ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1788/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă sub nr. x/2018, reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului proprietatea MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, situat în Timișoara str. x, pentru perioada 1 august 2015 - 31 iulie 2018 și, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1385 alin. (3), art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1532 alin. (2) C. civ.

La data de 27 noiembrie 2018 reclamanta a formulat o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând evacuarea necondiționată a pârâtei S.C. A. S.A. și a tuturor ocupanților din imobilul situat în Timișoara, str. x, înscris în CF nr. x Timișoara, pentru lipsă de titlu.

Cererea de evacuare a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 1796 lit. b), art. 1797, art. 1797, art. 1817, art. 1820, art. 1821, art. 1829, art. 1831, art. 1832, art. 1169, 1178, art. 1225 și art. 1834 C. civ., art. 453, art. 1033-1040 din C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României.

La termenul din 6 februarie 2019, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată și cerere reconvențională, prin care a solicitat o despăgubire în cuantum de 108.000 RON, reprezentând venitul brut al angajaților pârâtei care ar rămâne fără loc de muncă în cazul evacuării din imobil. A solicitat, de asemenea, obligarea reclamantei la plata unei despăgubiri în cuantum de 175000 RON, reprezentând daune pentru imposibilitatea realizării contractului de concesiune, care nu s-ar mai putea desfășura din cauza lipsei unei locații corespunzătoare.

S-a arătat că suma de bani solicitată reprezintă pierderea înregistrată de pârâtă ca urmare a nerealizării acțiunilor concesionate până la finalizarea contractului de concesiune.

Prin sentința civilă nr. 1304 din data de 6 februarie 2019, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale materiale, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului ocupat fără titlu.

A declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului ocupat fără titlu, în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a Il-a Civilă la data de 1 martie 2019, sub același număr de dosar, respectiv x/2018

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat, la termenul din 14 mai 2019, o cerere de modificare a cererii reconvenționale, având în vedere disjungerea celor două capete de cerere formulate de reclamante, precum și faptul că în prezentul dosar se judecă doar cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului.

Astfel, pârâta a solicitat pe cale reconvențională: obligarea reclamantelor la plata unei despăgubiri în cuantum de 50.000 RON, reprezentând prejudiciu moral, precum și la plata unei amenzi judiciare, pentru exercitarea cu rea-credință și în mod abuziv a drepturilor procesuale, cu încălcarea prevederilor art. 12 din C. proc. civ. și ale art. 57 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 875/2019 din data de 8 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.

A respins cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă reconvențional S.C. A. S.A., în contradictoriu cu reclamantele-pârâte reconvențional PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Împotriva sentinței anterior menționate au declarat apei reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, respectiv obligarea intimatei S.C. A. S.A. la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului situat în Timișoara, str. x, ocupat fără titlu de către intimată, despăgubiri aferente perioadei 1 august 2015-31 iulie 2018.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă sub numărul de dosar x/2018

Prin decizia civilă nr. 89/A din data de 12 februarie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de către reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 875 din data de 8 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

La data de 3 aprilie 2020 (conform datei de pe ștampila aplicată pe plicul poștal de la dosarul de recurs), reclamantele PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA au formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești recurate și, rejudecand pe fond cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea intimatei A. S.R.L. la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului situat în Timișoara, str. x, ocupat fără titlu de către intimată, despăgubiri aferente perioadei 1 august 2015 și până la data evacuării efective.

Prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Au susținut că instanța de apel a interpretat greșit si discreționar prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând referire exclusiv la dispozițiile sentinței civile nr. 11850 din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, ignorând conținutul sentinței civile nr. 13213 din data de 16 noiembrie 2018, definitivă prin decizia civilă nr. 684 din data de 30 mai 2019, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2017 (și invocate de către recurente în cererea de apel formulată), hotărâri prin care s-a reținut că intimata nu deține nici un titlu cu privire la imobilul situat în Timișoara str. x.

Au arătat că, prin prezentul demers litigios, recurentele au solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 399.517,76 RON, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului proprietatea Municipiului Timișoara, situat în Timișoara str. x, iar această chestiune juridică nu a făcut obiectul vreunei alte judecăți, așa cum în mod greșit reține instanța de apel, ci litigiul de care se prevalează această instanță se referă la evacuarea pentru lipsă de titlu a intimatei din spațiul identificat mai sus, în temeiul prevederilor art. 1034 și următoarele din C. proc. civ., procedură ce presupune o analiză sumară a chestiunii supuse judecății.

Astfel, recurentele au apreciat că, în prezenta cauză, nu operează prezumția puterii de lucru judecat, așa cum a reținut instanța de apel, raportat la folosința spațiului situat în Timișoara str. x, în condițiile în care, din înscrisurile existente la dosar rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că intimata nu deține niciun titlu cu privire la folosința spațiului, chiar hotărârile judecătorești pronunțate in dosar nr. x/2018 prevăd că intimata și-a desfășurat activitatea în această locație, în trecut și în prezent, fara a deține vreun titlu.

In opinia recurentelor, instanța de apel a ignorat hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2017, în cadrul căruia intimata din prezentul dosar a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara str. x, înscris în CF nr. x Timișoara, (CF nr. vechi 4427) teren nr. top. x și construcții nr. cad. x, nr. top. x, pe calea prescripției achizitive, demers litigios ce dovedește faptul că intimata nu a deținut vreodată un titlu asupra acestui imobil.

A subliniat că și prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul anterior menționat s-a reținut că nu există nici o dispoziție legală ori convențională care să fundamenteze folosința imobilului de către intimata A. S.A., iar faptul că intimata a fost lăsată în posesia bunului pentru o perioadă lungă de timp, fără să dețină vreun titlu, nu justifică punctul de vedere al instanței de fond, care a respins demersul litigios formulat de către recurente.

Recurentele au considerat că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., deoarece între recurente și intimata-pârâtă nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real, constând în exercitarea fără drept de către aceasta din urmă a posesiei asupra imobilului.

Au subliniat că intimata nu a deținut vreun contract de închiriere perfectat cu recurentele cu privire la imobilul menționat, ci l-a ocupat în mod abuziv. Totodată, au precizat că intimata își desfășoară activitatea într-un imobil cu destinația de locuință (casă), iar nu într-un spațiu cu altă destinație (spațiu comercial).

Potrivit adresei nr. x din data de 11 decembrie 2017 a Serviciului Economic și Administrativ din cadrul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, pârâta are încheiat un "contract de concesiune" (nr. 611 din data de 1 septembrie 1999) aferent Circumscripției Sanitar - Veterinare Fabric, (prelungit până la data de 1 martie 2022), obiectul contractului de concesiune fiind redat de activități sanitar - veterinare, fără a fi precizate date cu privire la clădirea și terenul aferent clădirii, cu mențiunea că intimata nu a concesionat de la instituția mai sus arătată imobilul din Timișoara, str. x.

Totodată, recurentele au considerat că, în mod greșit, instanța de apel nu a analizat criticile redate de către acestea în cuprinsul apelului, referitoare la aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor O.U.G. nr. 89/2004, deși apelul formulat de recurente se referea și la invocarea de către instanța de fond a dispozițiilor acestei ordonanțe, care vizează concesionarea unor bunuri proprietate publică sau privată a Statului și în administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, domeniu în care nu se include imobilul în litigiu, aflat în proprietatea MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Au susținut că instanța de apel ar fi trebuit să aplice prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017, având ca obiect uzucapiune, cu atât mai mult cu cât acțiunea a fost respinsă de către instanțele de judecată, confirmându-se faptul că un drept de proprietate nu poate fi obstrucționat de un ocupant, prin neachitarea costului folosinței, deși ocupantul nu deține niciun titlu, nici măcar un drept de folosință asupra imobilului.

Contrar opiniei instanței de apel, recurentele au precizat că textul art. 555 C. civ. îl îndrituiește pe proprietar, în speță, MUNICIPIUL TIMIȘOARA, să se bucure de toate atributele acestui drept absolut, usus, fructus și abusus, raportat la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ratificat de România.

Întrucât intimata nu a achitat vreo sumă cu titlu de cost al folosinței imobilului, au apreciat că perpetuarea acestei folosințe reprezintă o atingere nejustificată și disproporționată a dreptului de proprietate garantat și protejat prin prevederea europeană menționată.

Recurentele au considerat că în mod eronat instanța de apel le-a sancționat pentru cuantificarea prejudiciului conform unor criterii proprii cuprinse în acte administrative intrate în circuitul civil și neatacate în instanță, ignorându-se faptul că întinderea prejudiciului a fost stabilită tocmai raportat la prejudiciul suferit prin folosința spațiului de către intimată, timp de peste 30 de ani, astfel că valoarea folosinței a fost raportată la unele prevederi din acte administrative invocate: studiul de piață efectuat de către S.C. B. S.R.L., C.. nr. 294 din 18 decembrie 2012 privind închirierea terenurilor aflate în folosința persoanelor juridice.

De asemenea, recurentele au invocat dispozițiile art. 1531 C. civ., caracterul cert al prejudiciului definit de art. 1532 alin. (2) C. civ., dispozițiile art. 1381 C. civ. și ale art. 1385 alin. (3) C. civ., apreciind că aceste texte legale sunt incidente în cauza.

La data de 12 iunie 2020, recurentele-reclamante au formulat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, prin care recurentele-reclamante au solicitat evacuarea intimatei-pârâte din imobilul proprietatea recurentelor, pentru lipsă titlu.

Acest dosar a fost soluționat definitiv la 13 iulie 2021, prin hotărârea nr. 1332 a Tribunalului Timiș.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut, în esență, că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a acordat termen de judecată la data de 22 septembrie 2021.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În argumentarea cererii de recurs, recurenții au susținut că instanța de apel a interpretat greșit si discreționar prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., făcând referire exclusiv la dispozițiile sentinței civile nr. 11850 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, și ignorând conținutul sentinței civile nr. 13213 din 16 noiembrie 2018, definitivă prin decizia civilă nr. 684 din 30 mai 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care s-a reținut că intimata nu deține niciun titlu cu privire la imobilul situat în Timișoara str. x.

Conform art. 431 din C. proc. civ., "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Este de menționat că, prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în al doilea litigiu.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Or, această situație nu se regăsește în speță.

Astfel, se constată că litigiul de față vizează repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, reclamanții întemeindu-și cererea de acordare a despăgubirilor pe faptul că pârâta utilizează imobilul situat în Timișoara str. x, fără a deține un titlu în acest sens.

În conținutul deciziei recurate, instanța de apel a reținut că deținerea de către pârâtă a unui titlu care să îi justifice juridic folosirea imobilului a mai făcut obiectul unor litigii, iar prin sentința civilă 11850 din 18 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, s-a statuat că ocuparea imobilului de către pârâta nu a fost abuzivă, întrucât locația din Timișoara, str. x, în care se desfășoară activitățile sanitar-veterinare gratuite de interes public național, a fost atribuită în anul 1983 de către fostul ICRAL Timișoara pentru a deservi acestui scop.

Contrar acestor rețineri, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat în mod greșit eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât, prin sentința civila nr. 11850 din 18 septembrie 2018, pronunțată Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, instanța nu a analizat în fond titlul locativ al pârâtei, ci doar condițiile de admisibilitate a unei cereri de evacuare în cadrul procedurii speciale.

Din considerentele acestei sentințe reiese faptul că instanța a avut în vedere caracterul special al procedurii reglementate în cuprinsul Titlului XI al C. proc. civ. și a analizat condițiile de admisibilitate a cererii formulate în cadrul acestei proceduri Astfel a reținut că ocuparea imobilului de către pârâtă nu a fost abuzivă, urmare a toleranței îndelungate privind folosirea imobilului.

Analiza existenței unui titlu locativ al pârâtei asupra imobilului situat în Timișoara, str. x, s-a realizat într-un alt litigiu, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 1332/13.07.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, care a avut ca obiect cererea de evacuare a pârâtei S.C. A. S.A. din imobilul menționat, pentru lipsa unui titlu locativ, în temeiul dispozițiilor de drept comun, instanța dispunând următoarele:

"Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA, MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA, împotriva sentinței civile nr. 7397/29.07/2020, pronunțată în dosar nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A..

Modifică în parte sentința civilă atacată.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA, MUNICIPIUL TIMISOARA prin PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA împotriva pârâtei S.C. A. S.A..

Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara str. x înscris în Cf nr. x Timișoara nr. top x.

Respinge cererea privind evacuarea tuturor ocupanților din imobil.

Fără cheltuieli de judecată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă."

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, similar pricinii de față, că soluționarea cauzei la instanța de fond s-a realizat în mod eronat în temeiul excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 11850/18.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Judecătoria Timișoara, și că pârâta nu a făcut dovada că deține un titlu locativ asupra imobilului, situație care a fost implicit recunoscuta de pârâtă în cadrul acțiunilor promovate în dosarul nr. x/2018, prin care solicita obligarea Municipiului Timișoara prin Primar, Primarului Municipiului Timișoara și Consiliului Local Timișoara să încheie un contract de închiriere pentru același spațiu, ori de a-l scoate la licitație publică pentru a avea șansă de a-l închiria și de a continua desfășurarea activităților, sau în dosarul x/2017, având ca obiect uzucapiune, în care afirma că nu a avut și nu are nici un titlu cu privire la acest imobil însă, în niciun caz, nu este vorba de o posesie abuzivă.

Prin urmare, constatând că prin hotărârea atacată instanța a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., fără a mai cerceta fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanți, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, celelalte critici ale recurenților neimpunându-se a mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanța de apel, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți MUNICIPIUL TIMIȘOARA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 89/A din 12 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.