ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 367/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal la data de 31.05.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Baia Mare, prin primar, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan de 1942 mp situat în Baia Mare (cartier Firiza-Valea Neagră) str. x, CF nr. x Baia Mare, nr. topo x și y pe care este edificată Grădinița Valea Neagră la valoarea pe care ar fi avut-o terenul dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat pe acest imobil; obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a acestui teren, a cărui valoarea de circulație a terenului a apreciat-o ca fiind de 236.924,00 RON; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la demolarea acelor construcții, dar și daune interese în valoare de 18.345 euro. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 584 alin. (3), (59)2 alin. (1), (59)5, 582 și 584 C. civ. Prin precizarea de acțiune a fost indicată valoarea terenului la 157.302 RON, iar a construcției la 82.700 RON. La data de 13.06.2017, secția a II-a a Tribunalului București a declinat competența de soluționare a dosarului către secția I civilă a aceleiași instanțe. La data de 27.06.2018, dosarul a fost declinat către Tribunalul Maramureș.

Sentința pronunțată de Tribunalul Maramureș (primul ciclu procesual) Prin sentința nr. 462/02.05.2019, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea. Prin decizia nr. 206/A/10.10.2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței nr. 462/02.05.2019 a Tribunalului Maramureș, care a fost menținută în tot. Prin decizia nr. 2051/14.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosar nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 206/A/10.10.2019, care a fost casată în parte, cu consecința trimiterii cauzei Curții de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului reclamantei în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj (al doilea ciclu procesual) Prin decizia nr. 86/A/31.03.2021 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta A., prin mandatar cu procură la dosar A.. Recurenta a învederat următoarele: I. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 501 alin. (1), (3) și 4 C. proc. civ., în sensul că în rejudecare, instanța de apel a ignorat calculația despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, întocmită de reclamantă, prin împuternicit, prin două metode de calcul (beneficiul ce putea fi obținut din cultivarea terenului cu produse vegetale comestibile produse în condiții ecologice, pe teren irigat și protejat temporar cu folie pentru extinderea perioadei de vegetație și metoda comparației chiriilor practicate pentru terenuri intravilane în zona municipiului Baia Mare); -Recurenta a invocat în mod clar, în cererea dedusă judecății, dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare și a lămurit temeiul juridic al cererii de despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului, ca petit subsecvent al opțiunilor de obligare a pârâtului la cumpărarea terenului, respectiv desființarea construcției pe cheltuiala pârâtului. Invocarea, de către instanța de apel, a unei note scrise a reclamantei din data de 12.11.2018, privind reaua-credință a pârâtului nu are relevanță în privința cererilor formulate în fața instanței, exclusiv în materia accesiunii imobiliare și nicidecum în materia răspunderii civile delictuale; -Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 482 C. proc. civ., aplicabile și în apel. Instanța de apel a ignorat, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, cererea reclamantei, prin împuternicit, de desemnare a unui expert autorizat, care să stabilească valoarea creșterii fondului imobiliar în speța dedusă judecății. Reclamanta a depus la dosar o calculație a valorii fondului imobiliar, stabilită pe baza grilei notariale utilizată de Camera Notarilor Publici Cluj din 2018, potrivit căreia prețul unitar pe case de cărămidă în municipiul Baia Mare, respectiv localul "Grădiniței", este de 977 RON/mp suprafață construită, pentru anexe în incinte (grup sanitar al grădiniței) este de 430 RON/mp, iar pentru teren intravilan zona D este de 84 RON/mp. Pe baza prețurilor din grilă, luând în considerație și vechimea construcțiilor, reclamanta a stabilit o valoare de 8774 RON pentru creșterea fondului imobiliar (echivalentul a 1828 euro la cursul de 4,8 RON/euro); -Instanța de apel a ignorat normele de drept material, respectiv art. 555 C. civ., care conferă reclamantei, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1942 mp, atributele de posesie, folosință și dispoziție ce intră în conținutul juridic al acestui drept. Instanța de apel și-a fundamentat decizia în mod greșit cu privire la așa-zisa bună-credință a Primarului Municipiului Baia Mare, la preluarea unei construcții realizată fără autorizație de construcție, pe o aserțiune falsă, făcută cu rea-credință, aceea că terenul a fost preluat în domeniul public în anul 2001, după anularea titlului de proprietate ilegal atribuit numitei B.. Deși a analizat actele/documentele depuse la dosarul cauzei, instanța de apel, cu rea-credință, a ignorat faptul că terenul intravilan cu suprafață de 1.942 mp, situat în Baia Mare, județul Maramureș, înscris în CF nr. x Baia Mare, nr. top. x și nr. top. x a intrat în posesia lui C. (bunicul patern al reclamantei A.) prin întabularea din anul 1923. După anularea (prin sentința nr. 6489/20.12.1999, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/1995, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 969/04.05.2001, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul civil nr. x/2001) titlului de proprietate nr. x, emis ilegal în favoarea numitei B. de către Comisia județeană, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra imobilului a revenit în patrimoniul lui C. și nu al orașului Baia Mare, prin sentința nr. 5614/05.09.2005 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2003, definitivă și irevocabilă la data de 25.10.2005. La dosarul cauzei sunt depuse actele/documentele care atestă, fără echivoc, că terenului intravilan cu suprafața de 1.942 mp, situat în Municipiul Baia Mare, str. x, a făcut permanent obiectul dreptului de proprietate privată, începând cu înscrierea tabulară din anul 1923 și până în prezent; II. Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, respectiv: - Instanța de apel a considerat, în mod flagrant greșit, că din îndrumarul deciziei de casare s-ar desprinde cu evidență concluzia că instanța de rejudecare trebuie să analizeze petitul din cererea reclamantei, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință, prin prisma dispozițiilor de drept comun ale art. 1357 și art. 1358 din noul C. civ., în materia răspunderii civile delictuale; - Aserțiunile instanței de apel sunt false în totalitate, Înalta Curte nu a solicitat ca instanța de rejudecare să analizeze petitul având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului prin prisma dispozițiilor art. 1357 și art. 1358 C. civ., în materia răspunderii civile delictuale, iar terenul care face obiectul judecății nu a aparținut niciodată domeniului public, dimpotrivă, începând cu înregistrarea tabulară din anul 1923 și până în prezent a aparținut bunicului patern al reclamantei, C., și apoi reclamantei înseși, după dezbaterea succesiunii (cu excepția perioadei 1994-1999 când a fost emis ilegal un titlu de proprietate în favoarea numitei B.); - Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile noului C. civ. în materie de accesiune imobiliară artificială, Cap. II, Secțiunea a 3-a, &3 și &4. Realizarea unei lucrări autonome/adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia, respectiv art. 582 alin. (1) lit. (b) și lit. (c) și alin. (2), art. 584 alin. (2) lit. (b) și alin. (3), art. 592 alin. (1) și art. 595, nicidecum pe dispozițiile noului C. civ. în materia răspunderii civile delictuale; - Aserțiunile reclamantei cu privire la reaua-credință a pârâtului și opinia reclamantei potrivit căreia instanța ar fi trebuit să se autosesizeze cu privire la faptele ilicite săvârșite cu vinovăție de pârât nu au nici o relevanță în raport cu solicitările reclamantei, întemeiate pe dispozițiile noului C. civ. în materie de accesiune imobiliară artificială; - Cu privire la buna/reaua-credință a Primarului Municipiului Baia Mare. J instanța de apel a achesat la concluziile instanței de fond, și-a format "propria convingere" și a considerat nefondată toată argumentația reclamantei cu privire la reaua-credință a pârâtului. Astfel, instanța de apel a ignorat că pârâtul este un profesionist în "afaceri imobiliare" și are datoria să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, inclusiv atunci când preia o construcție realizată fără autorizație de construcție, că prin acțiunea sa de ocupare abuzivă a 987 mp din terenul proprietate a reclamantei a adus atingere intereselor legitime ale familiei proprietarilor de drept, deoarece valoarea unui teren intravilan cu suprafața de 987 mp, situat în Municipiul Baia Mare, str. x este 82.908 RON (echivalentul a 17.000 euro), conform grilei notariale utilizată de Camera Notarilor Publici Cluj (preț unitar 84,0 RON/mp.) și a considerat că prejudiciul produs reclamantei prin lipsirea de dreptul de proprietate pentru 987 mp nu este cert, nu este sigur în privința existenței sale și a posibilității de evaluare, etc; - Instanța de apel, fără nici o legătură cu speța dedusă judecății, a făcut teoria răspunderii civile delictuale pe mai mult de 2 pagini din considerentele deciziei, deși reclamanta a întemeiat acțiunea pe dispozițiile accesiuni imobiliare și, mai mult, a constatat că reclamanta nu a apelat sentința Tribunalului Maramureș cu privire la angajarea răspunderii delictuale a pârâtului, adică aceasta nu a apelat ceea ce nu a cerut; - Instanța de apel, în rejudecare, a deformat în mod flagrant situația de fapt, achesând la o așa-zisă constatare a instanțelor de fond și de apel (înainte de rejudecare) cu privire la istoricul regimului juridic al terenului intravilan cu suprafața de 987 mp, situat în Municipiul Baia Mare, str. x, proprietate a bunicului patern al reclamantei, C., începând cu anul 1923 și până la dezbaterea succesiunii din anul 2012 și a tras concluzia greșită că ulterior perioadei 1994 -1999, când comisia județeană e emis, în mod ilegal, un titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 în favoarea numitei B., terenul a avut regimul juridic de proprietate publică. Această aserțiune este contrazisă de dispozitivul sentinței nr. 5614/05.09.2005, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2003, definitivă și irevocabilă la data de 25.10.2005, unde este stipulat că, urmare a anulării titlului de proprietate nr. x, dreptul de proprietate asupra imobilului revine în patrimoniul numitului C. și nu al orașului Baia Mare; - Cu privire la construcția care a făcut obiectul Protocolului de predare-primire încheiat,la data de 20.08.2001, între Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș și Municipiul Baia Mare, prin primar, în temeiul art. 166 alin. (41) din Legea învățământului nr. 84/1995, aceasta nu putea avea regimul juridic de proprietate publică deoarece, până la apariția Legii Nr. 7, art. 2, pct. 14 din 6 ianuarie 2020, care modifica prevederile articolului 37, alin. (6) al Legii Nr. 50/1991, pentru orice clădire, mai puțin pentru cele edificate înainte de 1 august 2001, nu existau prevederi legale care să permită intabularea în cartea funciară a unei construcții fără autorizație. Pentru acestea, singurul remediu era procedura intrării în legalitate care presupune obținerea unei autorizații de construire ulterioare edificării; - Construcțiile realizate înainte de 1 august 2001 puteau fi înscrise în CF, în lipsa autorizației de construire, în baza certficatului de atestare fiscală și a documentației cadastrale, potrivit Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. x, cu obligația efectuării unei expertize tehnice care să ateste îndeplinirea prevederilor privind urbanismul. Documentația cadastrală și expertiza tehnică cu privire la imobilul care face obiectul judecății nu au fost întocmite niciodată de Primarul Municipiului Baia Mare. III. Instanța de apel nu s-a conformat dezlegările cu valoare obligatorie date de instanța de recurs. -Instanța de apel nu s-a conformat limitelor rejudecării și dezlegărilor cu valoare obligatorie date de instanța de recurs, prin hotărârea de casare, ignorând aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material evocate de reclamantă. Deși limitele efectului casării au fost clar delimitate de Înalta Curte, prin decizia pronunțată în rejudecare, curtea de apel a considerat, fără temei, ca nefondat apelul, în limitele fixate prin decizia de casare a înaltei Curți; - Consecința admiterii recursului de către Înalta Curte, cu casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei ar fi trebuit să determine instanța de trimitere să se pronunțe asupra raportului litigios în limitele trasate prin decizia de casare, utilizând și reperele de analiză fixate prin Decizia RIL nr. 9/2020, referitoare la probele noi din apel. Deasemenea, conform deciziei Înaltei Curți, instanța de apel ar fi trebuit să țină seama și de celelalte critici de fond din recursul reclamantei, care nu au putut face obiect de analiză în această fază procesuală; - Instanța de apel a considerat, în mod greșit, că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în mod definitiv că invocarea accesiunii de către reclamantă nu mai este posibilă, deși Înalta Curte a statuat în mod clar, fără echivoc, că în temeiul accesiunii reclamanta, proprietara terenului pe care este edificată, fără autorizație de construcție, "Grădinița", nu mai poate cere ridicarea lucrării adăugate, ci trebuie să o păstreze, însă are un drept de opțiune cu privire la întinderea despăgubirii datorate, în sensul că poate alege între valoarea materialelor și prețul muncii, pe de o parte și valoarea creșterii fondului, pe de altă parte; - Instanța de apel avea deci obligația de conformare la statuările Înaltei Curți și nu de a ignora propria evaluare a reclamantei cu privire la cuantumul creșterii fondului imobiliar (construcția adăugată, inclusiv anexele construite) și cererea reclamantei cu privire la desemnarea unui expert independent, pentru stabilirea creșterii valorii fondului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 06.10.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 23.02.2022.

Apărările formulate în cauză La data de 18.06.2021 (data email), în termen legal, intimatul-pârât Primarul Municipiului Baia Mare a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., întrucât recurenta critică soluția de respingere a solicitării de modificare a cererii inițiale de chemare în judecată, iar nu capătul de cerere care a fost trimis spre rejudecare instanței de apel. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Cererea privind accesiunea imobiliară artificială a fost lămurită, respectiv aceasta presupune ca pe terenul proprietatea unei persoane să existe o construcție proprietatea altei persoane, ridicată cu bună sau rea credință, dar aceste dispoziții (art. 577 C. civ.) nu sunt aplicabile în cauză. În mod corect instanța de apel a reținut că în prezentul dosar nu s-a solicitat, nu s-a încuviințat și nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte perioada lipsei de folosință a terenului ori dacă pe acesta s-a fi putut cultiva sau nu legume. În mod corect s-a reținut de către instanțele anterioare că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 și 1358 C. civ., neexistând vreo faptă ilicită. Primarul Municipiului Baia Mare a fost de bună-credință la data edificării imobilului, iar recurenta nu a dovedit întinderea prejudiciului. La data de 28.06.2021 (data poștei) în termen legal, recurenta A., prin mandatar A., a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate, calea de atac fiind motivată potrivit legii. Pe fond, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural și a arătat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare, iar nu pe cele ale răspunderii civile delictuale, cum în mod greșit susține intimatul. În cauză, în etapele procesuale anterioare s-a procedat la o calculație privind cuantumul despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, prin recursul formulat s-au adus critici ce respectă limitele casării, iar potrivit actelor dosarului, terenul în discuție este cultivabil. Înalta Curte a statuat în mod clar că în temeiul prevederilor vechiul C. civ. în materia accesiunii imobiliare, reclamanta, proprietara terenului pe care este edificată, fără autorizație de construcție, "Grădinița", nu mai poate cere ridicarea lucrării, ci trebuie să o păstreze, însă are un drept de opțiune cu privire la întinderea despăgubirii datorate, în sensul că poate alege să plătească valoarea sau valoarea materialelor și prețul muncii, pe de o parte, sau valoarea creșterii fondului, pe de altă parte. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, se reține că aspectele învederate prin memoriul de recurs cu privire la modalitatea de calcul a despăgubirilor ori modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât reprezintă chestiuni specifice cercetării judecătorești efectuate de către instanțele de fond, care excedează controlului de legalitate realizat de către instanța de recurs. Ca atare, calea de atac va fi analizată din perspectiva criticilor subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., așa cum au fost identificate prin raportul de admisibilitate ca fiind efectiv încadrabile în textele legale menționate. Astfel, în ceea ce privește critica de nelegalitate constând în nerespectarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 482 și art. 501 alin. (1), (3) și 4 C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), se constată că aceasta este nefondată. Potrivit art. 482 C. proc. civ. "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol", iar potrivit art. 501 din același cod "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va începe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege". Recurenta pretinde că instanța de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare întrucât ar fi ignorat calculația despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, întocmită de reclamantă, prin împuternicit, prin două metode de calcul (beneficiul ce putea fi obținut din cultivarea terenului cu produse vegetale comestibile produse în condiții ecologice, pe teren irigat și protejat temporar cu folie pentru extinderea perioadei de vegetație și metoda comparației chiriilor practicate pentru terenuri intravilane în zona municipiului Baia Mare). Însă, instanța de apel nu avea a analiza chestiunea privind modalitatea de calculare a prejudiciului, în condițiile în care a statuat că nu sunt incidente dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală, respectiv nu s-a dovedit existența unei fapte ilicite a pârâtului, iar reclamanta nu a apelat sentința primei instanțe din această perspectivă. Recurenta mai arată că a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare și a lămurit întrutotul temeiul juridic al cererii de despăgubire pentru lipsa de folosință a terenului, ca petit subsecvent opțiunilor de obligare a pârâtei la cumpărarea terenului, respectiv desființarea construcției pe cheltuiala pârâtului. Prin decizia de casare însă, instanța de trimitere a fost învestită exclusiv cu analiza petitului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în temeiul răspunderii civile delictuale, situație față de care, în respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., instanța de apel, în rejudecare, nu se putea pronunța decât în limitele învestirii. Prin decizia de casare s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că instanțele de fond au concluzionat, în mod corect, "...asupra inexistenței dreptului de opțiune al reclamantei de a cere desființarea construcției, în raport de dispozițiile art. 494 din C. civ. din 1864", astfel încât problema care se dezbate în prezentul recurs nu mai este aceea a desființării construcției, respectiv a accesiunii imobiliare, ci aceea a îndreptățirii reclamantei la despăgubiri pe terenul răspunderii civile delictuale. De asemenea, prin decizia de casare s-a constatat că "...instanța de apel nu a lămurit îndestulător temeiul juridic al cererii de despăgubiri, în sensul în care, solicitând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, ca petit subsecvent opțiunilor manifestate pentru obligarea la cumpărarea terenului, respectiv desființarea construcției, reclamanta a indicat în cererea introductivă dispozițiile legale în materia accesiunii imobiliare artificiale, iar prin notele scrise din 12.11.2018, dispozițiile de drept comun ale art. 1357 și art. 1358 din noul C. civ. în materia răspunderii civile delictuale". S-a mai reținut, prin această decizie, că "...obținerea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, pe tărâmul răspunderii civile delictuale, presupune în mod necesar îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale obligatorii, între care și cea referitoare la existența și întinderea prejudiciului, prin raportare la împrejurări de fapt care să fi fost deplin stabilite pe bază de probe administrate în proces, conform dispozițiilor art. 479 din C. proc. civ..". Ca atare, nu se poate reproșa instanței de apel că nu ar fi luat în considerare temeiul juridic al acțiunii în integralitatea sa (care este, într-adevăr, acela indicat de către reclamantă), câtă vreme obiectul învestirii sale prin efectul casării cu trimitere, este limitat la verificarea condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea de despăgubiri cu trimitere la dispozițiile art. 1357 și 1358 C. civ., în sensul stabilirii existenței sau inexistenței prejudiciului ca element necesar îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale. În acest sens, în rejudecare, instanța de apel în mod corect a constatat că în cauză nu s-a dovedit fapta ilicită a pârâtului și că sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu a fost contestată de către reclamantă, fiind intrată în puterea de lucru judecat. Astfel, în lipsa dovedirii existenței faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, în mod legal s-a apreciat, de către această instanță, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, condiții pe care legiuitorul le impune a fi îndeplinite cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele (în speță, a faptei ilicite), înlăturând de la aplicare dispozițiile legale în materie. Cum în cauză inexistența faptei ilicite care să fi determinat, eventual, existența unui prejudiciu, este stabilită cu putere de lucru judecat, nu se mai impunea analizarea celorlalte condiții specifice răspunderii civile delictuale, potrivit celor arătate. În ce privește cererea precizatoare/modificatoare de acțiune formulată în apel și respinsă, ca inadmisibilă, Înalta Curte reține că soluția dată asupra acesteia este legală. Prin această cerere, recurenta a solicitat stabilirea unei sume de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului, pe care proprietara terenului, adică reclamanta, are dreptul de a o plăti în contul primăriei municipiului Baia Mare, pentru a păstra pentru ea construcția adăugată. În raport de limitele învestirii în rejudecare, respectiv analiza petitului privind despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului pe care este amplasată unitatea de învățământ prin administrarea unei probațiuni specifice, dar și în raport de faptul că prin hotărârea de fond s-a reținut că nu există faptă ilicită în sarcina pârâtului, iar prin apelul declarat împotriva acestei hotărâri reclamanta nu a criticat acest aspect, în mod corect o astfel de solicitare a fost respinsă. Referitor la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 555 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), recurenta pretinde că instanța de apel, a ignorat atributele dreptului de proprietate conferite acesteia prin textul legal și a reținut în mod greșit "...buna-credință a primarului municipiului Baia Mare la preluarea unei construcții realizată fără autorizație de construcție, pe o aserțiune falsă, făcută cu rea-credință, aceea că terenul a fost preluat în domeniul public în anul 2001, după anularea titlului de proprietate ilegal atribuit numitei B.". Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel în rejudecare nu a analizat buna sau reaua credință în raport de dispozițiile art. 555 C. civ., ci a constatat că în cauză nu s-a probat existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtului, iar această statuare a instanței de fond nu a fost contestată de către reclamantă în calea de atac prevăzută de lege (astfel încât operează autoritatea de lucru judecat cu privire la această chestiune), situație în raport de care nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Pronunțându-se în acest mod, instanța de apel s-a conformat îndrumărilor deciziei de casare în sensul de a verifica un eventual prejudiciu din perspectiva răspunderii civile delictuale, iar prin constatările efectuate a respectat chestiunile intrate în puterea de lucru judecat privind inexistența faptei ilicite stabilită printr-o hotărâre judecătorească pe care reclamanta nu a criticat-o sub acest aspect. Cu privire la faptul că instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), recurenta pretinde că aceasta ar fi interpretat în mod greșit îndrumările deciziei de casare în sensul că în rejudecare trebuie analizată îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prin prisma dispozițiilor art. 1357 și art. 1358 C. civ. și că instanța de apel a procedat la această analiză fără nici o legătură cu speța dedusă judecății, care a fost întemeiată pe dispozițiile accesiunii imobiliare. Critica este nefondată, întrucât obiectul învestirii în rejudecare conform deciziei de casare, l-a constituit verificarea prejudiciului prin analiza îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva dispozițiilor art. 1357 și 1358 C. civ., iar nu chestiunea accesiunii imobiliare, astfel cum în mod greșit pretinde recurenta. Mai arată recurenta că instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare, întrucât nu a administrat probe noi, nu a utilizat reperele de analiză stabilite prin decizia în interesul legii nr. 9/2020 și nu a ținut seamă de celelalte critici de fond din recursul reclamantei. Contrar susținerilor recurentei, faptul că instanța de apel nu a procedat la o astfel de analiză nu semnifică faptul unei neconformări la îndrumările deciziei de casare, ci reprezintă o consecință a constatărilor judiciare făcute de către această instanță în analiza îndeplinirii/neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, constatări care au făcut inutile administrarea de noi probatorii sau luarea în considerare a altor aspecte de fond, fără ca prin aceasta să fie ignorate statuările din decizia în interesul legii nr. 9/2020. Decizia în interesul legii nr. 9/2020 reține că pot fi propuse cu titlu de probe noi în apel atât probele propuse în fața primei instanțe, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea. În cauză, conformându-se îndrumărilor deciziei de casare, instanța de apel a valorificat acele probatorii pe care le-a considerat necesare în limitele învestirii și le-a respins pe cele care se situau în afara acestor limite. Împrejurarea că probele propuse de către recurentă s-au situat în afara obiectului învestirii, fiind respinse ca atare, ori că instanța de apel a apreciat că nu se impune administrarea de probe noi, nu echivalează cu nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare, câtă vreme scopul final al casării cu trimitere a fost respectat, rămânând la aprecierea instanței de apel mijloacele procesuale prin care consideră necesar a realiza analiza cu care a fost învestită. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. (în calitate de moștenitor al defunctei A.) împotriva deciziei nr. 86/A din 31 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.