ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.02.2017 și modificată la data de 14.09.2017, reclamantul A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții B., C., Comisia Județeană de Fond Funciar a Județului Ilfov și Instituția Prefectului Ilfov, să dispună compararea de titluri și să dea întâietate celui mai vechi, cu consecința constatării nulității titlului de proprietate nr. x emis pe numele B. și C. (moștenitoare ale defunctului D.) de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor mun. București - Sectorul Agricol Ilfov; obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafața de 700 mp situat în București, B-dul x nr. 325 (fostă str. x, raionul E.) și toate construcțiile și plantațiile aflate pe el, în situația în care aceste proprietăți se suprapun. 1. Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1128/06.06.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta F., continuatoare în proces a reclamantului decedat A., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1621A/25.11.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta F..

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta F., formulând următoarele critici: A solicitat prin cererea introductivă să se dispună comparație de titluri, respectiv să aibă întâietate cel mai vechi titlu de proprietate, iar în același timp să se dispună nulitatea titlului de proprietate al numitei G. (T.P. nr. x/14.09.1994 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Municipiul București - Sectorul Agricol Ilfov) pentru suprafața de 700 mp, situată în București, Bd. x nr. 325 (fosta stradă H. nr. 57, raionul E.) din Cartea funciară, sola cadastrală x, având următoarele vecinătăți: la Nord - I., la Est - De 820/2, la Sud - A. și la Vest- Bd. x, și toate construcțiile și plantațiile aflate pe el, în situația în care aceste proprietăți se suprapun. De asemenea, a solicitat a se dispune să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 700 mp, menționat mai sus, pe care îl posedă de la autorii săi, care a fost în permanență muncit și lucrat atât de părinții săi, cât și de ea, chiar și pe vechiul regim, având folosința asupra acestuia, cultivându-l cu diferite produse pe care le valorifica la piață. Reclamanta arată faptul ca părinților săi li s-a confiscat o suprafață de 10.200 mp teren, ce nu era același teren cu cei 900 mp (700 mp), atât cât a solicitat prin această acțiune. Această suprafață de teren a fost în permanență deținută de familia sa și prin urmare în anii '90, nu putea să facă obiectul unei acțiuni în reconstituire a dreptului de proprietate. În ceea ce privește T.P. emis în 13.03.1931, acesta are un istoric fiscal în care sunt consemnate atât cadastrul, cât faptul ca toate taxele au fost plătite la zi, acesta până la acest moment nefiind incluse în niciun proces care să revendice această suprafața de teren. Prin urmare, motivarea instanțelor de fond, precum că respectivul teren nu mai exista în patrimoniul recurentei, excede solicitării sale, iar aceste aspecte nu fac decât să dovedească ca autorii săi au deținut acel teren, iar cealaltă suprafață de teren pe care a deținut-o mama sa, J., este cu totul o altă suprafață de teren, față de cea pe care o solicită. De asemenea, așa cum a menționat și în cererea introductivă suprafața de teren despre care se face vorbire mai sus, se identifică astăzi, conform datelor furnizate de către Serviciul Cadastru și Fond Funciar, tot cu parcela nr. 70 în zona cadastrala x, doar ca în anul 1993, terenul a primit numărul poștal 325 pe Bd. x, iar la data testamentului acest teren se situa pe str. x, Raion E. (actualul bd. x). La data de 21.03.1991, mama sa, respectiv, K., a solicitat prin cerere înregistrată cu nr. x să i se restituie pământul cu care a fost înregistrata în L., devenit ulterior C.A.P. Dudești Cioplea (terenuri care cuprindeau și suprafața de 700 mp, deși era o suprafață de 900 mp, despre care se face vorbire), această cerere nefiind luată în considerare. Precizează că demersurile sale au fost inutile, urmând ca în anul 1994, prin Titlul de Proprietate nr. x/14.09.1994, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să pună în posesie cu suprafața de teren care se afla în proprietatea sa și pe care o moștenise de la defunctul său tată, pe numiții M. și N.. Instanțele de fond nu au avut în vedere că acel teren era ocupat de autorii săi, care nu puteau să-l înstrăineze în anul 1975, atâta timp cât pe acea chitanță nu se găsește semnătura nici unui vânzător, motiv pentru care consideră că nu se putea întocmi un proces-verbal de punere în posesie a unei alte persoane atâta timp cât posesia acestui teren se afla la autorii săi. Mergând pe această logică, este evident ca titlul de proprietate nu se putea emite pe un teren în care nu se putea face și punerea în posesie, dacă ne raportăm și la dispozițiile art. 33 din H.G. nr. 890/2005 care menționează ca delimitarea terenurilor se face pe hărți și planuri de situație actualizate la zi de către Unitățile Administrativ - Teritoriale. Menționează faptul ca autorul intimatei-pârâte C. nu a avut și nici nu a deținut niciodată teren pe acest amplasament, pentru a fi pus în posesie pe acesta. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 15 aprilie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, care, prin rezoluția din data de 20 aprilie 2021 a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Apărări formulate în cauză Intimata Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca nefondat. Recurenta nu a înțeles să depună răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Înalta Curte constată că recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., și care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză. Astfel, prin cererea de recurs se deduc judecății aceleași chestiuni invocate prin cererea de apel, asupra cărora s-a dat deja o dezlegare prin decizia atacată, în sensul că sentința apelată nu poate fi schimbată în sensul pretins de reclamantă nici pe capătul de cerere având ca obiect revendicarea prin comparare de titluri, nici pe cel având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului eliberat în baza Legii nr. 18/1991, deoarece aceasta nu este deținătoarea unui "bun" în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO pentru terenul în litigiu, fiind dezlegat cu autoritate de lucru judecat în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului București, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului nr. x/14.09.1994 eliberat în baza Legii nr. 18/1991 în beneficiul final al intimatei pârâte persoane fizice. Expunerea unor critici identice cu cele formulate la instanțele devolutive, într-o etapă procesuală distinctă și restrictivă din acest punct de vedere cum este cea a recursului, determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea o astfel de abordare. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta F. împotriva deciziei nr. 1621A din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.