ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1799/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 30 septembrie 2016, reclamanta A. S.A. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. Satu Mare, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să o oblige să-i plătească suma de 206.003,03 RON echivalentul despăgubirilor plătite asiguratului S.C. C. S.R.L. Satu Mare în dosarele de daună x, respectiv y, cu dobânzi legale începând cu data de 23.04.2016 și cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 și ale art. 2210 C. civ.

Prin sentința nr. 150/22.07.2019, pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5750 RON reprezentând onorariu de experți cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 150/22.07.2019, pronunțată de Tribunalul Satu Marejpe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și, în consecință, a fost oblicată pârâta S.C. B. S.R.L. să achite reclamantei suma de 206.003,03 RON reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă asigurătorului său S.C. C. S.R.L., în dosarul de daună nr. x și y, cu dobândă legală, calculată începând cu data de 23.04.2016 și până la achitarea efectivă a sumei datorate.

A fost obligată intimata S.C. B. S.R.L. să plătească apelantei suma de 7.837 RON, reprezentând cheltuieli de judecata în fond și apel.

Pârâta S.C. B. S.R.L a declarat recurs împotriva deciziei nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, arată că potrivit art. 1270 C. civ. "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege".

În opinia recurentei, a fost grav nesocotit de instanța de apel, care a interpretat contractul intervenit între părți după bunul său plac în contradicție cu prevederile legii, cu conținutul acestuia însușit de părți prin semnătură și în contradicție cu voința concordantă a părților, dovedit prin probațiunea administrată în cauză.

In cadrul înțelegerii contractuale, susține recurenta, au fost schimbate ventilatoarele utilajelor, pentru a face față solicitărilor deosebite, ca urmare a unei activități de exploatare și folosință intensă. Lucrările au fost efectuate nu doar cu știrea și acordul persoanelor cu atribuții în domeniu din cadrul S.C. C. S.R.L., ci la solicitarea expresă a acestora, aspect ce rezultă din achiziționarea de către beneficiarul C. S.R.L. a ventilatoarelor ce urmau să fie montate, fapt recunoscut în mod expres în cauză și din corespondența din 4.08.2015. In aceste condiții, angajații recurentei s-au deplasat la fața locului, în incinta C. S.R.L. pentru efectuarea lucrării. Aceste aspecte, apreciază recurenta, se impun fi subliniate, ținând cont de starea de fapt inițial prezentată, potrivit căreia intimata-reclamantă a susținut că lucrarea ar fi fost executată fără știrea și acordul beneficiarului. In mod evident, recurenta nu ar fi efectuat aceste lucrări fără a exista o solicitare expresă în acest sens.

Conform prevederilor contractuale, menționează recurenta, beneficiarul lucrărilor C. S.R.L. "se obligă să predea amplasamentele libere de orice sarcini, inclusiv fronturile de lucru".

Apărarea recurentei, însușită în tot de prima instanță și înlăturată apoi de instanța de apel s-a bazat în principal pe această prevedere contractuală, susținând că având în vedere natura lucrărilor efectuate în favoarea societății beneficiare, prin această prevedere contractuală, se înțelege predarea utilajelor în vederea efectuării lucrărilor comandate în starea în care asupra acestora să se poată realiza lucrările în mod corespunzător și în siguranță, conform reglementărilor în vigoare.

Din ambele expertize tehnice judiciare efectuate în cauză a rezultat faptul că principalul factor care a determinat declanșarea incendiului reprezintă depunerile reziduale din interiorul utilajului, rezultat ca urmare a unei substanțe de adezivare, denumit Chemosil, care este un material cu pronunțat caracter inflamabil.

Or, în contradicție cu materialul probator administrat în cauză și în contradicție cu dispozițiile art. 1266, 1267 și 1268 C. civ., instanța de apel a stabilit că, această clauză contractuală nu poate fi interpretată în sensul invocat de pârâtă.

Așa fiind, consideră că în cauză instanța de apel a făcut o greșită interpretare a clauzelor contractuale, ca urmare a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1266, 1267 și art. 1268 C. civ.

In speță, având în vedere obiectul concret al contractului, natura lucrărilor ce urmau sa fie executate este evident că noțiunea "se obligă să predea amplasamentele libere de orice sarcini, inclusiv fronturile de lucru" trebuie interpretat în sensul punerii la dispoziția executantului lucrării a utilajelor în starea în care asupra acestora să se poată realiza lucrările, respectiv montarea ventilatoarelor. Recurenta a angajat doar montarea acestor ventilatoare, nu curățarea și aerisirea utilajelor beneficiarului.

Așa cum au relatat martorii audiați în cauză, până la producerea incendiului curățirea exterioară a utilajelor s-a realizat de către muncitorii care au lucrat efectiv pe respectivele utilaje, zilnic la sfârșitul programului de muncă, iar curățirea interioară, de acele depuneri reziduale produse ca urmare a exhaustării odată pe săptămână, de asemenea de către persoanele care au lucrat pe utilajul respectiv. Ulterior producerii incendiului, C. S.R.L. a angajat o societate comercială pentru curățirea interioară a utilajelor. De altfel, niciodată, înainte sau după producerea incendiului, recurent-pârâtă nu a curățat, aerisit utilajele beneficiarului C. S.R.L..

Principalul motiv pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei B. S.R.L., arată recurenta, era acela că pârâta ar fi efectuat lucrarea de înlocuire a ventilatorului, deci în primă fază montarea schelei metalice fără știrea și acordul beneficiarului C. S.R.L..

Or, acest motiv a fost infirmat, deoarece s-a dovedit că schimbarea ventilatoarelor utilajelor a avut loc conform planificării realizată de șeful de mentenanță al societății beneficiare, planificare ce a fost comunicată recurentei prin email și pe care aceasta susține că a respectat-o.

Ambele expertize au concluzionat că beneficiarul C. S.R.L. are o contribuție considerabilă la producerea incendiului și că recurenta a executat lucrarea în mod corespunzător.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefandat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus punct de vedere la raport.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 29 septembrie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. și excepția tardivității recursului, invocate de intimata A. S.A.., pe care le-a respins având în vedere următoarele:

În speță, cererea de recurs a fost transmisă direct Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 august 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

Conform prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității, în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (3) și art. 84".

Se reține că, în conformitate cu prevederile art. XVII alin. (1) Secțiunea a 2 a -Măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. din Legea nr. 2/2013, în procesele începute până la data de 31 decembrie 2015, termen prorogat până la data de 31 decembrie 2018 prin O.U.G. nr. 95/2016, se aplică dispozițiile art. XIV-XVII din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. XVII alin. (1) Secțiunea a 2 a - Măsuri tranzitorii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. din Legea nr. 2/2013 "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (3) și art. 84 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată".

Așadar, în condițiile în care acțiunea dedusă judecății a fost demarată la 3 octombrie 2016, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci sunt aplicabile prevederile art. XVII din Legea nr. 2/2013, conform cărora "recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă", fără ca legea să impună sancțiunea nulității.

Dintr-o altă perspectivă, se constată că, în acord cu prevederile art. 136 alin. (4) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, recursul formulat în cauză a fost transmis instanței care a pronunțat hotărârea atacată - Curtea de Apel Timișoara, iar aceasta din urmă a înaintat recursul Înaltei Curți."

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată de intimată, în condițiile în care cererea de recurs a fost depusă la data de 31 august 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, iar decizia atacată a fost comunicată recurentei la data de 30 iulie 2020, potrivit dovezii aflate la dosarul instanței de apel, Înalta Curte reține că recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, excepția nulității recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. și excepția tardivității recursului, invocate de intimata A. S.A.., sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Apoi, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă ca recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

In speță, recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziții legale (ex: art. 1266, art. 1267, art. 1268 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Criticile recurentei vizând greșita interpretare a clauzelor contractuale de către instanța de apel se raportează la situația de fapt și la probeleadminstrate, ceea ce reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, în raport de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. și excepția tardivității recursului, excepții invocate de intimata A. S.A..

Admite excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata A. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/C/2020-A din 1 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.