ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1694/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 31 mai 2019 sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. AEM S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 98.634,20 Euro, reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv, aflate în depozitele reclamantei și puse la dispoziția pârâtei, plus dobânda legală calculată până la data plății efective a creanței și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 444/NLP/PI/07.07.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. AEM S.A.; a fost obligată pârâta AEM S.A. la plata sumei de 75.200 EUR reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv și aflate în depozitele pârâtei și puse la dispoziția pârâtei și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 31.08.2018 și până la data de 30.09.2018 pentru suma de 18.800 EUR, calculată de la data de 01.10.2018 și până la data de 31.10.2018 pentru suma de 37.600 EUR, calculată de la data de 01.11.2018 și până la data de 30.11.2018 pentru suma de 56.400 EUR, calculată de la data de 01.12.2018 și până la achitarea integrală a debitului pentru suma de 72.500 EUR; a fost obligată pârâta la plata sumei de 7243,81 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel S.C. AEM S.A. solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 560 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. AEM S.A. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 444/NLP/PI/7.07.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș; a obligat apelanta-pârâtă să-i achite intimatei echivalentul în RON al sumei de 550 euro, cu titlu cheltuieli de judecată.

La 28 ianuarie 2021, S.C. AEM S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 560 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea cu reținere a deciziei atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.

In cuprinsul cererii de recurs, recurenta și-a exprimat nemulțimirea față de împrejurarea că decizia din apel nu cuprinde motivele în fapt și în drept pe care se sprijină și că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor de drept material.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă critică soluția prin care instanța de apel a respins calea de atac formulată împotriva sentinței referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 75.200 Euro, reprezentând contravaloarea produselor executate efectiv, precum și la plata dobânzii legale. Recurenta-pârâtă susține că au fost aplicate greșit normele materiale edictate de art. 1535, art. 1547, art. 1548, art. 1685, art. 1667 și art. 1668 din C. civ.

Se mai arată în memoriul de recurs că soluția instanței de apel este greșită și pentru că nu s-a stabilit corect situația de fapt și nu au fost corect interpretate prevederile contractuale aplicabile în speță. Astfel, în mod eronat s-a reținut, referitor la inexistența debitului principal, respectiv la lipsa existenței unui termen în executarea obligației apelantei, că pârâta AEM S.A. a transmis către reclamantă comanda înregistrată sub nr. x/05.04.2016, având ca obiect o cantitate de 500.000 de conectori.

Față de acest aspect, recurenta arată că respectiva comandă înregistrată privind livrarea unei cantități de 500.000 de conectori nu a reprezentat o obligație afectată de termen în sensul stipulat de dispozițiile art. 1411 C. civ., intrucât AEM S.A. nu și-a asumat obligația de a cumpăra respectiva cantitate până la un anumit termen.

Cu privire la lipsa însușirii prin semnătură a facturii emise de intimata-reclamantă, recurenta susține că instanța de fond a calificat comanda plasată de societatea AEM S.A., cât și facturile emise de societatea A. S.A, ca fiind suficiente pentru a justifica existența unor raporturi contractuale între părți, aspect de natură a atrage răspunderea contractuală a apelantei în temeiul art. 1270 C. civ. și art. 1516 C. civ.

Autorul căii de atac critică și concluzia instanței de apel referitor la lipsa existenței unui contract numit, învederează și aspectul precizat în fața instanței de fond, respectiv că factura nr. x/02.02.2018, în cuantum de 159.734, 20 euro, emisă de intimata în cauză, nu a fost recepționată de recurenta AEM S.A. ca urmare a faptului că această factură nu a fost înregistrată în contabilitatea societății și nici nu a fost însușită prin semnătură.

Astfel, arată recurenta, este cunoscut aspectul că emiterea unei facturi creează obligații doar împotriva celui care a emis-o privind livrarea mărfii precizate în factură, nu și împotriva debitorului obligației, cu privire la suma de bani aferentă mărfii livrate, atât timp cât acesta nu a semnat-o.

În concluzie, susține recurenta, părțile nu au încheiat un contract tipic, în care să fi precizat un termen până la care societății AEM S.A. îi revenea obligația de a solicita livrarea mărfii de 500.000 de conectori. Astfel, emiterea facturii nr. x/02.02.2018 de către intimata A. S.A. cu privire la cantitatea de 169.930 conectori, precum și eșalonările ulterioare de plată, astfel cum reiese din facturile nr. x/22.03.2018, nr. x/15.05.2018 sau nota de credit acordată prin factura nr. x S/11.12.2018 nu pot da naștere obligației AEM S.A. de a prelua întreaga cantitate de 500.000 de conectori într-un anumit termen.

Autoarea căii extraordinare de atac mai susține că referitor la neexecutarea comenzii privind cantitatea de 80.000 de conectori, AEM S.A. și-a manifestat interesul pentru livrarea acestei cantități până la sfârșitul anului. În acest sens, AEM S.A. a propus livrarea în tranșe, urmând ca plata să se facă în avans cu factură proformă pentru fiecare livrare. Chiar dacă recurenta a solicitat și a agreat plata în avans a cantității de 80.000 de conectori, aceasta nu poate fi prezumată a fi acceptat și neexecutarea comenzii de 80.000 de conectori de către intimata-reclamantă.

Recurenta susține că în mod neîntemeiat instanța de apel a reținut că intimata-reclamantă și-a executat obligația de livrare a mărfii prin faptul că respectiva cantitate de 80.000 conectori se afla în depozitele acesteia, revenind recurentei obligația de a achita în avans contravaloarea acestor conectori și de a-i prelua din depozitul acesteia.

În drept, recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte reține că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, recurenta reiterând situația de fapt prezentată instanțelor de fond și urmărind doar o reevaluare a materialului probator precum și a situației de fapt.

Deși recurenta arată că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar hotărârea recurată nu corespunde motivelor de apel, în realitate nu sunt indicate în mod concret criticile pretins neanalizate de instanța de apel, motivul fiind invocat în mod formal.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă, referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța supremă apreciază că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispozițiile referitoare la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești (art. 1535 C. civ.), vinovăția debitorului și prezumția de culpă (art. 1547-1548 C. civ.), cheltuielile predării (art. 1667 C. civ.), pactul de opțiune privind contractul de vânzare (art. 1668 C. civ.) și cele privind predarea bunului (art. 1685 C. civ.), sunt invocate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greșit instanța de apel.

Criticile prin care se invocă reținerea unei situații de fapt eronate și greșita interpretare a prevederilor contractuale aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese și din trimiterea pe care recurenta o face la situația de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că cererea de recurs reprezintă o copie aproximativ identică a cererii de apel, dispozițiile legale fiind invocate în mod formal, întrucât recurenta nu invocă greșita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanța de apel, ci urmărește stabilirea unei situații concrete de fapt, prin interpretarea probatoriului. Or, administrarea probatoriului este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Mai mult, reiterarea de către recurentă a situației de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre aceasta și intimata-reclamantă, cu privire la livrarea de conectori, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod.

În speță, deși recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate referitoare la obiectul contractului, facturile emise, neexecutarea comenzii, reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fiind motive de netemeinicie, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, respectiv nu se arată și dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei vizează aspecte de fapt, ce țin de temeinicia deciziei atacate.

Având în vedere cele reținute mai sus, precum și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. împotriva deciziei civile nr. 560 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Referitor la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 570 Euro cu titlu de onorariu avocațial, dovedit prin înscrisurile existente la pagina 139 și 140 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 570 euro exprimat în monedă națională la data efectuării plății.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. împotriva deciziei civile nr. 560 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. AEM S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 570 euro exprimat în monedă națională la data efectuării plății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2021.