ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului llfov., secția civilă, la dala
de 31 ianuarie 2013 sub nr. 357/93/2013, reclamanții C.I., C.M., C.F.E., M.V.,
M.N., C.R. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. lit. b), alin.
(7) și 112 C. proc.civ.; art. 3, 1.357, 1.386, 1.390 și urm., 2.223 alin. (1),
2.224 alin. (2) C. civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.; Legii nr. 136/1995 republicată
privind asigurările și reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011
privind punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în
contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA, obligarea acesteia la plata
următoarelor sume de bani datorate ca urmare a decesului soțului, respectiv,
tatălui lor C.I., actualizate cu 0,1 %/zi de întârziere începând cu data
introducerii prezentei acțiuni: 150.000 euro C.I., reprezentând despăgubiri
morale ca urmare a decesului soțului C.I.; 150.000 euro pentru C.M.,
reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.000
euro pentru C.F.E., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului
tatălui C.I.; 150.000 euro pentru M.V., reprezentând despăgubiri morale ca
urmare a decesului tatălui C.I.; 150.00 euro pentru C.R., reprezentând
despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 30.000 euro pentru M.N.
reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului socrului C.l. 10.000 lei
pentru C.I., C.M., C.F.E., M.V., M.N. și C.R., (câte 1.666 Iei fiecare),
reprezentând prejudiciul material pe care l-au înregistrai ca urmare a
decesului soțului, socrului respectiv tatălui C.I.
Prin sentința nr. 1419 din 28 mai 2013
pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Tribunalul llfov, secția civilă, a respins,
ca inadmisibilă, acțiunea, reținând că reclamanții nu au respectat procedura
anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, nu au
efectuat procedura concilierii potrivit dispozițiilor art. 720
1
alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 513 din 12 decembrie
2013 pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Curtea de Apel Bitcurești, secția a
VI-a civilă, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței mai sus arătate,
pe care a anulat-o trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de
apei a reținut că temeiul de drept invocat de către reclamanți, respectiv,
alin. (3), art. 1.357, 1.386, 1.390 și urm. 2.223 alin. (1), 2.224 alin. (2) C.
civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil; Legii nr. 130/1995 republicată privind
asigurările și reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 privind
punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă pcntm prejudicii produse prin accidente de vehicule valorifică atât
raporturi generate de răspunderea civilă delictuală; izvorâtă din fapta ilicită
a conducătorului auto, dar și raporturi contractuale rezultate prin convenția
R.C.A., care nu pot justifica încadrarea acțiunii în dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.
Rezultă că reclamanții nu au calitatea
de profesioniști în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. raportat la art. 8 alin.
(1) din Legea nr. 71/2011, situație iăță de care dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. la care instanța de fond s-a raportat când a analizat
admisibilitatea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile în cauză.
Prin Decizia nr. 2601 din 18
septembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Înalta Curte de Casație și
justiție, secția a II a civilă, a respins, ca nefondat, recursul pârâtei
împotriva deciziei anterior menționate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul
Tribunalului Ilfov sub nr. 184/93/2015.
Prin sentința nr. 1235 din 21 aprilie
2015 pronunțată în Dosar nr. 184/93/2015 în rejudecare, Tribunalul Ilfov,
secția civilă, a admis acțiunea și a obligat asigurătorul SC E.R.A.R. SA la
plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 euro; la plata daunelor mon.le în
cuantum de 100.000 euro, către reclamanta C.I.; câte 75.000 euro către
reclamanții C.M., C.F.E., M.V. și C.R.; 10.000 euro, către reclamantul M.N.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
apel pârâta SC E.R.A.R. SA, arătând că soluția pronunțată este netemeinică,
întrucât daunele materiale nu au fost dovedite, iar daunele morale au fost
acordate unei persoane neândreptățite - reclamantul M.N., îmr-un cuantum
nejustificat de relația personală a acestuia cu victima.
Prin Decizia nr. 1366/A din 25
septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a anulat, ca netimbrat,
apelul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța
de apel a reținut că până la termenul de la dala de 25 septembrie 2015
apelanta-pârâtă SC E.R.A.R. SA nu a depus la dosar timbre judiciare în valoare
de 5,00 lei și nici nu a tăcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru
în valoare de 11.255,00 lei, deși necesitatea îndeplinirii acestor obligații
i-a fost adusă la cunoștință cu ocazia citării sale pentru același termen, așa
după cum se atestă în procesul-verbal de la 26 iunie 2015 aflat la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.
(1)-(3) coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 taxele
judiciare de timbru se achită anticipat sau, cel mai târziu până la primul
termen de judecată. Nerespectarea acestor cerințe este sancționată prin
anularea cererii de apel.
În raport cu prevederile art. 9 alin.
(2) din O.G. nr. 32/1995 sancțiunea anularii cererii devine incidență și în
cazul neîndeplinîrii obligației de aplicare a timbrului judiciar în valoarea
stabilită prin același act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarai
recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., pârâta SC
E.R.A.R. SA, formulând următoarele critici:
Un mod greșit instanța de apel a
anulat, ca netimbrată, calea de atac, în condițiile în care dispozițiile art.
15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 statuează că sun scutite de la plata taxelor
judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele referitoare la
exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv
despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea,
sens în care recurenta-pârâtă nu datorează taxă judiciară de timbru.
Pe de altă parte, prin încheierea de
ședință din 04 aprilie 2013 instanța de fond a constatat că acțiunea
introductivă este scutită de plata taxei de timbru conform textului legal mai
sus menționat, situație față de care nici recurenta-pârâul nu poate datora o
asemenea taxă.
II. În mod greșit instanța de apel a
dispus obligarea recurentei-pârâle la plata daunelor morale, cu încălcarea
dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care stabilesc
obligativitatea dovedirii prejudiciului material cu înscrisuri, iar nu cu
martori.
Instanța de fond s-a aflat într-o
gravă eroare de fapt, apreciind greșit probele, când a reținut, Iară temei, că
fii defunctului ar fi minori și ar fi locuit împreună cu acesta, iar defunctul
ar fi avut o obligație legala de întreținere față de reclamanți.
De asemenea, ginerele defunctului,
reclamantul M.N. nu se înscrie în categoria persoanelor care, conform legii, ar
li îndreptățite la despăgubire în astfel de situații.
Prin ample trimiteri Ia practica
judiciară în materie atât națională, cât și comunitară, recurenta-pârâtă arată
că sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive
pentru autorul pagubei (inculpatul) și nici venituri nejustificate pentru
persoana lezată.
La stabilirea cuantumului daunelor
este necesar a se avea în vedere și împrejurările concrete în care s-a produs
faptul prejudiciatul care, spre deosebire de faptele săvârșite cu intenție, are
un regim juridic distinct, ce atrage după sine acordarea unui cuantum al
despăgubirilor mai redus.
Recurenîa-pârâtă mai arată că la
cuantificarea despăgubirii trebuie avut în vedere ea aceasta să nu aibă
caracter punitiv, ci doar să compenseze de o manieră rezonabilă și justificată
suferințele îndurate, să nu existe discrepanțe majore între sancțiunea aplicată
pe latură penală și despăgubirea acordată pe latură civilă.
De asemenea, în cuantificarea
despăgubirilor trebuie avuî în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor
morale, ce reprezintă un studiu privind practica națională și europeană în
materie, sinteză și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca
urmare a vătămării sănătății și integrității corporale ori a decesului
persoanelor produse prin accidente de vehicule.
III. Referitor la daunele materiale,
recurenta-pârâtă arată că simpla enumerare a cheltuielilor efectuate nu este
suficientă, fiind obligatorie dovedirea acestora cu documente fiscale, sens în
care se impune înlăturarea acelor cheltuieli care nu au fost astfel probate.
În măsura în care au fost depuse
înscrisuri în probarea daunelor materiale, recurenta-pârâtă solicită a se avea
în vedere dispozițiile art. 49 pct. 1 și 2 din Normele speciale aprobate prin
Ordinul nr. 14/2011 aplicabil la data accidentului care reglementează
categoriile de cheltuieli ce trebuie acordate de către asigurător.
Examinând recursul în raport de
excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiza este prioritară
raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu,
Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele
considerente;
Prealabil analizării oricărei
chestiuni, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii cererii
de chemare în judecată, și anume, 31 ianuarie 2013, raportat la data intrării
în vigoare a noului C. civ., respectiv, 15 februarie 2013, cu luarea în
considerare a dispozițiilor art. 24 N.C.P.C. conform cărora „dispozițiile legii
noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute
după intrarea acesteia în vigoare și a dispozițiilor art. 25 alin. (2) conform
cărora „.în caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la
competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile",
în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.
Referitor la excepția de tardivitate
invocată de către reprezentantul intimaților-reclamanți, se reține că, potrivit
dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la
comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează
pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac și termenele în care
acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine pubiică,
deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce
ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici
instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele
prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în
care acestea se calculează.
Potrivit dovezilor de comunicare
aflate la dosarul cauzei, Decizia nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-pârâte la data
de 8 octombrie 2015, iar calea de atac a fost declarată prin poștă la data de 2
noiembrie 2015, potrivit plicului conținând motivele de recurs.
Potrivit legii, termenul de recurs
s-ar fi împlinit pe data de 24 octombrie 2015, zi de sâmbătă, însă acesta a
fost prorogat, în virtutea dispozițiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ. până
la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv 26 octombrie 2015, zi de
luni.
Recursul a fost însă declarat la data
de 2 noiembrie 2015, conform ștampilei aplicată pe plicul conținând memoriul de
recurs, situație față de care se constată că recurenta-pârâtă a încălcat
prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea
termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care,
dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte
subsumase prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind
o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza
fondului.
Pentru aceste considerente, recursul
urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat
de pârâta SC H.R.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a
Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
20 ianuarie 2016.