ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2022

Ședința publică din data de 09 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, la data de 15 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților B. și B. la restituirea sumei de 2500 Euro, în echivalentul în RON la data plății, ca urmare a denunțării contractului de asistență juridică seria x nr. x/18.01.2019, precum și obligarea la achitarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește competența teritorială a Judecătoriei Câmpina, reclamantul a arătat că această instanță este competentă teritorial să judece cererea în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai sunt competente instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Potrivit contractului de asistență juridică seria x nr. x/18.01.2019, locul de executare a fost în Municipiul Câmpina, dat fiind obiectul acestuia, respectiv asistență și reprezentare juridică în fața organelor de poliție, procuror, în dosarul penal nr. x/2018, aflat în lucru la Poliția Municipiului Câmpina - Biroul Rutier, ca urmare a accidentului petrecut în data de 07.10.2018.

S-a mai arătat că fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, alegerea competenței este prerogativa reclamantului.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 145 și art. 147 din Statutul profesiei de avocat, art. 1321, art. 1323, art. 1635 și art. 1636 din C. civ.

La data de 10 decembrie 2020, pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. și excepția inadmisibilității cererii.

În ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina, au arătat că doar pârâta B. are calitate procesuală pasivă, iar aceasta are domiciliul în Timișoara, iar raportat la domiciliul pârâtei sunt incidente prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc regula generală, conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul. Dispozițiile legale privind competenta teritorială alternativă, invocate de către reclamant, nu sunt incidente în cauză, întrucât dispozițiile art. 113 alin. (3) C. proc. civ., se referă la situațiile în care în contract a fost prevăzut, în mod expres, un anumit loc pentru executarea, chiar și în parte a obligației.

Prin sentința civilă nr. 2116 din 10 august 2021, pronunțată de Judecătoria Câmpina, a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta B., prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că regula de determinare a competenței teritoriale de drept comun este reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, domiciliul persoanei fizice fiind acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, potrivit art. 87 C. civ.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și prin răspunsul la întâmpinare, pe motiv că executarea contractului de asistență juridică urma să se desfășoare în circumscripția Judecătoriei Câmpina, deoarece dosarul penal care a stat la baza încheierii contractului de asistență juridică se află în curs de soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanța reține că dispozițiile invocate de reclamant nu sunt incidente.

A mai arătat instanța că pentru a fi aplicabilă regula prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 este necesar ca părțile să fi prevăzut în contract o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligația urmează să fie executată, în caz contrar competența teritorială urmând a se stabili potrivit regulii de drept comun.

În urma lecturării clauzelor contractului de asistență juridică din data de 18.01.2019, instanța a arătat că nu a identificat un loc prevăzut în contract în mod expres pentru executarea de către pârâtă a obligațiilor rezultate, în contract fiind menționat locul încheierii contractului, respectiv București, însă acesta nu echivalează cu un loc prevăzut expres pentru executarea obligațiilor rezultate din contract.

Astfel, în baza contractului de asistență juridică s-a născut obligația în sarcina avocatului B. de asistență și reprezentare juridică în fața organelor de poliție, procuror, asigurător, în legătură cu accidentul petrecut în data de 07.10.2018, dar nu s-a prevăzut în mod expres un loc al executării obligației.

Așadar, instanța a apreciat că singura normă de competență teritorială aplicabilă rămâne cea de drept comun, inserată în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și norma prevăzută de art. 112 din același cod, având în vedere existența unei pluralități de pârâți, potrivit cu care cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia. Alegerea aparține reclamantului, însă acesta nu a sesizat instanța competentă pentru niciunul dintre pârâți, ci a sesizat Judecătoria Câmpina.

Conchizând, această instanță a reținut că pârâta B., unul din pârâții chemați în judecată de către reclamant, are domiciliul în Timișoara, sens în care, în temeiul art. 107 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Timișoara este instanța competentă să judece cauza.

Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 15778 din 10 decembrie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de către reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., și B., în favoarea Judecătoriei Câmpina, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 și art. 116 C. proc. civ., arătând că pretențiile reclamantului sunt fundamentate pe contractul de asistență juridică seria x nr. x din 18.01.2019, acesta solicitând restituirea sumei de 2500 euro, ca urmare a denunțării contractului de asistență juridică, unde la art. 1 s-a stipulat că "Obiectul contractului îl reprezintă asistență și reprezentare juridică în fața organelor de poliție, procuror, asigurător, în legătură cu accidentul petrecut în data de 07.10.2018".

Instanța a reținut că, deși nu există o clauză expresă și separată privind locul executării contractului, din cuprinsul art. 1 din contract reiese că obligațiile asumate de pârâtă puteau fi executate doar în raza teritorială a Judecătoriei Câmpina, dat fiind locul săvârșirii accidentului rutier în localitatea Cornu, jud. Prahova și sediul Parchetului unde a fost deschis dosarul de urmărire penală.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, reprezentând comunicări efectuate de pârâta B. în numele reclamantului, reiese că acestea au fost adresate Poliției Municipiului Câmpina și Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, sens în care reprezentarea juridică a reclamantului nu ar fi putut să aibă loc decât în fața organelor de cercetare penală din raza Judecătoriei Câmpina.

Concluzionând, instanța a apreciat că, deși nu există o clauză expresă privind locul executării, cele menționate în cuprinsul art. 1 din contract sunt suficiente pentru a putea fi interpretate ca fiind o alegere a locului executării contractului, ipoteză în care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de către reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Câmpina.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecății îl constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B. la restituirea sumei de 2500 Euro, în echivalentul în RON la data plății, ca urmare a denunțării contractului de asistență juridică seria x nr. x/18.01.2019.

Astfel, Înalta Curte reține că Judecătoria Câmpina și Judecătoria Timișoara și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță pentru stabilirea competenței de soluționare a litigiului, respectiv Judecătoria Câmpina a dat eficiență dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Timișoara a reținut incidența prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 113 C. proc. civ., ce stabilesc o competență teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 3 că:

"În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract."

În raport cu obiectul prezentului litigiu, respectiv pretenții solicitate ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de asistență juridică, se reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., deoarece acest text de lege se aplică cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, ipoteza denunțării nefiind cuprinsă în această normă legală.

Or, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, prezenta cauză se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., izvorul raportului juridic dintre părți fiind contractul de asistență juridică, în care reclamantul deține calitatea de consumator, iar pârâții pe cea de profesionist.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, se constată că potrivit prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu, și consumatorul care achiziționează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a modificat Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, având în vedere transpunerea în legislația națională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

De altfel, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15 ianuarie 2015, pronunțată în cauza C-537/13, s-a reținut că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională.

Astfel, s-a stabilit că, un avocat care, în cadrul activității sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acționează în scopuri private este un "vânzător sau furnizor", în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE, iar contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive.

În raport cu aceste aspecte, pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiție printr-o dispoziție favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanțe competente.

De asemenea, se reține că aceste dispoziții legale nu exclud de la aplicare regula generală în materia competenței teritoriale, instituită de art. 107 C. proc. civ.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanțele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

În speță, reclamantul a înțeles să înregistreze cererea de chemare în judecată la Judecătoria Câmpina, instanță în a cărei circumscripție teritorială nu se află nici domiciliul său și nici domiciliul pârâților, renunțând astfel la beneficiul conferit de art. 116 C. proc. civ.

În atare situație, Înalta Curte reține că, pentru determinarea instanței competente sub aspect teritorial, în prezentul proces, urmează a se aplica regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", iar în ipoteza în care sunt mai mulți pârâți, cum este și în speța de față, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul pârâtei B. este în Timișoara, care se află în circumscripția Judecătoriei Timișoara, se reține că acestei instanțe îi revine competența de a soluționa cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi 09 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.