ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2062/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 15.07.2013 pe rolul Tribunalului Suceava, sub număr de dosar x/2013, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. București, au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:
- pentru A. - soția victimei, daune materiale în cuantum de 30.000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și alte obiceiuri creștinești și daune morale în cuantum de 2.000.000 RON pentru suferința provocată de decesul soțului acesteia;
- pentru B. - fiul victimei, daune morale în cuantum de 2.000.000 RON ca o compensare pentru pierderea unui părinte și prestații periodice în cuantum de 500 RON lunar începând de la data producerii accidentului rutier (26.08.2011) și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;
- pentru C. - fiul victimei, daune morale în cuantum de 2.500.000 RON având în vedere suferințele fizice și psihice pricinuite de decesul tatălui acestuia și de vătămarea integrității corporale ale acestuia, ca și pasager în autoturismul condus de către numitul B., precum și prestații periodice în cuantum de 500 RON lunar începând de la data producerii accidentului rutier (26.08.2011) și până la vârsta de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani.
De asemenea, au solicitat obligarea la plata dobânzii legale stabilită la nivelul de referință BNR din momentul producerii riscului asigurat (26.08.2011) care coincide cu momentul nașterii dreptului de creanță (potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările în România) și până la momentul plății efective și integrale a indemnizației de către pârâtă.
Prin sentința nr. 678 din 14 aprilie 2014, Tribunalul Suceava, secția Civilă a respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect "pretenții" formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. "D." S.A. București, prin Sucursala Suceava și, admițând, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C., a obligat pârâta S.C. "D." S.A. la plata către acesta a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 678 din 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava, reclamanții A., B. și C. au declarat apel, care, prin decizia nr. 296 din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat.
La data de 17 iulie 2015, recurenții-reclamanți A., B. și C. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În cuprinsul acestuia, recurenții-reclamanți s-au raportat prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În argumentarea recursului, recurenții au susținut, în esență, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale art. 48, 49 și 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) pct. 3 și art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010.
În opinia recurenților, instanța de apel a interpretat în mod greșit Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, respectiv dispozițiile art. 50 alin. (3).
Au afirmat că în mod greșit Curtea de Apel Suceava a interpretat acest text de lege prin coroborare cu alin. (2) al aceluiași articol și totodată cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 în sensul că dreptul la indemnizație este condiționat de prezența membrilor familiei conducătorului auto în vehicul sau în exteriorul acestuia la momentul producerii accidentului precum și de vătămarea directă a acestora în accident.
Totodată, recurenții au considerat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 care reglementează expres și limitativ cazurile de excluderi de la acordarea indemnizației și a ignorat faptul că în speță este vorba despre un contract ce acoperă prejudiciile cauzate prin fapta lucrului asigurat, în considerarea art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 raportat la art. 26 alin. (2) pct. 3 din Ordinul C.S.A. aplicabil.
Practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au arătat recurenții, a statuat constant că soția sau persoanele care se află în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului sunt îndreptățite la a solicita și obține despăgubiri în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 (decizia nr. 904/2013 pronunțată în dosarul nr. x/2011; decizia nr. 3239/11.10.2013 pronunțată in dosarul nr. x/2012).
La data de 9 februarie 2016 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
Prin încheierea de ședință din 24 februarie 2016, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului întocmit.
Prin încheierea din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 12 octombrie 2016, cu citarea părților.
Prin încheierea din 7 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014, raportat la faptul că prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. D. S.A. fiind desemnat lichidator judiciar E..
Urmare a referatului întocmit la 12 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la 15.06.2021, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."
Examinând cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală raportat la art. 242 din Legea nr. 85/2014 referitoare la încetarea judecății recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Înalta Curte reține că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)."
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."
Dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește creanțele de asigurări își găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 din aceeași lege.
Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, conform dispozițiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."
Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, când acțiunea judiciară încetează.
În speță, sentința civilă nr. 9661 din 3 decembrie 2016, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. D. S.A., intimată-pârâtă în această cauză, a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A din 28 aprilie 1016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului declarat de reclamanți, ca formă de manifestare a acțiunii judiciare pentru realizarea creanțelor împotriva societății de asigurare-intimate aflate în faliment, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeași lege, urmează să înceteze judecata recursului declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Încetează judecata recursului declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.