ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2017

Decizia nr. 547/2017

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele;

La data de 7 octombrie 2014 reclamanta A. reprezentantă legal de B. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale către reclamantă în calitate de parte vătămată în urma accidentului rutier produs la data de 24 decembrie 2013 din culpa asiguratului D.

Prin sentința civilă nr. 1793 din 22 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov

s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 150.000 euro. în echivalent lei la data plății, reprezentând daune morale. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei și suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale și s-a constatat că afecțiunile suferite au produs efecte negative asupra reclamantei ce subzistă și în prezent.

Nu au fost reținute apărările pârâtei referitor la despăgubirea încasată de E. în numele reclamantei, pentru motivul că din certificatul de naștere al reclamantei nu rezultă filiația acesteia față de E., cel care a primit suma de 500 Iei cu titlu de daune materiale și morale.

Instanța a arătat că despăgubirile trebuie să constituie o reparație echitabilă a prejudiciului produs de natură a descuraja, pe viitor, o conduită asemănătoare cu cea a intervenientului, că nu se pune problema acordării unor despăgubiri exemplare, ci doar a unor despăgubiri care să aibă o eficiența practică în realitatea obiectivă și care să descurajeze neglijența celor care desfășoară o anumită activitate cum e cea de a conduce autovehicule.

Astfel, s-a apreciat că prejudiciul moral suferit de reclamantă poate fi evaluat la suma de 150.000 euro, obligând pârâta să plătească reclamantei această sumă, precum și cheltuielile de judecată în cuantum de 1.000 lei.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta SC C. SA a declarat apel, iar prin Decizia nr. 529/A din 12 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis, a fost schimbată în parte, sentința atacată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 10.000 euro în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, iar cererea intimatului D. de obligare la plata cheltuielilor de judecată, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că prejudiciul suferit de către reclamanta A. constând în leziuni produse prin lovirea de

corpuri dure ce au necesitat un număr de 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale putea fi evitat măcar parțial în situația în care nu s-ar fi aflat pe scaunul din fața al mașinii, că acordarea unor daune morale în suma de 150.000 euro nu este justificată și dat fiind că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1358 alin. (1) și (2) C. civil este important să se țină seama de jurisprudența națională și europeană care tace apel la echilibru, echitate și rezon abilitate.

Împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta a declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1)pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, după expunerea situației de fapt, s-a arătat, în raport de motivul prevăzut de pct. 4, că instanța de apel a făcut abuz de puterea conferită, atunci când a considerat, în mod nemotivat, că suma de 10.000 euro este echitabilă, rezonabilă și în deplină concordanță cu sumele acordate în litigii de natură similară.

S-a mai susținut că instanța de apel nu arată în concret jurisprudența pe care își întemeiază hotărârea supusă recursului, doar se referă lato sensu la „jurisprudența națională și europeană care face apel la echilibru, echitate și rezonabilitate" iar simpla indicare sui generis nu poate produce efecte juridice. Instanța de apel a încălcat și dispozițiile legale prevăzute în cap. II din C. proc. civ., respectiv, art. 5 alin. (4) potrivit căruia „Este interzis judecătorului sa stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunța în cauzele ce îi sunt supuse judecații".

În raport de motivul de recurs prevăzut de pct. 6 s-a susținut că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, iar trimiterile tăcute la concluziile pârâtei, neprobate, reprezintă un motiv de casarea a hotărârii recurate.

S-a arătat că motivarea este una sumară, ce nu cuprinde modalitatea în care instanța a ajuns la stabilirea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, limitându-se la a preciza că suma constituie „o despăgubire justă, rațională și echitabilă, fără a indica un temei juridic și fără a arăta ce înseamnă un cuantum exagerai. Se consideră că nu s-a procedat la o analiză a situației personale a victimei, a valorilor lezate, a consecințelor, gravitații și duratei acesteia, a modului în care se repercutează în viața personală, socială, medicală a acesteia, a nevoilor de adaptare și a eforturilor pe care aceasta le face pentru viața ei, inclusiv a posibilităților efective de vindecare si recuperare.

În susținerea motivului de casare prevăzut de pct. 8, recurenta - reclamantă a considerat că reținerea instanței cu privire la culpa minorei și la evitarea pericolului prin plasarea acesteia pe bancheta din spate, (inexistentă), este una lipsită de temei faptic sau legal, având numai valoarea unei simple aprecieri care nu poate sta Sa baza luării unei hotărâri judecătorești.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, se mai face și o prezentare a caracterelor contractului de asigurare și după ce se arată că acesta este aleatoriu. sinalagmatic, cu executare succesivă și de adeziune, se menționează că se impunea să se ia în considerare suferințele provocate prin fapta autorului

accidentului, ale cărei repercusiuni nu pot fi înlăturate niciodată în totalitate și trebuia să se stabilească un just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal de către pârâtă s-a arătat că dispozitivul deciziei recurate a fost deja executat de către recurenta - reclamantă, anexându-se dovada plății sumelor respective.

Cu privire la motivele de casare prevăzute la pct. 4 și 6 se arată că motivele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în aceste prevederi legale și se solicită respingerea acestora.

Se mai arată că reclamanta a fost despăgubită de mai multe ori, astfel, de la asiguratul D. a primit suma de 500 lei, de la societatea pârâtă suma de 3.500 lei, iar după încasarea acestor sume s-a formulat prezenta acțiune. Se consideră că instanța a reținut în mod corect incidența prevederilor art. 1371 C. civ. cu privire la culpa victimei și la faptul că din actele medicale a rezultat că nu i-a fost pusă viața în pericol, astfel că despăgubirile trebuiau să vizeze doar efectul compensatoriu, așa cum s-a acordat.

Prin întâmpinarea depusă de intervenient la recursul reclamantei se apreciază că motivele invocate de aceasta nu se încadrează în prevederile legale invocate.

Astfel, se arată că instanța de apel nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a făcut abuz de putere atunci când a redus cuantumul despăgubirilor, iar faptul că nu a fost indicat punctual care este jurisprudența națională și europeană nu înseamnă că instanța a stabilit dispoziții general obligatorii, a încălcat principii de drept fundamentale ori a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Aspectele referitoare la numărul de zile medicale și posibilele sechele rămase în urma accidentului rutier în care a fost implicată minora sunt considerate că ținând de netemeinicia hotărârii și prin urmare nu pot face obiect de analiză în recurs.

Se consideră că hotărârea pronunțată este motivată și nu conține motive contradictorii, iar în ceea ce privește motivul prevăzut de pct. 8, se arată că nu se indica care normă de drept material este încălcată sau greșit aplicată. întrucât dispozițiile legate incidente cauzei sunt corect aplicate cauzei.

Intimatul intervenient D. a formulat răspuns ia întâmpinarea depusă de intimata pârâtă prin care a arătat că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză.

Totodată

sunt reluate apărările formulate prin întâmpinare și se apreciază că toate referirile la contractului de asigurare nu au relevanță în cadrul motivului

dispozițiilor art. 1373 alin. (1) C. civ., în sensul că cel chemat să răspundă este ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Recursul va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Recurenta reclamantă a indicat trei motive de recursuri, prevăzute de art. 488 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de pct. 4 din art. 488 C. proc. civ., prevede că se poate cere casarea unei hotărâri dacă instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

În doctrină se consideră că depășirea atribuțiilor instanțelor judecătorești se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată „în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrata de Constituție sau de o lege organică", ea .săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească".

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel face un abuz de putere atunci când prin judecarea litigiului într-un mod subiectiv și nemotivat consideră că suma de 10.000 euro este echitabilă, rezonabilă și în concordanță cu sumele acordate în litigii de natură similară, invocând jurisprudența națională și străină, nu intra sub incidența dispozițiilor legale ce reglementează motivul de recurs invocat, întrucât prin reducerea cuantumului despăgubirilor morale efectuată în apel, instanța nu a săvârșit acte prin care a trecut în atribuțiile altei autorități de stat.

Nici invocarea încălcării dispozițiilor art. 5 alin. (4) C. proc. civ. nu intra sub incidența acestui motiv de recurs și deși ar putea fi încadrat în pct. 8 de recurs, nu atrage incidența acestuia fiind vorba de o normă de drept procesual și nu de drept material, așa cum cere textul legal.

În raport de pct. 6 casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Hotărârea este casabilă dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea duce la o anumită soluție, iar în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară. In cazul în care hotărârea cuprinde considerente contradictorii înseamnă că din unele rezulta temeinicia pretențiilor suspuse judecății. Iar din altele netemeinicia acestora, ori în cazul în care sunt admise cereri care se exclud reciproc cum ar fi cererea principală și cererea de intervenție principală.

În speță, susținerea recurentei potrivit căreia există o contradicție între suma redusă de 15 ori și suma acordată de instanța de fond nu se referă de fapt la cazul de contradicție prevăzut de text pentru a atrage incidența acestui motiv de casare și exprimă de fapt nemulțumirea recurentei cu privire la reducerea cuantumului daunelor morale acordate în apel.

Instanța de apel a arătat care sunt argumentele care au condus la stabilirea prejudiciului, făcând o analiză concretă a raportului juridic litigios.

Pentru stabilirea sumei de bani acordată cu titlu de daune morale s-a avut în vederea faptul că aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de ia scopul și finalitatea prevăzute de lege. spre a nu deveni astfel un folos material injust.

Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În speță, contrar susținerilor recurentei, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, instanța de apel s-a raportat la consecințele suportate de reclamantă ca urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost. Ia culpa acesteia în riscul producerii vătămării în accident, precum și la criteriul echității și principiul proporționalității cu dauna suferită.

În privința cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, în raport de probele care relevă impactul și consecințele pe care le-a suferit reclamanta pe plan fizic, social și emoțional, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

În ceea ce privește jurisprudența națională, față de care se critică faptul că aceasta nu a fost arătată în concret, se reține că atât jurisprudența națională cât și cea europeană au fost invocate doar generic în conținutul hotărârii, furnizându-i judecătorului doar criterii de estimare a despăgubirilor.

Ultimul motiv invocat de recurenta reclamantă privește casarea hotărârii dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În raport de acest motiv de recurs se susține, în esență, greșita reținere a unei culpe a victimei accidentului în asumarea unui risc, culpă ce a determinat în final diminuarea daunelor acordate cu titlu moral.

Contrar susținerilor formulate de recurenta reclamantă dispozițiile art. 1371 C. civ. au fost corect aplicate.

Aceste dispoziții invocate prevăd că cei chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea din prejudiciu care a pricinuit-o.

În cauză, în raport de situația de fapt astfel cum a fost stabilită, instanța a reținut o culpă în sarcina reprezentanților persoanei minore care s-a aflat pe bancheta din față în mașina, și dată fiind acceptarea de a circula în asemenea condiții, această conduită a favorizat riscul producerii unei vătămări în accident, ceea ce în final s-a reflectat în reducerea cuantumului despăgubirilor pretinse.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurentei reclamante, dispozițiile art. 1371 C. civ. au fost corect aplicate, instanța stabilind un just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordă.

Prin urmare, pentru motivele arătate, nu se vor putea reține ca fondate nici criticile formulate în raport de motivul de recurs prevăzut de pct. 8 din art. 488 alin. (1)C. proc. civ.

În ceea ce privește afirmațiile cu referire la caracterele contractului de asigurare se constată că acestea sunt aserțiuni pur teoretice, iar o astfel de problemă nu a fost pusă în discuție.

Având în vedere considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, eu consecința păstrării deciziei recurate ca fiind legali.

În raport de dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenta reclamantă la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât D.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. prin reprezentant legal B. împotriva Deciziei civile nr. 829/A din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Obligă pe recurentă la piața sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2017.