ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1157/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 2 martie 2021, sub nr. x/2021, A., în contradictoriu cu B., C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., E., F., G., H., I. și J., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Contestatoarea a solicitat anularea hotărârii atacate, invocând, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, contestatoarea a chemat în judecată pe intimații B., C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D., E., F., G., H., I. și J., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. x din 29 decembrie 1993 de Notariatul de Stat Județean Cluj, având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, Județul Cluj, pentru lipsa consimțământului la donație a proprietarilor imobilului, restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate și înscrierea acestuia pe numele vechilor proprietari.

Contestatoarea arată că prin decizia atacată cu contestație în anulare a fost respins ca nefondat recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și au fost respinse ca nefondate recursul principal și recursul incident declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. împotriva aceleiași decizii.

Autoarea căii de atac apreciază că soluționarea recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât instanța de recurs nu a sesizat că intimații I. și soția acestuia, care au semnat actul de donație, nu sunt proprietarii respectivului imobil, aflat în proprietatea părinților lui I., și au profitat de identitatea de nume pentru a transfera imobilul pe numele societății pe care o dețin.

Contestatoarea susține că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de casare invocate, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și că intimații H. și F. nu au fost citați în nicio fază procesuală.

Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 503 C. proc. civ.

Intimata C. S.R.L. prin lichidator judiciar CII D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Prin întâmpinarea depusă, intimații B., I., G. și E. au arătat că lasă la aprecierea instanței soluția asupra contestației în anulare.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Autoarea căii de atac a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 51/A/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosarul nr. x/2015.

Conform dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Înalta Curte reține că decizia atacată, prin care au fost soluționate recursurile, a rămas definitivă la 14 februarie 2020, data pronunțării, iar cererea de contestație în anulare a fost depusă la 1 martie 2021, cu depășirea termenului de un an prevăzut de lege, care se calculează conform prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborat cu art. 181 alin. (2) C. proc. civ. și care s-a împlinit la 15 februarie 2021.

Fiind un termen legal peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Astfel cum s-a stabilit în jurisprudență și în doctrină, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces, cu respectarea termenului optim și previzibil, în sensul art. 6 din același cod și al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 506 alin. (1) teza a II-a coroborat cu art. 185 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 413 din 14 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.