ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2022

Ședința publică din data de 8 decembrie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 30 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să achite valoarea imobilului teren în suprafață de 182,87 mp, situat în București, str. x, precum și să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x/06.06.1994, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sector agricol Ilfov, cu privire la suprafața revendicată.

În drept au fost invocate prevederile art. 563 și 566 alin. (1) C. civ..

Reclamantul a depus cerere precizatoare a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită anularea parțială a titlului de proprietate, conform art. III din Legea nr. 169/1997 și art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar cererea în despăgubiri se întemeiază pe prevederile art. 563 și 566 C. civ. A indicat și faptul că principalul capăt de cerere este reprezentat de anularea parțială a titlului de proprietate nr. x/1994, iar capătul de cerere accesoriu este revendicare sub formă de despăgubiri.

La 6 septembrie 2017 a depus la dosar cerere completatoare, arătând că, în ceea ce privește petitul având ca obiect nulitatea parțială a titlului pârâților, înțelege să se judece în contradictoriu cu autoritatea emitentă, respectiv Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov și Instituția Prefectului Județului Ilfov.

La 6 decembrie 2017, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție, în contradictoriu cu chematele în garanție Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând ca, în cazul respingerii acțiunii introductive, considerându-se că titlul pârâților este valid, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către chematele în garanție.

Prin sentința civilă nr. 2942 din 20 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., D. și C.. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată și completată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov și Instituția Prefectului Județului Ilfov. A respins, ca prematură, cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu obiect acordarea măsurilor reparatorii. A admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamant împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General și l-a obligat pe acesta să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 182,87 mp, situat în București, Aleea x (fostă Intrarea Revistei nr. 3). A obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ conținând dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru imobilul menționat, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, însoțite de prezenta hotărâre judecătorească. A obligat reclamantul la plata către pârâții B., D. și C. a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General.

Prin decizia civilă nr. 1703 din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile, ca nefondate. A obligat pe apelantul reclamant la plata către intimații pârâți a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Hotărârea de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A., invocând incidența motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că instanța i-a respins cererea, statuând că adresa emisă de biroul de carte funciară, care arăta că există o suprapunere totală între cele două terenuri, " nu constituie o probă per se’’, de natură a demonstra că pârâților li s-ar fi retrocedat terenul său.

Or, adresa în cauză relevă tocmai acest aspect.

A învederat că raportul de expertiză topografică întocmit în speță ilustrează aceeași chestiune, respectiv că suprafața de teren retrocedată face parte dintr-o suprafață mai mare asupra căreia s-a emis titlu de proprietate în favoarea pârâților.

În măsura identificării unor nelămuriri, chiar după administrarea acestor probe, instanța, în temeiul rolului activ, era datoare să ordone probele necesare și nu să respingă apelul.

În opinia recurentului, din terenul asupra căruia li s-a emis titlu de proprietate pârâților, face parte și suprafața de teren la care era îndreptățit.

A mai adăugat că instanța a menționat niște izvoare de drept ce nu ar fi fost în vigoare la emiterea titlului pârâților. Legea nr. 18/1991 prevede, în forma edictată în anul 1991, la art. 8 că:

"Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.’’

Aceasta presupunea că doar asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se produc efectele legii, respectiv doar asupra acestora se poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate. Or, terenul reclamantului nu s-a aflat în patrimoniul niciunei cooperative de producție.

Acest aspect rezultă din actele de preluare a statului. În consecință, a apreciat recurentul că titlul pârâților a fost emis cu încălcarea legii.

A solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate până în prezent și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată.

Prin întâmpinare, intimații D., C. și B. au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3.500 RON, conform chitanței de la dosar recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare regăsite la dosarul de recurs.

Intimații D., C. și B. au expus un punct de vedere la raport, arătând că raționamentul dezvoltat în motivele de recurs gravitează în jurul situației de fapt și a probelor administrate, respectiv asupra modului în care au fost interpretate și valorificate de instanță, iar aceste aspecte vizează strict temeinicia și nu legalitatea hotărârii atacate. De asemenea, au susținut că nu a fost indicat în mod expres motivul de casare aplicabil în cauză, fiind menționat doar art. 488 C. proc. civ. În continuare, au reluat apărările formulate prin întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia civilă nr. 1703A din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, obiect al recursului, au fost respinse apelurile formulate de apelantul reclamant A. și de apelantul chemat în garanție Municipiul București prin Primarul General, fiind păstrată sentința civilă nr. 2942 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Prin această din urmă hotărâre, instanța a respins acțiunea precizată și completată în contradictoriu cu pârâții B., C., D., Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov și Instituția Prefectului Județului Ilfov. A respins, ca prematură, cererea de chemare în garanție împotriva pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, vizând acordarea de măsuri reparatorii, și a admis-o împotriva pârâtului Municipiul București, prin Primarul General, în sensul obligării la emiterea, în favoarea reclamantului, a dispoziției motivate cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 182,87 mp, situat în București, Aleea x (fostă Intrarea Revistei nr. 3).

În sinteză, instanța de apel a reținut, cu privire la critica vizând greșita emitere a titlului de proprietate în favoarea pârâților, că reclamantul nu a probat existența unei cauze de nulitate a titlului de proprietate pentru suprafața totală de 8.000 mp. Astfel, tribunalul, în mod judicios, în procedura de comparare a titlurilor, a acordat preferință titlului intimaților pârâți, nr. 8241/06.06.1994, mai vechi, ținând seama că dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.200 mp a fost intabulat în cartea funciară anterior pronunțării deciziei civile nr. 290/22.04.2009, titlul reclamantului, nefiind opozabilă pârâților ce nu au figurat părți în dosarul nr. x/2008.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul nu a dezvoltat susțineri din care să poată fi decelate critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de instanța de prim control judiciar.

Partea s-a raportat la probatoriul administrat în cauză de instanțele anterioare, adresa emisă de Biroul de carte funciară și raportul de expertiză în specialitatea topografie, apreciind că i s-a respins greșit cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. x/06.06.1994, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sector agricol Ilfov, cu privire la suprafața de teren retrocedată. A mai punctat, cu referire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, citate, că terenul său nu a făcut parte din patrimoniul unei cooperative de producție pentru a se putea vorbi de o reconstituire a dreptului de proprietate și, în consecință, titlul pârâților a fost emis cu încălcarea legii.

Înalta Curte reține că, deși a invocat aplicabilitatea ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a circumstanțiat obiecțiile sale, în sensul că hotărârea instanței de apel ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, limitându-se la a face aprecieri privind interpretarea, respectiv evaluarea probelor, de care se arată nemulțumit în analiza efectuată în decizia atacată. Or, aceste aspecte nu pot intra în sfera de cenzură a instanței de recurs, de vreme ce reaprecierea asupra probelor adminstrate, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt intră în apanajul instanțelor de fond. Este de observat că recurentul încearcă o devoluare a fondului cauzei și schimbarea soluției pe fond în calea de atac, ceea ce nu este permis. Amintește Înalta Curte că recursul, prin specificul său, este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond în limita motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul nu a expus susțineri apte să reflecte raționamentul greșit al instanței de apel referitor la examinarea cauzelor de nulitate a titlului de proprietate emis în anul 1994, prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare/aplicare a dreptului material incident în cauză, pentru ca recursul să poată fi cercetat în spiritul dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.’’

De asemenea, trimiterea la art. 8 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, nu are semnificația unei critici de natură a antrena un control judiciar din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate poate opera numai cu privire la terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, cum se reglementează în această normă, or terenul său nu a figurat vreodată în patrimoniul unei astfel de entități.

Înalta Curte constată că recurentul nu a argumentat de ce contestă aplicabilitatea acestor dispoziții și în ce manieră instanța de apel a efectuat aplicarea greșită a normelor de drept substanțial atunci când a reținut că nu subzistă o cauză de nulitate a titlului său, circumscrisă acestui text, chestiune analizată pe larg în cuprinsul deciziei contestate.

Ceea ce s-a supus dezbaterii îmbracă forma unor aspecte de netemeinicie, ținând de evaluarea situației de fapt și a probelor în litigiu, excluse de la verificare în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză. Instanța de recurs, prin specificul său, este competentă a realiza un control vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Se mai reține că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modului în care raționamentul instanței de apel, în sensul aplicabilității art. 8 din Legea nr. 18/1991, încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a normelor de drept material, analiză neregăsită în cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte reține, în final, că această manieră de redactare a motivelor nu respectă exigențele dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanța de apel.

Pentru considerentele arătate, se constată că susținerile din recurs nu se grefează pe motivul de nelegalitate indicat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind realizată o expunere formală a acestuia, astfel cum s-a reliefat în precedent. De asemenea, nu se identifică, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecință, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) din același cod, se va anula recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1703 din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Cum recurentul este parte căzută în pretenții, față de soluția pronunțată, Înalta Curte îl va obliga, în virtutea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, în favoarea intimaților D., C. și B.. Însă, se constată că suma pretinsă, în cuantum de 3.500 RON, probată cu chitanța de la dosar recurs, este exagerat de mare în raport de complexitatea cauzei și față de împrejurarea că recursul a fost soluționat pe excepția nulității în procedura de filtru, urmând a fi redusă la 1.000 RON, în aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1703 din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimații D., C. și B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2022.