ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1146/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 5.1 lit. a) și b) din contractul de credit nr. x din 31 martie 2008, a clauzei cuprinse în art. 1 al actului adițional nr. x din 11 februarie 2014, prin care marja băncii a fost stabilită la 5,8% și a clauzei prin care restituirea creditului se face în franci elvețieni, conform art. 6.3 alin. (1) combinat cu graficul de rambursare care face parte integrantă din contract; să se dispună obligarea băncii la restituirea sumelor plătite în plus, atât ca urmare a perceperii unei dobânzi în componența căreia a intrat o marjă de 6,3%, între mai 2009 și decembrie 2013, și de 5,8% de la 1 ianuarie 2014 până la pronunțarea hotărârii, cât și ca urmare a restituirii creditului în franci elvețieni, la cursul din momentul plății fiecărei rate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 RON, onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel A. și B.

Prin decizia civilă nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelurile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelanta-pârâtă B., ca nefondate, și a respins cererile privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant susține că decizia atacată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece curtea de apel nu a avut în vedere apărările prin care se argumentează existența dezechilibrului semnificativ determinat de art. 1.2, art. 5.1 și art. 5.4 teza a II-a din contractul de credit. Apreciază că, în lipsa unei stipulații contrare, dobânda este fixă și că prevederea în conformitate cu care împrumutatul este obligat la rambursarea integrală a creditului în cazul în care nu este de acord cu modificarea dobânzii este abuzivă.

Autorul căii de atac arată că nu au fost corect aplicate prevederile Legii nr. 193/2000, ale art. 969 și art. 983 C. civ. din 1864 și ale art. 77 din Legea nr. 296/2004. Apreciază că art. 6.3 referitor la obligația de a restitui creditul și de a plăti dobânzile la un alt curs de schimb decât cel existent la data încheierii contractului are caracter abuziv, că această clauză nu a fost negociată și că a fost greșit aplicat art. 1578 C. civ. din 1864.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 26 februarie 2019 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 5 iunie 2019 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, cu motivarea din respectiva încheiere, și a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, fixându-se termen pentru judecarea recursului la 16 octombrie 2019, cu citarea părților.

La termenul de la 16 octombrie 2019 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Cauzei C-269/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar ulterior, prin rezoluție, s-a fixat termen la 12 mai 2021, în vedere repunerii cauzei pe rol și judecării recursului.

La 9 mai 2021, recurentul-reclamant a depus un înscris prin care a solicitat ca instanța să ia act de renunțarea la dreptul dedus judecății.

Examinând cererea formulată de recurentul-reclamant, în raport de dispozițiile art. 408 și art. 409 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Art. 408 C. proc. civ. prevede că reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.

Potrivit dispozițiilor art. 409 alin. (2) din același cod "când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător".

Din înscrisul intitulat "Tranzacție", depus la dosar și autentificat de C. prin încheierea de autentificare nr. 1536 din 17 septembrie 2020, rezultă că reclamantul A. înțelege să renunțe la drepturile deduse judecății ce formează obiectul dosarului nr. x/2015

Prin urmare, instanța supremă reține că manifestarea de dispoziție este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării reclamantului la drepturile deduse judecății ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, iar această manifestare de voință a părții se circumscrie principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 408 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 408 și art. 409 C. proc. civ., va lua act de renunțarea la drepturile deduse judecății în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamantul A., va admite recursul declarat de acesta împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va anula. De asemenea, va anula sentința civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la drepturile deduse judecății în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamantul A..

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează decizia civilă nr. 2281A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează sentința civilă nr. 2511 din 21 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (FOSTĂ B.).

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.