ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1696/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1696/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Ifov, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 925.000 RON, reprezentând despagubirea aferentă poliței de garantare privind buna execuție nr. x/17.082016; obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare pentru raporturi între profisioniști prevăzută de art. 3 alin. (2),
1
din O.G. nr. 13/2011 de la data de 23.07.2018 și până la data achitării integrale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile C. civ., C. proc. civ. și O.G. nr. 13/2011, precum și celelalte prevederi legale menționate în cuprinsul acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 4753 din 23 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A., pe pârâta S.C. B. S.A și pe intervenienta forțată C.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1946 RON, reprezentând daune materiale, precum și suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 8746,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional pretențiilor admise, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată (5246,22 RON) și onorariu avocațial (3500 RON).
Împotriva sentinței instanței de fond, pârâta S.C. B. S.A a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii apelate.
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1622 din 12 noiembrie septembrie 2020, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 4753/23.12.2019, pronunțate de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimatul-intervenient forțat C.. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 696 RON (in loc de 1946 RON) cu titlu de daune materiale. A menținut, în rest, sentința apelată. A obligat intimata - reclamantă la plata către apelanta -pârâtă a sumei de 46,25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, aferente pretențiilor admise.
SC B. S.A a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11 martie 2021.
S-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității, iar pe fond respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, care primează în fața excepției nulității, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac.
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.
Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Recursul are ca obiect decizia nr. 1622/12.11.2020, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a soluționat, cu caracter definitiv, acțiunea promovată de intimata-reclamantă A. având ca obiect pretenții izvorâte dintr-un contract de asigurare, fiind astfel dedus judecății o cerere privitoare la despagubiri în materie de asigurări.
Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 27 iulie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele din materia asigurărilor.
În speță, raportului juridic dedus judecății i se aplică norma generală în materie de asigurări astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat prima instanță.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.
Referitor la cererea intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:
Intimata-reclamantă A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 7500 RON cu titlu de onorariu avocațial.
Conform art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., instanța supremă constată că deși intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisul privind cheltuielile de judecată, din cuprinsul acestuia nu rezultă că ar fi fost efectuate pentru prezentul litigiu, nefiind indicate mențiuni referitoare la numarul de dosar și instanța de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1622 din 12 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1622 din 12 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-reclamantă A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2021.