ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului sau de comun acord; revenirea sa la numele avut înainte de căsătorie, "C."; exercitarea autorității părintești asupra minorei D. de către reclamantă; stabilirea domiciliului minorei la mamă; stabilirea pensiei de întreținere în cuantum de 1/4 din veniturile nete realizate de pârât, dar nu mai puțin de venitul minim pe economie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 și 6 lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale art. 263, art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1), art. 383 alin. (1), art. 324, art. 398, art. 400, art. 402, art. 487, art. 529 alin. (2) și art. 530 alin. (2) și (3) C. civ. și pe cele ale art. 194 și următ. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1092 din 23 iulie 2021, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Craiova a reținut că, prin raportare la art. 915 C. proc. civ., în ceea ce privește cererea de divorț, competența teritorială este reglementată prin norme de ordine publică, necompetența putând fi invocată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma ulterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, în raport de data inițierii litigiului, de părți sau de judecător, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fata primei instanțe și pot pune concluzii.

Instanța a constatat că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și au putut pune concluzii a fost la 8 iulie 2021, întrucât reclamanta nu a fost prezentă personal la termenul inițial stabilit în cauză, 29 aprilie 2021, când judecata cauzei a fost amânată pentru ca aceasta să se prezinte personal, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 922 C. proc. civ. și pentru a se efectua verificări cu privire la locuința pârâtului, în vederea stabilirii competenței.

Judecătoria Craiova a observat că, din relațiile comunicate de secția 4 a Poliției Municipiului Craiova, la 4 iunie 2021, a reieșit că pârâtul nu locuiește în mod efectiv la domiciliul din Craiova, fiind plecat la muncă în străinătate.

Având în vedere că reclamanta a susținut că ultima locuința comună a soților în țară a fost în orașul Năsăud, la adresa de domiciliu a reclamantei, aspect necontestat de către apărătorul ales al pârâtului, prezent la termenul de judecată din 8 iulie 2021, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Prin sentința civilă nr. 2683 din 23 decembrie 2021, Judecătoria Năsăud a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei, și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Năsăud a enunțat dispozițiile art. 914 alin. (1) C. proc. civ., reținând că părțile s-au căsătorit la 14 septembrie 2017 la Craiova, iar pe parcursul căsătoriei acestea au locuit în străinătate și, pentru o perioadă scurtă de timp, în municipiul Craiova.

A constatat că, în ședința de judecată din 9 decembrie 2021, reclamanta a învederat că, după căsătorie, părțile au locuit împreună doar 3 zile în Craiova, după care au plecat în străinătate. A apreciat, astfel, că reclamanta a recunoscut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Craiova, iar nu în Năsăud.

Reținând aceste aspecte, precum și faptul că ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Craiova, care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția Judecătoriei Craiova, a stabilit că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Năsăud îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol. În aplicarea acestei norme juridice este de reținut că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, dacă unul dintre aceștia locuiește în raza sa teritorială.

Examinând actele de procedură îndeplinite în cauză și raportându-le la susținerile părților, Înalta Curte constată că ultima locuință comună a acestora a fost în orașul Năsăud.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la 14 septembrie 2017, în municipiul Craiova, din căsătoria părților rezultând minora D..

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată în cauză, pârâtul a susținut că, după despărțirea în fapt a părților, la 21 septembrie 2019, a locuit într-un imobil învecinat cu cel al reclamantei (din orașul Năsăud), până la 15 august 2020.

Susținerile sale sunt confirmate de adresa din 5 februarie 2021 emisă de S.C. E. S.R.L., din care a reieșit că a început să lucreze la această societate din municipiul Craiova din data de 14 septembrie 2020.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, pârâtul a arătat că susținerile acesteia cu privire la faptul că locuiește în Germania nu corespund realității, întrucât și-a stabilit domiciliul, împreună cu minora, în orașul Năsăud.

La termenul de judecată din 29 aprilie 2021, Judecătoria Craiova a amânat judecata cauzei la 8 iulie 2021, față de lipsa reclamantei de la judecată și de necesitatea de a efectua o adresă la Poliția Municipiului Craiova, secția 4 Poliție pentru a i se confirma dacă pârâtul domiciliază la adresa din str. x, jud. Dolj din această localitate.

Prin adresa din 31 mai 2021, Poliția Municipiului Craiova, secția 4 Poliție a comunicat Judecătoriei Craiova că l-a identificat la adresa menționată pe tatăl pârâtului, F., care a confirmat că acesta locuiește în municipiul Craiova str. x, jud. Dolj, însă, la acel moment, se afla la muncă în străinătate, de unde urma să revină în cel mai scurt timp.

La termenul de judecată din 8 iulie 2021, Judecătoria Craiova a luat act de precizările reclamantei, în sensul că ultimul domiciliu comun al părților a fost în orașul Năsăud, str. x, jud. Bistrița-Năsăud.

Coroborând aceste precizări cu susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării și cu celelalte acte depuse la dosar, Înalta Curte nu poate reține că ultimul domiciliu comun al părților, în sensul dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., a fost în municipiul Craiova, pentru a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea acestei instanțe, ci în orașul Năsăud.

Noțiunea "domiciliu comun" conținută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv și unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile lor de identitate.

De asemenea, prin art. 321 C. civ., s-a definit termenul "locuința familiei", ca fiind locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuința familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie.

Raportând aceste considerente la susținerile părților și la aspectele rezultate din actele de procedură îndeplinite și din dezbaterile care au avut loc în fața celor două instanțe aflate în conflict, Înalta Curte constată că ultima locuință comună a părților a fost în Năsăud, localitate în care își are, de altfel, domiciliul și reclamanta, conform precizărilor sale și a mențiunilor din cartea sa de identitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2022.