chemare în judecată, aceasta nu a înțeles să formuleze nicio plângere/contestație, respectiv cerere de chemare în judecată a vreunei entități implicate în acest "proces" prin care să își valorifice pretinsul drept ce ar rezulta din prevederile invocatului art. 14 din Legea nr. 255/2010 acceptând demararea lucrărilor aferente investiției în condițiile stabilite - cu plata taxelor prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 3 din același act normativ (Legea nr. 255/2010) care stabilesc că:

"potrivit prevederilor prezentei legi vor fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, și a oricăror alte entități, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor șijudețelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes național, județeanși local".

Terenul pe care au fost realizate lucrările invocate de către reclamantă aparține domeniului public al Unității Administrativ Teritoriale Ezeriș, așa cum rezultă din Decizia nr. 10/20.04.2015 a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Comisariatul de Regim Silvic și A., Decizia de expropriere nr. 213/2014 și art. 1 din H.G. nr. 841/2015. Drept urmare, reclamanta nu a fost și nici nu poate fi scutită de plata taxelor prevăzute de lege, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 - articol care a fost declarat neconstituțional.

Argumentele reclamantei cum că, pentru un alt obiectiv de investiții, Guvernul României a prevăzut în proiectul de hotărâre de guvern, în mod expres, scutirea de la plata taxelor (proiect depus la ultimul termen de judecată), este corect, însă nu poate fi primit, deoarece în cauză este aplicabilă o altă hotărâre de guvern, respectiv H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, pentru suprafața necesară realizării proiectului.

În art. 1 alin. (12) din această hotărâre de guvern, se prevede că "predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv".

În măsura în care Guvernul României ar fi înțeles să scutească reclamanta de plata taxelor, ar fi făcut-o în mod expres așa cum, de altfel, a procedat în proiectul de hotărâre invocat de către reclamantă, însă pentru o altă lucrare de interes public.

De altfel, și Curtea Constituțională, chiar în Decizia nr. 67/2017, invocată tot de către reclamantă, în alin. (25) "reține că este opțiunea legiuitorului de a excepta statul prin reprezentanții săi de la plata unor taxe, cum ar fi taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național (care, în mod normal, se depune în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică, aflat la dispozițiaautorității publice centrale care răspunde de silvicultură), având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes naționalși local.

Însă, opțiunea sa de a excepta statul (prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator) de la plata despăgubirii care în mod firesc însoțește orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituțională. Așadar, prin neluarea în considerare a criteriilor stabilite la art. 41 alin. (1) lit. b) - d) și art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 în determinarea cuantumului despăgubirii, se ajunge la golirea de conținut a acesteia, din moment ce este doar proclamată, fără, însă, a fi efectivă. Indiferent de scopul pentru care au fost expropriate terenurile, de categoria de folosință a acestora sau de natura obiectivelor care urmează a fi edificate pe terenurile expropriate, statul trebuie să acorde o dreaptă despăgubire care se determină luând în considerare criterii specifice fiecărei categorii de terenuri".

Deci, exceptarea statului de la plata de despăgubiri este opțiunea legiuitorului și se materializează printr-un text de act normativ. În construcția obiectivului în discuție, prin actul normativ nu s-au acordat astfel de facilități, prin urmare plățile făcute au fost datorate, și nu nedatorate, astfel cum susține reclamanta.

Împotriva sentinței primei instanțea declarat apel reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., solicitând admiterea apelului, iar în rejudecare, modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comuna Ezeriș împotriva sentinței civile nr. 102/2019 din 18 martie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect pretenții; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea în pretenții formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna Ezerișși, în consecință: pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cu titlu de restituire plată nedatorată:

- suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2016, cu dobânda legală socotită de la data plății nedatorate - 18 august 2016 și până la restituirea efectivă a sumei;

- suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2017, cu dobânda legală socotită de la data plății nedatorate - 30 ianuarie 2017 și până la restituirea efectivă a sumei.

A fost menținută în rest sentința primei instanțe cu privire la respingerea ca neîntemeiate a celorlalte pretențiibănești ale reclamantei. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 15.358,26 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în primă instanțăși în apel.

Examinând sentința atacată din perspectiva criticilor aduse prin motivele de apel, în limitele devolutive ale apelului consacrate de art. 477-478 C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

A observat că prima instanță a statuat, în esență, că atâta vreme cât prin Hotărârea de Guvern nr. 841 din 7 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 763/13.10.2015 s-a stabilit că predarea terenului în vederea efectuării lucrărilor de utilitate publică se face pe bază de proces-verbal "după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv", suma achitată de către reclamantă nu a fost nedatorată, așa cum a susținut reclamanta, ci a avut un temei legal și, totodată, o cauză juridică (hotărârea de guvern) care nu a fost atacată în contencios administrativ și nici nu a fost desființată până în prezent.

Este adevărat că Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 pare a veni în contradicție cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județeanși local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Deși aceste prevederi legale instituie gratuitatea scoaterii definitive ori temporare a terenurilor necesare realizării unor obiective de utilitate publică de interes național, județean sau local, totuși, Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 prevede expres, la art. 1 alin. (12), că predarea-primirea terenurilor ce compun suprafața de 51,6499 ha, necesară realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), Tronsonul I" se va face cu plata contravalorii pierderii determinate de defrișarea prin tăierea înainte de maturitate a copacilor de pe terenurile forestiere respective.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 au fost declarate parțialneconstituționale, însă decizia CurțiiConstituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 581/20.07.2017, nu are incidență în litigiul dedus judecății.

Astfel, s-a arătat că prin decizia anterior menționată, Curtea Constituțională a statuat că "soluția legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județeanși local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b) - d) și art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, este neconstituțională".

Așadar, Curtea Constituțională nu a declarat în întregime textul de la art. 14 din Legea nr. 255/2010 ca fiind neconstituțional, ci doar a subliniat că soluția legislativă propusă, aceea de a scoate în mod gratuit, definitiv sau temporar, suprafețe de teren din proprietatea persoanelor fizice sau juridice private, vine în contradicție cu principiul constituțional înscris în art. 16 alin. (1), precum și cu prevederile art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ocrotirea în mod egal de către lege a proprietății private, indiferent de titular și posibilitatea exproprierii doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Or, litigiul dedus judecății nu poartă asupra unor terenuri aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice private, ci este vorba despre terenuri forestiere aflate în proprietatea Comunei Ezeriș care, potrivit art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, este o persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu (dispoziția este similară celei cuprinse în trecut în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, dispoziție în prezent abrogată).

În acest context, în care subiectul de drept de la care s-a dispus scoaterea temporară a terenului din fondul forestier național, este o persoană juridică de drept public, iar nu o persoană fizică sau juridică privată, este evident că Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurțiiConstituționale nu are vreo incidență în cauză, textul nefiind declarat a fi neconstituțional în întregime, ci numai dacă scutirea de la plata unei juste despăgubiri are în vedere măsuri de expropriere a unor terenuri aflate în proprietatea privată a unor particulari (persoane fizice sau juridice de drept privat).

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 erau pe deplin aplicabile raportului juridic ivit între reclamantă și pârâtă, în condițiile în care pârâta Comuna Ezeriș, din a cărei proprietate au fost scoase temporar terenurile forestiere, este o persoană juridică de drept public, iar consecința este că, potrivit dispoziției legii, scoaterea temporară a suprafețelor din fondul forestier național era exceptată de la plata taxelor prevăzute la art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare.

Cu toate acestea, a constatat că plata efectuată de către reclamantă nu a fost în întregime lipsită de temei pentru a fi in integrum o plată nedatorată, deoarece, cel puțin în privința sumelor stabilite a se plăti la predarea terenurilor pe bază de proces-verbal, prin art. 1 alin. (12) din Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, cât timp acest act normativ cu caracter individual nu a fost atacat în justiție nici pe cale principală, nici pe cale incidentală (prin invocarea excepției de nelegalitate), el există în peisajul juridic, este generator de efecte juridice și nu poate fi ignorat nici de către părțiși nici de către instanță.

Pe cale de consecință, instanța de prim control judiciar a reținut că, pentru toate sumele care s-au calculat și plătit în acord cu art. 1 alin. (12) din Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, respectiv cele privind contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și cheltuielile de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv, există un temei legal reprezentat chiar de hotărârea de guvern.

În acest sens, s-a arătat că plata astfel făcută nu poate fi considerată a fi nedatorată, singurele plăți nedatorate fiind cele calculate și pretinse cu un alt titlu decât cel de contravaloare pierdere de creștere, respectiv cheltuieli de reinstalare șiîntreținere.

Plecând de la aceste premise, Curtea de Apel Timișoara a constatat că în temeiul solicitărilor adresate de pârâtă, reclamanta a plătit suma totală de 1.860.506,85 RON din care:

- 1.1.160.508,99 RON - contravaloare pierdere de creștere pe anul 2015;

- 36.612,92 RON - cheltuieli reinstalare fond forestiere anul 2015;

- 331.692,47 RON - chirie anuală 2016;

- 331.692,47 RON - chirie anuală 2017;

Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 a reprezentat un temei legal pentru plățile efectuate cu titlu de contravaloare pierdere, respectiv cheltuieli de reinstalare fond forestier, astfel încât suma achitată cu acest titlu (în total 1.197.121,91 RON) nu poate fi considerată ca fiind o plată nedatorată câtă vreme hotărârea de guvern nu a fost desființatăși produce efecte juridice.

În schimb, pentru celelalte sume solicitate de către pârâta Comuna Ezeriș cu titlu de chirie anuală pentru anul 2016 și, respectiv anul 2017 (în total 663.384,94 RON) și achitate benevol de reclamantă, plata efectuată a fost una nedatorată, fiind lipsită de orice temei legal.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că în cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, prin care s-au aprobat condițiile în care se vor scoate terenurile din fondul forestier, nu s-a prevăzut plata unor chirii către proprietarul terenurilor, iar conform art. 14 din Legea nr. 255/2010 scoaterea temporară a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județeanși local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute de diverse acte normative, inclusiv cele de la art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, chiria pentru folosința temporară fiind reglementată de art. 42 alin. (1) lit. b) din Codul silvic.

În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei Comuna Ezeriș la restituirea sumelor achitate cu plata dobânzi legale, calculate de la momentul plățiiși până la data restituirii efective, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 1344 din C. civ., restituirea plății nedatorate urmează regimul juridic stabilit de art. 1635-1649 din același cod.

Așadar, a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 1645 din C. civ. referitoare la restituirea fructelor și a contravalorii folosinței bunului, dispoziții conform cărora:

- dacă a fost de bună-credință, cel obligat la restituire dobândește fructele produse de bunul supus restituirii și suportă cheltuielile angajate cu producerea lor. El nu datorează nicio indemnizație pentru folosința bunului, cu excepția cazului în care această folosință a fost obiectul principal al prestațieiși a cazului în care bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide;

- dacă cel obligat la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ținut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească și să îl indemnizeze pe creditor pentru folosința pe care bunul i-a putut-o procura;

În cauza dedusă judecății, pârâta nu poate fi considerată a fi de bună-credință atâta timp cât dreptul ei de a încasa chiria pretinsă pentru anii 2016-2017, nu a fost consacrat prin Hotărârea de Guvern nr. 841/2015, iar prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010 îl negau în mod expres și neechivoc.

Prin urmare, nu se poate reține decât ca fiind o atitudine imputabilă pârâtei solicitarea acesteia și încasarea de către aceasta a unor sume de bani cu ignorarea totală și nescuzabilă a actelor normative în vigoare.

În acest context, Curtea de Apel Timișoara a apreciat a fi incidente prevederile art. 1645 alin. (2) din C. civ., astfel că, fiind vorba despre plata nedatorată a unor sume de bani, fructele ce puteau fi dobândite sunt echivalentul dobânzii legale pe care reclamanta putea să o obțină la sumele achitate pârâtei dacă plata nedatorată nu ar fi avut loc, dobândă care i se cuvine așadar de la data efectuării plății nedatorate (18 august 2016 - pentru chiria pe 2016, respectiv 20 ianuarie 2017 - pentru chiria pe 2017) și până la restituirea ei efectivă.

Cu privire la celelalte pretenții ale reclamantei, instanța de apel a reținut că acestea trebuie să fie respinse, ca nefondate, întrucât plățile au fost efectuate cu temei, respectiv în baza Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, hotărâre care, atâta timp cât nu a fost atacată șidesființată reprezintă un temei valid al plăților respective, în limitele stabilite prin art. 1 alin. (12) din actul normativ menționat.

Împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de CasațieșiJustiție, secția a II-a civilă la data de 30 ianuarie 2020.

Recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea și schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul anulării în tot a sentinței civile nr. 102/2019 din 18 martie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În temeiul art. 453 din C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxele judiciare de timbru achitate de reclamantă în fond, apel și recurs.

Decizia recurată a fost criticată de recurenta-reclamantă sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea instanței de apel este, în parte, lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la soluția de menținere a sentinței primei instanțe în ceea ce privește celelalte sume solicitate, respectiv suma de 1.160.508,99 RON (achitată pârâtei cu titlu de contravaloare pierdere de creștere pe anul 2015) și suma de 36.612,92 RON (achitată pârâtei cu titlu de cheltuieli de reinstalare fond forestier pe anul 2015).

Pe de o parte, decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, iar, pe de altă parte, instanța de apel a încălcat aceleașidispoziții legale.

Au fost aplicate greșit prevederile H.G. nr. 841/2015 șidispozițiile art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ.

Totodată, a fost încălcat art. 7 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor părților din proces, dar și art. 20 din același cod.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susținut faptul că instanța de apel a respins, în parte, cererea în pretenții, pentru motivul că "plata efectuată nu a fost în întregime lipsită de temei pentru a fi in integrum o plată nedatorată, deoarece, cel puțin în privința sumelor stabilite a se plăti la predarea terenurilor pe bază de proces-verbal, prin art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015, cât timp acest act normativ cu caracter individual nu a fost atacat în justiție nici pe cale principală, nici pe cale incidentală (prin invocarea excepției de nelegalitate), el existând în peisajul juridic, este generator de efecte juridice și nu poate fi ignorat nici de către părțiși nici de către instanță".

Deșiinstanța de apel a stabilit în mod corect faptul că decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurțiiConstituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județeanși local, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 581 din 20 iulie 2017, nu este aplicabilă în cauza de față, nu a făcut aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 255/2010 și în privința celorlalte sume solicitate de Transelectrica S.A., în sensul de a dispune obligarea pârâtei să le restituie.

Exceptarea de la plata taxelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în ceea ce privește exproprierile realizate de către Statul Român prin reprezentanții săi, care în speță este Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A.

Acest aspect rezultă și din faptul că, ulterior publicării deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurțiiConstituționale în Monitorul Oficial al României Legea nr. 255/2010 a fost modificată prin Legea nr. 233 din 9 august 2018 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județeanși local), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 706 din 14 august 2018.

Articolul 14 din Legea nr. 255/2010 a fost completat cu alin. (2) și (3), prin art. I pct. 17 din Legea nr. 233/2018, acestea având următorul conținut:

"(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate și a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere.

(3) Coridorul de expropriere cuprinzând toate terenurile necesare realizării lucrării de utilitate publică se aprobă prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiției".

Prin acest text de lege s-a stabilit exonerarea reclamantei de la plata taxelor prevăzute de Codul silvic, respectiv chiria anuală, taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național, cheltuielile de instalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

Instanța de apel a respins, în mod nelegal, solicitarea Transelectrica S.A. de a se dispune restituirea sumelor încasate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș, cu titlu de contravaloare cheltuieli de reinstalare vegetație pe anul 2015 (36.612,92 RON) și pierdere de creștere pe anul 2015 (1.160.508,99 RON), sume care se regăsesc la art. 42 lit. c) și e) din Legea nr. 46/2008, iar art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede faptul că scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, din fondul forestier național, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), cu modificările și completările ulterioare.

Decizia ce formează obiectul recursului este nelegală, întrucât instanța de apel a ignorat prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010, a făcut o interpretare nelegală a Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ.

Art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 a fost invocat, în mod eronat, de instanța de apel ca temei al respingerii celorlalte pretenții ale reclamantei.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că nu se putea pune problema atacării în justiție, din motive de nelegalitate, a Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, întrucât acest act normativ este prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, fără de care nu se poate realiza un obiectiv de interes național, de utilitate publică, el neavând în conținutullui vreo prevedere care să genereze prin ea însășiobligația de a achita sumele de bani a căror restituire se solicită, prevedere care să încalce dispozițiile legale, să justifice interesul de a ataca actul normativ și să poată genera un litigiu de contencios administrativ.

Emiterea Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 a fost necesară în vederea scoaterii temporare a unor terenuri din fondul forestier național pentru realizarea obiectivului de interes național. Acest document nu stabilește în conținutul lui, în mod concret, vreo obligație bănească în sarcina Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., ci se aprobă ocuparea temporară pe o perioadă de 10 ani a unor terenuri din fondul forestier naționalșidefrișarea acestora. Prin urmare, nu ar fi existat niciun motiv ca această hotărâre de guvern să fie atacată.

S-a mai învederat faptul că Hotărârea de Guvern nr. 841/2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", beneficiar Statul Român, a fost emisă în aplicarea prevederilor art. 36, art. 37, art. 39 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) și ale art. 2 din Legea nr. 255/2010.

Acest act normativ (H.G. nr. 841/2015) este unul de putere inferioară legii și a fost emis pentru organizarea executării legii, astfel cum prevede art. 108 din Constituția României. Astfel, chiar dacă în conținutul hotărârii de guvern se menționează, la art. 1 alin. (12), faptul că "predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv", fără să se indice șiobligația de plată, această formulare nu reprezintă decât o reluare a textului de la art. 39, a cărui aplicare este prevăzută la art. 42 din Codul silvic (Legea nr. 46/2008), texte care se interpretează prin raportare la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Recurenta-reclamantă a arătat, pe de o parte, că Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic are un caracter general, în sensul că reglementează întreg domeniul referitor la fondul forestier național, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată. Pe de altă parte însă, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județeanși local este una specială, dedicată strict procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, ca mod de dobândire a proprietății publice de către Statul Român sau unitățile administrativ-teritoriale.

Așadar, legiuitorul a stabilit cadrul general prin legiferarea și adoptarea Codului silvic (Legea nr. 46/2008), care prevede inclusiv taxele despre care se face vorbire la art. 41 și art. 42, ulterior instituind o astfel de excepție cum este art. 14 din Legea nr. 255/2010, în cazul lucrărilor de interes național.

Cu alte cuvinte, este vorba despre situația în care Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic reprezintă reglementarea-cadru în ceea ce privește fondul forestier național, iar art. 14 din Legea nr. 255/2010 reprezintă reglementarea specială, derogatorie, excepția de la regula generală în materie.

În opinia recurentei-reclamante, pentru aprecierea din punct de vedere juridic a unei situații va trebui ca, în principiu, să fie avute în vedere momentele în timp ale adoptării actelor normative. Astfel, Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic a fost adoptată în anul 2008, iar Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județeanși local, a fost adoptată în anul 2010. Prin urmare, actul normativ mai recent este Legea nr. 255/2010 care primează față de Legea nr. 46/2008.

De menționat este și faptul că primul act normativ care a prevăzut excepția privind scutirea de la plata taxelor a căror restituire o solicită reclamanta a fost Legea nr. 210/2010 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de rețele de transport șidistribuție a energiei electrice, la art. 12 alin. (1).

Ulterior, Legea nr. 255/2010 a abrogat Legea nr. 210/2010, însă a preluat, în mod identic, prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 210/2010, la art. 14 menționându-se că "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județeanși local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Totodată, s-a făcut referire la faptul că, la pct. 15 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, Curtea Constituțională a reținut că Legea nr. 33/1994 reprezintă cadrul normativ general în materie de expropriere, în timp ce Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere, atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes național, județeanși local, astfel cum acestea sunt stabilite în art. 1 din lege.

Conform deciziei menționate, "textul legal criticat, realizând o exceptare atât de la plata taxelor datorate în temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) și art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cât și de la celelalte sume datorate în temeiul acelorași texte legale, sume care sunt parte a despăgubirii în caz de expropriere, face inaplicabile criteriile de determinare a despăgubirii datorate pentru terenurile expropriate din fondul forestier național, reglementând, practic, un transfer silit de proprietate cu titlu gratuit în proprietatea statului".

Un aspect foarte important este acela că instanța de contencios constituțional a constatat că "textul legal criticat pune în discuție o diferență de tratament juridic care nu este justificată în mod obiectiv șirațional, creând o discriminare evidentă, pe de o parte, în interiorul sferei normative a reglementării criticate, și anume între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier naționalși celelalte persoane titulare ale unui drept de proprietate asupra altor categorii de terenuri, iar, pe de altă parte, între persoanele proprietare ale unui teren din fondul forestier național care sunt expropriate pentru realizarea obiectivelor prevăzute de Legea nr. 255/2010 și cele proprietare ale unui teren din fondul forestier național sau din alte categorii de folosință, care sunt expropriate pentru realizarea altor obiective, ce excedează legii menționate".

Mai mult, la pct. 25 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, Curtea Constituțională a statuat că este opțiunea legiuitorului de a excepta statul prin reprezentanții săi de la plata unor taxe, cum ar fi taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier național, având în vedere necesitatea realizării unor obiective de interes naționalși local. Însă, opțiunea sa de a excepta statul (prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator) de la plata despăgubirii care în mod firesc însoțește orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituțională.

Față de considerentele reținute în Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurțiiConstituționale, recurenta-reclamantă a susținut faptul că excepția prevăzută de art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind scutirea de la plata taxelor se aplică oricum și în orice condiții, fiind o prevedere instituită de un act normativ cu caracter special, astfel încât nu este necesară includerea acestei excepții într-un alt act normativ cu caracter inferior, cum este Hotărârea de Guvern nr. 841/2015.

De asemenea, a arătat că în cuprinsul Legii nr. 255/2010 nu există nicio referire cu privire la necesitatea unor norme de aplicare a art. 14 din aceeași lege.

În fine, recurenta-reclamantă a menționat faptul că sunt îndeplinite cumulativ atât condițiile materiale, cât și cele juridice în vederea formulării acțiunii în restituire datorită îmbogățirii fără justă cauză, iar acest fapt juridic generează un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația celui care și-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogățit.

Prin urmare, sumele de bani menționateși dovedite că au fost achitate, prin depunerea ordinelor de plată, reprezintă plăți nedatorate, în accepțiunea dispozițiilor art. 1341 alin. (1) din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a depus, la data de 12 martie 2020, întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepția tardivității acestuia, întrucât nu a fost respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 485 din C. proc. civ. raportat la art. 185 alin. (1) din același cod. De asemenea, a invocat excepția nulității recursului, deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat prevederilor art. 488 și art. 489 din C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, rezumându-se la a preciza că decizia recurată a fost dată, pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar, pe de altă parte, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce ar conduce la posibila încadrare a criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că pârâta nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

La data de 11 martie 2020 recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă, admiterea recursului propriu, casarea în parte a deciziei recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința anulării deciziei recurate, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apărărilor pârâtei, a recursului promovat de aceasta și admiterea recursului propriu.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a înțeles să uzeze de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursurilor la data de 29 septembrie 2020.

Înalta Curte de CasațieșiJustiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1760 din 29 septembrie 2020, a respins excepțiatardivității recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare; a anulat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă; a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva aceleiași decizii, stabilindu-se termen de judecată la data de 12 ianuarie 2021, ora 11:00, cu citarea părților.

Prin încheierea din 14 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, termenul de judecată stabilit la 12 ianuarie 2021 a fost preschimbat, din oficiu, la data de 30 martie 2021.

La data de 25 martie 2021 pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara, având în vedere faptul că această instanță a pronunțat mai multe soluții contradictorii în spețe identice.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu preliminar, instanța supremă observă că recurenta-reclamantă a solicitat casarea deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și reținerea cauzei spre rejudecare, nesocotind că, în situația recursurilor judecate la Înalta Curte, noul Cod nu prevede soluția casării cu reținere, ci doar pe aceea a casării cu trimitere, după cum rezultă din art. 497, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, care nu sunt însă aplicabile în cauză, potrivit art. 25 din C. proc. civ.

Motivul de recurs invocat de către recurenta-reclamantă, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de instanțele devolutive. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului și apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Subsumat acestui caz de nelegalitate recurenta-reclamantă din prezenta cauză a susținut faptul că hotărârea instanței de apel este, în parte, lipsită de temei legal și că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire la soluția de menținere a sentinței primei instanțe în ceea ce privește celelalte sume solicitate, respectiv 1.160.508,99 RON și 36.612,92 RON, sume care au fost achitate pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș, cu titlu de contravaloare pierdere de creștereși de cheltuieli de reinstalare fond forestier pe anul 2015.

Decizia recurată a fost criticată de reclamantă, întrucât, pe de o parte, s-au aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, iar, pe de altă parte, instanța de apel a încălcat aceleași dispoziții legale.

Totodată, autoarea căii de atac a arătat că au fost aplicate greșit prevederile Hotărârii de Guvern nr. 841/2015 șidispozițiile art. 9, art. 1341-1344 raportat la art. 1635-1647 din C. civ., dar și că s-a încălcat art. 7 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea ca judecătorii să asigure respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor părților din proces, precum și art. 20 din același cod.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat restituirea sumei de 1.860.506,85 RON, cu dobânda legală aferentă, achitată pârâtei în baza art. 41 și art. 42 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic pentru scoaterea definitivă sau temporară a unor terenuri din fondul forestier național, în vederea realizării obiectivului de interes național LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România) - Pancevo (Serbia), linie electrică aeriană care traversează 11 unități administrativ teritoriale, inclusiv Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ezeriș.

Recurenta-reclamantă apreciază că a efectuat o plată nedatorată, din care a rezultat o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-pârâte, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, potrivit cărora "scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județeanși local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și art. 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. x, republicată, cu completările ulterioare".

Prin decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a CurțiiConstituționale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 581/20.07.2017