ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 16 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta E-Distribuție Muntenia S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: - în principal, desființarea tuturor cablurilor, echipamentelor, rețelelor și a altor asemenea materiale de pe teren, precum și readucerea terenului în starea inițială, pe cheltuiala pârâtei; în subsidiar, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de desființare a tuturor cablurilor, echipamentelor, rețelelor și a altor asemenea materiale de pe teren și la plata cheltuielilor pentru readucerea terenului în starea inițială, cuantificate la valoarea de 62.000 euro; - obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în valoare de 2.088 RON pentru lipsa de folosință a terenului până la data introducerii cererii de chemare în judecată și a sumelor reprezentând diferența dintre valoarea despăgubirilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a acestora; - obligarea pârâtei la acoperirea cheltuielilor de judecată suportate în prezentul dosar. Temeiul juridic al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 12 alin. (10)-11, art. 13 alin. (2) lit. a), art. 14 alin. (4)-(5), 7-8 și art. 44 alin. (6) din Legea nr. 123/2012, art. 621 alin. (1)-(3) C. civ., art. 44 Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

Hotărârile pronunțate în soluționarea conflictului negativ de competență Prin sentința civilă nr. 1095 din 5 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii către Tribunalul Ilfov, reținând incidența dispozițiilor art. 117 C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție se află imobilul. Tribunalul Ilfov, secția civilă a declinat, la rându-i cauza, în favoarea Tribunalului București, argumentat de faptul că acțiunea reclamantei este una personală și atrage aplicarea regulii înscrise în art. 107 C. proc. civ. în sensul atribuirii competenței instanței de la sediul social al pârâtei - București, B-dul x, nr. 41-43. Regulatorul de competență a fost soluționat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința civilă nr. 5F din 12 ianuarie 2018. Instanța a reținut, raportat la argumentele din cererea de chemare în judecată, că natura juridică a acțiunii este aceea de acțiune personală patrimonială, iar competența de soluționare a acesteia se stabilește potrivit art. 107 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului București, instanța de la sediul pârâtei.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1002 din 22 mai 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L. 3. Decizia pronunțată, în apel, de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 489A din 27 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Recursul exercitat în cauză Decizia din apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A. S.R.L. În partea de început a cererii de recurs, recurenta a prezentat situația de fapt care a determinat declanșarea litigiului, susținând că urmare a realizării lucrărilor la instalația electrică de către pârâtă, din anul 2015, și anume efectuarea de săpături și amplasarea unor cabluri de energie electrică pe teren, o parte din acesta a devenit inutilizabilă. Întrucât această situație nu a fost remediată pe cale amiabilă de către pârâtă, s-a văzut nevoită a solicita concursul instanței în ce privește repararea prejudiciilor cauzate. Prealabil evocării criticilor supuse controlului judiciar au fost reliefate argumente care pledează pentru întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtei din perspectiva efectuării în mod necorespunzător a lucrărilor la instalația electrică de pe teren. Astfel, efectuarea lucrărilor fără informarea prealabilă a proprietarului terenului, cu încălcarea art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, nerespectarea adâncimii de pozare a cablurilor de electricitate în cazul săpăturilor, aceasta fiind mai mică decât adâncimile reglementate cu titlu obligatoriu în Norma Tehnică Energetică, aprobată prin Ordinul nr. 38/2008, atrag răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Existența dreptului de uz legal asupra terenurilor pe care sunt amplasate instalațiile electrice nu înlătură răspunderea civilă a titularului acestui drept pentru prejudiciile cauzate terților în exercitarea lui. Prejudiciul cauzat ca urmare a amplasării pe teren a instalațiilor electrice exploatate de E-Distribuție rezultă explicit din fotografiile depuse în anexa nr. 2 la cererea de chemare în judecată, necontestate de pârâtă, daunele produse terenului sunt vizibile, lucrările afectează o porțiune însemnată din teren și cablurile pozate la adâncimi necorespunzătoare cauzează un risc imediat și grav pentru viața și sănătatea persoanelor din vecinătatea lor. Reclamanta s-a aflat astfel în imposibilitate de a utiliza terenul ca urmare a acestor lucrări. A explicat recurenta că daunele au fost generate prin efectuarea unor săpături la cabluri electrice, fără respectarea adâncimilor tehnice impuse, valoarea terenului scăzând semnificativ, având în vedere că o parte importantă a fost degradată ca urmare a lucrărilor defectuoase realizate de intimată. Astfel, starea actuală a terenului este rezultatul direct al lucrărilor efectuate de intimată cu nerespectarea cadrului normativ, iar vinovăția rezultă din lipsa informării cu privire la efectuarea respectivelor lucrări. În continuare, a acuzat recurenta că pârâta ar răspunde și pentru fapta constând în amplasarea nelegală a instalației electrice exploatată de E-Distribuție, care a pricinuit lipsa de folosință a terenului. Remediile la care este îndreptățită ca urmare a amplasării cu nerespectarea legii a instalațiilor electrice sunt despăgubiri pentru lipsa de folosință și obligarea pârâtei la înlăturarea de pe teren a instalației electrice. În condițiile prevăzute de C. civ. și de Legea nr. 123/2012, dreptul de uz și de servitute al operatorului de distribuție a energiei electrice asupra terenurilor pe care sunt amplasate instalațiile electrice are caracter oneros. Potrivit art. 621 alin. (1) și (3) C. civ., proprietarul terenului este îndreptățit la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a acestuia. Totodată, în speță nu se verifică ipoteza prevăzută de art. 621 alin. (2) din cod, când proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, amplasarea instalației electrice în altă parte nefiind imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. Criticile aduse hotărârii atacate, subsumate motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 12 alin. (9), (10), art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 și art. 621 alin. (2) C. civ. Curtea de Apel a interpretat incorect dispozițiile art. 12 alin. (9) și 10 din Legea nr. 123/2012, în sensul constatării existenței unui drept de uz și servitute asupra terenului pe toată durata capacității energetice, și a ignorat art. 621 alin. (2) din C. civ.. Într-o apreciere greșită asupra textelor legale, a considerat că singurul remediu la care este îndreptățită, în vederea reparării prejudiciului suferit prin amplasarea pe teren a capacității electrice, ar fi plata despăgubirilor, nu și desființarea capacității electrice. Or, astfel cum se desprinde din art. 621 alin. (2) C. civ., aplicabile speței, obligația proprietarului de a permite trecerea prin fondul său a rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă subzistă numai în măsura în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare. Așadar, recurenta poate beneficia concomitent de repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului și de mutarea instalației electrice de pe acesta. Pe de altă parte, contrar reținerilor din decizia de apel, incidența remediului prevăzut de art. 621 alin. (2) C. civ. nu este condiționată de amplasarea capacității electrice ulterior constituirii dreptului de proprietate asupra terenului. Câtă vreme trecerea rețelelor edilitare prin altă parte nu este imposibilă, periculoasă și foarte costisitoare, proprietarul fondului este îndreptățit să solicite și să obțină înlăturarea rețelelor edilitare de pe terenul său. Dispozițiile art. 621 din C. civ. cuprind o soluție legislativă în sensul că trecerea instalațiilor de utilitate publică pe proprietatea privată a unor terțe persoane este permisă doar atunci când, din motive excepționale, nu ar fi posibilă amplasarea lor în alt loc. Instanța de apel a încălcat și prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, prin lipsa de analiză a modului în care au fost realizate lucrările de către intimata E-Distribuție, fără o înștiințare în scris și în prealabil a recurentei, deși aceasta era obligatorie potrivit normei. În considerarea argumentelor expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor trei faze procesuale.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 4 mai 2020, la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că aceasta a fost promovată în termen. Completul de filtru C4 a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia, în vederea formulării unor puncte de vedere. Recurenta și-a exprimat punctul de vedere la raport, arătând că susține concluziile expuse de magistratul asistent raportor în cadrul actului, iar recursul nu poate fi privit decât admisibil în conformitate cu prevederile legale pe care se fundamentează. Intimata E-Distribuție Muntenia S.A. nu a expus un punct de vedere.

Apărările formulate în recurs Intimata a formulat întâmpinare și a argumentat că instanțele anterioare au realizat o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale în raport de situația de fapt existentă în cauză, astfel cum rezultă și din probatoriul administrat. Momentul punerii în funcțiune a capacităților energetice, ce reprezintă un argument esențial în respingerea cererii de recurs, este anul 1970, așadar înainte de 1990, fiind incidentă sub acest aspect Decizia nr. 27/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Recurenta, în cadrul răspunsului la întâmpinare, a arătat că tocmai o parte din considerentele Deciziei nr. 27/2019, neredate de intimată, au statuat că, de la momentul adoptării O.U.G. nr. 63/1998 și până în prezent, toate actele normative au recunoscut dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, fără să îl raporteze la momentul realizării capacității energetice. Astfel, "Titularii dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor, în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, indiferent de momentul realizării capacității energetice.’’ Prin acțiunea introductivă a invocat răspunderea delictuală a pârâtei pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea necorespunzătoare, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile a lucrărilor la instalația electrică de pe teren, fapte care se circumscriu sintagmei de "prejudicii cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor în exercitarea drepturilor de uz și de servitute’’. În concluzie, statuările deciziei nr. 27/2019 consacră expres dreptul proprietarului unui teren pe care sunt amplasate capacități energetice de a obține despăgubiri de la titularul licenței de exploatare a capacităților energetice pentru prejudicii cauzate în exercitarea drepturilor de uz și servitute. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, se constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Situația de fapt care a generat promovarea prezentului demers judiciar reclamă amplasarea pe terenul situat în județul Ilfov, orașul Jilava, în suprafață totală de 23.200 mp, proprietatea reclamantei, a unor stâlpi de electricitate ce ocupă aproximativ 500 mp din suprafața terenului, instalația electrică aparținând pârâtei E-Distribuție Muntenia S.A., care are calitatea de operator concesionar al serviciului de distribuție a energiei electrice pe raza județelor Ilfov și Giurgiu. Analiza memoriului de recurs relevă că recurenta ar fi învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, în care fapta ilicită a pârâtei rezidă atât în efectuarea în mod necorespunzător a lucrărilor la instalația electrică de pe teren - realizarea unor săpături și amplasarea unor cabluri de energie electrică, fără a respecta condițiile de siguranță impuse de norma tehnică energetică cu privire la adâncimea de pozare și fără informarea în scris a proprietarului terenului potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, cât și în amplasarea nelegală a instalației electrice. În opinia recurentei, repararea prejudiciului cauzat ca urmare a simplei amplasări pe teren a instalației electrice are loc prin plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință și prin înlăturarea instalației electrice, remedii cumulative. Aceste susțineri, anatamate și prin motivele de apel, au suscitat o clarificare a obiectului acțiunii de către instanța de apel, astfel cum a fost conturat prin argumentarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată și prin prisma sentinței civile nr. 5 F din 12 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțate în regulator de competență. Cererea reclamantei este compusă din două petite, primul vizând o obligație de a face, obligarea pârâtei la desființarea instalației electrice existente pe teren, iar al doilea se grefează pe o acțiune în despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, cuantificată la suma de 2.088 RON. Astfel cum corect s-a reținut până în prezent de cele două instanțe anterioare, recurenta reclamantă nu a contestat dreptul de uz asupra porțiunii din teren pe care se află amplasate cablurile electrice, drept de care beneficiază pârâta în virtutea Legii nr. 123/2012, ci a invocat un prejudiciu derivat din exercitarea necorespunzătoare a acestuia, acuzând că lucrările de reparații la instalația electrică din anul 2015 au fost efectuate cu încălcarea obligației de înștiințare în prealabil a proprietarului terenului și a unor norme tehnice energetice ce reglementează realizarea acestora. Analizând limitele în care pretențiile au fost deduse judecății, Curtea de Apel a statuat că despăgubirile pretinse nu au decurs și din limitarea dreptului de proprietate creată prin însăși existența instalației electrice pe teren. Drept urmare, parte din susținerile din recurs care pun în discuție acordarea de despăgubiri pe tărâmul răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul creat ca urmare a amplasării pe teren a instalației electrice, nu vor fi examinate, deoarece depășesc obiectul învestirii primei instanțe și conduc la schimbarea cauzei acțiunii, ceea ce este imposibil în cadrul căilor de atac. Relativ la primul capăt de cerere, Curtea a apreciat, din interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (9) și 10 din Legea nr. 123/2012, că repararea prejudiciului generat de efectuarea unor reparații ale instalației electrice existente pe teren se face doar prin plata de despăgubiri și nicidecum prin desființarea în integralitate a capacității electrice instalată pe teren. Raționamentul este unul corect. Prevederile art. 12 alin. (9) din Legea nr. 123/2012 ce au fundamentat acest petit stipulează: "Dacă, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri, în condițiile prezentei legi’’, iar potrivit alin. (10) al aceleiași norme, proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Aceste texte consacră un drept la despăgubiri în favoarea proprietarilor de terenuri afectați de capacitățile energetice pentru prejudiciile cauzate cu ocazia efectuării reparațiilor la instalația electrică, cum este situația și în speță, când reclamanta invocă nerespectarea unor cerințe imperative privind siguranța exploatării rețelei electrice prevăzute de Norma tehnică privind proiectarea și executarea rețelelor de cabluri electrice din 20.03.2008 denumită "Norma tehnică energetică’’ (adâncimea săpăturilor este foarte mică, cablurile sunt amplasate pe teren la o adâncime mai mică). Or, modalitatea de reparare a prejudiciului solicitată de reclamantă prin acțiune, anume înlăturarea rețelei electrice de pe teren prin desființarea cablurilor și a celorlalte echipamente instalate pe acesta în scopul readucerii terenului la starea inițială, nu este prevăzută de textele legale anterior enunțate. Prin raportare la dispozițiile art. 621 alin. (2) C. civ., semnalate ca fiind greșit aplicate de instanța de apel, a susținut partea că este îndreptățită să obțină înlăturarea rețelei edilitare de pe terenul său. Norma dispune că trecerea instalațiilor de utilitate publică pe proprietatea privată a unor terțe persoane este permisă doar atunci când, din motive excepționale, nu ar fi posibilă trecerea prin altă parte ori ar fi periculoasă sau foarte costisitoare. Din perspectiva analizării normelor referitoare la aplicarea în timp a legii noi și a împrejurării că amplasarea pe teren a capacității electrice s-a făcut în anul 1973, potrivit înscrisurilor din apel, de la filele x, instanța notează că prevederile art. 621 din C. civ. nu sunt aplicabile raportului juridic litigios. Dispozițiile sunt incluse în Capitolul III, intitulat "Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată’’ al titlului II "Proprietatea privată’’ al cărții a III-a "Despre bunuri’’ a C. civ., iar, în măsura în care s-ar reține incidența lor, s-ar face abstracție de dispozițiile art. 59 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Dispozițiile art. 602-625 din C. civ. nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia’’. Nu s-ar putea pretinde nici că textul art. 59 din Legea nr. 71/2011 ar fi înlăturat de la aplicare de dispozițiile art. 6 alin. (6) din C. civ., în sensul că "Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (...) raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi ’’, deoarece ar lipsi de sens textul legal sus evocat. În ce privește al doilea capăt de cerere, Înalta Curte notează că acesta vizează posibilitatea reclamantei de a pretinde despăgubiri pentru imposibilitatea folosirii suprafeței de teren afectate de capacitățile electrice - fluxul de cabluri aferent stației Jilava. Dat fiind faptul că circumstanțele factuale de care se prevalează partea în litigiu sunt similare celor analizate de instanța supremă în Decizia nr. 27/2019, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii referitoare la interpretarea unor dispoziții legale din domeniul energiei electrice privind unele limitări ale dreptului de proprietate în exercitarea de către titularii autorizațiilor de desființare și titularii licențelor, a drepturilor de uz și servitute și având în vedere situația juridică pendinte (cauza de față aflându-se pe rolul instanței judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere), se va reține incidența statuărilor obligatorii intervenite în cadrul acestui mecanism procedural de unificare jurisprudențială. Din această perspectivă, sunt avute în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I. Astfel, data publicării deciziei în Monitorul Oficial este cea de la care hotărârea dată în interesul legii devine obligatorie pentru instanțe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele vor trebui să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia fiind aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care vor fi înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești. Decizia mai sus enunțată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 25.02.2020. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 16 alin. (2), (3), (5), (6), (7), (9), (10), art. 19 alin. (3), art. 20 alin. (3), art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 12 alin. (2), (3), (5), (6), (8), (10) și (11), art. 14 alin. (3), art. 15 alin. (3), art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, că: "Titularii dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice pot pretinde indemnizații pentru lipsa de folosință numai în măsura în care capacitățile energetice au fost realizate după intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007; pentru capacitățile energetice realizate anterior, exercitarea de către titularii autorizațiilor de înființare și de către titularii licențelor a drepturilor de uz și de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcțiune. Titularii dreptului de proprietate privată afectați de capacitățile energetice pot pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de titularii autorizațiilor de înființare și de titularii licențelor, în exercitarea drepturilor de uz și de servitute, indiferent de momentul realizării capacității energetice (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13/2007). Dispozițiile art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) și art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată afectați de rețelele electrice de transport ori de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii să obțină indemnizare pentru lipsa de folosință de la titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se situează respectivele capacități energetice, întemeiată pe această cauză". Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a reținut că:,,90. (...) de la data intrării în vigoare a Legii nr. 318/2003 și până la adoptarea Legii nr. 13/2007, legiuitorul a decis ca drepturile de uz și servitute să fie exercitate cu titlu gratuit. În acest sens se cuvin reiterate dispozițiile cuprinse în art. 16 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 318/2003, potrivit cărora "Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora." 91. Odată cu apariția Legii nr. 13/2007, această chestiune a primit o nouă abordare, fiind instituită natura oneroasă a exercitării drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, dar aceasta numai în măsura în care respectivele capacități ar fi realizate după intrarea în vigoare a legii; așadar, în aceste limite, caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz și servitute a dispărut. 92. Din prevederile art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 13/2007, respectiv ale art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 123/2012 rezultă că, dacă proprietarul terenului nu este statul sau unitatea administrativ-teritorială, caz în care exercitarea drepturilor de uz și de servitute se face cu titlu gratuit, modalitatea de exercitare a acestor drepturi depinde de momentul edificării capacității energetice. Astfel, exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii se face pe baza unei convenții-cadru, cu un conținut anume determinat, care va cuprinde și cuantumul indemnizației. Per a contrario, dacă astfel de capacități au fost realizate înainte de intrarea în vigoare a legii, exercitarea drepturilor în discuție se face fără încheierea vreunei convenții și fără plata vreunei indemnizații. În cauză, punerea în funcțiune a capacității electrice Jilava a operat în anul 1973, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007. Prin urmare, exercitarea de către pârâta E-Distribuție Muntenia S.A. a drepturilor de uz și de servitute se face cu titlu gratuit. Cu referire la raportul dintre norma generală și norma specială, Înalta Curte reține că, în aceeași decizie de recurs în interesul legii, s-a menționat că:,,98 Subliniind, din nou, distincția pe care Legea nr. 13/2007 și Legea nr. 123/2012 o fac între indemnizație și despăgubire, în sensul expus mai sus - fiind extrem de util ca și instanțele naționale să o aibă în vedere -, se constată că atât timp cât domeniul energetic este reglementat prin legi speciale, persoanele interesate nu pot recurge la normele de drept comun, căci specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală). 99. Cu alte cuvinte, cât timp legile speciale nu recunosc dreptul la indemnizații pentru lipsa de folosință decât în cazul capacităților energetice realizate ulterior intrării lor în vigoare, părțile nu pot apela la dreptul comun pentru a încerca să obțină un atare drept pentru capacitățile construite anterior, pentru că o asemenea abordare ar goli de conținut dispozițiile de la acel moment ale legii, care consacrau caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz și servitute, după cum a rezultat din cele prezentate mai sus. 100. Prerogativele pe care dreptul fundamental de proprietate le conferă titularului său nu sunt absolute, ci trebuie examinate prin raportare la funcția lor în societate. Din acest motiv, restricțiile care răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenție nemăsurată și intolerabilă de natură a atinge însăși substanța dreptului. Așa fiind, cazul analizat atrage concluzia că restrângerea exercițiului dreptului de proprietate este stabilită de lege, care instituie și caracterul gratuit al exercitării drepturilor de uz și de servitute în situația capacităților energetice realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007.’’ În raport de aceste statuări cu caracter obligatoriu, incidente în cauză, partea nu poate recurge la dispozițiile cuprinse în norma generală - art. 621 alin. (1) și (3) din C. civ. pentru a obține despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului afectat de capacitățile energetice. Așadar, cadrul normativ din domeniul energiei electrice, astfel cum a fost examinat și în cuprinsul Deciziei în interesul legii nr. 27/2019, a reglementat exercitarea, cu titlu gratuit, a dreptului de folosință asupra imobilelor afectate de rețelele electrice de transport ori de distribuție, recunoscând proprietarilor de imobile, afectați de capacitățile energetice, dreptul de a beneficia de indemnizație pentru lipsa de folosință, însă doar condiționat de realizarea obiectivelelor și sistemelelor electrice după intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2012, evocată în susținerea prezentului demers judiciar. Critica prin care i se impută instanței de apel o nesocotire a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 prin aceea că nu a analizat modul în care au fost realizate lucrările de către intimata E-Distribuție, fără o înștiințare în scris și în prealabil a recurentei, deși aceasta era obligatorie potrivit normei, nu va fi cenzurată având în vedere că pretenția în justificarea căreia a fost invocat textul a fost respinsă, potrivit argumentelor înfățișate anterior. Constatând că motivele de recurs învederate de recurentă nu pot fi primite în temeiul cazului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în baza art. 496 alin. (1) din același cod. Față de soluția dată, este evident că intimata nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată aferente celor trei faze procesuale, cum s-a solicitat de recurentă prin recursul formulat.