ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În subsidiar, a solicitat ca, în măsura în care se va aprecia declarația unilaterală de reziliere a contractului de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011 ca fiind rezultatul pactului comisoriu de ultim rang stipulat în contract, să se constate că nu a operat rezilierea nefiind îndeplinite condițiile pentru invocarea acesteia și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 3891 din 28 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Recurenta a arătat că în cauză a fost îndeplinită procedura prealabilă de stingere a diferendului existent între părți, în fața A.N.R.E., care a solicitat pârâtei reanalizarea posibilității de prelungire a contractului.

Potrivit recurentei, din coroborarea prevederilor art. 942 și art. 969 C. civ. de la 1864 cu prevederile contractului rezultă condițiile rezolutorii agreate de părți pentru dreptul operatorului de rețea, respectiv al intimatei, de a rezilia unilateral contractul de racordare.

În continuare, recurenta a făcut trimitere și la prevederile art. 1019 C. civ. de la 1864, cu privire la care a susținut că dreptul pârâtei de reziliere unilaterală a contractului presupune îndeplinirea unor condiții prealabile.

Prima condiție privind achitarea la momentul rezilierii a tranșelor datorate conform contractului nu este îndeplinită, întrucât a fost achitată integral suma de 896.660 Euro în contul intimatei.

Cea de a doua condiție privind respectarea obligațiilor contractuale asumate de către recurentă, care să fi atras după sine obstrucționarea sau punerea în imposibilitate a intimatei să își îndeplinească propriile obligații, nu este îndeplinită deoarece recurenta nu se afla la momentul rezilierii unilaterale, respectiv la 2 martie 2016, în situația neîndeplinirii unei obligații contractuale și, prin urmare, nu putea obstrucționa și nici pune în imposibilitate intimata să își îndeplinească propriile obligații.

Recurenta susține că din modul de redactare al acestei clauze, rezultă necesitatea existenței unei împiedicări concomitent cu încălcarea obligațiilor contractuale.

Or, interpretând per a contrario, atât timp cât intimata nu poate face dovada existenței unei împiedicări ori obstrucționări la data rezilierii contractului de racordare, respectiv la 2 martie 2016, aceasta nu poate beneficia de dreptul de reziliere, întrucât acest drept există în condițiile concret stabilite de părțile contractante.

La 2 martie 2016, data rezilierii unilaterale a contractului de racordare, recurenta a precizat că pârâta se afla în etapa la care semnase contractul de execuție a celulei noi de 400 kv în stația electrică 400/100kv Tulcea Vest, contract încheiat cu B. S.R.L. sub nr. x la 10 martie 2015.

Astfel, în parteneriat cu B. S.R.L., intimata trebuia să inițieze lucrările de construcție a celulei de racordare din cadrul punctului de racordare Tulcea Vest, construcție ce urma a se realiza independent, din sumele puse la dispoziție de către recurentă, însă, în repetate rânduri, a invocat ca motiv de neîncepere a lucrărilor tocmai neinițierea niciunei lucrări de către recurentă la instalația de utilizare a parcului eolian.

Recurenta susține că decizia atacată a fost dată și cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele de interes public, întrucât ordinea cronologică de desfășurare a lucrărilor pentru racordarea unui utilizator la rețea presupune construirea instalației de racordare anterior construirii instalației de utilizare.

Totodată, potrivit recurentei, conform prevederilor art. 13.5 din contractul de racordare, obligația pârâtei era aceea de a asigura recepția lucrărilor la celula de linie nou construită și punerea acesteia în funcțiune corelat cu realizarea lucrărilor la instalația de utilizare.

S-a învederat că intimata nu poate justifica imposibilitatea de îndeplinire a obligației de începere a lucrărilor la celula nouă de linie, atât timp cât avea contractul de realizare al lucrărilor semnat cu antreprenorul, fusese emisă autorizația de construire, iar sumele necesare realizării lucrărilor au fost achitate integral în avans de reclamantă.

Recurenta a mai susținut că, în cauză, se impune anularea declarației unilaterale de reziliere a contractului de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011, emisă de pârâta la 2 martie 2016, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de reziliere a contractului.

Pe cale de consecință, ca urmare a anulării declarației se impune obligarea pârâtei la plata sumei de 32.747.886,25 RON, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a rezilierii unilaterale nelegale, și sumei de 45.000.000 Euro, reprezentând cuantumul devalorizării societății prin împiedicarea realizării scopului acesteia, pe de altă parte.

Referitor la atragerea răspunderii contractuale, recurenta a apreciat că sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale a intimatei,

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a, la 6 decembrie 2019.

La 7 februarie 2020, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât, deși recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din analiza conținutului recursului nu transpare niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor în motivele de nelegalitate înscrise în textul legal vizat iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 mai 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) din același cod.

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, pentru considerentele menționate în cuprinsul acesteia, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare și a admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 942, art. 969 și art. 1019 C. civ. de la 1864, precum și a dispozițiilor H.G. nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele de interes public.

Recurenta invocă îndeplinirea procedurii prealabile la A.N.R.E, care a solicitat intimatei reanalizarea posibilității de prelungire a contractului, însă aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate aptă să conducă la casarea deciziei pronunțate în apel.

Potrivit recurentei, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 942 și art. 969 C. civ. de la 1864 și 20.3 lit. a) pct. (ii) din contractul de racordare la RET nr. 85 din 14 martie 2011, considerând contractul reziliat potrivit pactului comisoriu de grad IV.

Această critică este nefondată, întrucât instanța de apel, în mod corect, a analizat și considerat ca fiind îndeplinite condițiile aplicării pactului comisoriu prevăzut la art. 20.3 lit. a) pct. (ii) din contract.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că reclamanta nu a respectat obligația de a obține autorizația de construire a parcului eolian și de a începe lucrările de edificare a obiectivului, deși a fost notificată de nenumărate ori de intimată în vederea respectării graficului de execuție asumat.

La data notificării rezilierii contractului, respectiv 2 martie 2016, recurenta nu obținuse autorizația de construcție în vederea demarării lucrarilor de construcție a obiectivului, deși de la data încheierii contractului cu intimata s-au împlinit 5 ani. Mai mult, se constată că durata contractului a fost prelungită de mai multe ori, la solicitarea recurentei, pentru lipsa fondurilor în realizarea investiției.

Prin urmare, s-a reținut că reclamanta a încălcat obligația prevăzută la art. 14.10 din contract prin neprezentarea autorizației de construcție a obiectivului.

De asemenea, potrivit art. 13.9 din contract privind obligația intimatei de a efectua inspecții la instalațiile recurentei pentru a se asigura de respectarea graficului de racordare iar, în caz contrar, să suspende contractul de execuție și art. 14.13, 14.14 și 14.15 din contract, părțile au prevăzut obligații din care rezultă premisa construirii parcului eolian, activitate care nu se putea efectua fără obținerea, în prealabil, a autorizației de construire.

Având în vedere că obiectul contractului îl reprezintă operațiunea de racordare a instalației de utilizare a parcului eolian la RET a CEE 399 MW din zona localității Valea Nucărilor, județ Tulcea, fără edificarea construcției acest obiectiv nu se putea realiza.

Recurenta argumentează, în mod greșit, că lipsa construcției și a instalației de utilizare nu împietează asupra obligației intimatei de a efectua lucrările de racordare la care urma să se conecteze instalația de utilizare a parcului eolian.

Potrivit art. 13.5 din contract, obligația intimatei de a asigura recepția lucrărilor de racordare este corelată cu realizarea de către recurentă a instalației de utilizare a parcului eolian, context în care intimata, la data notificării rezilierii, era practic în imposibilitatea de a-și respecta propriile obligații constând în lucrările de racordare la noua celulă de linie, deoarece parcul eolian nu a fost construit, nefiind eliberată autorizația de construire.

Critica recurentei privind încălcarea de catre instanța de apel a prevederilor H.G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele de interes public, referitor la ordinea cronologică de desfășurare a lucrărilor pentru racordarea unui utilizator la rețea, respectiv construirea instalației de racordare anterior construirii instalației de utilizare, este invocată omisso medio.

Prin urmare, aplicarea dispozițiilor art. 7 din H .G. nr. 90 din 23 ianuarie 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele de interes public, invocate direct în recurs, fără însă a fi reiterate pe calea apelului, nu vor fi analizate în virtutea principiului omisso medio prevăzut de art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Toate celelalte criticile ale recurentei privind interpretarea în mod eronat de către instanța de apel a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, prezentate în derularea contractului, nu vor fi analizate întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, în privința criticilor recurentei privind îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, Înalta Curte constată că în realitate sunt reluate susținerile formulate în apel, fără o dezvoltare corespunzătoare a unor critici de nelegalitate pentru a fi examinate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. C., împotriva deciziei civile nr. 1191 din 23 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.