ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2021

HOTĂRÂRE

22.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1825/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 12 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, creditoarea S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a chemat-o în judecată pe debitoarea S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 11.191,44 RON, reprezentând contravaloare energie electrică și a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru de 200 RON, onorariu de avocat de 45 RON și orice alte cheltuieli înregistrate pentru soluționarea litigiului.

Prin sentința civilă nr. 2194 din 10 martie 2021, Judecătoria Craiova, secția Civilă, reținând calitatea de consumator a debitoarei, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 193/2000, precum și incidența art. 121 C. proc. civ. și constatând că debitoarea are sediul în municipiul București, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă sub același număr unic la 20 aprilie 2021.

Prin sentința civilă nr. 6536 din 10 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 3 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, a reținut că debitoarea S.C. A. S.R.L. nu are calitate de consumator, astfel că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt incidente.

În susținerea acestei concluzii, a reținut că prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști si consumatori se adresează raporturilor juridice în care una dintre părți este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociații, iar pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000 este necesar ca titularul dreptului pretins ori a interesului legitim încălcat să fie în mod obligatoriu o persoană fizică, care își procură pentru uzul sau propriu sau familial bunuri și servicii, în contrast cu persoana juridică care are un scop profesional și care întotdeauna va fi exclusă de la incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

În continuare, s-a reținut că regimul juridic al competenței de soluționare a cauzei se stabilește prin raportare la art. 39 din contract, art. 126 și art. 1016 C. proc. civ., având în vedere că părțile prin contractul încheiat au stabilit ca litigiile ivite între acestea să fie soluționate de instanța de la sediul furnizorului.

Totodată, constatând că normele enunțate reglementează o competență teritorială relativă în sensul art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova nu putea fi invocată din oficiu de către instanță, Judecătoria Craiova, învestită inițial de reclamantă cu soluționarea cauzei devenind competentă absolut, cu excluderea competenței oricărei alte instanțe.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte apreciază că în cauză există conflict negativ de competență în accepțiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au dezînvestit, declarându-se deopotrivă necompetente și, în pronunțarea regulatorului de competență, reține următoarele:

Creditoarea S.C. CEZ VÂNZARE S.A. a învestit Judecătoria Craiova cu o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. pentru suma de 11.191,44 RON, reprezentând contravaloare energie electrică.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legiuitorul a prevăzut că în categoria "consumatorilor" nu sunt incluse și persoanele juridice, fiind necesar ca titularul dreptului pretins ori a interesului legitim încălcat să fie în mod obligatoriu o persoană fizică.

Reținând că debitoarea este o persoană juridică, ce acționează ca un profesionist, Înalta Curte constată că S.C. A. S.R.L. nu are calitatea de consumator, iar în consecință normele de competență exclusivă de la art. 121 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de emitere a ordonanței de plată aparține instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Având în vedere că prin cererea formulată creditoarea urmărește recuperarea creanței izvorâte dintr-un raport juridic contractul și că părțile au prevăzut prin convenția încheiată ca litigiile dintre acestea să fie soluționate de instanța de la sediul furnizorului, Înalta Curte, în stabilirea competenței teritoriale, va avea în vedere prevederile art. 126 C. proc. civ., care instituie o competență alternativă în favoarea instanței desemnate de părți prin contract.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în condițiile art. 1016, raportat la art. 126 C. proc. civ. și la art. 39 din contract.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ. alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

Cum reclamanta S.C. CEZ VÂNZARE S.A., în calitate de furnizor în raportul juridic dedus judecății a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție are sediul, Înalta Curte constată că Judecătoria Craiova a fost legal învestită cu soluționarea litigiului.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor când legea instituie norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speță, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu sunt incidente norme de competență teritorială exclusivă, ci norme de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., iar nerespectarea prevederilor referitoare la competență putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Altfel spus, întrucât necompetența teritorială a Judecătoriei Craiova era de ordine privată și excepția necompetenței teritoriale era relativă, necompetența teritorială nu putea fi invocată de instanță din oficiu.

Prin urmare, în condițiile în care debitoarea nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, Înalta Curte constată că această instanță a devenit singura competentă în soluționarea cauzei.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Craiova.