ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului llfov., secția civilă, la dala de 31 ianuarie 2013 sub nr. 357/93/2013, reclamanții C.I., C.M., C.F.E., M.V., M.N., C.R. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. lit. b), alin. (7) și 112 C. proc.civ.; art. 3, 1.357, 1.386, 1.390 și urm., 2.223 alin. (1), 2.224 alin. (2) C. civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.; Legii nr. 136/1995 republicată privind asigurările și reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 privind punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R.

SA, obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani datorate ca urmare a decesului soțului, respectiv, tatălui lor C.I., actualizate cu 0,1 %/zi de întârziere începând cu data introducerii prezentei acțiuni: 150.000 euro C.I., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului soțului C.I.; 150.000 euro pentru C.M., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.000 euro pentru C.F.E., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.000 euro pentru M.V., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.00 euro pentru C.R., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 30.000 euro pentru M.N.

reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului socrului C.l. 10.000 lei pentru C.I., C.M., C.F.E., M.V., M.N. și C.R., (câte 1.666 Iei fiecare), reprezentând prejudiciul material pe care l-au înregistrai ca urmare a decesului soțului, socrului respectiv tatălui C.I. Prin sentința nr. 1419 din 28 mai 2013 pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Tribunalul llfov, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea, reținând că reclamanții nu au respectat procedura anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, nu au efectuat procedura concilierii potrivit dispozițiilor art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. Prin Decizia nr. 513 din 12 decembrie 2013 pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Curtea de Apel Bitcurești, secția a VI-a civilă, a admis apelul reclamanților împotriva sentinței mai sus arătate, pe care a anulat-o trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apei a reținut că temeiul de drept invocat de către reclamanți, respectiv, alin. (3), art. 1.357, 1.386, 1.390 și urm. 2.223 alin. (1), 2.224 alin. (2) C. civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; Legii nr. 130/1995 republicată privind asigurările și reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 privind punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pcntm prejudicii produse prin accidente de vehicule valorifică atât raporturi generate de răspunderea civilă delictuală; izvorâtă din fapta ilicită a conducătorului auto, dar și raporturi contractuale rezultate prin convenția R.C.A., care nu pot justifica încadrarea acțiunii în dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. Rezultă că reclamanții nu au calitatea de profesioniști în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, situație iăță de care dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. la care instanța de fond s-a raportat când a analizat admisibilitatea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile în cauză. Prin Decizia nr. 2601 din 18 septembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 357/93/2013 Înalta Curte de Casație și justiție, secția a II a civilă, a respins, ca nefondat, recursul pârâtei împotriva deciziei anterior menționate. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 184/93/2015. Prin sentința nr. 1235 din 21 aprilie 2015 pronunțată în Dosar nr. 184/93/2015 în rejudecare, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis acțiunea și a obligat asigurătorul SC E.R.A.R.

SA la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 euro; la plata daunelor mon.le în cuantum de 100.000 euro, către reclamanta C.I.; câte 75.000 euro către reclamanții C.M., C.F.E., M.V. și C.R.; 10.000 euro, către reclamantul M.N. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC E.R.A.R. SA, arătând că soluția pronunțată este netemeinică, întrucât daunele materiale nu au fost dovedite, iar daunele morale au fost acordate unei persoane neândreptățite - reclamantul M.N., îmr-un cuantum nejustificat de relația personală a acestuia cu victima. Prin Decizia nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că până la termenul de la dala de 25 septembrie 2015 apelanta-pârâtă SC E.R.A.R.

SA nu a depus la dosar timbre judiciare în valoare de 5,00 lei și nici nu a tăcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 11.255,00 lei, deși necesitatea îndeplinirii acestor obligații i-a fost adusă la cunoștință cu ocazia citării sale pentru același termen, așa după cum se atestă în procesul-verbal de la 26 iunie 2015 aflat la dosar. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1)-(3) coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se achită anticipat sau, cel mai târziu până la primul termen de judecată. Nerespectarea acestor cerințe este sancționată prin anularea cererii de apel. În raport cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 sancțiunea anularii cererii devine incidență și în cazul neîndeplinîrii obligației de aplicare a timbrului judiciar în valoarea stabilită prin același act normativ.

Împotriva acestei decizii a declarai recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., pârâta SC E.R.A.R. SA, formulând următoarele critici: Un mod greșit instanța de apel a anulat, ca netimbrată, calea de atac, în condițiile în care dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 statuează că sun scutite de la plata taxelor judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea, sens în care recurenta-pârâtă nu datorează taxă judiciară de timbru. Pe de altă parte, prin încheierea de ședință din 04 aprilie 2013 instanța de fond a constatat că acțiunea introductivă este scutită de plata taxei de timbru conform textului legal mai sus menționat, situație față de care nici recurenta-pârâul nu poate datora o asemenea taxă.

II. În mod greșit instanța de apel a dispus obligarea recurentei-pârâle la plata daunelor morale, cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care stabilesc obligativitatea dovedirii prejudiciului material cu înscrisuri, iar nu cu martori. Instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, apreciind greșit probele, când a reținut, Iară temei, că fii defunctului ar fi minori și ar fi locuit împreună cu acesta, iar defunctul ar fi avut o obligație legala de întreținere față de reclamanți. De asemenea, ginerele defunctului, reclamantul M.N. nu se înscrie în categoria persoanelor care, conform legii, ar li îndreptățite la despăgubire în astfel de situații. Prin ample trimiteri Ia practica judiciară în materie atât națională, cât și comunitară, recurenta-pârâtă arată că sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei (inculpatul) și nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.

La stabilirea cuantumului daunelor este necesar a se avea în vedere și împrejurările concrete în care s-a produs faptul prejudiciatul care, spre deosebire de faptele săvârșite cu intenție, are un regim juridic distinct, ce atrage după sine acordarea unui cuantum al despăgubirilor mai redus. Recurenîa-pârâtă mai arată că la cuantificarea despăgubirii trebuie avut în vedere ea aceasta să nu aibă caracter punitiv, ci doar să compenseze de o manieră rezonabilă și justificată suferințele îndurate, să nu existe discrepanțe majore între sancțiunea aplicată pe latură penală și despăgubirea acordată pe latură civilă.

De asemenea, în cuantificarea despăgubirilor trebuie avuî în vedere Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, ce reprezintă un studiu privind practica națională și europeană în materie, sinteză și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule. III. Referitor la daunele materiale, recurenta-pârâtă arată că simpla enumerare a cheltuielilor efectuate nu este suficientă, fiind obligatorie dovedirea acestora cu documente fiscale, sens în care se impune înlăturarea acelor cheltuieli care nu au fost astfel probate. În măsura în care au fost depuse înscrisuri în probarea daunelor materiale, recurenta-pârâtă solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 49 pct. 1 și 2 din Normele speciale aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 aplicabil la data accidentului care reglementează categoriile de cheltuieli ce trebuie acordate de către asigurător.

Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiza este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente; Prealabil analizării oricărei chestiuni, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume, 31 ianuarie 2013, raportat la data intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv, 15 februarie 2013, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 24 N.C.P.C. conform cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare și a dispozițiilor art. 25 alin. (2) conform cărora „.în caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile", în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc.

civ. de la 1865. Referitor la excepția de tardivitate invocată de către reprezentantul intimaților-reclamanți, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine pubiică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, Decizia nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 8 octombrie 2015, iar calea de atac a fost declarată prin poștă la data de 2 noiembrie 2015, potrivit plicului conținând motivele de recurs. Potrivit legii, termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 24 octombrie 2015, zi de sâmbătă, însă acesta a fost prorogat, în virtutea dispozițiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ. până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv 26 octombrie 2015, zi de luni. Recursul a fost însă declarat la data de 2 noiembrie 2015, conform ștampilei aplicată pe plicul conținând memoriul de recurs, situație față de care se constată că recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 301 C. proc.

civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumase prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC H.R.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.