ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 31/2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la 18 aprilie 2019, contestatorul A. a solicitat anularea Deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 17777 din 16.04.2019, prin care i s-a aplicat sancțiunea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. x/26.05.2015, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, în temeiul prevederilor art. 55 lit. c), art. 61 lit. a), coroborat cu art. 247, 248 alin. (1), lit. e), art. 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualizată cu modificările și adnotările ulterioare; obligarea angajatorului S.C. B. România S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, și repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 757 din 4 noiembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. ROMANIA S.R.L., având ca obiect contestație decizie de concediere și, în consecință: a înlocuit sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, aplicată contestatorului prin decizia nr. 17777/16.04.2019, cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni; a obligat intimata să reintegreze contestatorul în funcția deținută anterior și la plata către acesta a unei despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate și reactualizate, începând cu data de 17.04.2018 până la plata efectivă; a obligat contestatorul la plata către intimată a cheltuielilor judiciare în sumă de 1500 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. România S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul formulat de către apelanta-pârâta B. ROMÂNIA S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 757 din 4 noiembrie 2019, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A fost schimbată în parte sentința apelată și, pe cale de consecință, a fost respinsă în integralitate contestația. A fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1800 RON.

Fără a-și încadra susținerile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei atacate.

Intimata-pârâtă B. ROMÂNIA S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția inadmisibilității recursului și, în subsidiar, nulitatea acestuia pentru neîncadrarea motivelor de recurs în art. 488 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. ROMÂNIA S.R.L., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se constată că, în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă de la pronunțarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În cauză, prin acțiunea promovată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare nr. 17777 din 16.04.2019, prin care i s-a aplicat sancțiunea de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă; obligarea angajatorului S.C. B. România S.R.L. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat, și repunerea în situația anterioară emiterii actului de concediere.

Astfel, raportând datele speței la dispozițiile legale evocate, se constată că obiectul acțiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 174 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.