ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat-o în judecată pe pârâta I. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri materiale și morale după cum urmează:

- pentru reclamanta A., mama victimei J., daune materiale în sumă de 8.000 RON, constând în cheltuieli de înmormântare, servicii funerare și ritualuri creștinești, precum și daune morale în sumă de 200.000 euro;

- pentru reclamantul B., tatăl victimei, daune morale în sumă de 200.000 euro;

- pentru reclamantul C., fratele victimei, daune morale în sumă de 100.000 euro;

- pentru fiecare dintre reclamantele D. și E., surorile victimei, daune materiale în sumă de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, servicii funerare și ritualuri creștinești, precum și daune morale în sumă de 100.000 euro;

- pentru reclamanta F., sora victimei, daune materiale în sumă de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, servicii funerare și ritualuri creștinești, precum și daune morale în sumă de 100.000 euro;

- pentru reclamanta G., victimă directă, daune materiale în sumă de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratamente medicale medicamentoase și recuperatorii, transport și alte cheltuieli aferente, precum și daune morale în sumă de 400.000 euro;

- pentru reclamantul H., fiul minor la victimei K., prestații periodice în sumă de 500 RON lunar de la producerea riscului asigurat - 23 mai 2013 până la împlinirea vârstei de 18 ani sau de 26 ani, în cazul continuării studiilor, precum și daune morale în sumă de 200.000 euro.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la 23 mai 2013, data producerii riscului asigurat, respectiv a evenimentului rutier și până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat în esență că pretențiile lor sunt fondate pe răspunderea contractuală și legală a pârâtei asigurător și sunt consecința producerii riscului asigurat, respectiv a accidentului rutier din 23 mai 2013 pe DN 581, pe raza comunei Costești, județul Vaslui, în care a fost implicat autoturismul cu nr. x, condus de K., în care se aflau victimele J. și reclamanta G., în urma căruia conducătorul auto și J. au decedat, iar reclamanta a suferit numeroase traumatisme.

Prin sentința civilă nr. 1919/2015 din 19 octombrie 2015, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat-o pe pârâta I. S.A. să plătească reclamanților A. și B. despăgubiri materiale în sumă de 1.014 RON și fiecăruia daune morale în sumă de 10.000 euro, la cursul B.N.R. din data plății; reclamantei G. - daune materiale în sumă de 10.000 RON și daune morale în sumă de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plății; fiecăruia dintre reclamanții C., D., E. și F. - daune morale în cuantum de 2.500 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății efective. A respins restul pretențiilor formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., a respins acțiunea formulată de reclamantul H., prin reprezentant legal G. și a luat că reclamanții au arătat că își vor valorifica dreptul la plata cheltuielilor de judecată pe calea unei cereri separate.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., precum și pârâta I. S.A. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 805/2016 din 19 mai 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, la 25 august 2016 reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au declarat recurs, care a fost înregistrat la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 august 2016 sub nr. x.

Prin cererea de recurs, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, au susținut că soluția instanței de apel este consecința aplicării greșite în cauză a dispozițiilor art. 28 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și ale art. 1371 alin. (1) C. civ., având în vedere că instanța de prim control judiciar, deși a constatat că prima instanță a reținut în mod eronat culpa concurentă, în proporție de 50%, a victimelor accidentului și a stabilit o culpă levissima a acestora, în proporție de 10%, nu a majorat daunele acordate de instanța de fond, proporțional cu noua culpă stabilită. Din această perspectivă, recurenții au invocat și motivarea contradictorie a deciziei atacate.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au mai arătat recurenții că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a art. 1352 C. civ., potrivit căruia fapta victimei sau a terțului înlătură răspunderea autorului în acele situații în care are caracteristicile forței majore sau a cazului fortuit, însă numai în situațiile în care cazul fortuit este exonerator de răspundere, ignorând astfel că nu orice faptă a victimei conduce la exonerarea de răspundere sau la diminuarea răspunderii autorului faptei ilicite.

În acest sens, au arătat că instanța de apel nu a analizat realitatea de fapt în cauză, sub aspectul factorilor tehnici, psihologici sau de mediu care au influențat riscul de accident, ignorând împrejurarea că acceptul victimelor de a circula cu un autoturism condus de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice nu este prevăzută ca fiind ilicită de legea civilă, penală sau contravențională, neputându-se astfel reține culpa acestora.

Au mai invocat recurenții încălcarea prevederilor art. 16 din Constituția României, art. 30 C. civ. și art. 14 din C.E.D.O. prin stabilirea daunelor morale prin raportare la statutul social și la vârsta victimelor, precum și la mediatizarea evenimentului rutier, pe care le-au apreciat ca fiind străine de natura pricinii. În speță, au susținut că în cuantificarea daunelor morale, instanțele de fond erau obligate să aibă în vedere legislația și jurisprudența în materie.

Ultima dintre criticile formulate de recurenți vizează pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 1381 alin. (2) și 1525 C. civ., precum și ale art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011.

În dezvoltarea acestei critici, au susținut că, pentru calculul dobânzii legale, momentul punerii în întârziere este lipsit de importanță, relevanță având data scadenței, care în cauză este chiar momentul producerii prejudiciului.

În considerarea celor anterior expuse, recurenții au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. nu are anexate înscrisurile invocate în susținerea căii de atac.

În aceste condiții, prin adresa comunicată recurenților la 23 mai 2016 li s-a pus în vedere acestora să complinească lipsurile mai sus arătate, obligație căreia aceștia nu s-au conformat.

Cererea de recurs a fost comunicată la 13 octombrie 2016 intimatului-reclamant H., prin reprezentant legal G. și la 14 octombrie 2016 intimatei-pârâte I. S.A., care la 15 noiembrie 2016 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenților la 21 noiembrie 2016, fără ca aceștia să formuleze răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost redactat și comunicat părților, cărora li s-a pus în vedere că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 7 martie 2017, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea acestuia la 23 mai 2017, în ședință publică, când, constatând că prin sentința civilă nr. 9661 din 3 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva L. S.A., în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 a dispus suspendarea judecății recursului.

La termenul de judecată din 26 martie 2019, apreciind că nu mai subzistă temeiurile suspendării, instanța supremă a acordat termen la 11 iunie 2019 pentru redeschiderea judecății, când, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii, analizând textele de lege incidente, reține că potrivit art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în cazul procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 242 din aceeași lege.

Prin urmare, măsura suspendării judecății este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Or, sentința civilă nr. 9661 din 3 decembrie 2015, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva L. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor prin decizia nr. 788A din 28 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așadar, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, s-au produs efectele suspendării, de la acel moment intervine încetarea acțiunii judiciare.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acțiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor legale sus-menționate, urmează să decidă încetarea judecății recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G. împotriva deciziei civile nr. 805/2016 din 19 mai 2016, pronunțată Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.