ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2021

Ședința publică din data de 25 mai 2021

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 26 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului Arad, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Compania de Apă Arad S.A., solicitând anularea deciziei de concediere nr. 491/28.10.2019, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, la care se adaugă celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea în muncă potrivit art. 80 alin. (2) din cod, precum și obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 5 salarii medii pe unitate conform art. 64 din Contractul colectiv de muncă nr. 1277/29.12.2017, potrivit art. 253 alin. (1) și (2) din Codul muncii (în calculul salariului mediu pe unitate va intra și cuantumul salarial al personalului de conducere aferent), cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile Codului muncii și ale Legii nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 93/17.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată și, în consecință, a anulat decizia de concediere nr. 491/28.10.2019, a obligat intimata să-l reintegreze pe contestator în funcția deținută anterior și să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019, respingând doar capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că în lumina art. 59 din Codul muncii, concedierea contestatorului făcută pe baza departajării privind situația sau responsabilitatea familială este nelegală, contravenind, totodată, și dispozițiilor art. 5 din Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Compania de Apă Arad S.A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive în totalitate.

Prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins apelul pârâtei.

Pentru a statua astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în mod corect tribunalul a anulat decizia de concediere contestată, urmare împrejurării că la concedierea reclamantului angajatorul a utilizat un criteriu prohibit de normele legale menționate în considerentele hotărârii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 28 noiembrie 2019, contestatorul B. a solicitat anularea deciziei nr. 447/28.10.2019, prin care, începând cu data de 01.11.2019, a încetat contractual individual de muncă nr. x/17.02.2010, conform art. 65 alin. (1) din Codul muncii, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea intimatei Compania de Apă Arad S.A. la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și toate drepturile de care ar fi beneficiat, obligarea pârâtei la acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 218/25.05.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Arad a admis în parte cererea de chemare în judecată, dispunând anularea deciziei de concediere nr. 447/28.10.2019, obligarea intimatei să-l reintegreze pe contestator în funcția deținută anterior și să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 01.11.2019, fiind respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Totodată, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că nu s-a conturat caracterul real și serios al concedierii, în condițiile în care ulterior finalizării procedurii de concediere colectivă s-a aprobat sistarea unui număr de 8 posturi ca urmare a imposibilității de funcționare a departamentelor reorganizate. Pârâta a manifestat inconsecvență în respectarea criteriilor de eficiență elaborate, procedând de o manieră echivocă în funcție de situațiile ivite ulterior și care pun la îndoială seriozitatea raportului de concediere, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea nr. 32/03.05.2019 a consiliului de administrație.

În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale solicitate, acesta a fost respins reținându-se, în sinteză, că prin conduita sa, pârâta nu a înțeles să procedeze de o manieră reprobabilă țintită la reclamant, ci a dispus concedierea acestuia în baza unor motive care nu țin de persoana sa, în considerarea unei stări de fapt existente la nivelul societății la un moment dat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâta Compania de Apă Arad S.A., solicitând anularea ei, în sensul respingerii acțiunii în totalitate.

De asemenea, a declarat apel incident reclamantul B., solicitând modificarea în parte a sentinței apelate, în temeiul art. 480 C. proc. civ., în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecata, respectiv acordarea daunelor morale solicitate.

Prin decizia civilă nr. 781/2.10.2020 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul principal formulat de pârâta Compania de Apă Arad S.A. împotriva sentinței civile nr. 218/25.05.2020 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată, fiind respins și apelul incident formulat de reclamantul B..

Pentru a statua în acest sens, instanța de apel a constatat, în esență, că decizia de concediere întrunește exigențele art. 65 și 76 din Codul muncii, respectiv caracterul legal și temeinic, motiv pentru care în mod eronat prima instanță a procedat la anularea acesteia; în condițiile în care apelul pârâtei a fost admis, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă, a fost respins și apelul incident formulat de reclamant, constatându-se ca fiind rămasă fără suport solicitarea acestuia privind acordarea daunelor morale.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 4 noiembrie 2020 sub dosar nr. x/2020, revizuentul B. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate admisibilitatea cererii de revizuire, iar în temeiul art. 513 alin. (4) din cod, să se schimbe în întregime hotărârea atacată, în sensul respingerii recursului, avându-se în vedere ca s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuentul a arătat că pe rolul Tribunalului Arad au fost înregistrate acțiuni ce au avut ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere emise de aceeași pârâtă, Compania de Apă Arad S.A., respectiv dosarele nr. x/2019 și nr. y/2019 Tribunalul Arad a pronunțat în aceste cauze soluții de admitere a contestațiilor și de reîncadrare a contestatorilor. Împotriva acestor soluții a declarat apel Compania de Apă Arad S.A., iar Curtea de Apel Timișoara a pronunțat soluții de respingere a apelului în doua dintre cauze, iar în dosarul nr. x/2019, care îl privește pe revizuent, a admis apelul angajatorului.

Revizuentul a susținut că hotărârile irevocabile anterioare care nu trebuie contrazise sunt clasificate în două categorii: hotărârea irevocabilă anterioară a fost pronunțată cu privire la aceleași părți și a tranșat problema judiciară pe cale incidentală, respectiv hotărârea irevocabilă anterioară a fost pronunțată cu privire la alte persoane, dar problema judiciară tranșată este identică.

Revizuentul a învederat că cererea sa de revizuire are în vedere această din urmă categorie, invocând dispozițiile art. 435 C. proc. civ.

În continuare, a arătat că, potrivit art. 513 alin. (4) din cod, în cazul hotărârilor potrivnice, instanța anulează cea din urmă hotărâre și, după caz, trimite cauza spre rejudecare, atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Legiuitorul a asigurat accesul efectiv la cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În fine, revizuentul a precizat că până la momentul formulării prezentei cereri nu a primit hotărârea motivată, astfel că nu cunoaște motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii atacate, urmând a completa cererea după comunicarea deciziei motivate.

Prin precizările depuse în 28 ianuarie2021, revizuentul a arătat că solicită revizuirea deciziei civile nr. 781/02.10.2020, iar nu a deciziei civile nr. 592/01.10.2020, cum din eroare a indicat. A solicitat să se constate că această decizie nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/05.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019) și, totodată, să se dispună înlăturarea considerentelor care au făcut ca această decizie să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, iar în final, să fie anulată.

Revizuirea pe temeiul art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este admisibilă și atunci când contrarietatea există numai între considerentele hotărârilor, iar nu neapărat între dispozitivele acestora, câtă vreme prin art. 461 alin. (2) din cod s-a recunoscut posibilitatea atacării doar a considerentelor, ceea ce înseamnă că și revizuirea poate fi folosită pentru a înlătura autoritatea de lucru judecat a altor considerente.

Revizuentul a arătat că înțelege să se prevaleze de ceea ce Curtea de Apel Timișoara a statuat în considerentele sale, ca instanță de apel, prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin conservarea autorității lucrului deja judecat, considerentele deciziei sprijinind dispozitivul hotărârii și rezolvând chestiuni litigioase relevante atât pentru soluția adoptată, conform art. 430 alin. (2) din cod, cât și pentru soluția ce se impunea în cauza care a format obiectul dosarului nr. x/2019

A solicitat să se dea eficiență efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, a aceluia care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță prin decizia civilă nr. 563/05.08.2020, care doar au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecății, în apel, în dosarul nr. x/2019, fără să presupună identitatea de acțiune (obiect, cauză, părți), situație reglementată prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În pronunțarea soluției, instanța de apel a nesocotit lucrul anterior judecat, prin decizia civilă nr. 563/2020, cu privire la nelegalitatea concedierii prin aplicarea greșită a criteriilor de concediere și cu privire la discriminarea salariatului - aspecte relevante invocate, care nu au fost soluționate, cu toate că unul din cei doi judecători a făcut parte din ambele completuri de judecată.

Revizuentul consideră că pentru situații similare privitoare la legalitatea și temeinicia măsurilor de concediere colectivă, dar și la legalitatea și temeinicia deciziei civile nr. 781/2020, instanța de apel a procedat la aplicarea unor criterii de analiză diferite de cele deja statuate prin decizia civilă nr. 563/2020, instanța înlăturând de la motivare considerentele din prima hotărâre, enunțând doar considerente generale, nefundamentate, fără a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de admitere a apelului pârâtei, în accepțiunea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel reține, fără o analiză temeinică și cu depășirea limitelor de învestire - prin încălcarea prevederilor art. 79 din Codul muncii și adăugarea altor motive decât cele prevăzute în decizia de concediere, că "din compararea organigramelor și statelor de funcții și meserii în dosarul de fond, se constată că în timp ce vechea organigramă prevedea postul de Șef departament în cadrul Departamentului Mediu, în noua organigramă acesta nu se mai regăsește", considerând, astfel, că desființarea postului este una efectivă.

În ceea ce privește caracterul real și serios al concedierii, revizuentul a susținut că instanța de apel nu a analizat condițiile în care a avut loc concedierea și îndepărtarea sa cu orice preț din cadrul personalului angajat al intimatei și, încercând să contureze considerente proprii, a menționat doar că această concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului trebuie să aibă un caracter obiectiv și să nu disimuleze realitatea, considerând, nemotivat, doar că reorganizarea societății a avut o bază solidă, iar motivele pentru care măsura a fost luată au fost explicate în documentele interne ale societății și în notele de fundamentare. Astfel, instanța apreciază ca fiind conturat caracterul real și serios al desființării respectivului post, adăugând și faptul că reînființarea ulterioară a altor posturi nu are absolut niciun impact cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei privind desființarea postului său, atâta vreme cât nu acesta este în discuție.

Instanța de apel nu a motivat, în fapt și în drept, decizia nr. 781/2020, nu a ținut seama de considerentele celeilalte decizii (având nr. 563/2020), nu a ținut seama de atribuțiile de serviciu, iar nu de denumirea postului, și nici de faptul că la data notificării concedierii colective exista în noua organigramă un post vacant înființat de Șef departament logistic, cu atribuții similare, nu identice. Revizuentul susține că îndeplinea toate cerințele pentru ocuparea acestui post, însă postul a fost ocupat ulterior fără concurs de o persoană deja angajată a intimatei, instanța de apel neținând seama de faptul că are în întreținere doi minori.

Decizia nr. 781/2020 nu conține niciun considerent pertinent și nicio motivare care să susțină caracterul real și serios al măsurilor de disponibilizare a unui număr mare de angajați sub pretextul problemelor economice ale societății din cauza insuficienței veniturilor din activitatea de bază, întrucât în cadrul procesului s-a dovedit că această măsură a fost una neconformă cu scopul enunțat de angajator, acesta fiind nevoit să reîncadreze personal pentru a asigura funcțiunea serviciilor.

Astfel, revizuentul a considerat că prin soluția nemotivată de admitere a apelului angajatorului și de respingere pe fond a contestației sale împotriva deciziei de concediere a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/05.08.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019), care privește desființarea unui post în condiții nelegale privind criteriile de selecție în vederea disponibilizării.

Pentru aceste motive, a solicitat instanței să constate că decizia nr. 781/2020 nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia civilă nr. 563/2020) și, totodată, să dispună înlăturarea considerentelor care au făcut ca această decizie să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, impunându-se anularea acesteia.

În drept, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510, art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4), art. 430 alin. (1) și art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

În data de 4 decembrie 2020, intimata Compania de Apă Arad S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În motivare a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă, revizuentul aflându-se în eroare.

Astfel, cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este aplicabil atunci când două sau mai multe instanțe au pronunțat soluții contradictorii în una și aceeași cauză, fără ca partea interesată să fi invocat excepția puterii lucrului judecat, deci nu atunci când două sau mai multe instanțe au pronunțat soluții contradictorii în cauze și părți diferite, cum în mod eronat s-a înțeles, relevante fiind dispozițiile art. 430, art. 431 și art. 432 din același cod, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezentând în realitate o constatare cu întârziere a autorității de lucru judecat.

Pentru a fi incident cazul de revizuire reglementat în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente și această judecată fiind deja făcută, să nu mai poată fi contrazisă. Este vorba despre ipoteza în care pe calea revizuirii se valorifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, adică se invocă acele aspecte care au fost dezlegate anterior de către instanța de judecată, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății sau evitarea contrazicerilor considerentelor decizorii ale hotărârilor, în acord cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, valorificarea aspectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune întrunirea condițiilor excepției autorității de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză), însă în ceea ce privește hotărârile judecătorești definitive anterioare, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății ulterior.

Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești definitive poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, nefiind necesară în această ultimă ipoteză întrunirea triplei identități de părți, obiect sau cauză, fără ca între cele două noțiuni să fie pus semnul egalității.

Prin notele scrise depuse la dosar, revizuentul și-a precizat cererea de revizuire, în sensul că hotărârea pronunțată în apel în dosarul nr. x/2019 este decizia civilă nr. 781/2.10.2020, și nu decizia civilă nr. 592/1.10.2020, cum din eroare a indicat.

La termenul de judecată din 11 martie 2021, din oficiu, Curtea de Apel Timișoara a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire, iar prin decizia civilă nr. 201/11.03.2021 a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ., în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

În speță, revizuentul a considerat că decizia civilă nr. 781/2.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 563/5.08.2020, pronunțată de aceeași curte de apel, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, cum deciziile potrivnice sunt pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 24 martie 2022, sub nr. x/2020.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele care succed:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ. (forma în vigoare la data demarării litigiului civil - 28.11.2019), "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate, de obiect, cauză și părți.

Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința expresă și neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legislatorul nu a făcut-o.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, aceste considerente să tranșeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecății.

În speță, cea din urmă cerință nu este îndeplinită.

Astfel, hotărârea judecătorească invocată de revizuent nu conține considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, și nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuție, din nou, în litigiul intervenit între părțile din prezenta cauză.

Înalta Curte reține că, în speță, revizuentul a solicitat instanței să constate că decizia a cărei revizuire se solicită (nr. 781/2.10.2020) nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (decizia nr. 563/5.08.2020).

Trebuie arătat că în cele două cauze se contestă decizii de concediere diferite, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanțele de judecată.

Or, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanțe diferite aceeași chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.

Astfel, în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 563/5.08.2020, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei de concediere, susținând că încetarea contractului individual de muncă este nelegală, abuzivă și discriminatorie, deoarece pe perioada preavizului nu i s-au pus la dispoziție posturile vacante din unitate, conform art. 76 lit. d) din Codul muncii, fiind discriminatorie departajarea generatoare a disponibilizării care s-a făcut potrivit art. 65 alin. (2) lit. b) din Contractul colectiv de muncă, cu privire la situația personală și familială.

În această cauză, așa cum a reținut instanța de apel printr-o decizie definitivă, concedierea contestatorului a fost făcută pe baza departajării privind situația sau responsabilitatea familială.

În schimb, în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 781/2.10.2020, a cărei revizuire se solicită, contestatorul B. a solicitat anularea deciziei de concediere susținând că desființarea locului de muncă nu este efectivă și nu are o cauză reală și serioasă, având un caracter abuziv.

În această cauză, așa cum a reținut instanța de apel printr-o decizie definitivă, concedierea contestatorului a fost urmare desființării postului deținut, de sef departament din cadrul Departamentului mediu - Direcția tehnic dezvoltare.

Soluția de admitere a pretențiilor în primul dosar, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 563/5.08.2020, a fost fundamentată pe o situație de fapt diferită de cea dedusă judecății în cauza finalizată cu decizia civilă nr. 781/2.10.2020, reținându-se că, în respectivul litigiu, concedierea contestatorului a fost făcută pe baza departajării privind situația sau responsabilitatea familială, ceea ce nu se regăsește în a doua speță.

În consecință, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni civile sunt diferite, între cele două cauze nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Nu se poate reține încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât nici prin dispozitivul, nici prin considerentele deciziei a cărei revizuire se cere, nu s-a încălcat ceea ce prima instanță a stabilit cu autoritate de lucru judecat.

Cu alte cuvinte, prin hotărârea la care face referire revizuentul nu s-au rezolvat aspecte litigioase care au legătură cu ceea ce s-a dedus judecății în primul dosar, ci aceasta este pronunțată în altă cauză, desfășurată între aceleași părți, și conține o soluție diferită (în opinia revizuentului), pronunțată de către altă instanță, asupra unor probleme de drept care au fost puse în discuție și în cauză, însă în raport cu un context factual diferit.

În aceste condiții, instanța reține că, în speță, nu este întrunită condiția cumulativă a identității chestiunilor litigioase rezolvate în hotărârea indicată de revizuent cu acelea din cauza dedusă judecății, astfel că, împrejurarea că altă instanță a soluționat un litigiu similar celui de față, chiar purtat între aceleași părți, nu semnifică existența puterii de lucru judecat, soluția pronunțată de către această instanță neputând să lege instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentului nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, spre deosebire de soluția pronunțată într-o altă cauză, care viza o altă decizie de concediere. De altfel, prin cererea de revizuire de față nu se urmărește retractarea unei decizii pronunțate cu nesocotirea autorității de lucru judecat sau cu încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ci rediscutarea modului în care curtea de apel a examinat pe fond temeinicia hotărârii atacate cu apel, operațiune evident nepermisă.

În consecință, întrucât nu se identifică ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul B. împotriva deciziei civile nr. 781 din 2 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2021.