ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1783/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5623 din 10 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderilor Mici și Mijlocii IFN S.A., în contradictoriu cu intimata A. S.A., referitoare la încheierea de încuviințare a executării silite și la actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 346/2017 deschis la B. din București.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderilor Mici și Mijlocii IFN S.A. a formulat apel, solicitând admiterea căii de atac, schimbarea hotărârii și anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2017 al B., B. și Asociații, inclusiv a încheierii din 04.04.2017 de încuviințare a executării silite și întoarcerea executării.

Prin decizia civilă nr. 1245A din 3 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis contestația la executare și s-a anulat încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 04.04.2017 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei sectorului 1, București, precum și actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 346/2017 al B. din București. S-a dispus întoarcerea executării silite și obligarea intimatei să restituie contestatoarei suma de 87 193,43 RON și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de 05.05.2017 până la restituirea debitului principal. A fost restituită apelantei taxa judiciară de timbru în cuantum de 1950 RON.

La 12 iunie 2019, A. S.A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1245A din 03.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul pentru formularea căii de atac, admiterea revizuirii în senul anulării hotărârii și respingerea apelului.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1764 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de repunere în termen, ca nefondată.

A fost admisă excepția tardivității și a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1245 din 3 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A., ca tardivă.

A fost respinsa cererea revizuentei de acordare cheltuieli, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, redând considerente ale deciziei atacate, revizuenta A. S.A. solicită instanței de recurs să constate că soluția de respingere a cererii de revizuire ca fiind tardivă este consecința exclusivă a respingerii ca neîntemeiata a cererii de repunere în termenul de o luna de zile prevăzut de art. 511 C. proc. civ.

Sub aspectul nemotivării, susține, în esență, ca soluția dispusă prin decizia recurată a fost pronunțată cu omisiunea analizării argumentului revizuentei privind existența unui motiv temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire, în condițiile în care soluția instanței de apel a fost pronunțată în baza unei interpretări a prevederilor Convenției nr. 177/01.04.2012, interpretare pe care nu avea cum să o bănuiască la momentul pronunțării soluției în apel, întrucât nu a fost invocată de niciuna dintre părțile în litigiu, fiind o interpretare proprie a instanței de apel pe care nu a pus-o niciodată în discuția contradictorie a părților.

Prin urmare, deși esențial pentru justa soluționare a cererii de repunere în termen, acest argument nu a fost niciodată analizat de Curtea de Apel București, fiind astfel încălcate prevederile art. 425 alin, (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, în opinia recurentei, decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub acest aspect, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva juridică, este fundamentat, pe încălcarea dispozițiile art. 174 - 176 C. proc. civ., cu privire la nulitatea, absolută/relativa și condiționată/necondiționata, a actelor de procedură, prevederile art. 178 C. proc. civ., cu privire la regimul juridic procedural al nulității actelor de procedură, și prevederile art. 179 C. proc. civ., cu privire la efectele nulității.

Solicită instanței de recurs să constate nerespectarea prevederilor art. 186 C. proc. civ., instanța reținând că susținerea revizuentei în ceea ce privește motivul potrivit căruia nu putea formula calea extraordinară de atac decât după comunicarea hotărârii de apel nu se circumscrie "motivelor temeinic justificate" pentru care poate fi dispusă repunerea în termen.

Or, dispozițiile art. 186 C. proc. civ. reglementează instituția repunerii in termen, dispoziții care prevăd in mod expres posibilitatea părții de a solicita repunerea în termen în ipoteza în care aceasta a pierdut termenul imperativ prevăzut de lege pentru îndeplinirea unui act de procedură din cauza unei imposibilități obiective.

Astfel cum a arătat și prin cererea de repunere în termen, cele trei cerințe prevăzute de art. 186 C. proc. civ. sunt îndeplinite în mod cumulativ în prezenta cauză, instanța care a soluționat cererea de revizuire încălcând dreptul recurentei-revizuente de a beneficia de aceasta instituție reglementată în mod expres de dispozițiile C. proc. civ.

Mai mult, consideră a fi nelegal și considerentul instanței potrivit căruia "revizuenta tinde la modificarea momentului de curgere a termenului de a formula calea de atac, substituind data pronunțării cu cea a comunicării", în condițiile în care, de esența instituției repunerii în termen este tocmai schimbarea momentului de la care curge termenul pentru îndeplinirea unui act de procedură în ipoteza părții care s-a aflat în imposibilitate de a-1 efectua în termenul legal.

De asemenea, apreciază ca fiind nelegală soluția instanței învestită cu soluționarea cererii de repunere în termen și din perspectiva motivului temeinic justificat, întrucât cererea de repunere în termen a avut la bază un motiv justificat, și anume imposibilitatea obiectivă de a cunoaște considerentele pentru care instanța a admis apelul formulat de către FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A..

Abia la momentul comunicării hotărârii instanței de apel (14.05.2019), la mai bine de 42 de zile de la data pronunțării, A. S.A. a putut constata că soluția instanței de apel a fost pronunțată, nu în raport de o eventuală nerespectare a obligațiilor asumate prin Convenția nr. 177/01.042012, ci în raport de o interpretare proprie, necunoscută până la acel moment, întrucât nu a fost pusă în discuție, interpretare potrivit căreia părțile contractante, prin modalitatea de redactare a clauzelor acestei convenții, au înțeles să excludă de la aplicare prevederile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2016 care conferă notificării și confirmării caracterul de titlu executoriu.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel București în vederea rejudecării cererii de revizuire.

Intimatul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, motivat de împrejurarea că, în speță, criticile formulate privesc temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii instanței de revizuire.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 15 decembrie 2020, intimata a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, admițându-l în principiu.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recurenta-revizuentă a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

In dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea atacată a fost pronunțată cu omisiunea analizării argumentului esențial invocat privind existența unui motiv temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire. Aceasta întrucât, soluția instanței de apel a fost pronunțată în baza unei interpretări a prevederilor Convenției nr. 177/01.04.2012, interpretare pe care recurenta nu avea cum să o bănuiască la momentul pronunțării soluției în apel, nefiind invocată de niciuna dintre părțile în litigiu, fiind o interpretare proprie a instanței de apel pe care nu a pus-o niciodată în discuția contradictorie a părților.

Această critică nu este fondată.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Conform art. 186 C. proc. civ.: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".

Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze cererea de repunere în termen în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării și, totodată, să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Așadar, pentru a fi repusă în termen partea trebuie să demonstreze existența unor motive temeinic justificate care au împiedicat-o să exercite calea de atac.

Observând considerentele deciziei recurate, se constată că instanța a analizat împrejurarea temeinic justificată pe care o invocă revizuenta, respectiv necunoașterea considerentului avut în vedere de tribunal pentru admiterea apelului și anularea executării silite referitor la lipsa caracterului de titlu executoriu a notificărilor puse în executare în dosarul de executare nr. 346/2017 al B., B. și Asociații, și a reținut, în mod corect, că aceasta nu îndeplinește condiția de piedică pentru formularea revizuirii în termen.

Totodată, corect a reținut curtea de apel că, de la momentul pronunțării deciziei nr. 1245A/03.04.2019, intimata A. putea avea reprezentarea faptului că această hotărâre contrazice celelalte decizii invocate având în vedere soluțiile diferite pronunțate, iar această contrazicere putea să fie determinată fie de aspectul inexistenței caracterului de titlu executoriu a actelor puse în executare, fie de cel al lipsei exigibilității creanței, astfel încât partea nu era împiedicată să declanșeze revizuirea ultimei decizii.

Nu se poate reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme curtea de apel a examinat problema de fond supusă judecații, analizând în mod efectiv motivele invocate de revizuentă.

Așadar, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă nu este fondat și urmează a fi respins.

Recurenta-revizuentă a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se invocă nerespectarea prevederilor art. 186 C. proc. civ., în condițiile în care instanța a reținut că susținerea revizuentei, în ceea ce privește motivul potrivit căruia nu putea formula calea extraordinară de atac decât după comunicarea hotărârii de apel, nu se circumscrie "motivelor temeinic justificate" pentru care poate fi dispusă repunerea în termen.

Mai mult, consideră a fi nelegal și considerentul instanței potrivit căruia "revizuenta tinde la modificarea momentului de curgere a termenului de a formula calea de atac, substituind data pronunțării cu cea a comunicării", în condițiile în care, de esența instituției repunerii în termen este tocmai schimbarea momentului de la care curge termenul pentru îndeplinirea unui act de procedură în ipoteza părții care s-a aflat în imposibilitate de a-1 efectua în termenul legal.

Aceste critici nu sunt fondate.

Astfel, împrejurarea temeinic justificată pe care o invocă revizuenta, respectiv necunoașterea considerentului avut în vedere de tribunal pentru admiterea apelului și anularea executării silite referitor la lipsa caracterului de titlu executoriu a notificărilor puse în executare în dosarul de executare nr. 346/2017 al B., B. și Asociații, nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii extraordinare de atac, revizuenta având obligația de a manifesta un comportament procesual activ și diligent în ceea ce privește exercitarea căii de atac a revizuirii.

De altfel, Înalta Curte reține că rațiunile pentru care se analizează o cerere de repunere în termen vizează motivele de fapt care împiedică partea să acționeze, iar nu motivele de drept, revizuenta argumentând formal încadrarea într-o împrejurare temeinic justificată, fiind, oricum, în afara ipotezei de reglementare a art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât tinde la schimbarea momentului procedural de plecare a termenului de 1 lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerându-l a fi unul de la comunicarea hotărârii, și nu de la pronunțare.

Se reține că termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a exercita calea de atac, persoanei interesate revenindu-i obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile.

Trebuie menționat, de asemenea, că art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părților îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, precum și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, fără întârziere.

Totodată, în raport cu art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalității.

În cuprinsul cererii sale de revizuire partea face referire, în realitate, nu la o imposibilitate de a declara calea de atac, ci la o imposibilitate de a o motiva, determinată de faptul că a fost împiedicată să cunoască considerentele care au stat la baza deciziei a cărei revizuire se solicită, înaintea comunicării acesteia. Or, în condițiile în care cererea formulată vizează repunerea în termenul de declarare a căii de atac, în mod corect a reținut curtea de apel că solicitarea revizuentei nu este fondată, respingând cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii.

În raport cu cele arătate, în mod corect, a reținut curtea de apel că, nepromovarea revizuirii înăuntrul termenului reglementat de lege este imputabilă revizuentei, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dintr-o împrejurare temeinic justificată să nu poată exercita acest drept.

Prin urmare, constatând cererea de repunere în termen ca nefondată, văzând dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod legal și temeinic, a fost respinsă ca tardivă calea de atac a revizuirii.

Față de cele reținute anterior, se constată că în cauză nu a fost încălcată nicio regulă de procedură, iar decizia atacată cuprinde rațiunea pe care se întemeiază, motivarea curții de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1764 din 30 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.