ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 863/2015

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub număr de dosar 1647/114/2011 la data de 19 ianuarie 2011, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au solicitat în contradictoriu cu asigurătorii de răspundere civilă auto SC A.T. SA și SC G.A.

S.A., obligarea asigurătorilor-pârâți la plata următoarelor sume, cu titlul de despăgubiri: - pentru P.D., soția victimei, despăgubiri materiale în cuantum de 50 000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare și alte obiceiuri creștinești, despăgubiri morale în cuantum de 2 000 000 RON; - pentru P.E., fiica victimei, prestații periodice de la data producerii și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, câte 1.000 RON pe lună și despăgubiri morale în cuantum de 2.000.000 RON; - pentru P.R., fiica victimei, prestații periodice de la data producerii și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani, câte 1 000 RON pe lună și despăgubiri morale în cuantum de 2 000 000 RON.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 39, 43, 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1), 24 alin. (3), 26 alin. (1) lit. a) și d), 43, 45 alin. (3), 49 pct. 1 lit. a) - f) din Ordinul CSA nr. 20/2008. La data de 08 iunie 2011, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au formulat completare la acțiunea introductivă, în sensul că au solicitat obligarea asigurătorilor-pârâți la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea creditului ipotecar contractat de victima P.C., în calitate de reprezentant și administrator al Societății Comerciale E.I.

SRL Iași, soțul, respectiv tatăl reclamantelor din prezenta cauză. Prin cererea înregistrată sub nr. 1647/114/2011 la data de 05 mai 2011, T.M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat: 1. - obligarea pârâtei SC A.T. SA la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), să plătească penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 24 ianuarie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor.precum și la plata cheltuielilor de judecată. 2. - obligarea pârâtei SC G.A.

SA, la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), la plata penalităților de întârziere de 0.1% pe zi, din suma cuvenită, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată. La data de 17 februarie 2012, intervenientul T.M. a formulat, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cerere de majorare a cuantumului despăgubirilor morale precizat prin cererea de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâtei SC A.T. SA la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), obligarea pârâtei SC G.A.

SA la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), cu menținerea cuantumului despăgubirilor materiale solicitate prin cererea de intervenție în nume propriu, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2011 pe rolul Tribunalului Buzău, sub număr de dosar 4154/114/2011, reclamanții S.E.D. (tatăl persoanei decedate), S.C.S. (fiul persoanei decedate), S.L.N. (mama persoanei decedate), S.A.B. și S.C.L. (surori), în nume propriu și ca reprezentanți ai minorului, fiul persoanei decedate în accident rutier au chemat în judecată pârâtele SC A.T. SA și SC G.A. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor, în calitate de asigurători de răspundere civilă obligatorie auto -RCA, la plata următoarelor sume, individualizate pentru fiecare reclamant, după cum urmează: 1) A) S.C.S.

- fiu, minor reprezentat de bunicul acestuia, S.E.D. în calitate de curator (Dispoziția nr. 1088/2010 a Primăriei Bârlad, jud. Vaslui) = 300.000 euro cu titlu de daune morale și o pensie de întreținere de 200 euro lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani sau 25, dacă continuă studiile, potrivit legii, plătiți la cursul BNR din ziua plății: B) S.L.N. - mama persoanei decedate = 100.000 euro daune morale și 10.000 lei daune materiale: C) S.E.D. - tatăl persoanei decedate = 100.000 euro daune morale și 10.000 lei daune materiale: D) S.A.B. - soră = 75.000 euro daune morale; E) S.C.L. - soră = 75.000 euro daune morale.

2) Dobânda legală și penalizările de 0,1% zi întârziere, potrivit art. 36, 37 coroborat cu art. 64 (4) ale Ordinului nr. 20/2008 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, acordate de la data producerii accidentului, respectiv de la data de 24 decembrie 2009 și până la plata efectivă a despăgubirilor: 3) Cheltuielile de judecată, ce se vor face pentru soluționarea cauzei și dovedite prin documente fiscale (onorariu expert și onorariu avocat). Prin cererea înregistrată sub număr de Dosar 1647/114/2011 la data de 05 mai 2011, T.M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat: 1. - obligarea pârâtei SC A.T.

SA la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), să plătească penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 24 ianuarie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor.precum și la plata cheltuielilor de judecată. 2. - obligarea pârâtei SC G.A. SA, la plata sumei de 921,70 lei cu titlu de despăgubiri materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale (echivalent în lei la curs BNR din data plății), la plata penalităților de întârziere de 0.1% pe zi, din suma cuvenită, începând cu data de 15 aprilie 2011 până la plata efectivă a despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta G.A. SA (fosta A.A. SA) a formulat întâmpinare atât împotriva acțiunii promovate de către reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., S.A.B. și S.C.L., cât și de reclamantele P.D., P.E., P.R. prin care a solicitat respingea acestora ca fiind nelegale și netemeinice. Pe cale de excepție, a solicitat în temeiul art. 164 C. proc. civ. conexarea cauzei înregistrate sub nr. 4154/114/2011 cu Dosarul nr. 1647/114/2011 aflat pe rolul Tribunalului Buzău; timbrarea acțiunii întrucât pretențiile reclamanților nu derivă dintr-o cauză penală, în sensul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997; citarea moștenitorilor celor doi conducători auto în temeiul prevederilor art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind Asigurările și Reasigurările în România; respingerea acțiunii ca prematur introdusă motivat de faptul că reclamanții nu au procedat și nu au făcut dovada efectuării procedurii prealabile a concilierii directe, potrivit art. 720 1 C. proc.

civ. Pârâta SC A.T. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunilor formulate de reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., S.A.B. și S.C.L., P.D., P.E., P.R. și intervenientul T.M. În urma probelor administrate, Tribunalul Buzău a pronunțat Sentința nr. 698 din 9 aprilie 2014, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele P.D., P.E. și P.R., în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SA și SC G.A. SA, având ca obiect pretenții. A obligat pârâtele în proporție de câte 50% fiecare la plata către reclamante, respectiv, către reclamanta P.D. la suma de 10 000 lei daune materiale și la 500.000 lei despăgubiri morale și către reclamantele P.E.

și P.R. la câte 500.000 lei fiecare despăgubiri morale. A respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtelor la prestații periodice către reclamantele P.E. și P.R., actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri civile, la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea creditului ipotecar contractat de victima P.C. și la cheltuieli de judecată. A admis în parte cererea de intervenție în interes personal formulată de T.M. și a obligat pârâtele în proporție de câte 50% fiecare la plata către intervenientul T.M., astfel: la 17.695,83 lei reprezentând despăgubiri materiale și la 100.000 de euro reprezentând despăgubiri morale. A respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la sumele cuvenite și la plata cheltuielilor de judecată.

Tot prin aceeași sentință, a admis în parte cererea formulată de reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L., în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SA și SC G.A. SA.având ca obiect pretenții. A obligat pârâtele în proporție de câte 50% fiecare la plata către reclamanți a următoarelor sume: către S.C.S. reprezentat de S.E.D. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale; către reclamantul S.E.D. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale și 5.000 lei daune materiale, către reclamanta S.L.N. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale și 5.000 lei daune materiale, către reclamanta D. (fostă S.) A.B. la plata sumei de 20.000 euro daune morale, către reclamanta S.C.L.

la plata sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale. A respins capetele de cerere formulate de către reclamanți referitoare la obligarea pârâtelor la plata unei pensii de întreține de 200 euro lunar pentru S.C.S., la plata dobânzii legale și a penalizărilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la sumele solicitate și la plata cheltuielilor de judecată. A constatat că cheltuielile reprezentând taxa de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar reclamantelor P.D., P.E. și P.R. rămânând în sarcina statului. Referitor la excepția netimbrării cererilor de chemare în judecată și a cererii de intervenție în interes propriu, tribunalul a constatat că prin încheierea din data de 15 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1647/14/2011/a 1 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantele P.D., P.E., P.R.

și s-a dispus scutirea reclamantelor de la plata taxelor judiciare de timbru. Prin încheierea din 02 august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1647/114/2011/a2 a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de intervenientul T.M. și s-a constatat că intervenientul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. Prin încheierea din 18 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1647/114/2011/a4 a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanții S.E.D., S.L.N., S.A.B., S.C.L. și S.C.S. și s-a constatat că reclamanții sunt scutiți de la plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

Referitor la excepția de conexare formulată de pârâta G.A. SA, tribunalul a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 4154/114/2011, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ., a fost admis cererea de conexare și s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4154/114/2011 la Dosarul nr. 1647/114/2011.

De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1647/117/2011, tribunalul a respins cererea formulată de pârâte de introducere în cauză a moștenitorilor persoanelor vinovate de producerea accidentului rutier din 24 decembrie 2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din motivarea în fapt a cererilor de chemare în judecată și din înscrisurile atașate la dosar a rezultat evenimentul asigurat, în baza căruia reclamanții au solicitat despăgubiri de la asigurătorii RCA pârâți, respectiv un accident rutier produs în data de 24 decembrie 2009, ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 810/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 12 octombrie 2010 dată în Dosarul nr. 810/P/2009, la data de 24 decembrie 2009, în jurul orelor 16,00, în timp ce conducea autoturismul marca F., proprietatea firmei I.L. IFN SA București, pe DN 2E85 la km 82+500m, în afara localității Limpeziș, pe raza comunei Movila Banului, din direcția Buzău către București, cetățeanul turc U.R. a intrat în coleziune cu autoturismul marca F.P., proprietatea firmei O.L. IFN SA București, care circula din direcția București către Buzău. În urma accidentului de circulație ambii conducători auto U.R. și D.I. au decedat. De asemenea, în urma accidentului au decedat numiții P.C. și S.M.A., aflați în calitate de pasageri în autoturismul marca F.P.

condus de numitul D.I. și a rezultat vătămarea corporală gravă a numitului T.M., aflat în calitate de pasager pe scaunul din dreapta față în autoturismul marca F. condus de cetățeanul turc U.R. Autoturismul marca F., proprietatea firmei I.L. IFN SA București, deține polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA din 13 iulie 2009 la A.T. SA - Sucursala Ploiești. Autoturismul F.P., proprietatea firmei O.L. IFN SA București, deține polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA din 17 septembrie 2009 la SC G.A. SA - Sucursala București. S-a constatat că accidentul a fost în cercetarea organelor de urmărire penală care au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

întrucât conducătorii autoturismelor implicate în accident au decedat, prin Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 12 octombrie 2010, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d), g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală gravă din culpă și distrugere din culpă, prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 184 alin. (2), (4) C. pen. și art. 219 alin. (1) C. pen.

Nemaifiind posibilă continuarea procesului penal prin faza de judecată și, ca urmare, neputând fi vorba de vreo acțiune civilă înglobată în procesul penal, pentru acoperirea prejudiciul material și moral suferit, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995 actualizată și cele ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în vigoare la data producerii accidentului de circulație, reclamanții au formulat prezentele acțiuni civile pentru obținerea despăgubirilor direct de la asigurătorii de răspundere civilă auto.

Prima instanță a arătat că Ordinul CSA nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este actul normativ sub a cărui incidență intră, începând cu 11 noiembrie 2008, atât accidentele petrecute după această dată, cât și polițele RCA încheiate după această dată, dar și cele emise anterior, dar a căror valabilitate începe de la data de 11 noiembrie 2008. Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 21/2009 sunt aplicabile pentru polițele de asigurare emise după data intrării în vigoare a acestui Ordin, respectiv 27 noiembrie 2009, iar, în speță, polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA a fost emisă de A.T.

SA- Sucursala Ploiești la data de 13 iulie 2009, iar polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA a fost emisă de SC G.A. SA - Sucursala București la data de 17 septembrie 2009, deci anterior intrării în vigoare a Ordinului CSA nr. 21/2009. Tribunalul a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 20/2008, art. 24, art. 26, art. 28 din același act normativ; art. 49, art. 50, art. 54 alin. (2), art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate a rezultat că pentru prejudiciile suferite de persoanele prejudiciate prin producerea unui accident de autovehicule se angajează răspunderea asigurătorului (societatea de asigurare), iar nu a persoanei vinovate de producerea prejudiciului (asigurat), în speța aceștia fiind decedați. Obligația de plată a pârâtelor, în calitate de asigurători RCA ai autoturismelor prin intermediul cărora s-a produs accidentul rutier, derivă dintr-un contract obligatoriu, iar condițiile răspunderii contractuale ale pârâtelor sunt îndeplinite (producerea riscului asigurat, decesul victimelor, culpa conducătorilor auto implicați în evenimentul rutier, precum și valabilitatea polițelor de asigurare RCA).

Din probatoriile administrate în faza de urmărire penală cât și în cauză, în fața instanței de judecată, a rezultat o culpă comună în producerea accidentului de circulație, respectiv în sarcina numitului U.R. conducătorul auto marca F. (asigurat RCA la SC A.T. SA) precum și a numitului D.I. conducătorul autoturismului marca F.P. (asigurat la SC G.A. SA), instanța omologând raportul de expertiză criminalistică din 14 ianuarie 2014 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București care a concluzionat că "în situația probabilă reținută, producerea accidentului putea fi prevenită dacă cele două autoturisme ar fi fost conduse conform normelor legale în vigoare, pe partea dreaptă a drumului, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile". Instanța de fond a mai a reținut că expertiza tehnică auto efectuată de Î.N.E.C.

se coroborează cu actele de urmărire penală (procesul verbal de cercetare, schița locului faptei și fotografiile judiciar-operative) și declarațiile martorilor, din care rezultă culpa comună a celor doi conducători auto în producerea accidentului de circulație. În ceea ce privește stabilirea cuantumului daunelor materiale și morale solicitate, instanța a avut în vedere, în principal, situația de fapt ce a dus la producerea evenimentului rutier soldat cu decesul numiților U.R., D.I., P.C., S.M.A., respectiv vătămarea corporală a numitului T.M., precum și faptul că niciuna din victime (P.C., S.M.A., T.M.) nu a avut nicio culpă în producerea accidentului rutier, fiind simpli pasageri în autoturismele implicate în accident.

Instanța a reținut că atât cu ocazia înmormântării, cât și ulterior cu parastasele au fost avansate sume de bani pentru: sicriu, cruce, îmbălsămare, lumânări, pomenirile de după înmormântare (la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni, la un an, în fiecare an, până la 7 ani de la moarte), etc., iar faptul că familiile victimelor nu au procurat înscrisuri justificative pentru toate cheltuielile efectuate este de înțeles având în vedere faptul că decesul victimelor a fost intempestiv și extrem de dur, rudele acestora trecând prin momente de derută. De altfel, s-a arătat că legiuitorul a venit în sprijinul terților prejudiciați prin dispozițiile art. 26 din Ordinul CSA nr. 20/2008.

Apreciind că realitatea cheltuielilor efectuate de reclamanți a fost susținută de proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii C.Ș., dar și de prezumții, ca mijloace de probă, tribunalul a înlăturat susținerile pârâților potrivit cărora daunele materiale solicitate de reclamanți sunt nedovedite în raport de dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. A) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008. Cât privește întinderea despăgubirilor materiale solicitate de intervenientul în nume propriu T.M., în sumă totală de 17.695,83 lei reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării cu 25% a venitului în perioada concediului medical, beneficiul nerealizat pe perioada șomajului, beneficiul nerealizat din data de 26 aprilie 2012, când a încetat plata indemnizației de șomaj până la zi, contravaloarea medicamentelor necesare vindecării, neincluse în asigurările medicale, a fost dovedită cu înscrisurile anexate la dosar.

În ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că determinarea prejudiciului moral, așa cum a stabilit practica mai recentă a instanțelor judecătorești, înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecințelor negative produse și a implicațiilor lor, pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor lezate, a importanței pe care o are valoarea nepatrimonială lezată a persoanelor implicate, a duratei consecințelor și a intimității durerilor fizice și psihice cauzate. La stabilirea sumelor acordate drept daune morale părinților persoanei decedate S.M.A., instanța de fond a ținut cont de suferința emoțională inerentă pierderii copilului în condițiile unui accident deosebit de violent și situația în care aceștia s-au văzut puși după accident, de a se îngriji de copilul fiicei lor, fiind de natură a le accentua suferința.

De asemenea, instanța a acordat daune morale și reclamantelor S.A.B. și S.C.L. care să compenseze prejudiciul pe care se poate presupune în mod rezonabil că l-ar suferi oricine și-ar vedea sora murind de tânără într-un accident deosebit de violent. La stabilirea sumelor acordate drept daune morale intervenientului în nume propriu T.M., instanța a avut în vedere multiplele leziuni ale membrelor superioare și inferioare pe care acestea le-a suportat, faptul că refacerea sănătății acestuia a necesitat un număr îndelungat de zile de îngrijiri medicale, respectiv 120 - 150 zile, fiind supus mai multor intervenții chirurgicale, precum și împrejurarea că urmare acestui accident capacitatea sa de efort și implicit de muncă s-a diminuat considerabil, fiind nevoit, începând cu data de 16 noiembrie 2011 să întrerupă serviciul pe care îl avea, bazat pe munca fizică.

La stabilirea întinderii daunelor morale, instanța a avut în vedere atât prevederile art. 24 pct. 3 din Ordinul CSA nr. 80/2008 potrivit cărora limita minimă a despăgubirilor pentru vătămări corporale și deces pentru anul 2009 a fost stabilită la un nivel minim de 1.500.000 euro, la cursul BNR din ziua accidentului, cât și dispozițiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007, cu aplicare de la data de 11 iunie 2007, potrivit cărora suma minimă de 1 milion de euro pentru vătămări corporale sau deces este o sumă rezonabilă și adecvată. De asemenea, s-a arătat că Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal prevede că, în caz de accident rutier, reparația morală - despăgubirile morale au la bază prejudiciul de afecțiune.

Această Rezoluție statuează expres că "în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului". În ceea ce privește prestațiile periodice solicitate de către reclamantele P.E. și P.R. și de reclamantul S.C.S., instanța le-a respins, întrucât aceștia nu au dovedit, în niciun fel, partea din venituri nerealizată sau de ce venituri au fost lipsiți pentru a se putea stabili, în mod obiectiv, o prestație periodică. De altfel, aceștia nu au făcut dovada dacă beneficiază de venituri din sistemul public de stat (pensie de urmaș), astfel încât numai în raport cu veniturile de care sunt lipsiți să se plătească o prestație periodică.

De asemenea, instanța a reținut că art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008 enumera restrictiv și limitativ categoriile de sume ce se vor acorda de către asigurător cu titlu de despăgubire persoanelor vătămate, iar printre acestea nu se regăsește obligativitatea achitării de către asigurător de sume cu titlu de pensie de întreținere lunară. Referitor la solicitarea reclamantelor P. de obligare a asigurătorilor la plata sumei de 200.000 lei reprezentând contravaloare credit ipotecar contractat de P.C., instanța a reținut că ipoteca instituită asupra imobilului proprietatea comună a numiților P.C. și P.D. a avut rol de garanție reală adusă pentru garantarea îndeplinirii obligațiilor de plată asumate de E.I.

SRL Iași prin Contractul de scont din 21 aprilie 2005. Având în vedere data producerii evenimentului rutier, respectiv 24 decembrie 2009, data emiterii somației în Dosarul de executare nr. 16/2008, respectiv 20 mai 2009, cauza înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 168/99/2007 având ca obiect procedura insolvenței E.I. SRL, soluționată definitiv și irevocabil la data de 28 mai 2008 în sensul închiderii procedurii insolvenței, a radierii societății comerciale din evidențele ORC și a atragerii răspunderii patrimoniale personale a administratorului societății, a rezultat că demararea procedurii execuționale în contra debitorilor persoane fizice s-a făcut cu mult înainte de data evenimentului rutier și astfel imposibilitatea plății debitului nu are niciun fel de legătură cu acest eveniment, nefiind nicidecum urmare directă sau indirectă a acestuia.

Acțiunea civilă derivând din răspunderea delictuală privește, oricum, repararea prejudiciilor în legătură directă de cauzalitate cu fapta ilicită ce face obiectul cauzei. Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri civile la dobânda BNR de la data producerii accidentului (24 decembrie 2009) până la data plății integrale și efective, solicitată de reclamantele P.D., P.E. și P.R. și plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi din suma cuvenită, solicitate de reclamanții S.E.D., S.C.S., S.L.N., D.A.B., S.C.L.

și T.M., instanța, având în vedere și dispozițiile art. 36, art. 44 alin. (1), art. 45 pct. 3, art. 66 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008 a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 37 din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 20/2008 potrivit cărora "Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere." Cu privire la solicitarea de obligare a asigurătorilor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere situația de fapt, respectiv împrejurarea că persoanele culpabile de producerea evenimentului rutier au fost stabilite prin intermediul expertizei tehnice realizate de Î.N.E.C., dar și de prevederile art. 274 C. proc.

civ., tribunalul a apreciat că nu se poate reține în sarcina asigurătorilor obligația de a achita cheltuielile de judecată ocazionate de reclamanți, reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei sentințe, reclamanții S.E.D., S.C.S., D. (fostă S.) A.B., S.C.L., P.D., P.E., P.R., intervenientul T.M. și pârâtele SC G.A. SA, SC A.T. SA au declarat apel, iar prin Decizia nr. 397 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanții S.E.D., S.C.S., D. (fostă S.) A.B., S.C.L., P.D., P.E., P.R. și au fost admise apelurile pârâtelor societăți de asigurare SC G.A. SA, SC A.T.

SA. A fost schimbată în parte sentința apelată, iar pe fond a fost redus cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță după cum urmează: - la câte 250.000 lei pentru fiecare reclamantă P.E., P.D. și P.R.; - la 50.000 euro pentru intervenientul în interes personal T.M.; - la 50.000 euro pentru reclamantul S.C.S. reprezentat de S.E.D.; - la 50.000 euro pentru fiecare dintre reclamanții S.E.D., S.L.N.; - la câte 10.000 euro pentru fiecare dintre reclamantele D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În motivarea hotărârii, în ceea ce privește apelul formulat de G.A. SA instanța de control judiciar a reținut, în esență, că tribunalul a administrat probatoriul în mod corect, fără a fi vorba despre o încălcare a dreptului la apărare prin faptul că instanța de fond a respins obiecțiunile acesteia formulate la raportul de expertiză întocmit de Î.N.E.C.

S-a apreciat că expertul criminalist Î.N.E.C. a analizat în integralitatea sa materialul probatoriu, inclusiv depozițiile martorilor, precum și modalitatea concretă în care s-a petrecut accidentul rutier, respectiv pe timp de noapte, în condițiile de iarnă, precum și un trafic redus ca intensitate, a ajuns la concluzia probabilă și cel puțin rezonabilă, aspect însușit și de prima instanță, că impactul dintre cele două autoturisme a avut loc în zona axei drumului, cei doi conducători auto fiind în culpă. Așa fiind, instanța de apel a arătat că fiecare asigurător poartă o responsabilitate juridică de natură contractuală, conform celor două contracte de răspundere civilă obligatorie, în proporție de 50% fiecare astfel cum a stabilit în mod just și temeinic instanța de fond.

Ancheta penală efectuată în cauză a avut un caracter preliminar, deoarece cei doi conducători auto implicați în accident au decedat, neexistând o răspundere penală care să fie solidară ca răspundere civilă delictuală cu cele două societăți de asigurare, în cauză fiind incidente numai răspunderea civilă contractuală conform celor două polițe de asigurare de răspundere civilă obligatorie.

Cu privire la daunele materiale criticile celor două recurente-pârâte sunt neîntemeiate, instanța de fond apreciind în mod just și legal, în raport cu probatoriul administrat, cuantumul acestora, iar în aceste momente dificile persoanele în cauză datorită stării psihice și emoționale nu face o evidență contabilă a cheltuielilor cu chitanțe și înscrisuri, cuantumul acestora mai ales pentru înmormântări, parastase, pomeni, pomeniri, monument funerar, se face după obiceiul creștinesc ortodox, după felul ceremoniilor, aspecte ce pot fi dovedite și prin declarații de martori și cutuma locului. Instanța de control judiciar a apreciat ca fiind întemeiat apelul celor două societăți de asigurare, respectiv SC A.T.

SA și SC G.A. SA, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, cât și intervenientului în interes propriu care au fost stabilite în mod exagerat, mai ales că este vorba de incidența juridică a unei răspunderi civile contractuale. S-a arătat că în stabilirea cuantumului daunelor morale instanțele de judecată au în vedere criterii subiective și obiective în raport cu situația de fapt și gradul de afectare psihică și sufletească a rudelor celor decedați sau accidentați grav, practica judiciară și legislația națională, precum și jurisprudența europeană în materie. S-a apreciat ca fiind discutabil cuantumul sumelor pe care prima instanță le-a acordat pentru acoperirea acestui tip de prejudiciu de natură nepatrimonială.

Cuantumul daunelor morale, a reținut instanța de apel, nu trebuie raportat la cuantumul maxim al despăgubirilor din contractele de asigurări, în vigoare la momentul respectiv și anume Ordinul CSA nr. 20/2008, respectiv 1.500.000 euro pe eveniment, instanța trebuie să aibă în vedere practica judiciară majoritară în materie, iar acestea trebuie să se caracterizeze prin proporționalitate și echitate. Aceasta pentru a nu se ajunge la falimentarea societăților de asigurări în cazul apariției unor evenimente nefericite produse din culpa unor persoane și nici îmbogățirea fără just temei a celor îndreptățiți.

Despăgubirile morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu suferința produsă, având în vedere gradul de vinovăție al autorilor, respectiv intenție sau culpă, precum și nivelul de lezare al valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, oricum aceste sume trebuie să ducă la o atenuare sau alinare a suferințelor fizice și psihice, emoționale și afective a persoanelor vătămate, dar să nu creeze premizele unei îmbogățiți fără justă cauză.

În acest caz instanței de judecată îi revine rolul să facă o apreciere rezonabilă și în echitate, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs persoanelor vătămate, dincolo de criteriile subiective legate de impactul afectiv pe care îl au astfel de situații și evenimente și consecințele lor, trebuie avute în vedere criterii obiective ce ține de nivelul de trai, salariul mediu, gradul de afectivitate între persoana decedată și persoana vătămată, respectiv o alinare sau atenuare a gradului de suferință a celui prejudiciat. Așa fiind, s-a apreciat că sumele acordate de prima instanță exced atât practicii judiciare majoritare, cât și practicii instanțelor de pe raza Curții de Apel Ploiești, așa încât despăgubirile morale trebuie să fie într-un cuantum rezonabil și echitabil.

S-a mai arătat că în cauză este vorba despre o răspundere civilă contractuală în baza poliței de asigurare încheiată de conducătorul auto decedat, iar societatea de asigurare se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, mai ales că, în speță, conducătorii auto au decedat, așa încât răspunderea contractuală se împarte într-o proporție de 50% între cele două apelante, dar se are în vedere și cuantumul sumei asigurare și producerea riscului asigurat. Cu privire la daunele morale, s-a considerat că cei care au solicitat li s-a acordat în mod just acest drept, dar cuantumul despăgubirilor a fost exagerat apreciat de către prima instanță și în acest sens apelul pârâtei s-a reținut ca fiind întemeiat.

Referitor la daunele morale acordate în euro, fiind vorba de o răspundere contractuală, s-a reținut incidența normelor de aplicare a Ordinului CSA nr. 20/2008, respectiv art. 24, conform cărora cursul valutar ce trebuie acut în vedere este cel de la data accidentului. Cu privire la apelul formulat de S.C.S., S.E.D., D. (fostă S.) A.B., S.C.L., instanța de control judiciar a reținut că în privința cuantumului daunelor morale acestea nu se pot mări, instanța de fond acordând și așa într-un cuantum exagerat aceste daune, aspect analizat anterior. Referitor la solicitarea de obligare a asigurătorilor apelanți la plata pensiei de întreținere pentru S.C.S., s-a arătat că prima instanță a apreciat în mod just și legal acest aspect, în cauză fiind vorba de incidența răspunderii civile contractuale a asigurătorului și nu de răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovată de decesul părintelui, care la rândul său a fost victima propriului accident de circulație.

În acest caz, chiar dacă există o subrogare în drepturile și obligațiile conducătorului auto asigurat și vinovat de producerea accidentului rutier pentru societatea de asigurare, această obligație nu poate fi transferată pe asigurători, deoarece acesta răspunde în limitele contractului de asigurare incident în funcție de data accidentului. Este adevărat că răspunderea asigurătorului este una contractuală care are la bază răspunderea civilă delictuală a asiguratului însă nu este o suprapunere perfectă celor două tipuri de răspundere. Referitor la penalitățile sau dobânzile solicitate de către apelanții-reclamanți instanța de fond a apreciat în mod just cu privire la acest capăt de cerere pe care l-a respins în mod corect.

Chiar dacă asigurătorii apelanți au fost notificați pentru acordarea de despăgubiri materiale și morale, nu a existat o certitudine în privința vinovăției conducătorilor auto implicați în accidentul rutier, respectiv nu s-a știut de la început dacă există sau nu o răspundere juridică de natură delictuală pentru cei asigurați și care erau conducătorii auto respectivi. Potrivit Legii nr. 136/1995 și Normelor de aplicare ale Ordinului CSA nr. 20/2008 există două modalități de soluționare a dosarelor de daune deschise în urma accidentelor rutiere pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească și întrucât până la data întocmirii raportului de expertiză Î.N.E.C.

nu s-a putut stabili cui aparține culpa în producerea accidentului rutier, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 45 pct. 3 din Normele de aplicare amintite care prevăd că despăgubirile se stabilesc pe cale judecătorească "în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse". Acest aspect a apărut și datorită faptului că cei doi conducători auto implicați în accidentul rutier au decedat și nu s-a mai format un dosar penal cu o anchetă amplă pentru ucidere din culpă sau vătămare corporală gravă din culpă, iar din cuprinsul Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 810/P din 12 octombrie 2010 nu a rezultat nici măcar dinamica concretă a evenimentului rutier și cu atât mai puțin culpa celor doi conducători auto, dacă există și dacă ar fi încălcat regulile de circulație.

Ca atare, s-a reținut că instanța de fond a apreciat în mod just și legal acest capăt de cerere, societățile de asigurare apelante au acționat în mod corect și nu se puteau acorda despăgubiri materiale și morale pe cale amiabilă ca urmare a imposibilității stabilirii răspunderii civile a unuia sau altuia dintre cei doi conducători de autoturisme. În ceea ce privește acordarea de dobânzi, instanța de apel a constatat că nu există o dispoziție legală sau prevedere contractuală în materia asigurărilor cu privire la acest aspect. Cu privire la apelul formulat de P.D., P.E. și P.R., instanța de fond a apreciat în mod corect cauza dedusă judecății față de cererea acestora. Nu se pot acorda daune materiale majorate pentru P.D., deoarece acest aspect nu a fost dovedit, instanța de fond apreciind în mod corect cuantumul acestora în raport cu probatoriul admis și administrat, inclusiv depozițiile martorilor audiați.

Cât privește obligarea asigurătorilor apelanți la pensie de întreținere pentru P.R. și P.E. s-a reținut că instanța de fond a respins în mod just și legal acest capăt de cerere, situația fiind similară din punct de vedere juridic ca și solicitarea celorlalți apelanți în cazul S.C.S. și unde instanța de apel a motivat soluția avută în vedere. S-a arătat a fi aceeași situație și în privința dobânzilor și penalităților de întârziere care nu puteau fi acordate de către asigurătorii apelanți, deoarece la început nu s-a știut cine este vinovat de producerea accidentului rutier, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 45 pct. 3 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA nr. 20/2008.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, s-a apreciat că prima instanță a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, deoarece asigurătorii apelanți nu au acționat cu rea-credință când nu au acordat pe cale amiabilă despăgubirile morale și materiale solicitate de apelanții-reclamanți. Aceasta, deoarece persoanele vinovate de producerea accidentului au fost stabilite doar prin intermediul unei expertize criminalistice realizate de Î.N.E.C. în timpul procesului de față, și având în vedere prevederile art. 274 din C. proc. civ. incident în cauză asigurătorii pârâți nu sunt în culpă procesuală civilă. Față de apelul formulat la intervenientul T.M.

cu privire la penalitățile pe care acesta le solicită ca și ceilalți apelanți-reclamanți instanța de fond a apreciat în mod just și legal acest capăt de cerere pe care l-a respins, instanța de apel motivând acest aspect în considerentele respingerii apelului reclamanților S. Aceeași situație s-a reținut și în privința cheltuielilor de judecată care nu pot fi acordate în astfel de situații, prima instanță respingând în mod just și temeinic acest capăt de cerere. S-a mai reținut că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care a generat și a pierdut procesul, situația de față fiind una specială și când cele două societăți de asigurare nu au cunoscut la momentul producerii accidentului și ulterior până la apariția concluziilor expertizei criminalistice Î.N.E.C.

din dosarul de fond, persoanele vinovate de producerea accidentului rutier. Totodată, s-a constatat că intervenientul apelant a solicitat în mod nejustificat obligarea asigurătorilor la plata unor cheltuieli de judecată anterioare declanșării procesului, cheltuieli care nu pot fi circumscrise noțiunii de cheltuieli de judecată, ci trebuiau incluse în daunele materiale solicitate, dar care trebuiau probate în mod pertinent și concludent. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanții au P.D., P.E. și P.R., de S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. și intervenientul T.M. au declarat recurs. În argumentarea recursului, reclamantele P.D., P.E. și P.R. au criticat, în esență, decizia atacată sub aspectul neacordării prestațiilor periodice solicitate de reclamantele P.E.

și P.R., apreciind că în mod greșit ambele instanțe au negat dreptul acestor reclamante de a beneficia de prestații periodice, întrucât în urma decesului tatălui lor, acestea au fost lipsite de venituri. În opinia recurentelor, raționamentul instanței de apel este unul greșit și nelegal, întrucât societatea de asigurări se subroga în toate drepturile și obligațiile de plată ale asiguratului său, nefiind încălcate în acest fel limitele contractului de asigurare, întrucât prestația periodică este un prejudiciu material creat în sarcina recurentelor-reclamante P.E. și P.R., fiind totodată reglementat expres de legiuitor. Sub un alt aspect, raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 136/1995, apreciază că în mod nelegal instanța de apel a respins capătul de cerere vizând actualizarea sumelor reprezentând daune morale la dobânda BNR de la data producerii accidentului, respectiv 24 decembrie 2009, până la data plății integrale și efective a indemnizației.

Totodată, având în vedere că intimatele-pârâte nu au înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite de lege, respectiv de a notifica persoana prejudiciată cu privire la motivele pentru care nu au aprobat pretențiile solicitate cu titlu de despăgubiri, consideră că în mod legal acestea ar fi trebuit să fie obligate de către instanța de judecată la plata penalităților solicitate de reclamante și prevăzute de Ordinul CSA nr. 20/2008 în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere. Ultimul motiv de recurs vizează neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat. În acest context, având în vedere și prevederile art. 274 C. proc. civ., recurentele susțin, în esență, că, în condițiile în care reclamantele au făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate la fond constând în onorariul de avocat, iar părțile care au pierdut litigiul au fost intimatele SC A.T.

SA și SC G.A. SA, atât instanța de fond, cât și cea de apel ar fi trebuit să acorde și să oblige intimatele, în raport de gradul de culpa stabilit de către instanța de judecată, la plata acestora. Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatelor-pârâte: la plata de prestații periodice pentru reclamantele P.E. și P.R.

de la data producerii accidentului rutier (24 decembrie 2009) și până la vârsta de 18 ani, respectiv 26, în ipoteza în care se face dovada continuării studiilor; la plata dobânzii legale stabilite la nivelul de referință BNR de la data producerii accidentului până la data plății integrale a despăgubirilor civile; la plata de penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate pentru sumele stabilite de instanța de judecată cu titlu de despăgubiri de la data expirării termenului de 3 luni (calculat de la data formulării cererii de despăgubire) - 13 iunie 2010 până la data plății efective; precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în motivarea recursului, reclamanții S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. au criticat decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut, a încălcat dreptul la un proces echitabil, că rejudecând cauza instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns motivat apărărilor deduse judecății prin intermediul căii devolutive de atac, totodată, nu a stabilit pe baza probelor administrate, situația de fapt, raportat la care trebuia să aplice normele legale incidente și să argumenteze motivele pentru care a admis apelul formulat și a redus suma acordată cu titlu de daune morale și a respins acordarea pensiei de întreținere pentru copilul victimei decedate.

Consideră că instanța de fond a cuantificat în mod corect cuantumul daunelor morale pentru fiul și cei doi părinți ai victimei, precizând că înțelege să critice hotărârea atacată doar în ceea ce privește cuantumului daunelor morale pentru cele două surori, pensia de întreținere pentru fiul victimei și sub aspectul penalităților de întârziere prevăzute de legea specială. În motivare, recurentul-intervenient T.M. a arătat că primul motiv de recurs îl reprezintă nelegalitatea hotărârii recurate cu privire la diminuarea cuantumului daunelor morale acordate, de la suma de 100.000 euro (câte 50.000 euro în sarcina fiecărui asigurător) la 50.000 euro (câte 25.000 euro în sarcina fiecărui asigurător).

Solicită a se avea în vedere considerentele instanței de fond, care, în opinia sa, în mod temeinic și legal a apreciat că în ceea ce privește daunele morale, determinarea prejudiciului înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecințelor negative produse și a implicațiilor produse pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor lezate, a importanței pe care o are valoarea nepatrimonială lezată a persoanelor implicate, a duratei consecințelor fizice și psihice cauzate, aspecte pe care le dezvoltă pe larg în argumentarea acestui motiv de recurs.

Precizează că al doilea motiv de recurs vizează acordarea sumei globale de 2963 lei cu titlu de despăgubiri materiale, arătând că își însușește critica instanței de apel, prin care aceste cheltuieli nu au fost cerute cu titlu de despăgubiri materiale, drept pentru care, văzând și dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, precum și cele ale Ordinului CSA nr. 20/2008, solicită pe această cale acordarea acestor cheltuieli. Al treilea motiv de recurs, susține recurentul-intervenient, îl reprezintă nelegalitatea hotărârii cu privire la stabilirea modalității de plată a daunelor morale, respectiv cursul valutar la care se va face conversia euro - lei, instanța arătând că, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală, sunt incidente normele de aplicare a Ordinului CSA nr. 20/2008, respectiv art. 24 conform căruia cursul valutar ce trebuie avut în vedere este cel de la data accidentului.

Consideră că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului comercial, drept urmare cursul valutar al conversiei este cel din ziua plății, iar nu cel de la data accidentul, astfel cum a reținut instanța de apel. Totodată, prin raportare la prevederile art. 36 și art. 37 din Ordinul CSA nr. 20/2008, în vigoare la data producerii accidentului, apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii prin respingerea motivului de apel ce viza penalitățile de întârziere de 1% pe zi din suma cuvenită. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând, solicită menținerea cuantumului daunelor morale în sumă de 100.000 euro așa cum a stabilit în mod temeinic și legal instanța de fond prin Sentința civilă nr. 698 din 09 aprilie 2014 a Tribunalului Buzău; obligarea pârâtelor SC A.T.

SA și SC G.A. SA la plata sumei globale de 2963 lei, câte 1491,5 lei fiecare, cu titlu de despăgubiri materiale ce reprezintă cheltuieli generate de întregul proces, respectiv contravaloare expertiză medico-legală, precum și onorariu avocat conform chitanțelor anexate la notele scrise depuse la dosarul de fond în ședința de judecată din data de 26 martie 2014; să se dispună ca plata daunelor morale să fie achitată de către pârâte în lei, la cursul BNR din ziua plății; obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere de 0,1%, calculată la sumele cuvenite, pentru pârâta SC A.T. SA începând cu data de 27 ianuarie 2011, iar pentru SC G.A. SA începând cu data de 15 aprilie 2011, până la plata efectivă; menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei recurate.

Intimata-pârâtă SC A.T. SA a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, solicitând, în esență, respingerea acestora. De asemenea, intimata-pârâtă SC G.A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursurilor, solicitând, în principal, admiterea excepției invocate și, în consecință, constatarea nulității recursurilor, iar în subsidiar, respingerea acestora. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor invocată de intimata-pârâtă SC G.A. SA prin întâmpinare, constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care va fi respinsă, dat fiind că anumite critici formulate de recurenți pot fi încadrate în motivele de nelegalitate invocate.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate nu sunt fondate, motiv pentru care acestea vor fi respinse. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. invocat de reclamanții S.C.S., S.E.D., S.L.N., D. (fostă S.) A.B. și S.C.L. constând în pronunțarea instanței de apel asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau acordarea a mai mult decât s-a cerut, se constată că în examinarea apelului, instanța de control judiciar, s-a pronunțat în limitele învestirii sale, în raport de scopul urmărit prin promovarea acțiunilor, ținând cont de apărările formulate de părți, dar și de toate motivele de apel, fiind nefondate susținerile recurenților-reclamanți formulate sub acest aspect.

Simpla nemulțumire a recurenților-reclamanți cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței de control judiciar (ex: împrejurarea că instanța a