ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1867/2021

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ la data de 13.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Societatea B., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 56/29.01.2019 emise de pârâtă și obligarea acesteia la reintegrarea sa pe postul deținut anterior concedierii, precum și la plata despăgubirilor bănești, majorate și reactualizate pe toată perioada cât a fost lipsit de aceste drepturi, la care se adaugă toate drepturile bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 601 din 14.11.2019, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, contestația reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., iar prin încheierea din 4 decembrie 2020 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta B., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 05.04.2021.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. arătând că, în mod greșit, a fost dispusă suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 din același cod, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de acest text de lege.

Astfel, cea de a doua condiție prevăzută de legiuitor nu este îndeplinită, întrucât soluția din dosarul penal nr. x/2019 nu poate influența soluția ce urmează a fi dispusă în cauză. Pe de o parte, în dosarul civil nr. x/2019 se analizează contestația împotriva deciziei de concediere, așadar, o răspundere disciplinară față de neîndeplinirea corespunzătoare de către salariat a atribuțiilor de serviciu. Pe de altă parte, în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț se analizează posibila răspundere penală a reclamantului-intimat pentru infracțiunea de delapidare.

În raport cu aceste considerații, recurenta arată că abaterea disciplinară, care a condus la emiterea deciziei de concediere, există independent de împrejurarea că, prin acțiunea/inacțiunea sa, salariatul a creat condițiile sustragerii bunurilor, prin urmare analiza răspunderii din perspectiva Codului muncii nu are nicio legătură cu infracțiunea de delapidare, această faptă nefiind cuprinsă în decizia de concediere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă legea nu prevede altfel.

Această normă reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei pricini, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ anumite cerințe, respectiv ca urmărirea penală să fi început față de una dintre părțile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecințe determinante asupra soluționării acțiunii civile pendinte.

Suspendarea legală, prevăzută de art. 413 din C. proc. civ., reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, care trebuie să se caracterizeze prin continuitate. Așadar, această măsură poate interveni în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ. Împrejurarea că acest tip de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanței, nu trebuie să îl transforme într-un caz de suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil. Prin urmare, instanța sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerințelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilității, necesității și oportunității dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părți.

În cauză, însă, nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 din cod, respectiv să fie începută urmărirea penală pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul în care s-a solicitat suspendarea facultativă.

Suspendarea judecății de către instanța de apel a fost determinată de existența pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț a dosarului penal nr. x/2019, în care se efectuează cercetări față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzute de art. 295 din C. pen., parte vătămată fiind societatea recurentă.

Limitele obiective ale cauzei, astfel cum au fost determinate de reclamant prin efectul general al introducerii cererii de chemare în judecată, sunt constituite de obligarea pârâtei la reîncadrarea salariatului, urmare anulării deciziei de concediere, precum și la plata drepturilor salariale aferente.

Pentru suspendarea judecății s-a reținut că, având în vedere fapta pentru care a fost sancționat disciplinar reclamantul, precum și faptele pentru care se efectuează cercetări, soluționarea dosarului penal este de natură a influența soluția din dosarul civil.

Înalta Curte reține că infracțiunea de delapidare nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se dea în cauza civilă, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a fost învestită instanța civilă, îl reprezintă exclusiv obligarea pârâtei la reîncadrarea salariatului (cu plata drepturilor salariale aferente), urmare anulării deciziei de concediere. Așadar, soluționarea cauzei nu depinde de soluția ce se va da în dosarul penal, întrucât pentru verificarea legalității măsurii concedierii salariatului instanța nu va analiza dacă fapta pentru care acestuia i s-a făcut plângere penală a fost săvârșită de salariat cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală, ci exclusiv din perspectiva îndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractul individual de muncă și în fișa postului, cu atât mai mult cu cât acuzația de delapidare nu este cuprinsă în decizia de concediere.

În consecință, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 497 din același cod, va casa încheierea atacată și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi avută în vedere la soluționarea litigiului de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva încheierii de suspendare din 4 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.