ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2376/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 08 august 2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 14 februarie 2017, reclamanții A., B. și minora C., prin reprezentanți legali A. și B., au chemat în judecată pârâta D. S.A. și intervenientul E., solicitând instanței să dispună obligarea asigurătorului la plata următoarelor sume: pentru reclamantul A. 100.000 euro despăgubiri materiale și 200.000 euro despăgubiri morale; pentru reclamanta B. 200.000 euro despăgubiri morale, iar pentru reclamanta C. la 10.000 euro daune materiale și 490.000 euro daune morale.

Prin sentința civilă nr. 832 din 23 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., prin reprezentanți legali A. și B., pârâta D. S.A. fiind obligată la plata sumei de 150.000 euro în favoarea minorei C., reprezentând daune morale.

Prin decizia civilă nr. 276 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamanții A., B., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al apelantei reclamante C., împotriva sentinței civile nr. 832 din 23 mai 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2016; a fost admis apelul declarat de pârâta societatea D. S.A. împotriva aceleiași sentințe; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C., prin reprezentant legal; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C., prin reprezentant legal, a sumei de 40.000 euro, reprezentând daune morale; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelanta- pârâtă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B., în calitate de reprezentant legal al minorei C. și B. au declarat recurs.

În motivare, recurenții-reclamanți arată că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest sens, recurenții-reclamanți invocă împrejurarea că în cauză intimatul-pârât E., care a provocat accidentul din data de 15.09.2019, nu a fost legal citat în apel.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenții-reclamanți vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, recurenții-reclamanți susțin că, preluând în totalitate motivele de apel invocate de D. S.A., instanța de apel nu a arătat motivele care au justificat reducerea drastică a despăgubirilor acordate de Tribunalul Constanța.

Sub acest aspect, recurenții-reclamanți menționează că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura cauzei, întrucât instanța nu a procedat la analiză prin raportare la starea de minoritate a reclamantei C., o persoană lipsită de discernământ, care nu se poate îngriji singură.

Totdată, recurenții-reclamanți arată că situația nu este cea în care minora suferă din cauza leziunilor ce i-au fost cauzate prin accident mamei sale, ci în cea în care, aceasta a suferit un prejudiciu direct, generat de faptul că a fost lipsită de ocrotirea mamei și că, urmare a accidentului, părinții minorei au divorțat.

Recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel nu a avut în vedere toate aceste aspecte, rezultate din probele administrate în dosar, invocând drept temei pentru reducerea despăgubirilor, aspecte străine de natura cauzei. Astfel, recurenții-reclamanți menționează că instanța de apel nu a avut în vedere împrejurarea că minora C. a fost victimă a accidentului, prejudiciul produs minorei prin fapta intervenientului E., fiind unul direct, concluziile psihologului fiind în sensul că accidentul a marcat-o profund și i-a creat un grav prejudiciu moral.

În ceea ce îl privește pe recurentul A., hotărârea instanței de apel cuprinde, în opinia recurenților-reclmanați, motive contradictorii, având în vedere că instanța de apel s-a raportat la expertiza medico-legală efectuată la Laboratorul de medicină-legală Constanța, probă pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind neconcludentă, dispunând efectuarea unei noi expertize de către I.N.M.L. București, cu aceleași obiective. În acest sens, recurenții-reclamanți arată că la dosar există o adresă emisă de I.N.M.L., prin care s-a solicitat depunerea unor noi înscrisuri necesare efectuării expertizei, că aceste înscrisuri au fost depuse, însă instanța de apel a respins solicitarea de a se emite adresă pentru depunerea la dosar a raportului de expertiză.

În aceste condiții, recurenții-reclmanați consideră că instanța de apel a motivat decizia prin raportare la concluziile unui raport de expertiză ce nu cuprindea răspunsul complet la obiectivele stabilite de instanță, fără a preciza în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a valorificat concluziile acestei expertize.

Un ultim motiv de recurs invocat de către recurenții-reclamanți vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, recurenții-reclamanți apreciază că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că împrejurările legate de persistența durerilor de cap, mersul mai greoi, starea de frig pe care o resimte la locul de munca, în ceea ce îl privește pe recurentul A., reprezintă aspecte ce nu au legătură cu solicitarea de a se dispune obligarea pârâtelor la plata daunelor cauzate de efortul suplimentar pe care trebuie să îl depună reclamantul la locul de muncă, urmare a reducerii capacității de muncă/stării de invaliditate.

Ca atare, recurenții-reclamanți susțin că, prin valorificarea raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Laboratorul de medicină-legală Constanța, s-a ajuns la o interpretare eronată a normelor de drept material aplicabile în cauză, stabilindu-se că A. nu prezintă grad de invaliditate, reținându-se eronat că reclamantul nu a stăruit în administrarea probei cu expertiza medico-legală.

Recurenții-reclamanți apreciază că aceeași interpretare eronată a normelor de drept material au realizat-o instanțele și în ceea ce o privește pe reclamanta B., costatând că a fost avut în vedere de către instanța penală și prejudiciul viitor pe care îl va suferi victima accidentului.

Totodată, recurenții-reclamanți susțin că în cazul minorei C., instanța de apel a realizat o interpretare eronată a normelor de drept material, realizând o analiză laborioasă a dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., deși în cauză aceste norme nu sunt incidente.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precum și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenți-reclamanți sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenții-reclamanți nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este invocat formal, recurenții-reclamanți neindicând norma de drept procesual care le permite să invoce nelegala citare a altei părți.

Totodată, Înalta Curte de Casație și justiție reține că argumentele expuse în susținerea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reprezintă critici de netemeinicie, recurenții-reclamanți făcând trimitere la situația de fapt, la prejudiciul suferit de victimele accidentului, la mijloacele de probă administrate în cauză.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A., C. - PRIN REPREZENTANȚI A. și B. împotriva deciziei civile nr. 276 din 29 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenții-reclamanți B., A., C. - prin reprezentanți A. și B. la plata, în solidar, a sumei de 2.500 RON către intimata S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum reiese din dovada aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A., C. - PRIN REPREZENTANȚI A. și B. împotriva deciziei civile nr. 276 din 29 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-reclamanți B., A., C. - PRIN REPREZENTANȚI A. și B. la plata, în solidar, a sumei de 2.500 RON către intimata S.C. D. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2020.