ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2021

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 3.01.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Comisia de Soluționare a Contestațiilor - A.P.I.A Aparat Central, anularea în tot a Deciziei nr. 19 din 08.06.2017 emisă de A.P.I.A, cu consecința admiterii în totalitate a contestației înregistrată la A.P.I.A sub nr. x din 17.01.2017 și anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.12.2016. Reclamanta a solicitat și suspendarea, în baza art. 15 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei nr. 19/08.06.2017, respectiv a procesului-verbal nr. x/05.12.2016.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 117 din data de 28 iunie 2018 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind suspendarea procesului-verbal înregistrat sub nr. x/05.12.2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Comisia de Soluționare a Contestațiilor - A.P.I.A. Aparat Central, anulând procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x/05.12.2016 și Decizia nr. 19/08.06.2017.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a constatat, în mod greșit, faptul că stabilirea creanței bugetare s-a realizat după împlinirea termenului de prescripție, astfel că pârâta nu mai avea dreptul de a stabili creanțe bugetare cu referire la cereri privind cheltuieli finanțate din FEGA pentru exercițiul financiar 2007. Pentru a statua astfel, instanța s-a raportat la Decizia Comisiei Europene din 30.04.2008, prin care au fost închise conturile de plată ale statelor U.E., dar nu și România, pentru exercițiul financiar 2007. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a reglementat, prin art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, un termen de prescripție de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public intemațional prevăd un termen mai mare. Astfel, pentru campania 2007, decizia de plată a fost emisă în anul 2008, plata sprijinului financiar făcându-se la o dată ulterioară, aceasta încadrându-se în exercițiul financiar 2008, pentru care Comisia Europeană a emis în data de 02.02.2010 Decizia privind închiderea conturilor unor agenții de plăți din Belgia, Germania, Malta, Portugalia și Romania, referitoare la cheltuielile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). De asemenea, Comisia nici nu avea, în cazul României, ce conturi să închidă pentru anul 2007, întrucât primul exercițiu financiar în care a fost inclusă a fost exercițiul financiar 2008. Pe cale de consecință, dintr-un simplu calcul al termenului de 5 ani (2011-2012, 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016), rezultă că la data de 07.12.2016 (data întocmirii procesul-verbal contestat) nu era prescris dreptul de a stabili creanța bugetară cu privire la campania 2007. Recurenta a prezentat și argumente vizând fondul acțiunii în anulare, reluând susținerile referitoare la legalitatea actelor administrative contestate.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia nr. 19 din 08.06.2017 prin care pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Comisia de Soluționare a Contestațiilor - A.P.I.A Aparat Central a respins contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.12.2016. Prima instanță a admis acțiunea și a anulat actele anterior menționate, reținând, în esență, prescripția dreptului autorității pârâte de a stabili creanțe bugetare, în raport de data depunerii cererii unice de plată și data închiderii conturilor agențiilor de plată ale statelor membre pentru cheltuielile finanțate prin FEGA. Fiind învestită cu recursul promovat de pârât împotriva acestei soluții, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, se reține că reclamanta, în campania 2007, a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2007 înregistrată sub nr. x/16.03.2007 pentru suprafața de 344,89 ha teren arabil situat pe raza localității Jurilovca, județul Tulcea, solicitând sprijin pentru Scheme de Plată Unică pe Suprafață și Plăți Naționale Directe Complementare (PNDC-vegetal), Adițional PNDC-Culturi Energetice. Urmare verificării legalității acordării acestui sprijin financiar, autoritatea pârâtă a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/05.12.2016, stabilind o creanță bugetară rezultată din nereguli în cuantum total de 112.411,08 RON, motivat de faptul că societatea a declarat în anul 2007 și a primit sprijin pentru suprafața de 120,14 ha lucrate în arendă și, respectiv lucrate în parte, pentru care nu a prezentat documente care să dovedeasă dreptul de folosință. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 "(1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare. De asemenea, prin Decizia Comisiei Europene din 30 aprilie 2008 au fost închise conturile agențiilor de plată ale statelor membre în ceea ce privește cheltuielile finanțate prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Cum termenul de prescripție a dreptului de a stabili o creanță bugetară referitoare la cereri formulate în cadrul acestui program, 5 ani calculat de la data de 1.01.2009, s-a împlinit la data de 01.01.2014, emiterea procesului-verbal contestat la data de 5.12.2016 s-a realizat în afara termenului anterior menționat. În acest context, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentei, conform cărora conturilor agenției de plăți din România au fost închise la o dată ulterioară, respectiv la 2.02.2010 și constată că și acceptând ipoteza invocată de aceasta, respectiv o altă dată de început pentru calculul termenului de prescripție de 5 ani (1.01.2011), acesta s-ar fi împlinit la data de 1.01.2016, iar procesul-verbal contestat apare în continuare ca fiind întocmit în afara termenului anterior menționat, recurenta fiind decăzută din dreptul de a mai stabili creanțe bugetare în sarcina intimatei-reclamante. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.