ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2323/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 11 decembrie 2017 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2016, recursurilor exercitate de recurenții-reclamanți A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., B., C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Motivele de recurs invocate de recurenți au fost întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. toți recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În susținerea recursului, s-a arătat că instanța de apel a determinat corect cauzele și condițiile producerii accidentului, precum și legea aplicabilă, astfel că motivele de nelegalitate vizează, exclusiv, interpretarea și aplicarea eronată a legii slovene, privind determinarea și reținerea gradului de vinovăție a persoanelor implicate.

Recurenta-reclamată a învederat faptul că, atât instanța de apel, cât și instanța de fond, nu au ținut cont de circumstanțele producerii accidentului și de încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice de fiecare dintre părțile implicate.

A susținut că instanțele de fond și apel au stabilit în mod corect că legea aplicabilă în cauză, în ceea ce privește normele de drept substanțial, este legea slovenă, având în vedere locul producerii accidentului, natura și izvorul faptei păgubitoare, pretențiile formulate, calitatea părților și dispozițiile art. 4 din Regulamentul UE nr. 864/2007, privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II). Sub acest aspect, a arătat că, deși s-a încercat să se dea eficiență dispozițiilor cuprinse în art. 131-179 din C. civ. sloven, privind răspunderea civilă delictuală, interpretarea și aplicarea acestor norme este incompletă și parțial eronată, în ceea ce privește stabilirea culpei egale a victimei și a asiguratului intimatei-pârâte în producerea accidentului.

Recurenta-reclamantă a făcut referire la dispozițiile art. 131, art. 153 alin. (3), art. 154 alin. (1) și (2) și art. 171 din C. civ. sloven, care reglementează răspunderea civilă delictuală și a susținut că, în materia accidentelor rutiere, trebuie stabilită concret culpa fiecărei persoane implicate, întrucât, în ipoteza în care ambele părți implicate sunt vinovate, urmează a se determina proporțional gradul de vinovăție, în raport de care prejudiciul cauzat urmează a fi reparat.

A arătat această recurentă că, întrucât instanțele de fond și apel nu au ținut cont de circumstanțele producerii accidentului și de încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice de fiecare parte implicată, interpretarea și aplicarea dispozițiilor de drept material cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale sunt eronate, motiv pentru care se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în apel.

Au arătat acești recurenți-reclamanți că prevederile art. 180 alin. (1) și (3) din Codul sloven al obligațiilor stabilește sfera persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor morale pentru prejudiciul cauzat prin decesul soțului, copiilor, părinților, fraților și surorilor defunctului, interpretarea dată de practica judiciară slovenă fiind însă mai largă, în sensul că s-a decis că dreptul la despăgubire aparține și altor persoane care au dezvoltat cu victimele relații asemănătoare celor specificate expres în art. 180 alin. (1) din actul normativ menționat.

În ceea ce privește persoanele îndreptățite la despăgubiri, recurenții-reclamanți au menționat că art. 180 din Codul sloven al obligațiilor nu conține o enumerare limitativă, cadrul acestora putând fi extins, în condițiile în care se face dovada unor raporturi asemănătoare cu cele cuprinse în acest act normativ.

Recurenții-reclamanți au învederat că raporturile pe care le-au avut cu defunctul F. au fost cele firești, dintre părinți și copil, respectiv dintre frați, acestea nefiind afectate de încheierea formală a adopției acestuia.

În susținerea primului motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că dispozițiile art. 30 alin. (19) din Legea slovenă privind normele în traficul rutier stipulează că staționarea pe banda de autostradă destinată vehiculelor lente constituie contravenție și este sancționată cu amendă. Legea slovenă apreciază diferit gradul de pericol social al opririi pe banda de vehicule lente și neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, stabilind că prima reprezintă contravenție, iar cea de-a doua infracțiune. Prin raportare la această distincție, precum și la dinamica producerii accidentului rutier, recurentul-reclamant a apreciat că există elemente obiective pentru a se stabili culpa diferită a asiguratului intimatei-pârâte și a defunctului F.

Cât privește critica referitoare la cuantumul despăgubirilor morale, recurentul-reclamant E. a arătat că dispozițiile art. 180 din Codul sloven al obligațiilor se referă la o despăgubire bănească echitabilă.

Astfel, instanța urmează să stabilească, după caz, care este nivelul echitabil al despăgubirii, prin raportare la situația concretă a victimelor și a persoanelor îndreptățite.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că recursurile formulate de recurenții-reclamanți A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., B., C., D. și E. sunt motivate conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; cu excepția recurentei-reclamante A., reprezentantul legal al minorei A., care a depus un punct de vedere la raport, celelalte părți nu și-au exprimat opinia cu privire la conținutul și concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 27 aprilie 2018, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-pârâtă Societatea G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., a admis în principiu recursurile și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților, la data de 25 mai 2018.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, la data de 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, precizată la 6 iunie 2016, reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentată pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile în sumă totală de 2.510.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de BNR, la momentul executării hotărârii, compusă din: 6.000 euro despăgubiri materiale, constând în contravaloarea estimată a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, distrus în totalitate în urma accidentului rutier care a avut loc la data de 13 iulie 2015 pe teritoriul Sloveniei; 2.500.000 euro, reprezentând daune morale, din care 2.000.000 euro, urmare decesului tatălui minorei, F., și 500.000 euro, urmare decesului fratelui minorei, I.; acordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu obținerea, traducerea și legalizarea unor acte redactate în limba slovenă și onorariul de avocat.

În motivarea cererii, s-a arătat că minora A. este fiica din prima căsătorie a defunctului F. cu reclamanta A., iar defunctul I. a fost fratele vitreg al reclamantei față de care aceasta a avut o profundă afecțiune.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 1376, art. 1381, art. 2199 și următoarele din C. civ. român, prevederile art. 135, art. 141, art. 146 și următoarele, art. 154, art. 173 și art. 180 din C. civ. sloven și art. 921 și următoarele, cuprinse în capitolul XXVI cu privire la contractul de asigurare.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția a II-a civilă la data de 28 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea G., obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile pentru daunele provocate în urma accidentului în care a fost implicat autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat de pârâtă conform poliței de asigurare nr. x, după cum urmează:

- pentru reclamanții B. și C., în calitate de părinți biologici ai defunctului F., suma de 8.600 de RON, cu titlu de daune materiale, și suma de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale;

- pentru reclamantul D., în calitate de frate biologic al defunctului F., sumele de 1.277,35 euro și 1.932 RON, cu titlu de daune materiale, respectiv suma de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, și

- pentru reclamantul E., în calitate de fiu al J. și frate al K., sumele de 175,46 euro și 12.002,40 RON, cu titlu de daune materiale, respectiv 1.000.000 euro, daune morale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 7 pct. 2, art. 11 alin. (1) lit. b) și art. 13 alin. (2) din Regulamentul CE 1215/2012, art. 95 pct. 1, raportat la art. 94 pct. 1 lit. k), art. 113 alin. (1) pct. 9, art. 115 alin. (3) C. proc. civ., art. 4 alin. (1), art. 18 din Regulamentul CE 864/2007, art. 131, art. 132, art. 164, art. 172, art. 179, art. 180 și art. 965 din Codul sloven al obligațiilor.

Prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Arad, secția a II-a civilă, în baza dispozițiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2016 al aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 354 din 22 mai 2017, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a dispus următoarele:

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., și a dispus obligarea pârâtei Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentată pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., să plătească acesteia următoarele sume: 1.500 euro, daune materiale, 25.000 euro, daune morale produse în urma decesului numitului F., 5.000 euro, daune morale produse în urma decesului numitului I., și 8.000 RON, cheltuieli de judecată. A respins, în rest, acțiunea.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C., D. și E. și a dispus obligarea pârâtei Societatea G., asigurător emitent de Carte Verde, reprezentat pentru acordarea despăgubirilor pe teritoriul României de către S.C. H. S.R.L., la plata următoarelor sume:

- pentru reclamantul B. suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitului F., și suma de 2.150 RON, cu titlu de daune materiale, respingând în rest acțiunea;

- pentru reclamanta C. suma de 2.150 RON, daune materiale, respingând cererea privind acordarea daunelor morale, precum și, în rest, cererea de acordare a daunelor materiale;

- pentru reclamantul D. sumele de 613,67 euro și 966 RON, cu titlu de daune materiale, respingând cererea privind acordarea daunelor morale, precum și, în rest, cererea de acordare a daunelor materiale.

- pentru reclamantul E. sumele de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitei L., 5.000 euro, daune morale pentru decesului numitei K., respectiv 87,73 euro și 6001,2 RON, cu titlu de daune materiale, respingând în rest acțiunea.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, în raport de locul producerii accidentului, respectiv Republica Slovenă, și de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) și ale) art. 15 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1215/2012, coroborate cu cele ale art. 18 din Regulamentul U.E. nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) și art. 126 din C. civ. sloven, norma procesuală aplicabilă în cauză este legea română.

În ceea ce privește norma de drept substanțial, tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor din C. civ. sloven, prin raportare la prevederile art. 4 din Regulamentul U.E. nr. 864/2007, privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II), astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 350/14, M., în care s-a stabilit că art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) trebuie interpretat, în sensul că pagubele legate de decesul unei persoane într-un accident survenit în statul membru al instanței competente și suferite de rudele apropiate ale acesteia, care au reședința într-un alt stat membru, trebuie să fie calificate drept "efecte indirecte" ale acestui accident, în sensul dispoziției menționate.

Evaluând pretențiile formulate de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro. Având în vedere faptul că, în cauză, s-a reținut culpa comună a asiguratului pârâtei și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța a acordat reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului, constând în suferința cauzată de decesul tatălui minorei.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial rezultat din decesul fratelui minorei, I., în condițiile concrete ale speței, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 euro. Întrucât s-a reținut culpa comună a asiguratului pârâtei și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța a acordat reclamantei suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de suferința cauzată de decesul fratelui.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamantă, tribunalul a reținut că autovehiculul, proprietatea devălmașă a soților comorienți F. și K., a fost evaluat de reclamantă la suma de 6.000 euro; acestei valori îi corespunde o cotă de 3.000 euro, care i-ar reveni defunctului F., și o cotă de 3.000 euro, care i-ar reveni defunctei K. Dată fiind calitatea de comorienți a celor doi soți și a fiului lor I., instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită să formuleze pretenții pentru întreaga cotă a defunctului F.

Având în vedere că s-a reținut culpa comună a asiguratului pârâtei și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța a acordat reclamantei suma de 1.500 euro, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la pretențiile formulate de reclamantul B., instanța de fond a reținut că, în urma adopției defunctului F. de către bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit fratele părintelui său biologic, sens în care relația de rudenie firească inițială tată-fiu a fost înlocuită de relația de rudenie civilă dintre frați.

Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că adopția nu a avut caracter formal, din moment ce a fost realizată printr-o procedură legală și oficială, aptă să determine toate modificările prevăzute de lege în ceea ce privește statutul civil al adoptatului, al părinților firești ai acestuia și al adoptatorilor.

Pe cale de consecință, a analizat pretențiile formulate de reclamant, reprezentând daune morale, prin raportare la calitatea sa de frate al defunctului, considerând că adopția a determinat încetarea calității de tată al defunctului.

Din această perspectivă, tribunalul a reținut că legislația slovenă recunoaște și fraților dreptul la despăgubiri morale dacă se face dovada existenței unei comuniuni durabile. Constatând că această împrejurare a fost probată testimonial, a conchis că reclamatul este îndreptățit să primească daune morale pentru suferința rezultată din decesul fratelui adoptat.

Analizând cererea reclamantului, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 10.000 euro. Având în vedere că s-a reținut culpa comună a asiguratului pârâtei și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța a acordat reclamantului suma de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru acoperirea prejudiciului, constând în suferința cauzată de decesul fratelui adoptat al reclamantului.

În ceea ce privește daunele materiale, s-a reținut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 4.300 RON. Față de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului pârâtei și a victimei, a apreciat că se impune acordarea despăgubirilor în sumă de 2.150 RON.

Cu privire la pretențiile reclamantei C., tribunalul a reținut că, în urma adopției defunctului F. de către bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit cumnatul său, sens în care relația de rudenie firească inițială mamă-fiu a fost înlocuită cu relația dintre cumnați.

Constatând că legea slovenă aplicabilă în cauză nu recunoaște afinilor dreptul la daune morale a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă privind acordarea daunelor morale.

În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 4.300 RON, și, prin raportare la legislația slovenă și la culpa comună a asiguratului intimatei-pârâte și a victimei în producerea accidentului, a dispus acordarea sumei de 2.150 RON.

Cu privire la pretențiile formulate de reclamantul D., tribunalul a reținut că, în urma adopției defunctului F. de bunicii paterni, din punct de vedere legal, acesta a devenit unchiul fratelui său biologic, sens în care relația de rudenie firească dintre frați a fost înlocuită de relația de rudenie dintre unchi și nepotul de fiu al fratelui.

Față de faptul că legea slovenă aplicabilă în cauză, nu recunoaște nepoților de fiu dreptul la daune morale pentru suferințele morale cauzate în urma decesului unchiului, instanța de fond a respins cererea reclamantului de acordare a daunelor morale.

În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în sumă de 1.277,35 euro și 1.932 RON, iar, potrivit legislației slovene și față de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului intimatei-pârâte și a victimei, a considerat că se impune acordarea lor în cuantum de 613,67 euro și 966 RON.

Referitor la pretențiile solicitate de reclamantul E., instanța de fond a reținut că acesta este fiul defunctei L., fratele defunctei K. și cumnatul defunctului F., respectiv unchiul defunctului I.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial rezultat din decesul mamei și surorii sale, în condițiile concrete ale speței, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 euro, pentru decesului numitei L., și 10.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru decesul numitei K.

Având în vedere că s-a reținut culpa comună a asiguratului pârâtei și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța a acordat reclamantului sumele de 25.000 euro, cu titlu de daune morale produse în urma decesului numitei L., și 5.000 euro, cu titlu de daune morale produse în urma decesului numitei K.

Referitor la daunele materiale, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut cheltuieli de înmormântare în cuantum de 175,46 euro și 12.002,40 RON, și, prin raportare la legislația slovenă și la culpa comună în producerea accidentului, a apreciat că se impune acordarea daunelor în cuantum de 87,73 euro și 6.001,2 RON.

Împotriva acestei decizii au formulat apel apelanții-reclamanți B., C., D. și E., apelanta-pârâtă Societate G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., și apelanta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A.; apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă la data de 9 august 2017, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 660/A din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelanții-reclamanți B., C., D., E. și A., în numele și pe seama minorei A., și de apelanta-pârâtă Societate G., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 354 din 22 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a constatat că starea de fapt, în ceea ce privește circumstanțele producerii accidentului, a fost corect reținută de prima instanță.

De asemenea, a reținut că, în mod judicios a apreciat instanța de fond că norma procesuală incidentă în cauză este legea română, iar norma de drept substanțial aplicabilă este cea prevăzută de legislația slovenă.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., curtea de apel a reținut existența prejudiciului nepatrimonial, rezultat din decesul tatălui și fratelui patern al minorei, cu care aceasta avea o legătură afectivă, întreruptă prin producerea accidentului auto.

A reținut că daunele morale nu trebuie să aibă caracter simbolic și că acestea trebuie să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale apelantei-reclamante, prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate apelantei-reclamante, având în vedere faptul că s-a reținut culpa comună a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei în producerea accidentului, cu o cotă egală de contribuție la cauzarea acestuia, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a acordat reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului constând în suferința cauzată de decesul tatălui.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial al apelantei-reclamante produs prin decesul fratelui său, în condițiile concrete ale speței, curtea a apreciat ca fiind legal prejudiciul stabilit de prima instanță la suma de 5.000 euro.

Referitor la daunele materiale, constând în contravaloarea autovehiculului X cu nr. x, distrus în accident, curtea de apel, examinând probatoriul administrat în cauză, circumstanțele producerii accidentului și culpa comună reținută în sarcina asiguratului pârâtei și a victimei, a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că apelanta-reclamantă este îndreptățită să formuleze pretenții pentru întreaga cotă aferentă defunctului F., stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 1.500 euro.

Cu privire la pretențiile formulate de apelantul-reclamant B., instanța de apel a constatat că adopția defunctului F. de către bunicii săi paterni, nu a avut un caracter formal, de vreme ce aceasta a fost realizată printr-o procedură legală și oficială, aptă să determine toate modificările prevăzute de lege în ceea ce privește statutul civil al adoptatului, al părinților firești și al adoptatorilor și nu a încetat prin una din cauzele prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, a considerat că în mod corect au fost analizate pretențiile reprezentând daune morale solicitate de apelantul-reclamant B., prin raportare la calitatea sa de frate al defunctului.

Având în vedere că apelantul-reclamant B. a criticat sentința primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, solicitând majorarea acestora, curtea de apel a reținut că instanța de fond a evaluat corect prejudiciul nepatrimonial, prin raportare la faptul că s-a reținut culpa comună a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei în producerea accidentului.

Referitor la daunele materiale, reținând că apelantul-reclamant a făcut dovada efectuării cheltuielilor de înmormântare, în sumă de 4.300 RON, prin raportare la legislația slovenă, care prevede acordarea acestora în totalitate, dacă sunt dovedite și justificate, și față de culpa comună în producerea accidentului, a apreciat că în mod corect instanța de fond a acordat apelantului-reclamant suma de 2.150 RON, cu titlu de daune materiale.

Cu privire la pretențiile apelantei-reclamante C., curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 15 din Regulamentul Roma II, în ceea ce privește persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale, nu recunoaște afinilor dreptul la daune morale.

Referitor la daunele materiale, instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă a făcut dovada efectuării cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 4.300 RON și că acestea au fost corect stabilite de instanța de fond, față de probele administrate în cauză, de legislația slovenă și de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului D., curtea de apel a reținut că, potrivit art. 15 din Regulamentul Roma II, nu se recunoaște nepoților de fiu dreptul la acordarea daunelor morale pentru suferințele morale cauzate în urma decesului unchiului.

Ca atare, a considerat că în mod corect prima instanță a reținut că, deși a fost probată suferința acestui apelant-reclamant, precum și cea a apelantei-reclamante C., față de condițiile particulare ale speței, care decurg din efectele adopției defunctului F., este nelegală acordarea daunelor morale, având în vedere prevederile legii slovene aplicabile în cauză.

Cât privește daunele materiale, a constatat că instanța de fond a stabilit corect cuantumul acestora, la sumele de 613,67 euro și 966 RON, față de probele administrate în cauză, de legislația slovenă incidentă și de culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei.

Referitor la pretențiile apelantului-reclamant E., instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că legătura afectivă dintre acesta și defunctele L. și K., mama, respectiv sora sa, era foarte puternică.

Evaluând prejudiciul nepatrimonial al apelantului-reclamant, rezultat din decesul mamei și surorii sale, în circumstanțele concrete ale speței, curtea a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit cuantumul daunelor morale la nivelul sumelor de 25.000 euro, cu titlu de daune morale pentru decesul numitei L., și 5.000 euro, daune morale pentru decesul numitei K., prin raportare la legislația slovenă incidentă și la culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei.

Curtea a respins criticile apelantei-pârâte N., reprezentată prin mandatar S.C. H. S.R.L., care a susținut că apelantul-reclamant nu este îndreptățit să primească daune morale pentru decesul surorii sale.

Referitor la daunele materiale solicitate de apelantul-reclamant E., instanța de apel a constatat că acestea au fost corect stabilite de instanța de fond la 87,73 euro și 6001,2 RON, prin raportare la legislația slovenă și la culpa comună în producerea accidentului a asiguratului apelantei-pârâte și a victimei.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., exced analizei, în această fază procesuală, criticile de netemeinicie, respectiv cele referitoare la stabilirea situației de fapt și la interpretarea de către instanța de apel a probatoriului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriile de recurs.

Prin recursurile declarate, recurenții-reclamanți A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., și E. au criticat decizia pronunțată în apel din perspectiva determinării gradului de vinovăție a persoanelor implicate în accidentul rutier cauzator de prejudiciu.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Astfel, această recurentă a susținut că stabilirea unei culpe egale în producerea accidentului și a prejudiciului cauzat este rezultatul interpretării incomplete și parțial eronate a normelor de drept material incidente, în sensul în care, statuând cu referire la art. 15 și 17 din Regulamentul Roma II și la art. 131, 153 alin. (3), art. 154 alin. (1) și (2) și art. 171 din C. civ. sloven, instanța de apel nu a avut în vedere și prevederile Codului rutier sloven.

Criticile nu pot fi primite având în vedere că, așa cum rezultă din hotărârile instanțelor de fond și apel, la stabilirea situației de fapt și, consecutiv, la determinarea, pe baza probatoriului administrat, a culpei în producerea evenimentului rutier, au fost avute în vedere obligațiile care reveneau conducătorilor auto, conform legislației slovene, în materia circulației pe drumurile rutiere.

Astfel, la stabilirea culpei concurente s-a avut în vedere împrejurarea că numitul O. nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de trafic (faptă care atrage incidența art. 45 par. 1 din Legea slovacă privind normele în traficul rutier), în vreme ce victima F. nu a respectat dispozițiile art. 30 par. 10 din același act normativ, privitoare la interzicerea opririi autovehiculelor pe banda destinată pentru deplasarea vehiculelor lente; or, acestea sunt obligații care derivă din legislația rutieră.

Înalta Curte reține, de asemenea, că ponderea egală a celor două cauze care au contribuit la producerea accidentului este consecința lipsei unor elemente certe care să determine, în circumstanțele particulare ale cauzei, o altă proporție în stabilirea culpei.

Deși această parte a pus în discuție, în apel, stabilirea situației de fapt sub acest aspect, susținând că producerea evenimentului rutier s-a produs exclusiv din culpa numitului O., fără a se solicita administrarea de probe noi, critica nu a fost primită de instanța de apel.

În faza procesuală a recursului recurenta-reclamantă invocă o situație de excepție, respectiv incidența dispozițiilor art. 30 și următoarele din Legea slovenă privind circulația pe drumurile publice nr. 81/2013, care i-ar fi permis autorului său să staționeze, cu condiția să semnalizeze acest lucru.

Distinct de împrejurarea că o asemenea susținere nu a fost supusă cenzurii în faza procesuală a apelului, fiind formulată omisso medio, Înalta Curte reține că analiza legalității deciziei recurate ar implica și probarea unor elemente de fapt, respectiv dovada existenței unei situații neprevăzute, care nu a fost reținută de instanțele de fond.

Înalta Curte reține astfel că, în raport de criticile formulate în apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de apel a validat raționamentul tribunalului, atât sub aspectul stabilirii situației de fapt, cât și sub aspectul aplicării legii la cazul dedus judecății.

Cum fapta conducătorului auto F. de a staționa pe banda destinată pentru deplasarea vehiculelor lente este prohibită de art. 30 par. 10 din Legea slovenă privind traficul rutier, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că acesta a avut o culpă concurentă în producerea accidentului.

Prin urmare, recursul declarat de recurenta-reclamantă A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., nu este fondat.

Examinând în continuare recursul formulat de recurentul-reclamant P., Înalta Curte reține că referindu-se la art. 30 din Codul rutier sloven, care reglementează circulația pe banda autostrăzii destinată vehiculelor lente, acesta a criticat cuantificarea culpei celor doi conducători auto, susținând că există elemente obiective pentru individualizarea cu o mai mare precizie a vinovăției.

Din perspectiva legalității deciziei atacate, singurul element care poate fi examinat de instanța de recurs este cel privitor la utilizarea gradului diferit de pericol social al faptelor reținute ca fiind cauzele producerii accidentului.

Înalta Curte nu își însușește argumentele expuse de acest recurent în sensul că, de vreme ce fapta imputată conducătorului auto O. constituie infracțiune, potrivit art. 45 alin. (1) din Legea privind normele în traficul rutier, iar fapta imputată victimei F. reprezintă contravenție, conform art. 30 alin. (19) din același act normativ, gradul de vinovăție în producerea accidentului trebuie să fie, prin ipoteză, diferit.

În acest sens, Înalta Curte reține că nu pericolul social prezumat de lege al celor două fapte este relevant în stabilirea culpei ci felul în care, în concret, nerespectarea simultană a celor două obligații legale a concurat la producerea faptului cauzator de prejudiciu.

Celelalte critici dezvoltate de recurentul-reclamant P. în dezvoltarea primului motiv de recurs, întrucât privesc interpretarea probelor în dovedirea unei alte situații de fapt (în sensul că victima F. nu staționa, ci se afla în mișcare) exced analizei în recurs.

Cel de-al doilea motiv de recurs vizează aplicarea art. 180 din Codul sloven al obligațiilor și a fost invocat din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate acestui recurent.

Conform acestei prevederi:

"(1) În cazul în care o persoană decedează, instanța poate acorda membrilor de familie apropiați ai acesteia (soț, copii sau părinți) o despăgubire bănească echitabilă pentru suferința lor mentală. (…)(3) Se poate acorda o astfel de despăgubire și fraților sau surorilor dacă între aceștia și persoanele decedate, respectiv cele rănite, exista o comuniune durabilă.(…)"

Examinând modul în care instanța de apel a făcut aplicarea acestor dispoziții cu referire la recurentul-reclamant P., Înalta Curte reține că instanța de apel a reținut relațiile de rudenie apropiată cu defuncta L., respectiv de comuniune durabilă existente între acest recurent și sora sa, defuncta K., menținând soluția de acordare a daunelor morale pronunțată de tribunal.

Așa cum însuși recurentul a arătat în cererea de recurs, nu există criterii prestabilite pentru determinarea daunelor morale. Deși instanțele de fond și apel nu au menționat în mod expres că au avut în vedere la stabilirea acestor daune împrejurarea că prejudiciul rezultă din pierderea mai multor membri ai aceleiași familii și violența impactului, nu se poate aprecia că, sub acest aspect, decizia supusă controlului judiciar nu este legală și aceasta deoarece elementele reliefate se regăsesc ca situație premisă, fiind reținută ca atare cu prilejul redării situației de fapt.

Cu alte cuvinte, în examinarea capetelor de cerere privitoare la acordarea daunelor morale s-a reținut pentru toți reclamanții această situație comună reprezentată de producerea accidentului rutier în care și-au pierdut viața mai mulți membri ai aceleiași familii.

Pentru motivele expuse, nici recursul formulat de recurentul-reclamant P. nu este fondat.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții B., C. și D., Înalta Curte reține că, potrivit art. 180 alin. (1) și (3) din Codul sloven al obligațiilor, sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri pentru suferința mentală acei membri de familie apropiați persoanei decedate/rănite - soț, copii sau părinți, dar și frații și surorile care dovedesc existența unei comuniuni durabile cu victimele.

Se observă astfel că, pentru a se regăsi în ipoteza reglementată de art. 180 alin. (1) din Codul sloven al obligațiilor, recurenții trebuie să facă dovada că au calitatea de soț, copil sau părinte al victimei, iar pentru a se regăsi în ipoteza reglementată de art. 180 alin. (3) din Codul sloven al obligațiilor, recurenții trebuie să facă dovada că au calitatea de frate/soră a victimei dar și existența unei comuniuni durabile cu victimele.

În speță, în urma adopției cu efecte depline realizate, recurenții nu mai au calitatea legală de părinți/frate ai defunctului F. devenind, din punct de vedere al dreptului civil: frate, cumnată și nepot de frate.

În această calitate de frate, recurentului-reclamant B. i-au fost acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de pe urma decesului lui F.

Recurenții au arătat că în pofida caracterului limitativ al enumerării din textul menționat, jurisprudența și doctrina din Slovenia au recunoscut dreptul la despăgubiri și altor persoane, exemplele oferite privind situația existenței unei relații speciale dintre nepoți și bunici, asemănătoare celor dintre părinți și copii.

Înalta Curte subliniază că există diferențe între situațiile de excepție invocate și cea reținută în cauză, în sensul că, în vreme ce practica judiciară și doctrina din Slovenia au recunoscut în mod excepțional dreptul la daune morale altor membri apropiați ai familiei, dar care nu se regăsesc în enumerarea de la art. 1 ori nu sunt menționați la art. 3, din punct de vedere legal, recurentul D. nu mai are calitatea de frate (rudă apropiată), iar recurenta C. nu mai are calitatea de rudă, devenind afin.

În speță, recurenții au solicitat să li se rețină calitatea de rude biologice, fără a surmonta, din punct de vedere legal, efectele care derivă din încheierea adopției.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 180 alin. (1) și (3) din Codul sloven al obligațiilor, recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C. și D. fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți E., B., C., D. și A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți E., B., C., D. și A., în calitate de reprezentant legal al minorei A., împotriva deciziei civile nr. 660/A din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.06.2018.