ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2454/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 18 noiembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. Institutul Pasteur S.A., Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 6, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Comuna Chiajna și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor județene Ilfov, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că este proprietară a imobilului - teren în suprafață de 3000 mp situat în București, șos. x, nr. cadastral x, să constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/15.10.2004 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în favoarea pârâtei S.C. Institutul Pasteur S.A. pentru imobilul sus-menționat, să se dispună, totodată, anularea nr. cadastral x la PI/9 a CF Individuale nr. x din localitatea București emis pentru imobil și să se dispună rectificarea CF nr. x bis nedefinitivă a Municipiului București sector 6 prin radierea din partea a II-a a acesteia a mențiunii legate de referatul de suprapunere nr. 56642/10.10.2011 emis de OCPI, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La data de 14 martie 2012, pârâta S.C. Institutul Pasteur S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov, în privința suprafeței de 3000 mp situată în sola 57/5, parcela x, ce are nr. poștal provizoriu 252 pe șos. Prelungirea Ghencea.

Prin încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2012 instanța a dispus disjungerea capătului 1 și 3 din cererea de chemare în judecată și a cererii reconvenționale, formându-se dosarul nr. x/2012.

Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, instanța a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. x/2011

La termenul de judecată din data de 9 decembrie 2015, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol și a pus în discuție excepția necompetenței materiale a judecătoriei invocată de pârâta - reclamantă în raport de valoarea primului capăt de cerere, cu care instanța a rămas învestită în acest dosar, arătând că în privința capătului 3 de cerere și a cererii reconvenționale operează prorogarea de competență potrivit art. 17 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 10339 din 9 decembrie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 29 ianuarie 2016, sub nr. x/2016.

Reclamanta - pârâtă A. a depus la dosar la 14 martie 2016 "cerere precizatoare a primului capăt de cerere", prin care a arătat că solicită ca instanța, prin compararea titlului său de proprietate cu cel deținut de B. S.A., să dea eficiență mai mare titlului său de proprietate și să dispună obligarea pârâtei să îi lase în liniștită posesie și folosință întregul imobil teren, în temeiul art. 480 și următ. C. civ.

Prin încheierea pronunțată la data de 9 mai 2016 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 6 și a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Prin sentința nr. 988 din 6 iulie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - pârâtă A. în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 6 și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis cererea reconvențională formulată de către pârâta - reclamantă B.. A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x/9.08.2004 emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov pentru suprafața de 3.000 mp situată în parcela x, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C.. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta - reclamantă B.. Le-a obligat pe reclamanta - pârâtă A. și pe pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Chiajna și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1834 A din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimatul - pârât - reclamant și cu intimații - pârâți Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 6, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate Chiajna și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - pârâtă A., solicitând, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea cererii de chemare în judecată precizate și respingerea cererii reconvenționale.

A arătat că D. a fost bunicul său și că el era persoana îndreptățită sa formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

A susținut că aspectul potrivit căruia între anii 1959-1962, D. figura doar cu 0,42 ha pentru ca în anul 1962 să nu mai figureze cu niciun teren nu este relevant, raportat la faptul că procesul de colectivizare a fost făcut între anii 1949-1962 și din cauza confiscării, acesta nu a mai figurat cu teren în proprietate.

A învederat că terenul asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate era la dispoziția Comunei Chiajna și că între aceasta și Sectorul 6 București s-a încheiat un protocol de schimb de terenuri.

A considerat că instanța de fond a apreciat greșit că schimbul de terenuri s-a facut ilegal, fără a fi învestită în acest sens prin petitul cererii reconvenționale.

A opinat în sensul că în contextul în care se punea în discuție nulitatea protocoului cu privire la schimbul de terenuri, se impunea și citarea părții semmatare a protocolului, pentru a-și formula apărările.

A susținut că prima instanță, în mod eronat, a apreciat că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate, terenul se afla în patrimoniul pârâtei -reclamante.

Potrivit recurentei, niciun text de lege nu recunoaște în favoarea societăților de stat dreptul de a rămâne proprietari asupra terenurilor ope legis, cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost intabulate niciodată în favoarea statului sau a acestora. A opinat că pentru analizarea dreptului pârâtei - reclamante trebuia avută în vedere legislația existentă în perioada 1945-1950 când existența proprietății socialiste era sub două forme: proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă, care avea un regim distinct și preferențial față de cea privată.

Or, în speță, MAPDR, emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a făcut nicio dovadă că terenul a fost proprietatea sa, iar emiterea certificatului a fost făcută după emiterea titlului recurentei.

A considerat că instanța de apel nu a motivat compararea de titluri, sens în se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

A susținut că titlul său de proprietate este preferențial și mai bine caracterizat, este emis și intabulat anterior emiterii și intabulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, instanța neputând, în cadrul acestui proces, să analizeze procesele-verbale de schimb terenuri încheiate între Primăria sector 6 si Primăria Chiajna.

A criticat soluția instanței de fond și cu privire la necompetența materială în judecarea cererii reconvenționale, în speță neoperând dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

A considerat că Tribunalul București nu era competent să judece cererea reconvențională în raport de prevederile art. 51 și următ. din Legea nr. 18/1991 și, în consecință, trebuia să decline competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei sectorului 6, critică subsumată art. 304 C. proc. civ. cu referire la încălcarea competenței de ordine publică.

A criticat hotărârea și sub aspectul ca instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești în sensul că s-a pronunțat asupra nevalabilității protocolului de schimb de terenuri fără să fie învestită cu un asemenea petit.

A susținut că instanța de judecată a ignorat existența dreptului său de proprietate și nu a analizat nașterea acestuia, a ignorat calitatea sa de rudă cu autorul D., a înțeles greșit noțiunea de transfer de proprietate de la o comisie la alta și reconstituirea făcută ca urmare a acestei situații.

A arătat că, în mod greșit, curtea a reținut că soluția de constatare a nulității titlului de proprietate al reclamantei a fost pronunțată de prima instanță ca urmare a reținerii incidenței cazului de nulitate absolută prevăzut de art. III alin. (1) lit a din Legea nr. 169/1997 în ceea ce privește suprafața de 3000 mp, tribunalul apreciind că reconstituirea s-a făcut în favoarea unei persoane care nu a dovedit îndreptățirea la reconstituire nici din perspectiva calității sale față de autor, nici a deținerii dreptului de către autor și nici a preluării terenului de către stat și că reconstituirea s-a făcut asupra unui teren care nu se afla la dispoziția Comisiei locale Chiajna.

A menționat că în cauză se invocă nulitatea absolută parțială cu privire la o suprafață de 3.000 mp și nu de 2 ha astfel cum s-a raportat instanța în mod greșit.

Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, din considerentele ce se vor expune în continuare.

Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față, în temeiul art. 137 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a fost citată, pentru termenul din 17 noiembrie 2021, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6780 RON, calculată, corespunzător valorii contestate în recurs, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) teza a doua raportate la cele ale art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 276/2009, act normativ incident față de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

Cum, în cauză, recurenta nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menționat, cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta - pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1834 A din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.