ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1778/2021

Ședința publică din data de 22 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 38/F din data de 27.02.2020, pronunțată în dosar nr. x/2012 Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins ca nefondată cererea formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Centrul Județean Vaslui de intrare a debitoarei S.C. A. S.A. Vaslui în procedura falimentului.

A fost aprobat raportul final nr. 1788/AVC/19.08.2019 cu propunerea de închidere a procedurii de reorganizare judiciară întocmit de administratorii judiciari B. și C..

În temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și a procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei S.C. A. S.A. Vaslui, ca urmare a îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate prin planul de reorganizare.

S-a dispus reinserția S.C. A. S.A. Vaslui în activitatea economică.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, au fost descărcați administratorii judiciari B. și C. de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditori, titulari de drepturi de preferință, acționari sau asociați.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin Centrul Județean Vaslui și S.C. D. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 792 din data de 09.11.2020, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins recursurile formulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui și D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 38/F/2020 din 27 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, hotărâre pe care a menținut-o.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea D. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1 din data de 15.01.2021, Curtea de Apel Iași a respins excepția inadmisibilității, excepție invocată de intimat și a respins contestația în anulare formulată de D. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 792/9.11.2020 a Curții de Apel Iași; a fost obligat contestatorul D. S.R.L. la plata către intimatul S.C. A. S.A. Muntenii de Jos la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut că, în ce privește motivul de contestație in anulare constând în nesemnarea hotărârii de către toți judecătorii, dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ. nu reglementează un asemenea motiv de contestație în anulare, astfel că aceste critici nu pot fi analizate în această procedură. Mai mult, decizia civilă nr. 792/9.11.2020 a Curții de Apel Iași este semnată de toți membrii completului de judecată, această critică fiind neîntemeiată.

Aceleași considerente au fost reținute și în ceea ce privește motivul de contestație în anulare reprezentat de faptul că instanța nu s-a pronunțat pe cheltuielile de judecată solicitate în cauză, întrucât în mod evident aceasta critică nu se încadrează în ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Examinând motivul de contestație în anulare referitor la faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze și să se pronunțe pe excepția lipsei de interes invocată în cauză de intimata S.C. A. S.A. raportat la prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., curtea a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin urmare, art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare și modificare invocate în termen de recurentă (motive arătate în art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept, excepțiile de procedură sau de fond invocate de o altă parte din proces, așa cum se critică în prezenta cauză.

În dosarul nr. x/2012 excepția lipsei de interes a recursului a fost invocată în cauză de intimata S.C. A. S.A, și nu de contestatoare. Invocarea de intimată a unei excepții procesuale în recurs, excepție peste care instanța de recurs a trecut fără să o soluționeze în mod expres, în mod evident nu se încadrează în condițiile motivului de contestație prevăzut de art. 318 teza a II-a, care se referă strict la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibilă repunerea în discuție a unor chestiuni de drept și de fapt ce au fost soluționate de instanța de recurs în mod definitiv.

Contestatoarea a criticat in fapt soluția defavorabilă și tinde la o nouă judecată a recursului, ceea ce contravine principiului securității raporturilor juridice, care impune ca nici o parte a unui proces să nu poată obține redeschiderea unui proces judecat irevocabil numai în scopul de a obține o rejudecare a procesului și o nouă soluționare a cazului (astfel cum a statuat CEDO în cauzele Macovei și alții contra Moldovei, Eugenia și Doina Duca contra Moldovei).

Conform jurisprudenței CEDO, instanțele de control nu trebuie sa utilizeze puterea lor de supervizare pentru a proceda la o nouă judecată, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză (Cauza Riabykh împotriva Rusiei).

Împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021 a Curții de Apel Iași a formulat contestație în anulare S.C. D. S.R.L..

În motivarea cererii, contestatoarea arată că se află în eroare Completul de recurs 4 asupra studierii temeiului legal al contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, reținând că D. a invocat dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II vechiul C. proc. civ.. Acest aspect nu este real, societatea pretinzând că a invocat temeiul legal prevăzut de art. 318 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care se referă la greșeli de procedură, respectiv, omisiunea cercetării și pronunțării pe excepțiile procesuale invocate prin întâmpinări în etapa procesuală - recurs.

Învederează că motivul principal al prezentei căi de atac îl constituie încălcarea flagrantă de instanța de recurs - complet recurs 4 - a normelor de procedură de ordine publică referitoare la competența judecătorilor în vederea soluționării celor două dosare cu care au fost învestiți, respectiv: contestație în anulare - ce face obiectul dosarului nr. x/2021 și revizuire - ce face obiectul dosarului nr. x/2021, ambele dosare cu primul termen de judecată fixat la data de 15.01.2021.

În opinia contestatoarei, completul de recurs 4, fiecare membru în parte, trebuia să formuleze declarație de abținere pentru soluționarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, întrucât acest complet a fost desemnat să judece atât în prezentul dosar cât și pentru soluționarea revizuirii ce face obiectul dosarului nr. x/2021, analizând aceeași stare de fapt, fiind practic identice ca și conținut, cu aceeași motivare, ambele căi extraordinare fiind formulate împotriva aceleiași hotărâri, pronunțate în recurs, respectiv decizia civilă nr. 792/9.11.2020.

Raportat la dispozițiile art. 25, art. 26 și 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., fiecare membru al completului desemnat pentru soluționarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2020 trebuia să-și formuleze declarația de abținere întrucât aceștia urmau să-și exprime opinia prin pronunțarea soluției și în dosarul nr. x/2020, având ca obiect revizuire, ambele dosare cu același prim termen de judecată, respectiv 15.01.2021.

Drept urmare, membrii completului au fost incompatibili a se pronunța în dosarul nr. x/2020.

Contestatoarea susține că dispozițiile art. 25 și 26 din vechiul cod de procedură sunt foarte clare în acest sens: judecătorii aveau obligația formulării declarației de abținere, această obligație fiind una juridică și profesională.

În ipoteza în care, însă, în cadrul contestației în anulare este exprimată opinia judecătorilor cu privire la exact aceleași aspecte ce fac obiectul revizuirii, apreciază că poate exista cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 25 și art. 27 alin. (7) vechiul C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este incompatibil atunci când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Învederează că incompatibilitatea nu intervine numai în situații în care judecătorul cauzei și-a spus părerea cu privire la fondul acesteia, ci în orice situații în care a rezolvat prin hotărârea pronunțată o chestiune litigioasă.

Hotărârea pronunțată de judecători în contestație în anulare este nulă absolut, respectiv sunt lovite de nulitate toate actele de procedură efectuate de judecătorii incompatibili și va trebui să se dispună refacerea actelor și dovezilor administrate în fața instanței anterioare.

Prin încălcarea normelor de competență absolută, anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

Prin decizia de contestație în anulare, s-a analizat în fond cererea cu care a fost învestită instanța.

În opinia contestatoarei D., s-a apreciat greșit că motivele de contestație în anulare invocate de aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 318 teza II, deoarece a invocat doar dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că nu sunt analizate, cercetate, excepțiile procesuale invocate în cauză, fiind omis și motivul de recurs al justificării interesului său.

În final, contestatoarea a reiterat în mod amplu situația de fapt.

Prin decizia nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a fost respinsă contestația în anulare formulată de D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

În fundamentarea acestei decizii, curtea de apel a reținut următoarele:

C. proc. civ. reglementează contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Legiuitorul distinge două categorii de contestații în anulare, cea de drept comun, întemeiată pe dispozițiile articolului 317 și contestația în anulare specială, la care se referă articolul 318.

În speță, contestatoarea D. se referă la art. 317 alin. (1) punctul 2 C. proc. civ., susținând "încălcarea flagrantă de instanța de recurs - complet recurs 4 - a normelor de procedură de ordine publică referitoare la competența judecătorilor". Din această perspectivă, nu se poate reține inadmisibilitatea contestației în anulare - astfel cum solicită intimata A. S.A. - câtă vreme se invocă unul dintre motivele de contestația în anulare de drept comun expres și limitativ prevăzute în articolul 317 C. proc. civ.

Curtea de apel a notat, însă, că este nefondată contestația în anulare, în condițiile în care, la pronunțarea deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, judecătorii nu au încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență.

S-a reținut că, în speță, judecata se realizează potrivit normelor din C. proc. civ. de la 1865, față de data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenței și de prevederile articolului 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Noului C. proc. civ., astfel încât analiza căii de atac de față se cuvine a fi circumscrisă pretinsei încălcări a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Curtea de apel a reținut că acest motiv de contestație în anulare este de strictă interpretare, fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, noțiunea neputând fi extinsă la situațiile în care - precum în cauza de față - se susține că judecătorii nu au respectat prevederile vizând incompatibilitatea și abținerea. "Dispozițiile de ordine publică privitoare la competență" se referă la necompetența absolută a instanței în judecarea pricinii.

A subliniat curtea de apel că motivul prevăzut de art. 317 punctul 2 nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate deoarece acestea, chiar dacă sunt așezate de legiuitor în Cartea I a codului, intitulată "Competența instanțelor judecătorești", sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competență.

Raportat la considerentele expuse, constatând că nu este aplicabil art. 317 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instanța a respins contestația în anulare formulată de D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Împotriva deciziei nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a declarat recurs contestatoarea D. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 4 și 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate în totalitate, trimiterea cauzei spre soluționarea contestației în anulare unui complet de judecată competent și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest demers juridic.

După prezentarea istoricului litigiului, în cuprinsul motivelor de recurs, s-a susținut că obiectul dosarului nr. x/2021 a fost fundamentat pe dispozițiile art. 317 punctul 2 vechiul C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență.

Curtea de Apel Iași a reținut faptul că acest motiv de contestație în anulare este de strictă interpretare, neputând fi extins la situația în care judecătorii nu au respectat prevederile vizând incompatibilitatea și abținerea.

In esență, instanța a reținut pe scurt că motivul prevăzut la art. 317 punctul 2 vechiul C. proc. civ. nu poate fi utilizat pentru invocarea încălcării normelor referitoare la incompatibilitate deoarece sunt norme de organizare judecătorească, iar nu de competență.

Fata de aceste aspecte, recurenta a invocat dispozițiile deciziei nr. 17/2018 a ICCJ privind examinarea recursului în interesul legii referitor la interpretarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul de a stabili dacă necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este o excepție de ordine publică sau privata.

Astfel, trebuie avute în vedere aspectele privitoare la competența materială procesuală a secției/completului specializat.

A susținut recurenta că instanța a fost în eroare cu privire la interpretarea dispozițiilor legale invocate în cadrul contestației în anulare, precum și că normele care reglementează competența materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public-buna administrare a actului de justiție, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

Recurenta a susținut că instanței de judecată îi sunt imputabile prevederile sintagmei depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, raportat la faptul că, prin pronunțarea deciziei contestate, aceasta a emis o hotărâre judecătorească, contestând practic, puterea atribuită textului normativ referitor la competenta instanței de judecată, criticând astfel pe legiuitor si nefăcând aplicabilitatea deciziei instanței supreme mai sus amintite.

A mai arătat recurenta că, în baza reglementării din art. 317 pct. 2 vechiul C. proc. civ., au existat soluții în sensul că textul este aplicabil, constituind motiv de contestație în anulare, și în cazul incompatibilității judecătorului sau în alte cazuri de norme imperative referitoare la compunerea sau constituirea instanței.

În continuare, contestatoarea a prezentat parcursul derulării raporturilor dintre părți, iar, în final, a concluzionat că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, prin încălcarea normelor de competență de ordine publică, motiv pentru care se solicită admiterea recursului astfel formulat si motivat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează obiectul recursului, sunt supuse acestei căi de atac "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.", iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Totodată, trebuie menționat că hotărârile pronunțate în recurs sunt irevocabile, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că, în cazul în care hotărârea a cărei retractare se cere este irevocabilă, este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârii date asupra unei contestații în anulare.

În cauză, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. D. S.R.L., finalizată prin decizia nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021, a cărei retractare se solicită, a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 1/2021 din 15 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în soluționarea unei alte contestații în anulare. Această din urmă contestație în anulare a privit o hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 792 din data de 09.11.2020, prin care Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins recursurile formulate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vaslui și D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 38/F/2020 din 27 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, hotărâre pe care a menținut-o.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. și hotărârea pronunțată în soluționarea contestației în anulare este irevocabilă.

În consecință, fiind irevocabilă, hotărârea nu este supusă căii de atac a recursului, neîncadrându-se în categoria de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., situație în care recursul declarat de contestatoare este inadmisibil.

Legalitatea căilor de atac înseamnă faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așa fiind, în raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul declarat de recurenta D. S.R.L. va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 251/2021 din 12 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.