ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău sub număr de dosar 1647/114/2011 la data de 19 ianuarie

2011, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au solicitat în contradictoriu cu

asigurătorii de răspundere civilă auto SC A.T. SA și SC G.A. S.A., obligarea

asigurătorilor-pârâți la plata următoarelor sume, cu titlul de despăgubiri:

- pentru P.D., soția

victimei, despăgubiri materiale în cuantum de 50 000 RON, reprezentând

cheltuieli de înmormântare și alte obiceiuri creștinești, despăgubiri morale în

cuantum de 2 000 000 RON;

- pentru P.E., fiica

victimei, prestații periodice de la data producerii și până la terminarea

studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, câte 1.000 RON pe lună și

despăgubiri morale în cuantum de 2.000.000 RON;

- pentru P.R., fiica

victimei, prestații periodice de la data producerii și până la terminarea

studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, câte 1 000 RON pe lună și

despăgubiri morale în cuantum de 2 000 000 RON.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 39, 43, 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995

privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și

completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1), 24 alin. (3), 26 alin. (1) lit.

a) și d), 43, 45 alin. (3), 49 pct. 1 lit. a) - f) din Ordinul CSA nr. 20/2008.

La data de 08 iunie

2011, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au formulat completare la acțiunea

introductivă, în sensul că au solicitat obligarea asigurătorilor-pârâți la

plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând

contravaloarea creditului ipotecar contractat de victima P.C., în calitate de

reprezentant și administrator al Societății Comerciale E.I. SRL Iași, soțul,

respectiv tatăl reclamantelor din prezenta cauză.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1647/114/2011 la data de 05 mai 2011, T.M. a formulat

cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat:

pârâtei SC A.T. SA la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri

materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în

lei la curs BNR din data plății), să plătească penalități de întârziere de 0,1%

pe zi, începând cu data de 24 ianuarie 2011 până la plata efectivă a

despăgubirilor.precum și la plata cheltuielilor de judecată.

pârâtei SC G.A. SA, la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri

materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în

lei la curs BNR din data plății), la plata penalităților de întârziere de 0.1%

pe zi, din suma cuvenită, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la plata

efectivă a despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 17

februarie 2012, intervenientul T.M. a formulat, în temeiul art. 132 alin. (1)

C. proc. civ., cerere de majorare a cuantumului despăgubirilor morale precizat

prin cererea de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâtei SC

A.T. SA la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în

lei la curs BNR din data plății), obligarea pârâtei SC G.A. SA la plata sumei

de 200.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din

data plății), cu menținerea cuantumului despăgubirilor materiale solicitate

prin cererea de intervenție în nume propriu, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Prin cererea

înregistrată la data de 25 mai 2011 pe rolul Tribunalului Buzău, sub număr de

dosar 4154/114/2011, reclamanții S.E.D. (tatăl persoanei decedate), S.C.S.

(fiul persoanei decedate), S.L.N. (mama persoanei decedate), S.A.B. și S.C.L.

(surori), în nume propriu și ca reprezentanți ai minorului, fiul persoanei

decedate în accident rutier au chemat în judecată pârâtele SC A.T. SA și SC

G.A. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea

pârâtelor, în calitate de asigurători de răspundere civilă obligatorie auto

-RCA, la plata următoarelor sume, individualizate pentru fiecare reclamant,

după cum urmează:

1) A) S.C.S. - fiu,

minor reprezentat de bunicul acestuia, S.E.D. în calitate de curator

(Dispoziția nr. 1088/2010 a Primăriei Bârlad, jud. Vaslui) = 300.000 euro cu

titlu de daune morale și o pensie de întreținere de 200 euro lunar până la

împlinirea vârstei de 18 ani sau 25, dacă continuă studiile, potrivit legii,

plătiți la cursul BNR din ziua plății:

B) S.L.N. - mama

persoanei decedate = 100.000 euro daune morale și 10.000 lei daune materiale:

C) S.E.D. - tatăl

persoanei decedate = 100.000 euro daune morale și 10.000 lei daune materiale:

D) S.A.B. - soră =

75.000 euro daune morale;

E) S.C.L. - soră =

75.000 euro daune morale.

2) Dobânda legală și

penalizările de 0,1% zi întârziere, potrivit art. 36, 37 coroborat cu art. 64

(4) ale Ordinului nr. 20/2008 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

acordate de la data producerii accidentului, respectiv de la data de 24

decembrie 2009 și până la plata efectivă a despăgubirilor:

3) Cheltuielile de

judecată, ce se vor face pentru soluționarea cauzei și dovedite prin documente

fiscale (onorariu expert și onorariu avocat).

Prin cererea

înregistrată sub număr de Dosar 1647/114/2011 la data de 05 mai 2011, T.M. a

formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat:

pârâtei SC A.T. SA la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri

materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în

lei la curs BNR din data plății), să plătească penalități de întârziere de 0,1%

pe zi, începând cu data de 24 ianuarie 2011 până la plata efectivă a

despăgubirilor.precum și la plata cheltuielilor de judecată.

pârâtei SC G.A. SA, la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri

materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în

lei la curs BNR din data plății), la plata penalităților de întârziere de 0.1%

pe zi, din suma cuvenită, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la plata

efectivă a despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta G.A. SA (fosta

A.A. SA) a formulat întâmpinare atât împotriva acțiunii promovate de către

reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., S.A.B. și S.C.L., cât și de reclamantele

P.D., P.E., P.R. prin care a solicitat respingea acestora ca fiind nelegale și

netemeinice.

Pe cale de excepție,

a solicitat în temeiul art. 164 C. proc. civ. conexarea cauzei înregistrate sub

nr. 4154/114/2011 cu Dosarul nr. 1647/114/2011 aflat pe rolul Tribunalului

Buzău; timbrarea acțiunii întrucât pretențiile reclamanților nu derivă dintr-o

cauză penală, în sensul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997; citarea

moștenitorilor celor doi conducători auto în temeiul prevederilor art. 54 din

Legea nr. 136/1995 privind Asigurările și Reasigurările în România; respingerea

acțiunii ca prematur introdusă motivat de faptul că reclamanții nu au procedat

și nu au făcut dovada efectuării procedurii prealabile a concilierii directe,

potrivit art. 720

1

C. proc. civ.

Pârâta SC A.T. SA a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunilor formulate de reclamanții S.E.D.,

S.C.S., S.L.N., S.A.B. și S.C.L., P.D., P.E., P.R. și intervenientul T.M.

În urma probelor administrate,

Tribunalul Buzău a pronunțat Sentința nr. 698 din 9 aprilie 2014, prin care a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantele P.D., P.E. și P.R., în

contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SA și SC G.A. SA, având ca obiect pretenții.

A obligat pârâtele în

proporție de câte 50% fiecare la plata către reclamante, respectiv, către

reclamanta P.D. la suma de 10 000 lei daune materiale și la 500.000 lei

despăgubiri morale și către reclamantele P.E. și P.R. la câte 500.000 lei

fiecare despăgubiri morale.

A respins capetele de

cerere referitoare la obligarea pârâtelor la prestații periodice către

reclamantele P.E. și P.R., actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri

civile, la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând

contravaloarea creditului ipotecar contractat de victima P.C. și la cheltuieli

de judecată.

A admis în parte

cererea de intervenție în interes personal formulată de T.M. și a obligat

pârâtele în proporție de câte 50% fiecare la plata către intervenientul T.M.,

astfel: la 17.695,83 lei reprezentând despăgubiri materiale și la 100.000 de

euro reprezentând despăgubiri morale.

A respins capetele de

cerere referitoare la obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere

de 0,1% pe zi, calculate la sumele cuvenite și la plata cheltuielilor de

judecată.

Tot prin aceeași

sentință, a admis în parte cererea formulată de reclamanții S.E.D., S.C.S.,

S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L., în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SA

și SC G.A. SA.având ca obiect pretenții.

A obligat pârâtele în

proporție de câte 50% fiecare la plata către reclamanți a următoarelor sume:

către S.C.S. reprezentat de S.E.D. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând

daune morale; către reclamantul S.E.D. la plata sumei de 100.000 euro

reprezentând daune morale și 5.000 lei daune materiale, către reclamanta S.L.N.

la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale și 5.000 lei daune

materiale, către reclamanta D. (fostă S.) A.B. la plata sumei de 20.000 euro

daune morale, către reclamanta S.C.L. la plata sumei de 20.000 euro

reprezentând daune morale.

A respins capetele de

cerere formulate de către reclamanți referitoare la obligarea pârâtelor la

plata unei pensii de întreține de 200 euro lunar pentru S.C.S., la plata

dobânzii legale și a penalizărilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la

sumele solicitate și la plata cheltuielilor de judecată.

A constatat că

cheltuielile reprezentând taxa de timbru pentru care s-a acordat ajutor public

judiciar reclamantelor P.D., P.E. și P.R. rămânând în sarcina statului.

Referitor la excepția

netimbrării cererilor de chemare în judecată și a cererii de intervenție în

interes propriu, tribunalul a constatat că prin încheierea din data de 15 iunie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 1647/14/2011/a 1 a fost admisă cererea de ajutor

public judiciar formulată de reclamantele P.D., P.E., P.R. și s-a dispus

scutirea reclamantelor de la plata taxelor judiciare de timbru.

Prin încheierea din

02 august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1647/114/2011/a2 a fost admisă cererea

de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de intervenientul T.M. și

s-a constatat că intervenientul este scutit de la plata taxelor judiciare de

timbru, în temeiul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

Prin încheierea din

18 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1647/114/2011/a4 a fost admisă

cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanții

S.E.D., S.L.N., S.A.B., S.C.L. și S.C.S. și s-a constatat că reclamanții sunt

scutiți de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. o) din

Legea nr. 146/1997.

Referitor la excepția

de conexare formulată de pârâta G.A. SA, tribunalul a reținut că, prin

încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

4154/114/2011, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C.

proc. civ., a fost admis cererea de conexare și s-a dispus conexarea Dosarului

nr. 4154/114/2011 la Dosarul nr. 1647/114/2011.

De asemenea, prin

încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

1647/117/2011, tribunalul a respins cererea formulată de pârâte de introducere

în cauză a moștenitorilor persoanelor vinovate de producerea accidentului

rutier din 24 decembrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că din motivarea în fapt a cererilor de

chemare în judecată și din înscrisurile atașate la dosar a rezultat evenimentul

asigurat, în baza căruia reclamanții au solicitat despăgubiri de la

asigurătorii RCA pârâți, respectiv un accident rutier produs în data de 24

decembrie 2009, ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 810/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit Rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale din 12 octombrie 2010 dată în Dosarul nr.

810/P/2009, la data de 24 decembrie 2009, în jurul orelor 16,00, în timp ce

conducea autoturismul marca F., proprietatea firmei I.L. IFN SA București, pe

DN 2E85 la km 82+500m, în afara localității Limpeziș, pe raza comunei Movila

Banului, din direcția Buzău către București, cetățeanul turc U.R. a intrat în

coleziune cu autoturismul marca F.P., proprietatea firmei O.L. IFN SA

București, care circula din direcția București către Buzău.

În urma accidentului

de circulație ambii conducători auto U.R. și D.I. au decedat. De asemenea, în

urma accidentului au decedat numiții P.C. și S.M.A., aflați în calitate de

pasageri în autoturismul marca F.P. condus de numitul D.I. și a rezultat

vătămarea corporală gravă a numitului T.M., aflat în calitate de pasager pe

scaunul din dreapta față în autoturismul marca F. condus de cetățeanul turc

U.R.

Autoturismul marca

F., proprietatea firmei I.L. IFN SA București, deține polița de asigurare de

răspundere civilă auto RCA din 13 iulie 2009 la A.T. SA - Sucursala Ploiești.

Autoturismul F.P.,

proprietatea firmei O.L. IFN SA București, deține polița de asigurare de

răspundere civilă auto RCA din 17 septembrie 2009 la SC G.A. SA - Sucursala

București.

S-a constatat că

accidentul a fost în cercetarea organelor de urmărire penală care au efectuat

acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și

vătămare corporală gravă din culpă. întrucât conducătorii autoturismelor

implicate în accident au decedat, prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale din 12 octombrie 2010, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10

lit. d), g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din

culpă și distrugere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C.

pen., art. 184 alin. (2), (4) C. pen. și art. 219 alin. (1) C. pen.

Nemaifiind posibilă

continuarea procesului penal prin faza de judecată și, ca urmare, neputând fi

vorba de vreo acțiune civilă înglobată în procesul penal, pentru acoperirea

prejudiciul material și moral suferit, în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 136/1995 actualizată și cele ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de autovehicule, în vigoare la data producerii accidentului de

circulație, reclamanții au formulat prezentele acțiuni civile pentru obținerea

despăgubirilor direct de la asigurătorii de răspundere civilă auto.

Prima instanță a

arătat că Ordinul CSA nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule este actul normativ sub a cărui incidență intră, începând

cu 11 noiembrie 2008, atât accidentele petrecute după această dată, cât și

polițele RCA încheiate după această dată, dar și cele emise anterior, dar a

căror valabilitate începe de la data de 11 noiembrie 2008.

Normele aprobate prin

Ordinul CSA nr. 21/2009 sunt aplicabile pentru polițele de asigurare emise după

data intrării în vigoare a acestui Ordin, respectiv 27 noiembrie 2009, iar, în

speță, polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA a fost emisă de A.T.

SA- Sucursala Ploiești la data de 13 iulie 2009, iar polița de asigurare de

răspundere civilă auto RCA a fost emisă de SC G.A. SA - Sucursala București la

data de 17 septembrie 2009, deci anterior intrării în vigoare a Ordinului CSA

nr. 21/2009.

Tribunalul a reținut,

în esență, incidența dispozițiilor art. 1 din Normele privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 20/2008, art. 24, art. 26, art.

28 din același act normativ; art. 49, art. 50, art. 54 alin. (2), art. 55 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Din coroborarea

dispozițiilor legale menționate a rezultat că pentru prejudiciile suferite de

persoanele prejudiciate prin producerea unui accident de autovehicule se

angajează răspunderea asigurătorului (societatea de asigurare), iar nu a

persoanei vinovate de producerea prejudiciului (asigurat), în speța aceștia

fiind decedați.

Obligația de plată a

pârâtelor, în calitate de asigurători RCA ai autoturismelor prin intermediul

cărora s-a produs accidentul rutier, derivă dintr-un contract obligatoriu, iar

condițiile răspunderii contractuale ale pârâtelor sunt îndeplinite (producerea

riscului asigurat, decesul victimelor, culpa conducătorilor auto implicați în

evenimentul rutier, precum și valabilitatea polițelor de asigurare RCA).

Din probatoriile

administrate în faza de urmărire penală cât și în cauză, în fața instanței de

judecată, a rezultat o culpă comună în producerea accidentului de circulație,

respectiv în sarcina numitului U.R. conducătorul auto marca F. (asigurat RCA la

SC A.T. SA) precum și a numitului D.I. conducătorul autoturismului marca F.P.

(asigurat la SC G.A. SA), instanța omologând raportul de expertiză

criminalistică din 14 ianuarie 2014 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize

Criminalistice București care a concluzionat că "în situația probabilă

reținută, producerea accidentului putea fi prevenită dacă cele două autoturisme

ar fi fost conduse conform normelor legale în vigoare, pe partea dreaptă a

drumului, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții

carosabile".

Instanța de fond a

mai a reținut că expertiza tehnică auto efectuată de Î.N.E.C. se coroborează cu

actele de urmărire penală (procesul verbal de cercetare, schița locului faptei

și fotografiile judiciar-operative) și declarațiile martorilor, din care

rezultă culpa comună a celor doi conducători auto în producerea accidentului de

circulație.

În ceea ce privește

stabilirea cuantumului daunelor materiale și morale solicitate, instanța a avut

în vedere, în principal, situația de fapt ce a dus la producerea evenimentului

rutier soldat cu decesul numiților U.R., D.I., P.C., S.M.A., respectiv

vătămarea corporală a numitului T.M., precum și faptul că niciuna din victime

(P.C., S.M.A., T.M.) nu a avut nicio culpă în producerea accidentului rutier,

fiind simpli pasageri în autoturismele implicate în accident.

Instanța a reținut că

atât cu ocazia înmormântării, cât și ulterior cu parastasele au fost avansate

sume de bani pentru: sicriu, cruce, îmbălsămare, lumânări, pomenirile de după

înmormântare (la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni, la un an,

în fiecare an, până la 7 ani de la moarte), etc., iar faptul că familiile

victimelor nu au procurat înscrisuri justificative pentru toate cheltuielile

efectuate este de înțeles având în vedere faptul că decesul victimelor a fost

intempestiv și extrem de dur, rudele acestora trecând prin momente de derută.

De altfel, s-a arătat

că legiuitorul a venit în sprijinul terților prejudiciați prin dispozițiile

art. 26 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Apreciind că

realitatea cheltuielilor efectuate de reclamanți a fost susținută de proba cu

înscrisuri, proba testimonială cu martorii C.Ș., dar și de prezumții, ca

mijloace de probă, tribunalul a înlăturat susținerile pârâților potrivit cărora

daunele materiale solicitate de reclamanți sunt nedovedite în raport de

dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. A) din Normele aprobate prin Ordinul CSA

nr. 20/2008.

Cât privește

întinderea despăgubirilor materiale solicitate de intervenientul în nume

propriu T.M., în sumă totală de 17.695,83 lei reprezentând beneficiul

nerealizat ca urmare a diminuării cu 25% a venitului în perioada concediului

medical, beneficiul nerealizat pe perioada șomajului, beneficiul nerealizat din

data de 26 aprilie 2012, când a încetat plata indemnizației de șomaj până la

zi, contravaloarea medicamentelor necesare vindecării, neincluse în asigurările

medicale, a fost dovedită cu înscrisurile anexate la dosar.

În ceea ce privește

daunele morale, instanța a reținut că determinarea prejudiciului moral, așa cum

a stabilit practica mai recentă a instanțelor judecătorești, înseamnă evaluarea

multilaterală a tuturor consecințelor negative produse și a implicațiilor lor,

pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor lezate, a importanței pe care

o are valoarea nepatrimonială lezată a persoanelor implicate, a duratei

consecințelor și a intimității durerilor fizice și psihice cauzate.

La stabilirea sumelor

acordate drept daune morale părinților persoanei decedate S.M.A., instanța de

fond a ținut cont de suferința emoțională inerentă pierderii copilului în

condițiile unui accident deosebit de violent și situația în care aceștia s-au

văzut puși după accident, de a se îngriji de copilul fiicei lor, fiind de

natură a le accentua suferința.

De asemenea, instanța

a acordat daune morale și reclamantelor S.A.B. și S.C.L. care să compenseze

prejudiciul pe care se poate presupune în mod rezonabil că l-ar suferi oricine

și-ar vedea sora murind de tânără într-un accident deosebit de violent.

La stabilirea sumelor

acordate drept daune morale intervenientului în nume propriu T.M., instanța a

avut în vedere multiplele leziuni ale membrelor superioare și inferioare pe

care acestea le-a suportat, faptul că refacerea sănătății acestuia a necesitat

un număr îndelungat de zile de îngrijiri medicale, respectiv 120 - 150 zile,

fiind supus mai multor intervenții chirurgicale, precum și împrejurarea că

urmare acestui accident capacitatea sa de efort și implicit de muncă s-a

diminuat considerabil, fiind nevoit, începând cu data de 16 noiembrie 2011 să

întrerupă serviciul pe care îl avea, bazat pe munca fizică.

La stabilirea

întinderii daunelor morale, instanța a avut în vedere atât prevederile art. 24

pct. 3 din Ordinul CSA nr. 80/2008 potrivit cărora limita minimă a

despăgubirilor pentru vătămări corporale și deces pentru anul 2009 a fost

stabilită la un nivel minim de 1.500.000 euro, la cursul BNR din ziua

accidentului, cât și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11

mai 2007, cu aplicare de la data de 11 iunie 2007, potrivit cărora suma minimă

de 1 milion de euro pentru vătămări corporale sau deces este o sumă rezonabilă

și adecvată.

De asemenea, s-a

arătat că Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75

adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal prevede că, în caz

de accident rutier, reparația morală - despăgubirile morale au la bază

prejudiciul de afecțiune. Această Rezoluție statuează expres că "în caz de

deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților,

soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este

supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu

victima, în momentul decesului".

În ceea ce privește

prestațiile periodice solicitate de către reclamantele P.E. și P.R. și de

reclamantul S.C.S., instanța le-a respins, întrucât aceștia nu au dovedit, în

niciun fel, partea din venituri nerealizată sau de ce venituri au fost lipsiți

pentru a se putea stabili, în mod obiectiv, o prestație periodică. De altfel,

aceștia nu au făcut dovada dacă beneficiază de venituri din sistemul public de

stat (pensie de urmaș), astfel încât numai în raport cu veniturile de care sunt

lipsiți să se plătească o prestație periodică.

De asemenea, instanța

a reținut că art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr.

20/2008 enumera restrictiv și limitativ categoriile de sume ce se vor acorda de

către asigurător cu titlu de despăgubire persoanelor vătămate, iar printre

acestea nu se regăsește obligativitatea achitării de către asigurător de sume

cu titlu de pensie de întreținere lunară.

Referitor la

solicitarea reclamantelor P. de obligare a asigurătorilor la plata sumei de

200.000 lei reprezentând contravaloare credit ipotecar contractat de P.C.,

instanța a reținut că ipoteca instituită asupra imobilului proprietatea comună

a numiților P.C. și P.D. a avut rol de garanție reală adusă pentru garantarea

îndeplinirii obligațiilor de plată asumate de E.I. SRL Iași prin Contractul de scont

din 21 aprilie 2005. Având în vedere data producerii evenimentului rutier,

respectiv 24 decembrie 2009, data emiterii somației în Dosarul de executare nr.

16/2008, respectiv 20 mai 2009, cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Iași

sub nr. 168/99/2007 având ca obiect procedura insolvenței E.I. SRL, soluționată

definitiv și irevocabil la data de 28 mai 2008 în sensul închiderii procedurii

insolvenței, a radierii societății comerciale din evidențele ORC și a atragerii

răspunderii patrimoniale personale a administratorului societății, a rezultat

că demararea procedurii execuționale în contra debitorilor persoane fizice s-a

făcut cu mult înainte de data evenimentului rutier și astfel imposibilitatea

plății debitului nu are niciun fel de legătură cu acest eveniment, nefiind

nicidecum urmare directă sau indirectă a acestuia. Acțiunea civilă derivând din

răspunderea delictuală privește, oricum, repararea prejudiciilor în legătură

directă de cauzalitate cu fapta ilicită ce face obiectul cauzei.

Referitor la capătul

de cerere privind actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri civile la

dobânda BNR de la data producerii accidentului (24 decembrie 2009) până la data

plății integrale și efective, solicitată de reclamantele P.D., P.E. și P.R. și

plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi din suma cuvenită, solicitate de

reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., D.A.B., S.C.L. și T.M., instanța, având în

vedere și dispozițiile art. 36, art. 44 alin. (1), art. 45 pct. 3, art. 66

alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008 a apreciat că nu

sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 37 din Normele aprobate prin Ordinul

CSA nr. 20/2008 potrivit cărora "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește

obligațiile în termenul prevăzut la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos,

inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire

cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%,

calculată pentru fiecare zi de întârziere."

Cu privire la

solicitarea de obligare a asigurătorilor la plata cheltuielilor de judecată,

având în vedere situația de fapt, respectiv împrejurarea că persoanele

culpabile de producerea evenimentului rutier au fost stabilite prin intermediul

expertizei tehnice realizate de Î.N.E.C., dar și de prevederile art. 274 C.

proc. civ., tribunalul a apreciat că nu se poate reține în sarcina

asigurătorilor obligația de a achita cheltuielile de judecată ocazionate de

reclamanți, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanții S.E.D., S.C.S., D. (fostă S.) A.B., S.C.L., P.D., P.E.,

P.R., intervenientul T.M. și pârâtele SC G.A. SA, SC A.T. SA au declarat apel,

iar prin Decizia nr. 397 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost

respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanții S.E.D., S.C.S., D.

(fostă S.) A.B., S.C.L., P.D., P.E., P.R. și au fost admise apelurile pârâtelor

societăți de asigurare SC G.A. SA, SC A.T. SA. A fost schimbată în parte

sentința apelată, iar pe fond a fost redus cuantumul daunelor morale acordate

de prima instanță după cum urmează:

- la câte 250.000 lei

pentru fiecare reclamantă P.E., P.D. și P.R.;

- la 50.000 euro

pentru intervenientul în interes personal T.M.;

- la 50.000 euro

pentru reclamantul S.C.S. reprezentat de S.E.D.;

- la 50.000 euro

pentru fiecare dintre reclamanții S.E.D., S.L.N.;

- la câte 10.000 euro

pentru fiecare dintre reclamantele D. (fostă S.) A.B. și S.C.L.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În motivarea

hotărârii, în ceea ce privește apelul formulat de G.A. SA instanța de control

judiciar a reținut, în esență, că tribunalul a administrat probatoriul în mod

corect, fără a fi vorba despre o încălcare a dreptului la apărare prin faptul

că instanța de fond a respins obiecțiunile acesteia formulate la raportul de

expertiză întocmit de Î.N.E.C.

S-a apreciat că

expertul criminalist Î.N.E.C. a analizat în integralitatea sa materialul

probatoriu, inclusiv depozițiile martorilor, precum și modalitatea concretă în

care s-a petrecut accidentul rutier, respectiv pe timp de noapte, în condițiile

de iarnă, precum și un trafic redus ca intensitate, a ajuns la concluzia

probabilă și cel puțin rezonabilă, aspect însușit și de prima instanță, că

impactul dintre cele două autoturisme a avut loc în zona axei drumului, cei doi

conducători auto fiind în culpă.

Așa fiind, instanța

de apel a arătat că fiecare asigurător poartă o responsabilitate juridică de

natură contractuală, conform celor două contracte de răspundere civilă

obligatorie, în proporție de 50% fiecare astfel cum a stabilit în mod just și

temeinic instanța de fond.

Ancheta penală

efectuată în cauză a avut un caracter preliminar, deoarece cei doi conducători

auto implicați în accident au decedat, neexistând o răspundere penală care să

fie solidară ca răspundere civilă delictuală cu cele două societăți de

asigurare, în cauză fiind incidente numai răspunderea civilă contractuală

conform celor două polițe de asigurare de răspundere civilă obligatorie.

Cu privire la daunele

materiale criticile celor două recurente-pârâte sunt neîntemeiate, instanța de

fond apreciind în mod just și legal, în raport cu probatoriul administrat,

cuantumul acestora, iar în aceste momente dificile persoanele în cauză datorită

stării psihice și emoționale nu face o evidență contabilă a cheltuielilor cu

chitanțe și înscrisuri, cuantumul acestora mai ales pentru înmormântări,

parastase, pomeni, pomeniri, monument funerar, se face după obiceiul creștinesc

ortodox, după felul ceremoniilor, aspecte ce pot fi dovedite și prin declarații

de martori și cutuma locului.

Instanța de control

judiciar a apreciat ca fiind întemeiat apelul celor două societăți de

asigurare, respectiv SC A.T. SA și SC G.A. SA, în ceea ce privește cuantumul

daunelor morale acordate reclamanților, cât și intervenientului în interes

propriu care au fost stabilite în mod exagerat, mai ales că este vorba de

incidența juridică a unei răspunderi civile contractuale.

S-a arătat că în

stabilirea cuantumului daunelor morale instanțele de judecată au în vedere

criterii subiective și obiective în raport cu situația de fapt și gradul de

afectare psihică și sufletească a rudelor celor decedați sau accidentați grav,

practica judiciară și legislația națională, precum și jurisprudența europeană

în materie.

S-a apreciat ca fiind

discutabil cuantumul sumelor pe care prima instanță le-a acordat pentru

acoperirea acestui tip de prejudiciu de natură nepatrimonială.

Cuantumul daunelor

morale, a reținut instanța de apel, nu trebuie raportat la cuantumul maxim al

despăgubirilor din contractele de asigurări, în vigoare la momentul respectiv

și anume Ordinul CSA nr. 20/2008, respectiv 1.500.000 euro pe eveniment,

instanța trebuie să aibă în vedere practica judiciară majoritară în materie,

iar acestea trebuie să se caracterizeze prin proporționalitate și echitate.

Aceasta pentru a nu

se ajunge la falimentarea societăților de asigurări în cazul apariției unor

evenimente nefericite produse din culpa unor persoane și nici îmbogățirea fără

just temei a celor îndreptățiți.

Despăgubirile morale

trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu suferința

produsă, având în vedere gradul de vinovăție al autorilor, respectiv intenție

sau culpă, precum și nivelul de lezare al valorilor sociale ocrotite,

intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, oricum aceste sume trebuie

să ducă la o atenuare sau alinare a suferințelor fizice și psihice, emoționale

și afective a persoanelor vătămate, dar să nu creeze premizele unei îmbogățiți

fără justă cauză.

În acest caz

instanței de judecată îi revine rolul să facă o apreciere rezonabilă și în

echitate, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs persoanelor

vătămate, dincolo de criteriile subiective legate de impactul afectiv pe care

îl au astfel de situații și evenimente și consecințele lor, trebuie avute în

vedere criterii obiective ce ține de nivelul de trai, salariul mediu, gradul de

afectivitate între persoana decedată și persoana vătămată, respectiv o alinare

sau atenuare a gradului de suferință a celui prejudiciat.

Așa fiind, s-a

apreciat că sumele acordate de prima instanță exced atât practicii judiciare

majoritare, cât și practicii instanțelor de pe raza Curții de Apel Ploiești,

așa încât despăgubirile morale trebuie să fie într-un cuantum rezonabil și

echitabil.

S-a mai arătat că în

cauză este vorba despre o răspundere civilă contractuală în baza poliței de

asigurare încheiată de conducătorul auto decedat, iar societatea de asigurare

se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, mai ales că, în speță,

conducătorii auto au decedat, așa încât răspunderea contractuală se împarte

într-o proporție de 50% între cele două apelante, dar se are în vedere și

cuantumul sumei asigurare și producerea riscului asigurat.

Cu privire la daunele

morale, s-a considerat că cei care au solicitat li s-a acordat în mod just

acest drept, dar cuantumul despăgubirilor a fost exagerat apreciat de către

prima instanță și în acest sens apelul pârâtei s-a reținut ca fiind întemeiat.

Referitor la daunele

morale acordate în euro, fiind vorba de o răspundere contractuală, s-a reținut

incidența normelor de aplicare a Ordinului CSA nr. 20/2008, respectiv art. 24,

conform cărora cursul valutar ce trebuie acut în vedere este cel de la data

accidentului.

Cu privire la apelul

formulat de S.C.S., S.E.D., D. (fostă S.) A.B., S.C.L., instanța de control

judiciar a reținut că în privința cuantumului daunelor morale acestea nu se pot

mări, instanța de fond acordând și așa într-un cuantum exagerat aceste daune,

aspect analizat anterior.

Referitor la

solicitarea de obligare a asigurătorilor apelanți la plata pensiei de

întreținere pentru S.C.S., s-a arătat că prima instanță a apreciat în mod just

și legal acest aspect, în cauză fiind vorba de incidența răspunderii civile

contractuale a asigurătorului și nu de răspunderea civilă delictuală a

persoanei vinovată de decesul părintelui, care la rândul său a fost victima

propriului accident de circulație.

În acest caz, chiar

dacă există o subrogare în drepturile și obligațiile conducătorului auto

asigurat și vinovat de producerea accidentului rutier pentru societatea de

asigurare, această obligație nu poate fi transferată pe asigurători, deoarece

acesta răspunde în limitele contractului de asigurare incident în funcție de

data accidentului.

Este adevărat că

răspunderea asigurătorului este una contractuală care are la bază răspunderea

civilă delictuală a asiguratului însă nu este o suprapunere perfectă celor două

tipuri de răspundere.

Referitor la

penalitățile sau dobânzile solicitate de către apelanții-reclamanți instanța de

fond a apreciat în mod just cu privire la acest capăt de cerere pe care l-a

respins în mod corect.

Chiar dacă

asigurătorii apelanți au fost notificați pentru acordarea de despăgubiri

materiale și morale, nu a existat o certitudine în privința vinovăției

conducătorilor auto implicați în accidentul rutier, respectiv nu s-a știut de

la început dacă există sau nu o răspundere juridică de natură delictuală pentru

cei asigurați și care erau conducătorii auto respectivi.

Potrivit Legii nr.

136/1995 și Normelor de aplicare ale Ordinului CSA nr. 20/2008 există două

modalități de soluționare a dosarelor de daune deschise în urma accidentelor

rutiere pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească și întrucât până la data

întocmirii raportului de expertiză Î.N.E.C. nu s-a putut stabili cui aparține

culpa în producerea accidentului rutier, s-a reținut incidența dispozițiilor

art. 45 pct. 3 din Normele de aplicare amintite care prevăd că despăgubirile se

stabilesc pe cale judecătorească "în cazul în care nu se pot trage

concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la

cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul

prejudiciilor produse".

Acest aspect a apărut

și datorită faptului că cei doi conducători auto implicați în accidentul rutier

au decedat și nu s-a mai format un dosar penal cu o anchetă amplă pentru

ucidere din culpă sau vătămare corporală gravă din culpă, iar din cuprinsul

Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 810/P din 12 octombrie 2010 nu

a rezultat nici măcar dinamica concretă a evenimentului rutier și cu atât mai

puțin culpa celor doi conducători auto, dacă există și dacă ar fi încălcat

regulile de circulație.

Ca atare, s-a reținut

că instanța de fond a apreciat în mod just și legal acest capăt de cerere,

societățile de asigurare apelante au acționat în mod corect și nu se puteau

acorda despăgubiri materiale și morale pe cale amiabilă ca urmare a

imposibilității stabilirii răspunderii civile a unuia sau altuia dintre cei doi

conducători de autoturisme.

În ceea ce privește

acordarea de dobânzi, instanța de apel a constatat că nu există o dispoziție

legală sau prevedere contractuală în materia asigurărilor cu privire la acest

aspect.

Cu privire la apelul

formulat de P.D., P.E. și P.R., instanța de fond a apreciat în mod corect cauza

dedusă judecății față de cererea acestora.

Nu se pot acorda

daune materiale majorate pentru P.D., deoarece acest aspect nu a fost dovedit,

instanța de fond apreciind în mod corect cuantumul acestora în raport cu

probatoriul admis și administrat, inclusiv depozițiile martorilor audiați.

Cât privește

obligarea asigurătorilor apelanți la pensie de întreținere pentru P.R. și P.E.

s-a reținut că instanța de fond a respins în mod just și legal acest capăt de

cerere, situația fiind similară din punct de vedere juridic ca și solicitarea

celorlalți apelanți în cazul S.C.S. și unde instanța de apel a motivat soluția

avută în vedere.

S-a arătat a fi

aceeași situație și în privința dobânzilor și penalităților de întârziere care

nu puteau fi acordate de către asigurătorii apelanți, deoarece la început nu

s-a știut cine este vinovat de producerea accidentului rutier, în cauză fiind

incidente dispozițiile art. 45 pct. 3 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA

nr. 20/2008.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate, s-a apreciat că prima instanță a

interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, deoarece asigurătorii

apelanți nu au acționat cu rea-credință când nu au acordat pe cale amiabilă

despăgubirile morale și materiale solicitate de apelanții-reclamanți.

Aceasta, deoarece

persoanele vinovate de producerea accidentului au fost stabilite doar prin

intermediul unei expertize criminalistice realizate de Î.N.E.C. în timpul

procesului de față, și având în vedere prevederile art. 274 din C. proc. civ.

incident în cauză asigurătorii pârâți nu sunt în culpă procesuală civilă.

Față de apelul

formulat la intervenientul T.M. cu privire la penalitățile pe care acesta le

solicită ca și ceilalți apelanți-reclamanți instanța de fond a apreciat în mod

just și legal acest capăt de cerere pe care l-a respins, instanța de apel

motivând acest aspect în considerentele respingerii apelului reclamanților S.

Aceeași situație s-a

reținut și în privința cheltuielilor de judecată care nu pot fi acordate în

astfel de situații, prima instanță respingând în mod just și temeinic acest

capăt de cerere.

S-a mai reținut că

fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de

culpa procesuală a părții care a generat și a pierdut procesul, situația de

față fiind una specială și când cele două societăți de asigurare nu au cunoscut

la momentul producerii accidentului și ulterior până la apariția concluziilor

expertizei criminalistice Î.N.E.C. din dosarul de fond, persoanele vinovate de

producerea accidentului rutier.

Totodată, s-a

constatat că intervenientul apelant a solicitat în mod nejustificat obligarea

asigurătorilor la plata unor cheltuieli de judecată anterioare declanșării

procesului, cheltuieli care nu pot fi circumscrise noțiunii de cheltuieli de

judecată, ci trebuiau incluse în daunele materiale solicitate, dar care

trebuiau probate în mod pertinent și concludent.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții au P.D., P.E. și P.R., de

S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. și intervenientul T.M. au

declarat recurs.

În argumentarea

recursului, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au criticat, în esență, decizia

atacată sub aspectul neacordării prestațiilor periodice solicitate de

reclamantele P.E. și P.R., apreciind că în mod greșit ambele instanțe au negat

dreptul acestor reclamante de a beneficia de prestații periodice, întrucât în

urma decesului tatălui lor, acestea au fost lipsite de venituri.

În opinia

recurentelor, raționamentul instanței de apel este unul greșit și nelegal,

întrucât societatea de asigurări se subroga în toate drepturile și obligațiile

de plată ale asiguratului său, nefiind încălcate în acest fel limitele

contractului de asigurare, întrucât prestația periodică este un prejudiciu

material creat în sarcina recurentelor-reclamante P.E. și P.R., fiind totodată

reglementat expres de legiuitor.

Sub un alt aspect,

raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 136/1995, apreciază că în mod

nelegal instanța de apel a respins capătul de cerere vizând actualizarea

sumelor reprezentând daune morale la dobânda BNR de la data producerii

accidentului, respectiv 24 decembrie 2009, până la data plății integrale și

efective a indemnizației.

Totodată, având în

vedere că intimatele-pârâte nu au înțeles să-și îndeplinească obligațiile

stabilite de lege, respectiv de a notifica persoana prejudiciată cu privire la

motivele pentru care nu au aprobat pretențiile solicitate cu titlu de

despăgubiri, consideră că în mod legal acestea ar fi trebuit să fie obligate de

către instanța de judecată la plata penalităților solicitate de reclamante și

prevăzute de Ordinul CSA nr. 20/2008 în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.

Ultimul motiv de

recurs vizează neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de

avocat.

În acest context,

având în vedere și prevederile art. 274 C. proc. civ., recurentele susțin, în

esență, că, în condițiile în care reclamantele au făcut dovada cheltuielilor de

judecată efectuate la fond constând în onorariul de avocat, iar părțile care au

pierdut litigiul au fost intimatele SC A.T. SA și SC G.A. SA, atât instanța de

fond, cât și cea de apel ar fi trebuit să acorde și să oblige intimatele, în

raport de gradul de culpa stabilit de către instanța de judecată, la plata

acestora.

Solicită admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării

intimatelor-pârâte: la plata de prestații periodice pentru reclamantele P.E. și

P.R. de la data producerii accidentului rutier (24 decembrie 2009) și până la

vârsta de 18 ani, respectiv 26, în ipoteza în care se face dovada continuării

studiilor; la plata dobânzii legale stabilite la nivelul de referință BNR de la

data producerii accidentului până la data plății integrale a despăgubirilor civile;

la plata de penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate pentru sumele

stabilite de instanța de judecată cu titlu de despăgubiri de la data expirării

termenului de 3 luni (calculat de la data formulării cererii de despăgubire) -

13 iunie 2010 până la data plății efective; precum și la plata cheltuielilor de

judecată efectuate.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în motivarea recursului,

reclamanții S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. au criticat

decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a

acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut, a încălcat dreptul la un

proces echitabil, că rejudecând cauza instanța de apel nu a analizat și nu a

răspuns motivat apărărilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de

atac, totodată, nu a stabilit pe baza probelor administrate, situația de fapt,

raportat la care trebuia să aplice normele legale incidente și să argumenteze

motivele pentru care a admis apelul formulat și a redus suma acordată cu titlu

de daune morale și a respins acordarea pensiei de întreținere pentru copilul

victimei decedate.

Consideră că instanța

de fond a cuantificat în mod corect cuantumul daunelor morale pentru fiul și

cei doi părinți ai victimei, precizând că înțelege să critice hotărârea atacată

doar în ceea ce privește cuantumului daunelor morale pentru cele două surori,

pensia de întreținere pentru fiul victimei și sub aspectul penalităților de

întârziere prevăzute de legea specială.

În motivare,

recurentul-intervenient T.M. a arătat că primul motiv de recurs îl reprezintă

nelegalitatea hotărârii recurate cu privire la diminuarea cuantumului daunelor

morale acordate, de la suma de 100.000 euro (câte 50.000 euro în sarcina

fiecărui asigurător) la 50.000 euro (câte 25.000 euro în sarcina fiecărui

asigurător).

Solicită a se avea în

vedere considerentele instanței de fond, care, în opinia sa, în mod temeinic și

legal a apreciat că în ceea ce privește daunele morale, determinarea

prejudiciului înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecințelor negative

produse și a implicațiilor produse pe toate planurile vieții sociale ale

persoanelor lezate, a importanței pe care o are valoarea nepatrimonială lezată

a persoanelor implicate, a duratei consecințelor fizice și psihice cauzate,

aspecte pe care le dezvoltă pe larg în argumentarea acestui motiv de recurs.

Precizează că al

doilea motiv de recurs vizează acordarea sumei globale de 2963 lei cu titlu de

despăgubiri materiale, arătând că își însușește critica instanței de apel, prin

care aceste cheltuieli nu au fost cerute cu titlu de despăgubiri materiale,

drept pentru care, văzând și dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările

și reasigurările din România, precum și cele ale Ordinului CSA nr. 20/2008,

solicită pe această cale acordarea acestor cheltuieli.

Al treilea motiv de

recurs, susține recurentul-intervenient, îl reprezintă nelegalitatea hotărârii

cu privire la stabilirea modalității de plată a daunelor morale, respectiv

cursul valutar la care se va face conversia euro - lei, instanța arătând că,

fiind vorba de o răspundere civilă contractuală, sunt incidente normele de

aplicare a Ordinului CSA nr. 20/2008, respectiv art. 24 conform căruia cursul

valutar ce trebuie avut în vedere este cel de la data accidentului.

Consideră că în speță

sunt aplicabile dispozițiile Codului comercial, drept urmare cursul valutar al

conversiei este cel din ziua plății, iar nu cel de la data accidentul, astfel

cum a reținut instanța de apel.

Totodată, prin

raportare la prevederile art. 36 și art. 37 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în

vigoare la data producerii accidentului, apreciază că instanța de apel a făcut

o aplicare greșită a legii prin respingerea motivului de apel ce viza

penalitățile de întârziere de 1% pe zi din suma cuvenită.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului,

modificarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând, solicită menținerea

cuantumului daunelor morale în sumă de 100.000 euro așa cum a stabilit în mod

temeinic și legal instanța de fond prin Sentința civilă nr. 698 din 09 aprilie

2014 a Tribunalului Buzău; obligarea pârâtelor SC A.T. SA și SC G.A. SA la

plata sumei globale de 2963 lei, câte 1491,5 lei fiecare, cu titlu de

despăgubiri materiale ce reprezintă cheltuieli generate de întregul proces,

respectiv contravaloare expertiză medico-legală, precum și onorariu avocat

conform chitanțelor anexate la notele scrise depuse la dosarul de fond în

ședința de judecată din data de 26 martie 2014; să se dispună ca plata daunelor

morale să fie achitată de către pârâte în lei, la cursul BNR din ziua plății;

obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere de 0,1%, calculată la

sumele cuvenite, pentru pârâta SC A.T. SA începând cu data de 27 ianuarie 2011,

iar pentru SC G.A. SA începând cu data de 15 aprilie 2011, până la plata

efectivă; menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.

Intimata-pârâtă SC

A.T. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând,

în esență, respingerea acestora.

De asemenea,

intimata-pârâtă SC G.A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

nulității recursurilor, solicitând, în principal, admiterea excepției invocate

și, în consecință, constatarea nulității recursurilor, iar în subsidiar,

respingerea acestora.

Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate

excepția nulității recursurilor invocată de intimata-pârâtă SC G.A. SA prin

întâmpinare, constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care va fi

respinsă, dat fiind că anumite critici formulate de recurenți pot fi încadrate

în motivele de nelegalitate invocate.

Examinând decizia

recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că

recursurile declarate nu sunt fondate, motiv pentru care acestea vor fi

respinse.

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

invocat de reclamanții S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L.

constând în pronunțarea instanței de apel asupra unor lucruri care nu s-au

cerut sau acordarea a mai mult decât s-a cerut, se constată că în examinarea

apelului, instanța de control judiciar, s-a pronunțat în limitele învestirii

sale, în raport de scopul urmărit prin promovarea acțiunilor, ținând cont de

apărările formulate de părți, dar și de toate motivele de apel, fiind nefondate

susținerile recurenților-reclamanți formulate sub acest aspect.

Simpla nemulțumire a

recurenților-reclamanți cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care

au format convingerea instanței de control judiciar (ex: împrejurarea că

instanța a