ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 71/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 14.09.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de validare a Dispoziției nr. 16129 din 16.05.2012, emisă de Primarul General al Municipiului București și de compensare prin puncte, prin indicarea numărului concret de puncte, și în subsidiar, obligarea pârâtei să soluționeze dosarul nr. x C. civ. aflat pe rolul acesteia, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 938/03.05.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., a obligat pârâta CNCI la validarea Dispoziției nr. 16129/16.05.2012 emisă de Primarul Municipiului București și la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de compensare prin puncte, echivalente a 15.418,64 euro, la cursul BNR din data emiterii deciziei de compensare, pentru imobilul situat în București.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1200 RON, onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca neîntemeiată cererea expertului judiciar B. de majorare a onorariului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâta Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și expertul B..

3 . Hotărârea pronunțată în apel

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 702A din 6 iulie 2020, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanta-pârâtă Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor și de expertul B., împotriva sentinței civile nr. 938/03.05.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, expertul B. a declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin raport s-a reținut inadmisibilitatea căii de atac.

Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

La termenul din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în principal, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de validare a Dispoziției nr. 16129 din 16.05.2012 emisă de Primarul General al Municipiului București și de compensare prin puncte, prin indicarea numărului concret de puncte, și în subsidiar, obligarea pârâtei să soluționeze dosarul nr. x C. civ. aflat pe rolul acesteia, conform prevederilor Legii nr. 165/2013.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluționându-l ca atare.

Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stipulează la art. 35 alin. (4) că hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) al aceluiași articol sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 702 A din 6 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Pe de altă parte, în speță, calea de atac a recursului a fost exercitată de expertul B..

Potrivit dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, "(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoțit de nota de evaluare a onorariului și, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei și în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza. (2) La termenul la care se pronunță asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului. (3) La termenul prevăzut la alin. (2), organul cu atribuții jurisdicționale înștiințează partea despre suma rămasă de plată și pune în vedere acesteia să efectueze plata în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare în termen de 5 zile de la înștiințare."

Conform art. 40 din actul normativ mai sus menționat, "Prevederile prezentei ordonanțe referitoare la expertiza tehnică judiciară se completează cu dispozițiile privind expertiza din C. proc. civ. sau, după caz, din C. proc. pen., în măsura în care prin această ordonanță nu se dispune altfel."

Din dispozițiile C. proc. civ. (art. 331 alin. (2) și (3), art. 339 alin. (2), art. 444 alin. (1)-(3) și art. 445 C. proc. civ.) și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 rezultă că valorificarea oricăror pretenții privitoare la onorariul expertului se poate face doar în fața instanței care a dispus administrarea probei cu expertiză.

Acest aspect conduce la concluzia potrivit căreia experții nu pot formula apel sau recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în dosarul în care au efectuat raportul de expertiză, având la îndemână calea prevăzută de art. 444 alin. (3) C. proc. civ.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Principiul legalității căilor de atac exclude examinarea unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții față de cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Ca atare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei civile nr. 702A din 6 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.