ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 136/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă la 08.02.2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 349.705,66 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor realizate asupra imobilelor înscrise în CF nr. x, nr. cadastral x, în suprafață de 1.472 mp, cu clădirea C2 și în CF nr. x, nr. cadastral x, având suprafața de 2.224 mp pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză. A mai solicitat, de asemenea, să se constate dreptul de retenție al reclamantului asupra imobilelor arătate, până la plata sumelor solicitate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fața primei instanțe, S.C. C. S.R.L. a depus la dosar o cerere de intervenție voluntară în favoarea reclamantului, admisă în principiu prin încheierea din 26.09.2017.

La 23.05.2019, reclamantul și intervenienta au majorat pretențiile de la suma de 349.705,66 RON la suma de 649.373 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la imobilele în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1750/05.12.2019, Tribunalul Harghita, secția Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a respins ca neîntemeiate acțiunea reclamantului A. și cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. C. S.R.L. și l-a obligat pe reclamant să achite pârâtei suma de 9.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul și intervenienta au declarat apel, soluționat prin decizia nr. 178/A/13.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor, apelanții fiind obligați în solidar la plata a cheltuielilor de judecată parțiale, efectuate în apel de către intimată.

Prin încheierea nr. 39/A/CC/08.09.2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul deciziei nr. 178/A/13.07.2020, referitoare la cheltuielile de judecată la care au fost obligați apelanții în apel.

Împotriva deciziei nr. 178/A/13.07.2020, reclamantul și intervenienta au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia din apel a fost dată cu interpretarea și aplicarea eronată a art. 1345 și a art. 1280 C. civ.

Referitor la aplicarea greșită a art. 1345 C. civ., au susținut că instanța de apel a apreciat în mod eronat că, pentru a fi îndeplinită condiția existenței unei legături între mărirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, ar fi fost necesară existența unei legături de cauzalitate corespunzătoare.

Au mai arătat că, potrivit doctrinei, "nu se cere o legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, căci o astfel de legătură poate fi concepută între o faptă și rezultatul ei, pe când mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt au o cauză unică".

S-a susținut că, dacă instanța ar fi interpretat corect aceste dispoziții legale, ar fi observat că persoana căreia îi profită indirect investițiile efectuate de recurenți este chiar intimata, care, prin cumpărarea imobilului în procedura insolvenței, s-a îmbogățit în detrimentul recurentei.

Sub acest aspect, s-a arătat că investițiile nu au fost cuprinse în raportul de evaluare a bunurilor debitoarei insolvente S.C. D. S.R.L., iar prețul de vânzare în insolvență, de 22.800 RON, a fost de 28 de ori mai mic decât valoarea investițiilor evaluate la 649.373 RON, fiind evident faptul că îmbogățirea i-a profitat indirect, dar exclusiv, intimatei.

Așadar, au afirmat recurenții, considerând eronat că ar fi necesară o legătură directă de cauzalitate și fără a explica raționamentul unei astfel de condiții, instanța de apel a exclus posibilitatea ca îmbogățirea să se realizeze în mod indirect, așa cum s-a întâmplat în cauză.

În ceea ce privește aplicarea greșită a art. 1280 C. civ., recurenții au arătat că instanța de apel în mod incorect a apreciat că temeiul legitim al îmbogățirii îl constituie contractul de vânzare, încheiat între debitoarea insolventă S.C. D. S.R.L. și intimata îmbogățită S.C. B. S.R.L., contract față de care recurenții au calitatea de terți, nefiindu-le opozabil.

În final, au conchis că împrejurarea că intimata a cumpărat un imobil în cadrul procedurii insolvenței nu poate constitui un temei juridic legitim al îmbogățirii, în contextul în care investițiile nu au fost cuprinse în raportul de evaluare a imobilului vândut.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece la pagina 5, paragraful 5 din decizie instanța de apel a reținut că "(...) valoarea îmbunătățirilor a intrat efectiv în preț", pentru ca la paragraful 6 să rețină că "nu prezintă relevanță sub aspectul analizat dacă s-au avut în vedere sau nu prin raportul de evaluare investițiile în cauză, întrucât, pe de o parte, chiar dacă ar fi fost avute în vedere, aceasta nu producea efecte juridice cu privire la situația apelantului-reclamant, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada că în această ipoteză s-ar fi oferit un preț mai mare decât cel la care s-a vândut efectiv".

Recurenții au mai relevat împrejurarea că este evidentă contradicția dintre considerente, pentru că pe de o parte s-a statuat că investițiile au fost cuprinse în preț - deși nu sunt cuprinse în raportul de evaluare a vânzării în insolvență -, iar pe de altă parte, că nu prezintă relevanță dacă investițiile au fost sau nu incluse în raportul de evaluare. Cu alte cuvinte, investițiile au fost cuprinse în prețul efectiv al contractului de vânzare, chiar dacă sunt sau nu cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza vânzării în insolvență.

Sub acest aspect, au apreciat că aceste motive contradictorii se răsfrâng inclusiv asupra unei juste interpretări a condiției materiale ce vizează legătura de cauzalitate referitor la care instanța de apel, interpretând-o greșit, a considerat că este necesară o "legătură directă", "o legătură de cauzalitate", fiindcă în speță, atât timp cât investițiile nu au fost cuprinse în raportul de evaluare, legătura dintre sporirea patrimoniului intimatei și diminuarea patrimoniului recurenților este una indirectă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, în considerarea caracterului nefondat al motivelor de casare.

În cauză, potrivit dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților, iar prin încheierea completului de filtru din 10.11.2021, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cauză este deplin stabilită și necontestată starea de fapt referitoare la dinamica transmisiunii bunurilor imobile înscrise în CF nr. x, nr. cadastral x, în suprafață de 1.472 mp, cu clădirea C2 și în CF nr. x, nr. cadastral x, având suprafața de 2.224 mp, la împrejurarea că în perioada 2012 -2016 acestea s-au predat în posesia reclamantului A. de către proprietara S.C. D. S.R.L. și că în această perioadă s-au efectuat lucrări de reparații și îmbunătățiri la aceste imobile, precum și la faptul că în procedura insolvenței, la 29.06.2016, bunurile S.C. D. S.R.L. au fost vândute S.C. B. S.R.L.

Disputa juridică poartă însă asupra dreptului reclamantului A., căruia în proces i s-a alăturat intervenienta S.C. C. S.R.L., de a obține de la cumpărător - pârâta în cauză - sumele investite pe durata exercitării posesiei, pentru efectuarea de reparații și îmbunătățiri la imobilele care au făcut obiectul acestor transferuri în temeiul actio de in rem verso (îmbogățirea fără justă cauză), în lipsa unei acțiuni specific determinate pentru recuperarea acestora.

Întrucât instanța de apel a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea acțiunii, cu referire la lipsa unei legături de cauzalitate între diminuarea patrimoniului reclamantului și mărirea patrimoniului pârâtei și existența unei cauze juste a dobândirii bunului de către pârâtă, subliniind că mărirea patrimonială afirmată s-a produs în mod direct în patrimoniul S.C. D. S.R.L. care apoi a vândut imobilele în procedura insolvenței către S.C. B. S.R.L., recurenții au criticat aceste statuări, afirmând că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 1354 C. civ.

S-a afirmat în memoriul de recurs că dispozițiile legale nu impun o legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu și micșorarea corespondentă a celuilalt, căci această legătură nu poate fi privită decât între o faptă și rezultatul ei, pe când, în cazul îmbogățirii fără justă cauză, etiologia este unică, privită ca fapt sau eveniment, iar nu ca legătură cauzală între sporirea și diminuarea reciprocă unor patrimonii. S-a susținut, deci, că instanța de apel a statuat greșit că este necesară o legătură de cauzalitate directă între mărirea și micșorarea patrimoniilor, în condițiile în care, totuși, pârâta profită indirect de toate investițiile efectuate de reclamant la imobilele identificate în acțiune, că acest lucru este efectul unei cauze unice, respectiv, cumpărarea bunurilor imobile în procedura insolvenței S.C. D. S.R.L., bunuri a căror valoare a sporit considerabil prin efortul recurentului-reclamant.

Analizând aceste critici, Înalta Curte subliniază că potrivit art. 1345 C. civ., verificând temeinicia unei cereri fondate pe acest temei, este necesar a fi examinate condițiile economice și juridice ale acestui fapt licit, pentru a putea fi admisă o acțiune în restituire.

În cadrul celor dintâi este nevoie să fie demonstrată procesual legătura de conexitate dintre îmbogățirea unui patrimoniu și însărăcirea celuilalt, privită drept cauză unică, indivizibilă, a actului ori evenimentului determinant.

Deși este adevărat că instanța de apel a făcut referire la necesitatea existenței unei legături de cauzalitate - care, în realitate, așa cum au arătat recurenții, imprimă legătura dintre un eveniment și rezultatul lui - această exprimare a fost greșită numai literal, deoarece, în esență analiza instanței devolutive a avut în vedere examinarea corectă a cauzei unice între micșorarea patrimoniului reclamantului și mărirea corespunzătoare a patrimoniului pârâtei.

În acest sens, instanța de apel a subliniat în mod corect că faptul generator nu este unic, astfel cum a afirmat reclamantul, deoarece sporul de valoare economică determinat de investițiile realizate s-a produs direct într-un alt patrimoniu, cel al S.C. D. S.R.L., deci relația de îmbogățire fără just temei se identifică numai în acest raport. Împrejurarea că, ulterior, bunurile imobile au fost transmise de la S.C. D. S.R.L. către societatea pârâtă, iar valoarea patrimonială a fost transmisă cumpărătoarei S.C. B. S.R.L., nu mai are aceeași cauză, ci este rezultatul unei operațiuni juridice distincte și autonome de cauza primordială.

Nu este corectă nici alegația recurenților referitoare la faptul că instanța de apel a omis că legătura între sporirea și diminuarea patrimonială, specifice raportului juridic judecat, poate fi și indirectă, deoarece fundamentul acestei critici, așa cum a fost dezvoltată în memoriul de recurs, ignoră totuși condiția unicității cauzei, reclamanții considerând greșit că efectuarea investițiilor de către reclamant și cumpărarea ulterioară a bunului de la adevăratul proprietar de către pârâtă reprezintă componente ale unei cauze unice și indivizibile.

Recurenții confundă legătura de conexitate indirectă între însărăcirea proprie și îmbogățirea intimatei cu împrejurarea că, dobândind bunul de la S.C. D. S.R.L., pârâta este beneficiarul final al lucrului și cel care profită deplin de starea lui actuală și, de aceea, în opinia acestora, este just ca intimata să restituie sporul de valoare.

Se cuvine subliniat în acest context, chiar eludând condiția unicității cauzei, că S.C. B. S.R.L. este un dobânditor cu titlu particular în privința bunurilor imobile cumpărate, de aceea, poate fi ținut numai de obligațiile autorului său derivate din acte juridice anterioare referitoare la dreptul sau bunurile ce au făcut obiectul contractului și numai în condiții de opozabilitate a acestora, iar nu de obligațiile născute în patrimoniul autorului său din fapte juridice, chiar licite, cum ar fi îmbogățirea fără o justă cauză.

Prin urmare, statuările instanței de apel sunt conforme dispozițiilor legale examinate, de aceea, această primă parte a criticilor recurenților va fi înlăturată.

Au mai susținut, de asemenea, recurenții că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1345 C. civ. când a stabilit că la dobândirea imobilelor prin vânzare de către pârâtă, în starea în care se aflau la momentul cumpărării, a existat un just temei, reprezentat de chiar operațiunea juridică de vânzare dintre S.C. D. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., și că efectele acestui contract sunt opuse recurenților cu încălcarea dispozițiilor art. 1280 C. civ.

Nici aceste critici nu sunt fondate, urmând a fi înlăturate.

Astfel cum s-a arătat în examinarea motivului de casare precedent, verificarea temeiniciei unei cereri de chemare în judecată fondate pe dispozițiile art. 1345 C. civ. impune examinarea, deopotrivă, și a condițiilor juridice ale îmbogățirii fără justă cauză, mai precis examinarea titlului juridic care justifică obținerea unui avantaj economic de către cel îmbogățit.

Înalta Curte arată că examinarea condiției juridice în discuție, constând în absența justei cauze nu poate fi realizată decât prin coroborarea dispozițiilor art. 1345 C. civ. cu cele ale art. 1346 C. civ., text prin care se statuează că "Îmbogățirea este justificată atunci când rezultă: a) din executarea unei obligații".

Așadar, executarea unei obligații valabile, asumate contractual, înlătură caracterul injust al îmbogățirii, fără a se impune ca respectivul titlu juridic să fie încheiat între cel ce afirmă însărăcirea si cel pretins îmbogățit, ori între acesta din urmă și un terț. Astfel cum a arătat și instanța de apel, S.C. B. S.R.L. a primit în patrimoniu imobilele în starea în care acestea se aflau la momentul cumpărării lor de la S.C. D. S.R.L., plătind, în schimbul bunurilor, așa cum se găseau în momentul vânzării, un preț stabilit de vânzător.

Din acest punct de vedere, cauza îmbogățirii pârâtei nu mai poate fi caracterizată ca injustă atunci când aceasta este rezultatul executării unui titlu juridic, contractul de vânzare, în care îmbogățitul are calitatea de cumpărător, act în baza căruia a plătit un preț, fiind indiferent dacă prețul bunului este inferior valorii reale a bunului; de aceea, instanța de recurs subliniază că este lipsită de relevanță teza recurenților, prin care arată că prețul de vânzare a imobilelor nu a inclus valoarea îmbunătățirilor anterioare vânzării.

Fiind, așadar, corectă statuarea instanței de apel care a arătat că S.C. B. S.R.L. a avut un temei legitim al îmbogățirii, instanța de recurs relevă că această concluzie nu intră în conflict cu dispozițiile art. 1280 C. civ., care consacră principiul relativității efectelor contractului. Acest principiu nu a fost încălcat prin hotărârea instanței de apel, iar prin contractul de vânzare, titlul juridic al dobânditorului, nu s-au trasat reclamantului drepturi ori obligații, acesta fiind considerat un terț situat în afara oricăror efecte ale contractului.

Trecând, mai departe, la examinarea ultimului motiv de recurs enunțat, instanța de recurs reține că, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au solicitat casarea hotărârii pronunțate în apel pentru contrarietatea motivelor succesiv prezentat în decizie.

Astfel, s-a subliniat că există o contradicție între considerentele succesive ale instanței, relevată de împrejurarea că instanța de apel a arătat că valoarea îmbunătățirilor a intrat în prețul de vânzare stabilit de vânzător, pentru ca, ulterior, să sublinieze că acest aspect este unul indiferent, deoarece nu produce niciun efect juridic asupra situației apelanților.

Înalta Curte reamintește părților cu acest prilej că o motivare contradictorie, pentru a constitui temei al casării, trebuie să vizeze considerente care, simultan, infirmă și susțin dispozitivul hotărârii, făcând, în realitate, neclar raționamentul judiciar care ar trebui să explice coerent rezultatul deliberării.

Examenul hotărârii recurate nu relevă acest viciu, din două perspective.

Astfel, s-a arătat deja că este indiferent dacă prețul vânzării a fost mai mic decât valoarea reală a bunului, deci, dacă, în stabilirea lui, vânzătorul a inclus investiția realizată de către reclamant, deoarece acest lucru nu are aptitudinea să infirme cauza justă a cumpărătorului; așadar, chiar dacă s-ar fi constatat succesiv că investițiile au fost, respectiv, că nu au fost avute în vedere la stabilirea prețului, aceste aspecte nu au caracter decisiv, în măsura în care nu ar fi avut aptitudinea să influențeze soluția adoptată în apel.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că cele două considerente nu sunt contradictorii, deoarece, pe de o parte instanța de apel a subliniat că prin stabilirea unui preț are caracter implicit, deci teoretic, considerarea întregii valori a bunului de la momentul vânzării, iar pe de altă parte, instanța a subliniat că este, oricum, nerelevant dacă, în mod concret, la stabilirea prețului, s-au avut în vedere cele consemnate în raportul de evaluare a investițiilor, acest lucru neproducând efecte asupra situației juridice a apelanților.

În fine, niciunul dintre aceste considerente nu puteau influența aprecierea asupra condițiilor materiale ale îmbogățirii fără justă, deoarece, astfel cum s-a arătat deja, nu s-a identificat cauza unică și indivizibilă care le putea demonstra.

Înlăturând, astfel, ca nefondate motivele de casare propuse de recurenți, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, soluție care înglobează și cererea accesorie, vizând plata cheltuielilor de judecată. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în această faza a procesului, dovedite în cauză cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 178/A/13.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.