ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2022

HOTĂRÂRE

24.02.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei. În motivarea cererii, reclamanta a menționat că pe parcursul căsătoriei a locuit împreună cu pârâtul în Grecia, însă de aproximativ doi ani acesta se află în România.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 379, art. 373 lit. b) și art. 383 C. civ.

II. Hotărârea Judecătoriei Podu Turcului:

Prin sentința civilă nr. 270 din 22 octombrie 2020, Judecătoria Podu Turcului a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Podu Turcului, în soluționarea acțiunii de divorț formulată de reclamanta A., cu reședința în Grecia, în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în județul Bacău.

În temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

În motivare a reținut că pârâtul B. nu s-a întors la domiciliul din Tătărăști, județul Bacău, după despărțirea de reclamantă, citațiile fiind primate de fratele acestuia, deși reclamanta a susținut că acesta nu mai locuiește în Grecia.

Astfel, a constatat incidența prevederilor art. 914 alin. (2) [după republicare 915 alin. (2)] C. proc. civ., potrivit cărora dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei Sectorului 5 București.

Constatând că nici reclamanta A., nici pârâtul B. nu au locuința în țară, că aceștia locuiesc fără forme legale în Grecia, iar părțile nu au convenit să introducă cererea de divorț la Judecătoria Podu Turcului, în lipsa unui astfel de acord, Judecătoria Podu Turcului a apreciat că Judecătoria Sector 5 București este competentă să soluționeze cauza.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 9871 din 22 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării acțiunii de divorț formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului B. în favoarea Judecătoriei Podul Turcului.

Constatând ivit conflict negativ de competență a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Această instanță a reținut că la dosar nu se regăsește nicio dovadă în sensul în care pârâtul ar locui în Grecia; dimpotrivă, reclamanta afirmând în cererea de chemare în judecată faptul că soții nu mai locuiesc împreună de 2 ani, susținând că pârâtul ar fi revenit în România.

Efectuând verificări în baza de date a Direcției Evidența Persoanei și Administrare a Bazelor de Date, a constatat că domiciliul pârâtului figurează în sat Cornii de Sus, comuna Tătărăști, județul Bacău, pe raza de competență a Judecătoriei Podu Turcului. De asemenea, în urma demersurilor către secția 4 Poliție Rurală Podu Turcului, a reieșit că pârâtul este plecat la muncă în București de aproximativ 1 an, fapt relatat de vecini, fără însă a fi indicată vreo adresă, și confirmat telefonic de către pârât.

Din aceste date și relații, instanța a reținut că pârâtul locuiește în București - adică pe raza unuia dintre sectoarele 1-6, la o adresă necunoscută, caz în care nu mai sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., ci cele ale art. 915 alin. (1) din același act normativ.

De asemenea, a menționat că alin. (2) al art. 915 C. proc. civ. atribuie competența de soluționare a acțiunilor de divorț cu element de extraneitate Judecătoriei Sectorului 5 București numai în cazul în care niciuna dintre situațiile prevăzute la alin. (1) nu este aplicabilă particularităților speței, din moment ce există dovezi în sensul în care pârâtul locuiește în București.

Așadar, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului, instanță pe a cărei rază teritorială își are domiciliul înregistrat pârâtul, în lipsa oricăror date referitoare la locuința în fapt a acestuia.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și revenirea sa la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379, art. 373 lit. b) și art. 383 C. civ.

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanțiere la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

În speță, ultima locuință comună a soților a fost în Grecia, iar în prezent, domiciliul pârâtului se află în România. Din verificările efectuate de Judecătoria Sector 5 București, reiese că domiciliul pârâtului figurează în sat Cornii de Sus, comuna Tătărăști, județul Bacău, pe raza de competență a Judecătoriei Podu Turcului, însă potrivit informațiilor comunicate de Poliția comunei Tătărăști, locuința în fapt a pârâtului ar fi pe raza municipiului București, fără a fi cunoscută adresa exactă .

Astfel, prima teza a art. 915 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi aplicată, întrucât din actele și lucrările dosarului reiese că ultima locuință comună a soților este pe teritoriul Greciei.

Prin urmare, competenta teritorial, potrivit art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., este judecătoria în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, deoarece acesta are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește."

Totodată, Înalta Curte reține că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenței teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut. Potrivit acestor dispoziții, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz."

Cum locuința pârâtului nu a putut fi identificată în mod suficient pentru a determina competența unei judecătorii de pe raza municipiului București, instanța competentă să judece cererea de divorț este judecătoria în circumscripția căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al pârâtului, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere particularitățile cauzei, competența teritorială a instanței este determinată în raport cu locul ultimului domiciliu al pârâtului, iar nu în raport cu locuința acestuia, în condițiile în care acesta a refuzat să precizeze unde locuiește efectiv.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de divorț revine Judecătoriei Podu Turcului, în conformitate cu dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului.