ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, secția Civilă la 18 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. S.R.L., pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună: inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul B. și F., în calitate de vânzători și C. și D., în calitate de cumpărători, contract autentificat sub nr. x din data de 10 august 2016 prin care a fost transmis dreptul de proprietate a imobilului situat în Craiova, str. x (fost nr. 14A), județul Dolj, compus din teren intravilan în suprafață de 216 mp cu nr. cadastral x și construcția C1-casă de locuit, cu o suprafață construită la sol de 94 mp, cu regim de înălțime P+M, construite din BCA, cu nr. cadastral x, CF nr. x Craiova, notat în cartea funciară la data de 11 august 2016; inopozabilitatea Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtul B. și F., în calitate de vânzători și E. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. x din data de 11 august 2016, prin care a fost transmis dreptul de proprietate a imobilului situat în Craiova, str. x nr. 18 (fost Prelungirea Brestei nr. 447), județul Dolj, compus din teren intravilan în suprafață de 325 mp cu nr. cadastral x, CF nr. x Craiova, notat în cartea funciară la data de 14 august 2016; indisponibilizarea bunurilor imobile descrise la petitul I și II până la încetarea executării silite a creanței pe care se întemeiază acțiunea; obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, constând în taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, etc, conform art. 451-453 din C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1562 și următoarele din C. civ., precum și pe textele legale invocate, în apărare, în cuprinsul acțiunii revocatorii.

Prin sentința civilă nr. 1151 din 06 februarie 2018, Judecătoria Sectorul 2 București, secția Civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta societatea A. S.R.L. în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 23 februarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 11 mai 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a III-a Civilă a Tribunalului București și a declinat cauza privind reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L. la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, secție competentă în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Dosarul a fost înaintat pentru soluționarea conflictului negativ de competență Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin încheierea nr. 21 F din 8 august 2018, a constatat că nu există conflict negativ de competență, ci doar declinare de competență din partea Judecătoriei Sectorului 2 București către Tribunalul București și, ulterior, o declinare din partea secției a III-a Civilă a Tribunalului București către secția a VI-a Civilă a Tribunalului București, motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre soluționare Tribunalului București, secția a VI-a civilă, dosarul fiind înaintat din eroare către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Ulterior, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 24 august 2018, sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității cererii.

Prin sentința civilă nr. 3543/2018 din 27 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de societatea A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3543/2018 din 27 noiembrie 2018, societatea A. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința admiterii în tot a acțiunii introductive, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1129 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3543 din 27 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei instanței de apel, societatea A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei nr. 1129 din 19 iunie 2019 și, în raport de prevederile art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond la instanța de apel care a pronunțat hotărârea.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, autoarea recursului arată că, prin decizia atacată, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul societății A. S.R.L., apreciind că sentința primei instanțe, ce stabilea netemeinicia acțiunii introductive, este temeinică și legală.

Totodată, se arată că instanța de apel a apreciat că Tribunalul București a reținut corect că nu este îndeplinită cerința admisibilității referitoare la complicitatea la fraudă a terțului, respectiv faptul că acesta cunoștea că debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate prin încheierea actului (pag. 4 paragraful 5 din decizie), reproșându-se apelantei că nu a administrat nicio dovadă de natură să confirme legătura de rudenie dintre intimații persoane fizice, deși sarcina probei îi revenea conform art. 249 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă critică pentru nelegalitate decizia instanței de apel în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., cu precizarea că, dacă motivul prevăzut de pct. 5 vizează aplicarea greșită a unor texte de lege (chiar reguli de procedură), motivul prevăzut de pct. 8 vizează aplicarea greșită a normelor de drept substanțial.

Se mai arată că, în condițiile caracterului devolutiv al căii de atac, instanța de apel era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, după cum, tot în baza rolului activ, în temeiul art. 22 alin. (4) teza finală și a art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să pună în discuția părților probatoriile specifice și calificarea juridică exactă a cererii de chemare în judecată propriu-zise și a apelului, părțile având posibilitatea ca, în temeiul art. 478 alin. (4) C. proc. civ. să își expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe.

În continuare, se menționează că scopul procesului este aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii pentru a se pronunța o hotărâre legală și temeinică, instanțele având posibilitatea de a schimba temeiul juridic al cererii formulate de reclamant prin punerea în discuție a oricăror împrejurări de drept sau de fapt, chiar nemenționate în cerere, dacă acestea sunt de natură să lămurească pricina. În acest sens, recurenta face trimitere la decizia civilă nr. 213 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosarul nr. x/2007, publicată pe site-ul www.x.com.

În altă ordine de idei, autoarea recursului apreciază ca fiind în mod corect reținute de instanța de apel (la pagina 3, penultimul paragraf din decizie) condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii (pauliene) ce trebuie îndeplinite cumulativ: existența prejudiciului suferit de creditor ca urmare a încheierii actului translativ de către debitor, frauda debitorului și complicitatea terțului la fraudă.

Legat de acest aspect și contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta consideră că toate aceste condiții sunt îndeplinite cumulativ în cauză, după cum urmează: deține creanță certă, lichidă și exigibilă anterioară vânzărilor asupra debitorului PFA B. și asupra avalistului persoană fizică cu același nume; la 14 iulie 2016, anterior celor două vânzări imobiliare, societatea A. S.R.L. a chemat în judecată PFA B. printr-o cerere în anulare înregistrată la Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă, dosar nr. x/2016 care s-a soluționat la 16 noiembrie 2016. Legat de acest aspect recurenta arată că, știindu-se acționat în judecată pentru recuperarea debitelor, creditorul a trecut în luna august la vânzarea imobilelor sale, astfel încât nu se poate reține că nu a fost de rea-credință sau că nu a fraudat efectiv interesele societății A. S.R.L.; soția debitorului B., F., este sora intimatei din prezenta cauză, C., astfel încât casa din Craiova, Aleea x, zona A (central), compusă din teren de 216 mp și construcție de 94 mp cu regim de înălțime P+M s-a vândut între surorile F. și C. și, suprinzător, terțul, soră a vânzătoarei nu are nicio complicitate la fraudă, cu toate că a plătit pentru o casă din centrul Craiovei prețul de 200.000 RON, adică sub 50.000 euro.

Recurenta face vorbire, totodată, și de un aspect ce ar putea crea suspiciuni, respectiv, prețul vânzării, care este sub nivelul grilelor notariale pentru acea zonă, dovadă fiind, în acest sens, grilele notariale pentru anii 2015-2017 publicate pe site-ul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România sau pe site-ul olx.ro de care recurenta arată că înțelege să se folosească în recurs.

Se mai arată că, o altă dovadă a complicității terțului la fraudă este dată de faptul (pretins a fi necunoscut de societatea recurentă) că B. și F. locuiesc și în prezent în casa din Craiova, Aleea x, ceea ce înseamnă că, după ce au vândut casa intimaților C. și D. în anul 2016, au același domiciliu în anul 2019.

Sub aspectul prejudiciului suferit de creditor, se arată că acesta este dovedit în condițiile în care, începând cu luna octombrie 2016, societatea A. S.R.L. se află în faza executării silite împotriva debitorilor H. și B., iar executarea continuă și în prezent împotriva avalistului persoană fizică.

Se mai arată că, pentru a aprecia asupra existenței sau inexistenței complicității terțului la fraudă, recurenta precizează faptul că administratorul E. S.R.L. a fost angajatul H. până la momentul intrării PFA în insolvență.

În continuare, recurenta reiterează faptul că instanțele de fond și de apel nu au dat curs principiului rolului activ, prin aceea că au refuzat să pună în vedere I. să depună Certificatul de căsătorie și certificate de naștere, iar intimatului B. să depună certificatul de căsătorie și de naștere al soției, menționând că, în contextul incidenței legislației privind protecția datelor cu caracter personal, recurenta nu poate obține de la Starea Civilă fotocopii conforme cu originalul după certificatele de naștere sau de căsătorie, acestea eliberându-se numai instanțelor de judecată sau parchetelor, la cererea expresă.

În acest sens, recurenta menționează că actele de înstrăinare active sunt nelegal încheiate, fiind efectuate în frauda autoarei recursului, în sensul scoaterii bunurilor imobile din patrimonial debitorului prin crearea și, totodată, mărirea unei stări de insolvabilitate prin raportare la situația juridică a P.F.A.-ului cu privire la care s-a dispus intrarea în faliment prin procedură simplificată.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 483 și următoarele și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

La solicitarea instanței, recurenta a menționat că nu este de acord cu soluționarea recursului în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. .

La 17 septembrie 2019, cererea de recurs a fost comunicată intimaților E. S.R.L., B., D., C..

La 14 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimații-pârâți C. și D., prin avocat, au depus întâmpinare, solicitând constatarea nulității recursului, întrucât acesta nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute de lege, sancțiune prevăzută de art. 489 C. proc. civ., urmând a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, fără a preciza în mod expres dacă sunt de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru, în situația în care recursul este considerat admisibil în principiu.

La 11 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă E. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, fără a preciza în mod expres dacă este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru, în situația în care recursul este considerat admisibil în principiu.

La 11 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței apelate, cu obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a invocat și inadmisibilitatea recursului, având în vedere, pe de o parte, că înscrisurile solicitate a fi depuse nu au fost depuse odată cu cererea de recurs, iar, pe de altă parte, pentru faptul că motivele invocate pentru prima dată în recurs (preț sub grile, terțul-cumpărător administrator E. S.R.L. - angajatul H. până în momentul intrării în insolvență) nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, dar și pentru faptul că motivele invocate de recurentă în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei-reclamante în data de 21 octombrie 2019, fără ca recurenta-reclamantă să uzeze de dreptul procedural de a formula răspuns la întâmpinările ce i-au fost comunicate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punct de vedere, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod.

Față de raportul comunicat, la 6 octombrie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a transmis prin mijloace electronice (e-mail) un înscris intitulat "note de ședință" prin care arată că își însușește în totalitate concluziile din raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Totodată, față de întâmpinările depuse de intimați, solicită a fi respinse apărările/excepțiile invocate, atâta timp cât motivele de recurs invocate sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.. Separat, printr-o altă corespondență transmisă la 6 octombrie 2020, recurenta-reclamantă a transmis și dovada demersurilor efectuate către Direcția de Evidență a Persoanelor Craiova pentru comunicare date personale persoane fizice, menționând că, până la acea dată, nu a primit răspuns la cerere.

Prin încheierea completului de filtru din 6 octombrie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, stabilind termen de judecată la 2 februarie 2021, ora 10

00

în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

La 30 octombrie 2020, la dosarul cauzei a fost înregistrată o corespondență din partea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Adminstrarea Bazelor de Date prin care au fost comunicate informații cu privire la numele purtat anterior anterior căsătoriei, numele și prenumele complet al părinților pentru numitele C. și F..

La 23 ianuarie 2021, reprezentantul convențional al recurentei-reclamante a transmis prin mijloace electronice (e-mail) o adresă de înaintare acte, motivată sub aspectul tezei probatorii însoțită de înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În esență, autoarea recursului a invocat faptul că instanța de apel era obligată să analizeze cauza sub toate aspectele, în condițiile caracterului devolutiv al căii de atac. Mai mult, recurenta a arătat că niciuna din instanțele de fond nu a dat curs principiului rolului activ prin aceea că au refuzat să pună în vedere I. să depună certificatul de căsătorie și certificatul de naștere, iar, intimatului B. să depună certificatul de căsătorie și certificatul de naștere al soției.

În privința rolului activ al judecătorului în procesul civil, se impune precizarea că, pe de o parte, prin procesul civil se urmărește, de regulă, protecția judiciară a unor interese private, ceea ce înseamnă că părțile au un rol important nu numai în declanșarea procesului, ci și în desfășurarea acestuia, iar, pe de altă parte, asigurarea unui echilibru procesual, precum și aflarea adevărului presupun posibilitatea judecătorului de a influența cursul procesului, însă numai în cazuri și condiții, stabilite expres de lege.

Un prim aspect al rolului activ al judecătorului constă în dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți, însă, ordonarea unor probe din oficiu nu constituie o obligație pentru judecător, ci doar o facultate, așa cum rezultă foarte clar din redactarea art. 254 alin. (5) teza a-II-a C. proc. civ.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că acest principiu trebuie interpretat și aplicat în corelație cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia" și cu art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia "Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii".

Totodată, se cuvine amintit și faptul că, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare."

În ceea ce privește condiția de admisibilitate a acțiunii revocatorii sub aspectul complicității la fraudă a terțului dobânditor, Înalta Curte constată că, în fața primei instanțe de fond, recurenta-reclamantă s-a limitat în a afirma faptul că pârâții C. și D. sunt în relație de afinitate cu vânzătorii, respectiv cu pârâtul de rang I, B., iar sub aspect probatoriu, reclamanta înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând două extrase de carte funciară și două extrase de pe portalul instanțelor de judecată ce vizau dosarul de intrare în faliment prin procedură simplificată a PFA B., respectiv a dosarului asociat acestuia, având ca obiect "contestație la tabelul preliminar" formulată de PFA B. împotriva creanței recurentei-reclamante.

Știut fiind că, potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege", Înalta Curte reține că, potrivit art. 254 alin. (1) C. proc. civ., având ca denumire marginală "Propunerea probelor. Rolul instanței", "probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată…..", iar potrivit art. 254 alin. (2) din Cod "dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului, în afară de cazurile în care: 1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii; 2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească și partea nu o putea prevedea; 3. partea învederează instanței că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute; 4. administrarea probei nu duce la amânarea judecății; 5. există acordul expres al tuturor părților."

Având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă nu a propus nicio probă în susținerea afirmației potrivit căreia pârâții Diaconu sunt afini/rude cu pârâtul B. pentru a dovedi complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, autoarea recursului nu poate susține nici ipoteza că nevoia administrării probei reieșea din cercetarea judecătorească întrucât, în lumina dispozițiilor art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu se poate admite faptul că partea nu era în măsură să o prevadă din moment ce ea însăși a învederat acest aspect. De altfel, niciuna din ipotezele prevăzute de Cod la art. 254 alin. (2) pct. 1-5 nu se identifică în speță.

În apel, recurenta-reclamantă a reiterat complicitatea la fraudă a terțului dobânditor prin aceeași afirmație făcută și în fața primei instanțe de fond, solicitând administrarea probei cu înscrisuri, fără a anexa înscrisuri noi.

Cum, și în faza procesuală a apelului, recurenta-reclamantă a pretins ca fiind îndeplinită condiția referitoare la complicitatea la fraudă a intimaților cumpărători, invocând ca unic argument o pretinsă legătură de rudenie existentă între intimatul vânzător și intimații cumpărători Diaconu, Înalta Curte constată că autoarea recursului nu a înțeles nici măcar în apel să se folosească de alte mijloace de apărare decât cele de care a uzat în fața primei instanțe, așa cum, de altfel, prevăd dispozițiile art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare."

Cât privește, însă, probele noi de care recurenta-reclamantă dorește să se folosească în această fază procesuală, Înalta Curte reține că, prin înscrisurile depuse, recurenta-reclamantă tinde la stabilirea sau clarificarea unor împrejurări de fapt, respectiv relațiile de rudenie învederate în fazele procesuale anterioare.

Având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care nu se rejudecă pricina sub toate aspectele sale, Înalta Curte reține că aspectele de fapt, de temeinicie sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, iar ceea ce se încearcă a se dovedi este strict o chestiune de fapt care putea fi probată în fața instanțelor devolutive.

Constatând, așadar, că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.