ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1981/2021

HOTĂRÂRE

05.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1981/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă la 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, creditoarea A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L., o cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 172.969,75 RON reprezentând suma încasată cu titlu avans contract nr. x din 13.09.2018 - rezoluționat unilateral, conform facturilor emise de debitorul-pârât, sumă achitată de reclamantă către pârâtă prin ordine de plată. Totodată, reclamanta a solicitat și daune-interese reprezentând dobânda penalizatoare în procent de 0,1% pe zi, conform art. 6.1.2. din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.09.2018, începând cu data de 11.12.2019 (data punerii în întârziere) conform adresei nr. x și până la data achitării efective a creanței, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013-1024 din C. proc. civ.

Referitor la competența teritorială a Judecătoriei Craiova, creditoarea a apreciat că aceasta este competentă în considerarea prevederilor art. 13.4.2 din contractul nr. x/13.09.2018 coroborat cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 și 9 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta debitoare a invocat excepția necompetenței teritoriale și declinarea cauzei către Judecătoria Sectorului 2 București, solicitând, în principal, admiterea excepției litispendenței față de dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, iar în subsidiar, admiterea excepției conexității față de același dosar.

Prin sentința civilă nr. 933/2021 din 03 februarie 2021, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reținut că, între reclamantă și pârâtă s-a încheiat la 13.09.2018 contractul nr. x de servicii implementare și de prestări servicii de mentenanță pentru "C.".

Potrivit art. 13.4.2 din contract "Orice dispută născută între părți, cu privire la încheierea, interpretarea, executarea și valabilitatea prezentului contract, va fi soluționată în mod amiabil de către părți în termen de 15 zile sau, în caz contrar, va fi înaintată instanțelor judecătorești competente din România."

Evocând dispozițiile art. 248 alin. (1), art. 132 alin. (1), art. 130 alin. (2) și (3), art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanța a constatat că norma de competență prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiția ca părțile să fi prevăzut explicit în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligației, ceea ce nu s-a întâmplat în speță. Așadar, instanța a apreciat că nu se poate stabili că părțile au ales competența teritorială de vreme ce, în contract, nu se identifică în mod expres locul executării obligațiilor.

A mai arătat că textul legal reglementează o situație de strictă interpretare și aplicare, astfel încât nu s-ar putea considera că instanța competentă se determină și prin deducții implicite, respectiv, prin trimitere la sediu sau la spațiile de producție, depozitare, comercializare ale unei părți, care se pot schimba pe parcursul executării contractului.

Totodată, instanța a mai apreciat că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. devine aplicabil în situația prevederii în contract a unui loc expres al executării unei obligații, un loc fix, care ulterior să determine introducerea unei eventuale acțiuni și la instanța locului respectiv. Or, în accepțiunea sa, sediul sau spațiile de producție, depozitare, comercializare ale unei părți se pot schimba în mod constant, astfel încât instanța nu poate determina, fără administrarea de probe, unde se află acest loc, la momentul în care pârâta nu și-ar îndeplinit obligațiile.

Mai mult, a arătat că nu este relevant locul sediului sau locul spațiilor de producție, depozitare, comercializare ale unei părți, la momentul introducerii acțiunii, ci la momentul în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Astfel, instanța a precizat că se află în situația în care trebuie să stabilească scadența îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă și, ulterior, să identifice unde se afla locul executării obligațiilor, la acel moment. În consecință, a apreciat că se impune administrarea de probatoriu pentru a stabili scadența îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă și, ulterior, identificarea locului executării obligațiilor.

Totodată, a arătat că instanța poate proceda la administrarea de probe doar după ce constată că este competentă, excepție făcând situația în care părțile ar fi indicat în mod expres locul executării contractului, caz în care instanța nu ar fi trebuit să administreze probe pentru a-l determina.

În consecință, a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., părțile neindicând în cuprinsul contractului orașul Craiova sau o altă localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Craiova ca fiind locul executării contractului, instanța aflându-se în imposibilitatea de a stabili acest loc în momentul în care obligația pârâtei a devenit scadentă.

Considerând că, în acest context, competența teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 107 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la 26 aprilie 2021, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 6441 din 11 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Totodată, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, potrivit art. 2 din contractul nr. x din data de 13.09.2018 încheiat între părți, obiectul contractului l-a constituit particularizarea C. și implementarea soluției de către furnizorul pârât B. S.R.L. în favoarea beneficiarului reclamant A. S.R.L., cu sediul în Craiova, jud. Dolj, iar potrivit art. 3.1.3.5 din contract, în vederea implementării eficiente și a reducerii costurilor de implementare, furnizorul va instala aplicația C. pe server-ul Beneficiarului, configurarea finală și particularizarea C. urmând a se face direct la sediul reclamantei sau în spațiile de producție, depozitare, comercializare agreate de beneficiar, care va asigura accesul furnizorului în aceste spații, potrivit art. 3.1.3.8 din contract.

Evocând dispozițiile art. 116, art. 126 alin. (1)-(2), art. 113 alin. (1) pct. 3 și 9, art. 113 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut că beneficiarul serviciilor are sediul în municipiul Craiova, iar locul executării obligațiilor este la sediul reclamantei din municipiul Craiova, precum și în spațiile sale de producție, depozitare sau comercializare din județul Dolj. Cum, în speță nu a fost încheiată o convenție de alegere de competență, în accepțiunea instanței de conflict, sunt incidente prevederile art. 1494 alin. (1) din C. civ.. Prin urmare, întrucât părțile nu și-au manifestat voința în sensul alegerii instanței pentru soluționarea litigiilor izvorâte din acest contract, instanța a apreciat ca fiind aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 116 din același Cod.

Totodată, față de susținerea pârâtei, în sensul că este vorba despre o competență relativă, ce poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, instanța a făcut trimitere la o decizie pronunțată în recurs de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că atunci când reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, odată alegerea făcută de către reclamant, instanța competentă nu poate să se dezînvestească, prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, cum, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

Prin urmare, a reținut că instanța inițial sesizată a devenit competentă exclusiv prin alegerea făcută de către reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16 iulie 2021, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Craiova și Judecătoria Sectorului 2 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea introductivă are ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata unei sume încasate cu titlu de avans în baza contractului nr. x din 13.09.2018 - rezoluționat unilateral, potrivit susținerilor reclamantei, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1013-1024 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit art. 1016 C. proc. civ., cererea privind ordonanța de plată se introduce la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Așadar, în privința competenței materiale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 94 pct. lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ. referitoare la judecata în primă instanță a cererilor al căror obiect este evaluabil în bani, iar, pentru determinarea competenței teritoriale, urmează a fi aplicate regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și următoarele din C. proc. civ.

Așadar, în materie de competență teritorială, regula generală este instituită de art. 107 C. proc. civ. potrivit căruia, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai sunt competente și instanțele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al art. 113 C. proc. civ.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competența teritorială alternativă, art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Așadar, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial alternativ, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât, prin introducerea acțiunii, s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

În cauză, potrivit art. 3.1.3.8 din contractul de servicii implementare și de prestări servicii mentenanță pentru soluție "C." nr. 483 din 13.09.2018, părțile din litigiu au convenit ca etapa de configurare și particularizare a C. să se implementeze prin realizarea a două activități de bază, cea de a doua activitate, prevăzută la art. 3.1.3.8 (ii), urmând a se realiza în spațiile Beneficiarului (reclamanta din prezenta cauză), echipa de implementare desemnată de Furnizor urmând a realiza setările și configurările finale pe server-ul și calculatoarele/laptop-urile Beneficiarului la sediul sau în spațiile de producție, depozitare, comercializare.

Așadar, părțile au prevăzut în mod expres că, în parte, locul de executare al obligațiilor asumate prin contract, respectiv configurarea finală și particularizarea aplicației informatice, este și la sediul reclamantei, sediu care, așa cum reiese din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, depuse la dosarul cauzei, se află în municipiul Craiova.

Întrucât părțile au prevăzut locul unde obligația urmează să fie executată, fie chiar și în parte, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Craiova.

Așadar, sesizarea Judecătoriei Craiova, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, a fost făcută cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 3, raportat la art. 116 C. proc. civ., astfel că această instanță era competentă teritorial să judece cauza și nu putea declina competența de soluționare altei instanțe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. și, totodată, a voinței reclamantei.

Mai mult, se cuvine amintit faptul că, anterior, prin decizia nr. 1390 din 8 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, instanța supremă, sesizată fiind cu un conflict de competență ivit între aceleași instanțe ca urmare a unei acțiuni introduse de reclamanta A. S.R.L., având ca obiect rezoluțiunea contractului de servicii implementare și de servicii mentenanță pentru soluția "C." nr. 483 din 13.09.2018, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de către pârâta B. S.R.L., a stabilit competența de soluționare a cauzei tot în favoarea Judecătoriei Craiova.

Așadar, fiind vorba nu numai de aceleași instanțe aflate în conflict, ci și de aceleași părți și același contract, stabilirea competenței de soluționare a cauzei prin regulatorul de competență mai sus amintit se impune cu autoritate de lucru judecat în cauza de față.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta debitoare B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Craiova.