ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2040/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 20 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. și C. S.A. Sucursala Județeană Dolj și D. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A., potrivit Certificatului de Asigurare nr. x/11-03-2016, la plata sumei rămase de rambursat din Contractul de Credit nr. x din 11 martie 2006 încheiat cu D. S.A. pentru suma de 68.626,66 Euro către C. S.A. Sucursala Județeană Dolj - C. S.A..

Prin sentința civilă nr. 2648 din 23 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A., D. S.A. și C. S.A. Sucursala Județeană Dolj, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă și a fost obligată reclamanta către pârâta B. S.A. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată, fiind respinse restul cheltuielilor ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2648 din 23 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și art. 9, art. 36, art. 40 C. proc. civ., art. 1284, art. 1560, art. 1561, art. 2204, art. 2230 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține în temeiul acestor dispoziții legale că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, aplicând greșit dispozițiile art. 1284 C. civ., referitoare la stipulația pentru altul.

Se reproșează instanței de apel că a modificat temeiul de drept al acțiunii, fără a-l pune în discuția părților, încălcând principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, atât din punct de vedere al părților cât și obiectul cauzei.

Constatând că temeiul de drept este diferit față de cel invocat de reclamantă, instanța de apel trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, recurenta susține că aceasta se referă la inadmisibilitatea încadrării în temeiul de drept al unei acțiuni oblice.

În considerarea dispozițiilor art. 1350 C. civ., acțiunea oblică ar trebui intentată de E. în numele debitorului său C. S.A., ori în cazul de față este evident că aceste calități sunt inversate, iar reclamanta nu îndeplinește condițiile pentru intentarea unei acțiuni oblice, neavând calitatea de creditor, instanța aplicând corect dispozițiile art. 1560 C. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, recurenta arată că aceasta a fost în mod corect admisă, eventualele drepturi de despăgubire se cuvin Băncii și nu moștenitoarei asiguratului.

Doar pârâta C., în calitate de beneficiar al asigurării, are eventual dreptul de a solicita indemnizația de asigurare în caz de producere a evenimentului asigurat, respectiv în caz de deces al asiguratului.

Dreptul pretins de reclamantă nu este susceptibil să fie transmis pe cale succesorală, fiind unul sub condiție suspensivă a decesului membrului asigurat.

Titularul dreptului subiectiv afirmat și dedus judecății, acela de a încasa indemnizația de asigurare este C. S.A. Sucursala Dolj și doar ea are teoretic posibilitatea de a-i acționa în justiție în calitate de reclamant pentru plata acesteia.

Recurenta face trimite la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv la deciziile nr. 3277 din 15 octombrie 2013 și 853 din 18 martie 2015.

Sub al treilea aspect recurenta susține inadmisibilitatea acțiunii raportat la temeiul reținut de instanță privind stipulația pentru altul.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei atacate.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să se respingă apărările intimatei și să se admită recursul astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 18 martie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 22 martie 2021, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 20 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 21 octombrie 2021, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context recurenta susține, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că aceasta a fost în mod corect admisă de prima instanță, care a apreciat că reclamanta nu are calitatea de creditor, prin raportare la art. 1560 C. civ., ci pe cea de debitor față de obligația de restituire a creditului, precum și pe cea de coplătitor, astfel că în raportul contractual invocat, singurul creditor este C. S.A. și nicidecum reclamanta.

Totodată, se susține că atât prin contractul de asigurare inițial cât și din dispozițiile art. 2230 C. civ., rezultă că beneficiarul desemnat al asigurării este C. S.A. și numai în situația în care nu ar fi fost desemnat un beneficiar codul face trimitere la situația în care, indemnizația de asigurare va intra în masa succesorală și prin urmare moștenitorii ar avea calitate procesuală într-un eventual litigiu.

Raportat la excepția lipsei calității procesuale active evocată de către recurenta-pârâtă B. S.A., se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel, intimata-reclamantă a justificat calitatea sa procesuală de a acționa împotriva recurentei-pârâte, prin invocarea răspunderii civile contractuale ce decurge din contractul de asigurare încheiat cu autorul intimatei-reclamante, în calitate de asigurat.

În acest context, se reține că prezentul litigiu nu are ca obiect dreptul succesorului asiguratului de a încasa indemnizația de asigurare, instanța fiind învestită cu dreptul acestuia de a pretinde îndeplinirea obligației asumate prin contractul de asigurare prin plata indemnizației de asigurare către beneficiarul D. S.A..

Astfel, în mod corect, instanța de apel a considerat că este întemeiat motivul de apel prin care intimata-reclamantă a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la faptul că acțiunea a fost formulată de succesorul în drepturi al asiguratului F., care a fost parte la contractul de asigurare constatat prin Certificatul de asigurare nr. x din 11 martie 2016.

Din această perspectivă, se constată că nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia, doar beneficiarul poate solicita plata despăgubirii născute din contractul de asigurare, având în vedere considerentele cuprinse în decizia civilă nr. 95A din 25 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că reclamanta poate să îl acționeze pe asigurător, în virtutea raporturilor generate de contractul de asigurare, numai pentru executarea obligației de plată a indemnizației față de terța persoană beneficiară - C. S.A. - iar nu față de reclamanta însăși.

Așadar, reclamanta a justificat calitatea procesuală activă de a pretinde executarea contractului de asigurare, respectiv acoperirea riscului produs ca urmare a decesului autorului său, prin plata indemnizației de asigurare către beneficiarul determinat prin contract și, având în vedere că obiectul prezentei cauze este reprezentat de dreptul de a cere executarea contractului de asigurare prin plata indemnizației de asigurare către beneficiar, există identitate între reclamantă, în calitate de moștenitor al asiguratului față de care societatea de asigurare și-a asumat această obligație contractuală și titularul dreptului dedus judecății, context în care, în mod corect a apreciat instanța de apel că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 2199 alin. (1) C. proc. civ., cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

În critica prin care recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se arată că, în mod greșit instanța de apel a modificat temeiul de drept al acțiunii, fără a-l pune în discuția părților, încălcând astfel principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual, atât din punct de vedere al părților cât și obiectul cauzei.

Din această perspectivă, se constată că nu poate fi primită susținerea recurentei, întrucât, așa cum corect a apreciat și instanța de apel, indicarea greșită de către reclamantă a procedurii acțiunii oblice nu este suficientă pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere că, reclamantă a justificat calitatea sa procesuală de a acționa împotriva intimatei-pârâte B. S.A., prin invocarea răspunderii civile contractuale ce decurge din contractul de asigurare încheiat cu autorul reclamantei, în calitate de asigurat.

Tot în acest context, se rețin și dispozițiile art. 22 C. proc. civ., ce consacră principiul aflării adevărului în procesul civil, deziderat al oricărei proceduri judiciare într-un stat de drept.

Așadar, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalității, independent de normele juridice invocate de părți. De altfel, partea nu este obligată să indice chiar textele de lege corespunzătoare pretenției deduse judecății, fiind suficientă enunțarea fundamentului juridic al cererii, încadrarea acesteia în textele de lege fiind opera judecătorului.

Totodată, art. 22 alin. (7) C. proc. civ., prevede că "ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință".

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate în memoriul de recurs să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., B. S.A. trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, aspecte ce nu au fost valorificate din această perspectivă de către recurenta-pârâtă.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 472A din 11 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimatele-pârâte C. S.A. - Sucursala Județeană Dolj și D. S.A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2021.