ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2429/2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 14 noiembrie 2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 420 mp, situat în parcela x, tarlaua x, punctul Ruseni-Țărnicuță și stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți.

I.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț:

Prin sentința civilă nr. 1622 din data de 3 aprilie 2017, Judecătoria Piatra Neamț a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul D. și i-a obligat pe pârâții B. și C. să îi lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 422 mp situat în județul Neamț, înscrisă în TP nr. x din 18 martie 2013, tarlaua x, parcela x, identificată prin S4 în schița anexă a raportului de expertiză topografică, și a stabilit linia de hotar între terenurile părților pe aliniamentul 31-34, determinat prin schița anexă a raportului de expertiză topografică efectuat în cauză.

A obligat pârâții să îi plătească reclamantului suma de 974 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă:

Prin decizia civilă nr. 334 din data de 5 martie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1622 din data de 3 aprilie 2017, pronunțate de Judecătoria Piatra Neamț.

A obligat apelanții-pârâți să îi plătească intimatului-reclamant D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă:

Prin decizia civilă nr. 460 din data de 7 decembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a constatat perimat recursul promovat de pârâții B. și C. împotriva deciziei civile nr. 334 din data de 5 martie 2018, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți E., D. și F..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă:

Împotriva deciziei pronunțate de către Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 28 ianuarie 2021.

În motivarea cererii de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-pârâți, în esență, au susținut că intimatul-reclamant D. nu a fost legal citat pentru termenul din data de 20 ianuarie 2020 și nici pentru termenul din data de 7 decembrie 2020, iar, la data pronunțării hotărârii de perimare, decizia pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018, în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecării recursului, nu era motivată și comunicată.

Au arătat că, prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a dispus suspendarea judecării recursului în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Piatra-Neamț, iar, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2020, nu a dispus redeschiderea judecății recursului după suspendarea facultativă.

Recurenții-pârâți au invocat că nu se poate dispune suspendarea judecății pentru lipsa părților dacă o parte solicită acordarea unui nou termen, această cerere echivalând cu o cerere de judecare în lipsă, în eventualitatea în care cererea de amânare este respinsă.

În opinia recurenților-pârâți, cererea de amânare a judecății trebuia admisă pentru lipsa dovezii privind finalizarea dosarului nr. x/2018

Totodată, recurenții-pârâți au susținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., privind referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât referatul nu a fost întocmit.

Printr-o altă critică adusă deciziei recurate, recurenții-pârâți au apreciat că instanța de apel nu a motivat hotărârea și nu a arătat raționamentul în baza căruia motivele recurenților-pârâți au fost calificate ca lipsă de diligență și nu ca un impediment care restrânge accesul la un recurs efectiv.

Recurenții-pârâți au arătat și că, întrucât măsura de suspendare a judecății până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Piatra Neamț nu a încetat în mod neechivoc procedural, prin repunerea cauzei pe rol, sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cursul perimării este suspendat până la motivarea și comunicarea hotărârii pronunțate de tribunal.

Concluzionând, recurenții-pârâți au subliniat faptul că peste o măsură de suspendare nu poate fi luată o altă măsură de suspendare, pe un alt temei.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimații-reclamanți E., D. și F. nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă:

După încheierea procedurii de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru și a fost comunicat părților.

Prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu prezentul recurs și a fixat termen în ședința publică din data de 16 noiembrie 2021, cu citarea părților, în vederea soluționării pe fond a căii de atac.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2021, Înalta Curte, constatând că recurenții-pârâți, prin cererea de recurs, au solicitat judecarea pricinii în lipsă, a reținut cauza în pronunțare.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, față de neîncadrarea de către recurenții-pârâți a criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege, Înalta Curte, în raport de cele susținute prin cererea de recurs, astfel cum au fost redate anterior, apreciază că se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care recurenții-pârâți au susținut nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare la termenul la care a fost pronunțată decizia recurată, precum și cele care tind a demonstra aplicarea greșită a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează perimarea.

În ceea ce privește susținerea recurenților-pârâți potrivit căreia instanța de apel nu a motivat hotărârea și nu a arătat raționamentul în baza căruia motivele recurenților-pârâți au fost calificate ca lipsă de diligență, aceasta urmează a fi analizată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În speță, pentru a dispune perimarea cererii de recurs, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a făcut aplicarea prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reținând că la data de 20 ianuarie 2020 instanța de recurs a suspendat judecarea recursului pentru lipsa tuturor părților și a mențiunilor privind solicitarea ca judecarea să poată avea loc și în lipsa acestora de la dezbateri, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar, de la această dată și până la data de 20 septembrie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, niciuna dintre părți nu a formulat cerere de redeschidere a judecății și nici cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare.

Totodată, a apreciat că nu pot fi primite argumentele recurenților-pârâți în sensul că suspendarea pentru lipsa părților a privit doar cererea de repunere pe rol, nu și cauza, întrucât sancțiunea suspendării dispusă la data de 20 ianuarie 2020 era pentru prezumția de desistare a judecării cauzei, pe de o parte pentru că instanța de recurs nu putea respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată dacă părțile lipseau la soluționarea acesteia, iar pe de altă parte pentru că suspendarea privește cererea de recurs în ansamblu și nu se poate aplica unei cereri incidentale.

A reținut că, dacă s-ar adopta soluția propusă de recurenții-pârâți, ar fi trebuit să se constate perimarea cererii de redeschidere în dosarul de recurs, fapt care ar transforma în ridicol sancțiunea prevăzută de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și ar fi contrară prevederilor art. 416 alin. (1) din același act normativ, în care se arată că se perimă doar cererile introductive (care învestesc instanța cu un litigiu) și căile de atac, de reformare și retractare, cererea de redeschidere a judecării recursului neputând fi încadrată în acestea, fiind o cerere incidentală, grefată pe calea de atac a recursului.

Cutea de apel a constatat că, în speță, cererea de redeschidere a judecării recursului a fost formulată de recurenții-pârâți, astfel că, în lipsa lor, în mod corect s-a aplicat sancțiunea prevăzută de lege pentru neprezentare, legea prezumând în mod absolut din acest fapt că părțile s-au desistat de judecarea cauzei; de altfel, în dispozitivul încheierii din data de 20 ianuarie 2020 s-a arătat foarte clar că se dispune suspendarea judecării recursului, nu a cererii de redeschidere, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții-pârâți au invocat că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, atât pentru termenul din data de 20 ianuarie 2020, cât și pentru cel din data de 7 decembrie 2020, precum și că, în cauză, cererea de amânare a judecății formulată pentru termenul din 20 ianuarie 2020 se impunea a fi admisă, iar, în situația respingerii ei, trebuia avută în vedere ca echivalând cu o solicitare de judecată în lipsă.

Totodată, au susținut că, în situația în care nu a fost depusă hotărârea pronunțată în cauza în considerarea căreia a fost suspendată judecata recursului de către curtea de apel, cu mențiunea definitivă, sau hotărârea judecătorească pronunțată în ultima cale de atac, nu se poate reține că s-a făcut dovada soluționării definitive a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, la termenul din data de 20 ianuarie 2020, pricina nefiind repusă pe rol și subzistând suspendarea judecării dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel că în mod greșit curtea de apel a dispus la acea dată suspendarea judecății recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din același act normativ.

În ceea ce privește pretinsa lipsă de la procedură de la termenul din 7 decembrie 2020, la care a fost pronunțată decizia recurată, Înalta Curte constată că, din cuprinsul hotărârii pronunțate la acea dată, rezultă că instanța a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, aspect, de altfel, necontestat, în condițiile în care recurentul-pârât B. a fost prezent personal și asistat de avocat la acel termen de judecată.

Pe de altă parte, în cauză, astfel cum a arătat și curtea de apel la termenul din data de 13 mai 2019, pentru faza procesuală a recursului, intimatul-reclamant D. nu a indicat un domiciliu procesual ales, astfel că procedura de citare s-a realizat în mod legal la domiciliul acestuia. Nu se poate reține o alegere a domiciliului procesual prin faptul că partea a formulat o cerere prin avocat G. din Piatra Neamț, bd. x, județul Neamț, în condițiile în care în cuprinsul cererii nu se indică în mod expres vreo alegere de domiciliu .

Ca atare, această critică adusă de către recurenții-pârâți deciziei atacate este nefondată.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurenților-pârâți referitoare la lipsa de procedură de la termenul din data de 20 ianuarie 2020, la greșita respingere a cererii de amânare a judecării cauzei și la nelegalitatea suspendării dispuse de către instanță în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în realitate, aceste motive de recurs critică încheierea de suspendare a judecății din data de 20 ianuarie 2020 și, prin urmare, nu pot face obiectul analizei prezentei instanțe de recurs, învestite cu soluționarea căii de atac îndreptate împotriva deciziei prin care s-a dispus perimarea.

Aceasta pentru că încheierea prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, în aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este o încheiere interlocutorie, conform celor prevăzute de art. 235 din același act normativ, având un regim juridic separat pentru promovarea căii de atac a recursului, stabilit de o normă expresă, respectiv de art. 414 C. proc. civ.

Prin urmare, nu este aplicabilă regula de la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., normă incidentă și în recurs prin efectul art. 494 din același cod, astfel că, încheierea din data de 20 ianuarie 2020 nu poate fi criticată după desesizarea curții de apel prin pronunțarea soluției de constatare a perimării recursului, nefăcând parte din categoria încheierilor premergătoare care se atacă odată cu fondul.

Totodată, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți din perspectiva sancțiunii perimării, raportat la situația de fapt privind cursul judecății cererii de recurs cu care a fost învestită curtea de apel, aceasta făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale privitoare la perimare.

Prin decizia recurată, s-a făcut aplicarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că pricina a rămas în nelucrare din culpa părților mai mult de 6 luni, de la termenul din data de 20 ianuarie 2020, la care judecata a fost suspendată pentru lipsa părților, niciuna dintre părți neformulând cerere de redeschidere a judecății și nici cerere de recurs împotriva încheierii de suspendare.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În cauză, se constată că prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2020 s-a dispus suspendarea soluționării cererii de recurs, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei, care au fost legal citate, nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar până la data 20 septembrie 2020, când s-a împlinit termenul de perimare, nu a fost efectuat vreun act de procedură.

Prin urmare, Înalta Curte reține că decizia recurată a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, că instanța a respectat, aplicat și interpretat normele legale incidente în cauză și, analizând condițiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării, a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.

Nu pot fi primite susținerile recurenților-pârâți în sensul că nu se putea constata perimarea întrucât este nelegală măsura de suspendare a judecății pentru lipsa părților întrucât nu ar fi încetat suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, din perspectiva analizei corectei aplicări a dispozițiilor ce reglementează perimarea, ce impune verificarea întrunirii condițiilor perimării, interesează faptul că, așa cum rezultă din încheierea din 20 ianuarie 2020, curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților, iar de la acea dată cauza a rămas în nelucrare din vina acestora mai mult de 6 luni, fără a fi permisă în vreun fel cenzurarea dispoziției date prin încheierea de suspendare.

Pentru a provoca un control de legalitate a încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2020, recurenții-pârâți erau ținuți să formuleze recurs împotriva acesteia, recurs ce putea fi formulat pe toată durata suspendării dispuse în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dar mai înainte de împlinirea termenului de perimare ori de repunere a cauzei pe rol pentru reluarea judecății.

Totodată, pentru a fi împiedicată împlinirea termenului de perimare și pentru a evita aplicarea sancțiunii reglementate de art. 416 C. proc. civ., printr-o normă imperativă, recurenții-pârâți aveau posibilitatea să fi solicitat judecarea cauzei în lipsă până la momentul suspendării dispuse în prin încheierea din 20 ianuarie 2020 sau, după suspendarea judecății, să fi formulat cerere de repunere pe rol până la împlinirea termenului de perimare.

De asemenea, nu se poate reține nici incidența vreunuia dintre cazurile de întrerupere sau suspendare a cursului perimări dintre cele reglementate la art. 417 și 418 C. proc. civ., fiind nefondată critica recurenților-pârâți prin care aceștia au susținut că, în cauză, cursul perimării era suspendat până la motivarea și comunicarea hotărârii pronunțate de tribunal, în dosarul în considerarea căruia fusese dispusă suspendare în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din data de 13 mai 2019.

Astfel, în speță, termenul de perimare a început să curgă de la 20 ianuarie 2020, dată la care cauza a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendare cu un regim juridic diferit de cel al celei dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la care se referă norma de la art. 418 alin. (1) din același cod, a cărei nesocotire este invocată de către recurenții-pârâți.

Sunt nefondate și susținerile recurenților-pârâți potrivit cărora curtea de apel nu a respectat dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu ar fi fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.

Verificând actele dosarului curții de apel, Înalta Curte, contrar celor invocate de către recurenții-pârâți, constată că, la fila x, se află referatul întocmit de către grefier, în cuprinsul căruia se s-a arătat că "în dosarul nr. x/2013 s-a dispus suspendarea judecății cauzei la data de 20/01/2020 dată de la care nu s-a îndeplinit niciun act de procedură.", astfel că nu se poate reține nesocotirea prevederilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele anterior arătate, în cauză nu este incidentă ipoteza enunțată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel, prin hotărârea dată neîncălcând vreo normă de procedură a cărei nerespectare este de natură a atrage sancțiunea nulității

În ceea ce privește pretinsa nemotivare a hotărârii recurate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestei critici, curtea de apel arătând și argumentând pe larg de ce nu se pot reține susținerile recurenților-pârâți, formulate prin notele de ședință, prin care aceștia au susținut că nu se poate constata perimarea întrucât suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a rămas valabilă, întrucât nu s-a repus cauza pe rol și nu se poate dispune o suspendare pentru lipsa părților.

Astfel, curtea de apel a arătat că sancțiunea suspendării dispuse la 20 ianuarie 2020 era pentru prezumția de desistare a judecării cauzei, întrucât, pe de o parte, instanța nu putea respinge cerere de repunere a cauzei pe rol dacă părțile lipseau, iar, pe de altă parte, suspendarea privește cererea de recurs în întregul ei și nu cererea de repunere a cauzei pe rol, care este o cerere incidentală.

Totodată, curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru constatarea perimării, întrucât cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, care nu au efectuat niciun act de procedură de la momentul suspendării pentru lipsa părților.

Ca atare, nu se poate reține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., curtea de apel arătând toate motivele pentru care a apreciat că este incidentă sancțiunea perimării, analizând incidența dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., prin raportare la situația de fapt a speței și la susținerile recurenților-pârâți.

Față de considerentele prezentate, constatând că în mod legal curtea de apel a aplicat sancțiunea perimării, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. și B..

Totodată, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant D. a solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare, reținând solicitarea intimatului-pârât D. formulată în acest sens, precum și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză (de respingere ca nefondat a recursului), având în vedere că, prin chitanța aflată la dosar, s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată cerute, va obliga pe recurenții-pârâți C. și B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor ce se vor acorda intimatului-reclamant D., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Ca atare, reținând gradul de complexitate redus a problemei juridice supuse judecății (recurs la perimare), faptul că în prezenta cauză au fost acordate doar două termene de judecată, unul în complet de filtru (cameră de consiliu) și unul în ședință publică, iar apărătorul acestuia nu s-a prezentat în fața instanței, Înalta Curte apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 4.000 RON este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, astfel că, va obliga recurenții-pârâți C. și B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. și B. împotriva deciziei civile nr. 460 din data de 7 decembrie 2020 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-pârâți C. și B. la plata către intimatul-reclamant D. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.