ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 2 mai 2018, sub nr. x/2015/a7, modificată la 23 mai 2018, CABINET DE AVOCAT A., în calitate de titular al unei creanțe curente asupra averii debitoarei B. S.A., în privința căreia s-a deschis procedura insolvenței în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Brașov, a formulat contestație împotriva măsurilor inserate în raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar C. și D. S.P.R.L., în cadrul procedurii insolvenței debitoarei B. S.A., respectiv împotriva refuzului administratorului judiciar de a soluționa cererea de plată a creanței în sumă de 334.200 RON, solicitând, în principal, obligarea administratorului judiciar să plătească suma de 334.200 RON, conform măsurii luate prin raportul din 8.06.2016, iar, în subsidiar, anularea măsurii administratorului judiciar de a nu soluționa cererea de plată a creanței curente, pe fondul ei și obligarea administratorului judiciar de a soluționa cererea de plată pe fondul său.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Față de contestația formulată de CABINETUL DE AVOCAT A. împotriva Raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 13 publicat în B.P.I. nr. 8793 din 02.05.2018, C. și D. S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. - în insolvență, a formulat întâmpinare prin care a solicitat judecătorului sindic admiterea excepției lipsei de interes în formularea contestației și, pe cale de consecință, respingerea contestației ca lipsită de interes, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii contestației ca nefondată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, E. S.A., în calitate de creditor, dar și membru al comitetului creditorilor debitoarei B. S.A., a invocat excepția lipsei de interes în formularea contestației CABINETULUI DE AVOCAT A. împotriva Raportului de activitate nr. 13 al administratorului judiciar, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 2018, contestatorul CABINET DE AVOCAT A. arată că înțelege să renunțe la capătul de cerere subsidiar referitor la contestația împotriva măsurii administratorului judiciar.

Prin sentința civilă nr. 1241/SIND din 24 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes a contestatorului CABINET DE AVOCAT A.. Totodată, a respins contestația formulată de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva refuzului administratorului judiciar de a achita suma de 334.200 RON cu titlu de creanță curentă; a luat act de cererea de renunțare la judecată formulată de contestator în privința capătului de cerere subsidiar, având ca obiect contestația formulată împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu soluționa pe fond cererea de plată a creanței curente.

Împotriva sentinței nr. 1241/SIND din 24 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal contestatorul CABINET DE AVOCAT A. a formulat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă, sub același număr de dosar.

La 5 martie 2019, dată la care, prin încheierea de ședință din 26 februarie 2019, instanța a dispus amânarea pronunțării cauzei, apelantul CABINET DE AVOCAT A. a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, motivată de lipsa înștiințării sale, prin citație, cu privire la termenul din 26 februarie 2019.

Prin încheierea din 5 martie 2019, instanța a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A.. Totodată, a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 12 martie 2019.

La 8 martie 2019, apelantul CABINET DE AVOCAT A. a depus la dosar o cerere de recuzare a domnului judecător F., întemeiată pe dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., arătând elementele care, în viziunea sa, nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Prin încheierea din 11 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A. privind recuzarea domnului judecător F. în soluționarea apelului înregistrat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 324/Ap din 12 martie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins apelul declarat de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva sentinței civile nr. 1241//SIND din 24 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

La 20 martie 2019, CABINET DE AVOCAT A. a declarat recurs împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin care a arătat că demersul său judiciar este întemeiat pe dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., fiind declarat înainte de comunicarea hotărârii definitive, întrucât, în încheierea de respingere a recuzării, s-a consemnat termenul de atac de 5 zile, care ar curge de la comunicarea încheierii.

Recurentul susține că, prin cererea de recuzare, a arătat că domnul judecător F. se afla în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., asupra sa planând bănuiala că nu poate fi imparțial.

În concret, recurentul a arătat că, împotriva domnului judecător, a formulat o sesizare către Inspecția Judiciară, în care a descris modalitatea defectuoasă în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării unor cauze în care recurentul a avut calitatea de parte sau a reprezentat altă parte. În acest sens, a arătat că, în dosarul civil nr. x/2015, în care a avut calitatea de apelant, a fost prejudiciat, cu intenție, de domnul judecător F., cu suma de 14.660,80 RON.

Recurentul a mai arătat că, dată fiind sesizarea făcută de acesta către Inspecția Judiciară și propunerea de excludere din magistratură, domnul judecător F. ar fi trebuit să se abțină.

În lipsa abținerii domnului judecător, recurentul arată că a înaintat o cerere de recuzare, care a fost respinsă cu motivarea că formularea unei sesizări către Inspecția Judiciară nu se subsumează ipotezei prevăzute de art. 42 pct. 1 C. proc. civ.

Recurentul solicită instanței de recurs să observe că cererea de recuzare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., iar nu pe cele ale art. 42 pct. l C. proc. civ.

Prin urmare, susține că instanța care a soluționat cererea de recuzare nu a analizat dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 42 pct. 13 C. proc. civ., pronunțându-se asupra unui temei de recuzare care nu a fost invocat.

Mai arată că până și modul în care a fost soluționată cererea de recuzare naște îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată, în condițiile în care unul dintre judecătorii care au respins cererea de recuzare este colegul de complet al domnului judecător F..

Prin raportare la dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ., recurentul consideră că imparțialitatea judecătorului este o cerință a dreptului la un proces echitabil, atât din perspectiva dreptului intern, cât și din perspectiva europeană, textul invocat având în vedere orice împrejurare de fapt care denotă sau are aptitudinea de a pune la îndoială imparțialitatea judecătorului.

Astfel, apreciază că imparțialitatea judecătorului trebuie să fie perfectă, iar orice dubiu trebuie înlăturat, de aceea prin cererea de recuzare a invocat fapte veritabile care permit suspectarea lipsei de imparțialitate a judecătorului recuzat.

Consideră că bănuiala sa, în sensul că judecătorul recuzat nu este imparțial în cauză, este obiectiv justificată, întrucât, deși cunoștea solicitarea recurentului de excludere din magistratură, fiind în posesia soluției de clasare, domnul judecător F. nu a formulat cerere de abținere. Așadar, consideră că, dacă ar fi refuzat să soluționeze o cauză în care este implicat cel ce-1 vrea exclus din magistratură, ar fi dat dovadă de bună-credință.

În concluzie, văzând că cererea de recuzare întemeiată pe dispozițiile art. 42 pct. 13 C. proc. civ. a fost respinsă pentru că nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., că există suspiciuni concrete cu privire la lipsa de obiectivitate și la lipsa de imparțialitate a judecătorului recuzat, recurentul solicită admiterea recursului.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe niciun motiv de nelegalitate din cele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în data de 5 iulie 2019, sub același număr de dosar.

Prin întâmpinarea depusă, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov a invocat excepția prematurității, solicitând, în principal, admiterea excepției și respingerea recursului, ca prematur formulat, iar, în subsidiar, a invocat excepția nulității recursului și anularea recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege; totodată, a formulat apărări și pe fondul cauzei, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Față de întâmpinarea depusă, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând, în principal, înlăturarea apărărilor intimatei ca fiind făcute de o persoană fără calitate procesuală, iar, în subsidiar, ca nefondate. Totodată, susține că, din economia recursului, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, atât intimata U.A.T. Județul Brașov, cât și intimata C. și D. S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei B. S.A. și-au manifestat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Intimata U.A.T. Județul Brașov a arătat că își menține ansamblul argumentelor prezentate în cuprinsul întâmpinării formulate, iar administratorul judiciar al debitoarei B. S.A. a arătat că, în viziunea sa, recursul este neîntemeiat și inadmisibil în principiu.

Prin încheierea completului de filtru din 24 noiembrie 2020, au fost respinse atât excepțiile prematurității și nulității recursului, invocate de intimata U.A.T. Județul Brașov prin întâmpinare, cât și excepția lipsei calității procesuale de parte în proces a intimatei U.A.T. Județul Brașov, invocată de recurentul-contestator prin răspunsul la întâmpinare. Totodată, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată la 2 februarie 2021, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților, dată la care instanța de recurs a rămas în pronunțare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul pendinte este îndreptat împotriva încheierii din 11 martie 2019, prin care Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea formulată de apelantul contestator CABINET DE AVOCAT A. privind recuzarea unui membru din completul căruia i-a fost repartizat spre soluționare apelul înregistrat în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.

În speță, recurentul susține că, deși și-a întemeiat cererea de recuzare pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanța care a soluționat cererea de recuzare s-a pronunțat asupra unui temei care nu a fost invocat, respectiv pe dispozițiile art. 42 pct. 1 C. proc. civ.

Critica este nefondată, întrucât, din analiza încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanța, deliberând cu privire la cererea de recuzare formulată, s-a pronunțat asupra motivului de incompatibilitate invocat de recurent, constatând următoarele:

"Motivul privind existența încă din martie 2018 a unei plângeri adresate Inspecției Judiciare referitoare la judecătorul recuzat nu se încadrează în dispozițiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ. față de soluția pronunțată deja în dosarul respectiv (Rezoluție de clasarea sesizării cu privire la cererea petentului A. - depusă în extras la dosar)."

Prin urmare, în redactarea considerentului mai sus amintit, instanța a făcut referire la art. 42 alin. (1) C. proc. civ., și nu la pct. 1 din cuprinsul alin. (1) al articolului 42 C. proc. civ., așa cum, în mod eronat, susține recurentul.

Mai mult decât atât, în cuprinsul primului paragraf din considerentele încheierii recurate, instanța a reținut fără niciun fel de echivoc faptul că "prin cererea formulată de apelantul Cabinet de avocat A. în Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov s-a solicitat recuzarea domnului judecător F. în soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii judecătorului sindic în temeiul art. 42 pct. 13 C. proc. civ.. A arătat, după descrierea situației de fapt a dosarelor sale, că împotriva judecătorului recuzat a formulat încă din martie 2018 o plângere adresată Inspecției Judiciare și că acesta s-a pronunțat anterior într-o cauză care are o importanță covârșitoare în soluția apelului."

Prin urmare, față de cele mai sus arătate, Înalta Curte reține că nu există niciun indiciu de natură a considera că instanța a analizat alt motiv de incompatibilitate decât cel indicat de autorul cererii de recuzare, atât din perspectiva temeiului de drept, cât și din perspectiva situației învederate prin cererea de recuzare (existența unei plângeri adresate Inspecției Judiciare care îl viza pe judecătorul recuzat) care, de altfel, nu își găsește corespondent în niciuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute de legiuitor la art. 42 alin. (1) pct. 1-12 din C. proc. civ.

Așa fiind, critica prin care recurentul tinde la obținerea unei soluții de casare a încheierii recurate nu va fi reținută.

Nu în ultimul rând, printr-o altă critică, autorul prezentului demers judiciar își exprimă nemulțumirea și din perspectiva componenței completului care a soluționat cererea sa de recuzare, arătând că "până și acest mod de a trata cererea de recuzare naște îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată, în condițiile în care unul dintre judecătorii care au respins cererea de recuzare este colegul de complet al domnului judecător F.."

Cu toate că autorul recursului nu și-a încadrat respectiva critică într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceasta poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", urmând a fi, astfel, analizată.

Cu titlu preliminar, se cuvine menționat faptul că cererea de recuzare este un incident procedural față de care C. proc. civ. nu instituie regula repartizării aleatorii.

Astfel, art. 124 alin. (2) C. proc. civ. stabilește regula soluționării incidentelor procedurale de instanța în fața căreia acestea se invocă, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În aceste condiții, art. 50 alin. (1) C. proc. civ. prevede o excepție de la regula instituită de art. 124 alin. (2) din același Cod, în sensul că abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, iar nu de instanța în fața căreia acest incident a fost invocat.

Așadar, dacă intenția legiuitorul ar fi fost ca declarația de abținere sau cererea de recuzare să fie repartizată aleatoriu, ar fi trebuit să instituie o dispoziție legală expresă, în acest sens.

În sprijinul concluziei prezentate, se cuvin a fi menționate și dispozițiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015, potrivit căruia, "În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial."

Așadar, din coroborarea dispozițiilor C. proc. civ. și a celor din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești mai sus amintite, reiese că, în situația în care este recuzat unul din membrii completului colegial, în alcătuirea completului care urmează a soluționa un astfel de incident intră ceilalți sau, după caz, celălalt membru ai/al completului inițial și judecătorul/judecătorii aflat/aflați în lista de planificare a permanenței.

Cu toate acestea, în situația în care recurentul avea îndoieli asupra imparțialității membrilor completului de judecată care urma a soluționa cererea de recuzare, acesta putea uza în aceleași condiții de instituția recuzării. Cum nu a procedat astfel, recurentul este decăzut din acest drept, nemaifiind îndreptățit la a formula o astfel de critică.

În consecință, apreciind că nu subzistă niciunul din motivele de recurs formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE AVOCAT A. împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator CABINET DE AVOCAT A. împotriva încheierii din 11 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.