ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2015 pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata unor daune materiale în cuantum de 40.000 RON și unor daune morale în cuantum de 1.500.000 RON, către A. (soția victimei decedate - E.), la plata unor daune morale în cuantum de 1.000.000 RON, pentru fiecare dintre copiii victimei decedate - B. și C., precum și la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 RON, pentru D. (fratele victimei); de asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata unor prestații periodice, pentru B. și C., din momentul producerii accidentului rutier (16.10.2012), până la vârsta de 18 ani, respectiv 26 de ani, cu condiția continuării studiilor, actualizarea și indexarea sumelor solicitate, de la momentul producerii evenimentului rutier și până la momentul plății efective a indemnizației de asigurare, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Din actele dosarului rezultă că reclamanta A. a decedat la data de 03.02.2016, pe parcursul soluționării cererii în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 137/27.04.2016, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții D. și B. și C., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctei A., au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 83/24.02.2017, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant D., a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și C., a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanții B. și C., a obligat pârâta la plata către acești reclamanți a câte 5.000 euro, în echivalent RON la cursul afișat de B.N.R. la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală și indexarea cu indicele de inflație de la 16.10.2012, până la plata efectivă, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a obligat intimatul-pârât la plata către apelanții B. și C. a sumei de 5.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, D. și B. și C., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai defunctei A., au declarat recurs, solicitând casarea sa, în sensul obligării intimatului-pârât la plata prestațiilor periodice pentru B. și C., din momentul producerii accidentului rutier și până la vârsta de 26 de ani, în ipoteza dovedirii continuării studiilor; de asemenea, au solicitat reindividualizarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamant în parte și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.

În motivare, au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; au invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportat la dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează procedura de filtrare a recursului, au solicitat să se constate că recursul este admisibil; de asemenea, au solicitat ca în situația în care se apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe o decizie definitivă, iar în ipoteza în care recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau 6, să se pronunțe o încheiere de admitere în principiu a recursului și să se fixeze termenul de judecată pe fond.

Prima critică formulată de recurenți vizează respingerea acțiunii civile formulate de D., ca urmare a aplicării greșite a normelor de drept material.

În opinia recurenților, instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile legale vizând prejudiciul moral, reținând în mod eronat că trebuia dovedită legătura afectivă dintre reclamant și fratele decedat al acestuia.

În acest sens, au subliniat că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, dovada faptei ilicite este suficientă pentru a proba prejudiciul moral, iar judecătorul este singurul care, raportat la consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o sumă globală.

Totodată, au arătat că, sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

Au conchis recurenții că, raportat la aspectele prezentate, instanța de apel a nesocotit liniile directoare trasate prin jurisprudența instanței supreme și a CEDO, astfel că se impune modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ce privește soluționarea motivului de apel vizând prestațiile periodice solicitate de B. și C., au susținut că în mod eronat a apreciat instanța de apel că aceștia nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la asemenea drepturi.

Au subliniat recurenții că prestațiile periodice au fost solicitate în temeiul art. 1390 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat", iar nu în temeiul art. 1390 alin. (2) C. civ., care face referire la situația în care persoana decedată, fără a fi obligată de lege, presta întreținere în mod curent.

În acest context, au evocat dispozițiile art. 499 alin. (1) și (3) C. civ., potrivit cărora părinții sunt obligați să dea întreținere copiilor minori, dar și celor deveniți majori, dacă se află în continuarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani.

De aceea, în opinia recurenților, aceștia sunt îndreptățiți la prestații periodice lunare, de la data producerii evenimentului rutier, chiar dacă împliniseră vârsta de 18 ani la data sesizării instanței.

Cu privire la cuantumul prestațiilor periodice, au susținut că suma solicitată respectă exigențele art. 1390 alin. (3) C. civ. și au subliniat că aportul financiar al tatălui nu poate fi limitat la nivelul salariului minim garantat pe economie, fiind necesară o evaluare justă, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

În final, au arătat că instanța de apel nu a procedat la individualizarea pe categorii a pretențiilor acordate fiecărui reclamant care a acționat fie în nume propriu, fie în calitate de moștenitor.

În opinia recurenților, nu poate fi primită motivarea lacunară a instanței de apel, în sensul că există dificultăți obiective de a face o consemnare separată a daunelor efective suferite.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat recurentei.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., indicate de recurenți, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile legale vizând prejudiciul moral, reținând în mod eronat că trebuia dovedită legătura afectivă dintre reclamant și fratele decedat al acestuia, dar și dispozițiile art. 499 și 1390 C. civ.

În ceea ce privește prima critică, vizând analiza prejudiciului moral suferit de fratele victimei, instanța supremă apreciază că, atât timp cât jurisprudența nu reprezintă un izvor de drept, în lipsa indicării normei de drept material încălcate sau greșit aplicate, aceasta nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurenți, prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părților nu li se mai recunoaște dreptul, ca în apel, de a-și exprima nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probatoriului, analiza Înaltei Curți fiind limitată doar la criticile de nelegalitate.

În ceea ce privește critica vizând greșita aplicare a art. 499 și 1390 C. civ., instanța supremă reține că potrivit art. 1390 alin. (1) C. civ., "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat."

Or, conform art. 499 alin. (3) C. civ., "părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani."

În speță, notând că la data sesizării instanței copiii victimei decedate deveniseră majori, iar din actele dosarului nu rezultă că aceștia se află în continuarea studiilor, instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru obligarea pârâtei la plata unor prestații periodice către aceștia, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor.

Fără a nega împrejurarea că la data sesizării instanței copiii victimei decedate deveniseră majori, iar din actele dosarului nu rezultă că aceștia se află în continuarea studiilor, recurenții au afirmat că, procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 499 și 1390 alin. (1) C. civ.

Această afirmație este însă contrazisă de chiar conținutul textelor de lege sus-menționate, potrivit cărora se cuvin despăgubiri copiilor majori ai victimei decedate, doar în ipoteza în care aceștia se află în continuarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Așa fiind, critica vizând greșita aplicare a art. 499 și 1390 alin. (1) C. civ. este nefondată.

Cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea memoriului de recurs relevă că singura critică ce ar putea fi încadrată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează neindividualizarea pe categorii a pretențiilor acordate fiecărui reclamant care a acționat fie în nume propriu, fie în calitate de moștenitor.

Or, instanța de apel a arătat în considerentele deciziei atacate că la stabilirea daunelor morale acordate apelanților-reclamanți B. și C. a avut în vedere și drepturile cuvenite defunctei A. și a reamintit că acordarea daunelor morale nu înlătură prejudiciul afectiv suferit, fiind menite a reprezenta o consolare, ce nu mai poate interveni în cazul reclamantei decedate.

Așadar, din considerentele hotărârii recurate, rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, astfel că motivul de nelegalitate invocat este nefondat.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenți nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C. și D. împotriva deciziei nr. 83/24.02.2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.