ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 991/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.05.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Ilfov și Primăria Dobroești, să se constate exproprierea reclamantei cu o suprafață de 102,6 mp cuprinsă în parcela având numărul cadastral x, fără a exista o declarație de utilitate publică și fără o prealabilă și dreaptă despăgubire, cu obligarea pârâților de a o despăgubi cu privire la suprafața menționată, situată în Dr. Dobroești-Fundeni nr. 38-40, tarlaua x, parcela x, la valoarea de piață existentă la momentul efectuării expertizei evaluatorii, respectiv la plata contravalorii lipsei de folosință începând cu momentul exproprierii propriu-zise și până la data pronunțării hotărârii judecătorești. Prin încheierea din 27.09.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă a calificat răspunsul la întâmpinare ca fiind o cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv al cererii de chemare în judecată, prin indicarea ca pârâtă a Comunei Dobroești, prin primar.

Sentința Tribunalului Ilfov Prin sentința nr. 2738/25.10.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată modificată. A respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei comunei Dobroești și a Consiliului Județean Ilfov, precum și a calității procesuale pasive a Consiliului Județean Ilfov, ca rămase fără obiect. A respins cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Județean Ilfov și Comuna Dobroești prin primar, ca fiind prematură.

Deciziile Curții de Apel București Prin decizia nr. 440/A/12.05.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a reținut cauza pentru evocarea fondului. Prin decizia nr. 535/A/01.04.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în rejudecare, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată. A constatat că reclamanta a fost expropriată în fapt de terenul în suprafață de 124 mp situat în Dobroești, str. x, identificat prin punctele 1-2-2-4-5-16-1 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert B.. I-a obligat pe pârâți la plata, către reclamantă, a sumei de 6.324 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea terenului și a sumei de 16.379,16 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 03.05.2013-31.03.2021. A respins pretențiile având ca obiect obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului pentru perioada 04.05.2011-02.05.2013, ca prescrise. In temeiul art. 339 C. proc. civ., a majorat onorariul cuvenit comisiei de experți de la suma de 3.000 RON la suma de 6.000 RON și i-a obligat pe apelanta-reclamantă și pe intimații-pârâți la plata către B.L.E.T. a diferenței de onorariu de expert de 1.500 RON fiecare.

Calea de atac a recursului exercitată Împotriva acestor decizii a declarat recurs pârâta Comuna Dobroești prin primar, iar pârâtul Consiliul Județean Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei nr. 535A/2021 și a încheierii din 26.01.2018. Prin cererea de recurs, pârâtul Consiliul Județean Ilfov a solicitat casarea deciziei nr. 535A/2021 și a încheierii din 26.01.2018 ale Curții de Apel București, prin care s-au respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și lipsei calității procesuale pasive a consiliului, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință, recurentul a înțeles a se prevala de art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, art. 96 și art. 107 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, act normativ în vigoare de la data de 05.07.2019. A apreciat că față de aceste dispoziții, coroborate cu cele ale art. 56 și urm. C. proc. civ., nu are personalitate juridică, capacitate juridică deplină având unitatea administrativ teritorială, în speță Județul Ilfov. Ca atare, potrivit recurentului, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile legale menționate, obligând eronat Consiliul Județean Ilfov, fără personalitate juridică, la executarea unor obligații de natură financiară, ce nu pot fi aduse la îndeplinire în condițiile în care nu este titular al codului de înregistrare fiscală și al conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, recurentul a arătat că, potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, suprafața de teren în litigiu a făcut obiectul unei exproprieri în baza unui PUZ al comunei Dobroești, aprobat prin HCL Dobroești nr. 18/2005 și a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei Dobroești, aprobat prin Hotărârea nr. 16/1999. În aceste condiții, având în vedere și prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, modificată și completată, cele ale art. 1 alin. (6) și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și cele ale art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, recurentul a solicitat admiterea excepției. În continuare, recurentul, prin trimiterile la Legea nr. 33/1994 invocate de reclamantă, a precizat că la Județul Ilfov-Consiliul județean nu a fost depus, conform prevederilor legale, dosarul pentru cercetare prealabilă de către inițiatorul lucrării, având ca obiect terenul în cauză. Totodată, recurentul a susținut că în analizarea celor două excepții invocate, instanța de apel nu a menționat prevederile legale care au condus la respingerea acestora. Astfel, prin încheierea din 26.01.2018 s-a pronunțat soluția de respingere având în vedere că exproprierile se declară de către consiliile județene pentru lucrări de interes local, iar prin decizie s-a precizat că excepțiile au fost respinse prin încheierea interlocutorie, motiv pentru care reiterarea acestora nu mai este posibilă în apel. În aceste condiții, s-a solicitat a se observa lipsa motivării juridice cu privire la soluția de respingere a excepțiilor invocate. Al doilea motiv de recurs îl reprezintă obligarea Consiliului Județean Ilfov la plata sumelor reprezentând contravaloarea terenului și a lipsei de folosință a acestuia. A arătat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, ca urmare a neîndeplinirii obligației legale de diligentă, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., situație care nu se verifică în speță. În cauză, suprafața de teren nu a făcut obiectul vreunei exproprieri, fiind incidentă o suprapunere de teren cu strada x, drum public aflat în domeniul public al comunei Dobroești și în administrarea Consiliului local Dobroești, situație cunoscută de reclamantă încă din anul 1999, perioadă în care au fost efectuate demersuri pentru intabularea dreptului de proprietate. Față de cele precizate, întrucât nu a fost stabilită o legătură de cauzalitate între daunele aduse proprietarului și Consiliul Județean Ilfov, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Prin cererea de recurs, pârâta Comuna Dobroești prin primar a solicitat casarea deciziilor nr. 440A/2017 și nr. 535A/2021 și, pe fond, în principal, respingerea acțiunii, iar în subsidiar, admiterea, în parte, a acesteia, respectiv doar a primului capăt de cerere. A susținut că hotărârile au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. A arătat că în mod eronat instanța de apel a reținut că în cauză a intervenit o expropriere deși a precizat în mod clar contrariul, în realitate fiind vorba de o suprapunere de teren existentă pe latura de nord cu str. x, ce are o lățime de minim 6 m conform PUG al comunei Dobroești, aprobat prin HCLD nr. 18/2005 și a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei Dobroești, aprobat prin HCLD nr. 16/1999. A opinat că din considerentele deciziilor recurate nu rezultă că aceste apărări ale sale ar fi fost înlăturate și nici care sunt argumentele în temeiul cărora instanța de apel a decis să nu ia în considerare aceste aspecte. A învederat că această situație a fost cunoscută de reclamantă încă din anul 1999 și că potrivit Planului de amplasament și delimitare a imobilului rezultă cu claritate că suprafața de teren cuprinsă în acte nu se confirmă prin măsurători. De asemenea, în cuprinsul Certificatului de urbanism nr. x/2011 eliberat de Primăria comunei Dobroești, după analizarea actelor depuse de reclamantă, se menționează o suprafață totală în acte de 1572 mp, însă din măsurători această suprafață este de 1469 mp. În situația în care se va considera că a intervenit totuși exproprierea, recurenta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât lipsa de folosință reprezintă un prejudiciu cu caracter eventual, iar nu cert. Or, în speță, deși reclamanta avea obligația procesuală de dovedi certitudinea prejudiciului pretins a-i fi fost cauzat nu a făcut acest lucru.

Procedura filtru Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 04.10.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Apărări formulate în cauză Recurentul-pârât Consiliul Județean Ilfov a formulat, în termen legal, întâmpinare la recursul pârâtei Comuna Dobroești, prin primar, prin care a solicitat admiterea acestuia. În termen legal, au fost înregistrate și întâmpinările formulate de intimata-reclamantă A. la recursurile declarate de pârâți, prin care a fost invocată, în raport de ambele recursuri, excepția nulității acestora, pentru motivarea necorespunzătoare, care vizează temeinicia deciziei, deși recursul nu are caracter devolutiv. Consiliul Județean Ilfov nu a declarat recurs împotriva deciziei intermediare nr. 440A/2017, deci nu a atacat stabilirea, de către instanță, a exproprierii și implicit a calității sale de parte în dosar. Aceeași soluție a nulității recursului a apreciat că se impune și pentru motivul de recurs privind lipsa de folosință, care s-a motivat prin existența unei suprapuneri, critici neîncadrabile în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Recurentul-pârât Consiliul Județean Ilfov a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, în condițiile în care a precizat că motivele sunt cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit. Astfel, cu privire la excepția lipsei capacității procesuale a Consiliului Județean Ilfov, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 33/1994. Referitor la neexercitarea recursului împotriva deciziei intermediare nr. 440A/2017, recurentul a precizat că instanța de apel a înscris mențiunea definitivă în dispozitivul acesteia. Referitor la greșita obligare la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea terenului și contravaloarea lipsei de folosință a acestuia, a apreciat că instanța a aplicat eronat art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare. Intimata-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea Consiliul Județean Ilfov, prin care a solicitat respingerea apărărilor din actul procedural. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. 1) Recursul pârâtei Comuna Dobroești: - Critica fundamentată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține o greșită aplicare a normelor de drept material, fără indicarea în concret a dispozițiilor legale nesocotite, dar pretinzându-se că în mod eronat s-ar fi apreciat asupra situației de expropriere reclamată de parte. Aceasta întrucât în speță ar fi vorba "doar despre o suprapunere de teren existentă pe latura de nord a terenului reclamantei cu str. x, ce are o lățime de 6 m, conform Planului urbanistic general al comunei Dobroești", așa cum a fost el aprobat prin Hotărârea consiliului local Dobroești nr. 18/30.05.2005 și a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al aceleiași localități, aprobat prin Hotărârea consiliului local Dobroești nr. 16/23.08.1999. Or, tocmai această situație de fapt, decurgând din suprapunerea terenului, obiect al dreptului de proprietate al reclamantei - conform T.P. nr. 1445/20.11.1992, eliberat pe numele autorului acesteia - cu o porțiune din drumul public al localității a fost corect evaluată, sub aspectul efectelor și consecințelor juridice, ca fiind una corespunzătoare unei exproprierii în fapt. Aceasta întrucât, fără a fi demarată și derulată procedura legală care ar fi permis ca pe terenul proprietate particulară să fie edificate lucrări de interes public - după o dreaptă și prealabilă despăgubire, cu trecerea corespunzătoare a bunului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale - terenul reclamantei a fost afectat parțial, pe o suprafață de 134 mp, de drumul public (Drumul Morii). Împrejurarea susținută de către recurentă, că această afectare are la bază hotărâri ale Consiliului local, de adoptare a planului urbanistic general, nu este una care să justifice schimbarea regimului juridic al terenului - trecut din proprietate privată în proprietate publică - dacă aceasta s-a realizat fără plata despăgubirii corespunzătoare și deci, cu încălcarea garanțiilor constituționale ale dreptului de proprietate. Potrivit elementelor de fapt ale pricinii, reținute ca atare de instanța de apel, pe baza probelor administrate, s-a constatat că titlul de proprietate emis în anul 1992 autorului reclamantei n-a fost niciodată anulat, desființat, că, pe de altă parte, nu a existat un act formal de expropriere din partea autorităților publice și, cu toate acestea, suprafața de 124 mp din terenul reclamantei figurează ca aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale (ca parte a drumului public). O asemenea ipoteză se circumscrie, așa cum corect a stabilit decizia recurată, valorificând dezlegările jurisprudențiale în materie ale instanței de contencios european, instituției exproprierii în fapt, adică situației juridice în care un bun este preluat din proprietatea particulară, aducându-se atingere tuturor prerogativelor dreptului titularului, fără a fi fost urmată procedura prevăzută de lege și fără plata, dreaptă și prealabilă, a despăgubirii. În acest context, s-a făcut referire, în mod corect, la principiile degajate din jurisprudența CEDO (cauzele Vergu împotriva României; Burghelea împotriva României) în legătură cu privarea de "bun" sub forma deposedării în fapt și la necesitatea de a asigura o reparație corespunzătoare, câtă vreme limitările aduse în această modalitate dreptului de proprietate sunt unele care au la bază o ingerință a autorității, incompatibilă cu principiul legalității și care încalcă dreptul la respectarea unui bun. - În ce privește trimiterile pe care le face recurenta-pârâtă, la existența unei diferențe, provenită din măsurători, între suprafața de teren menționată în acte și cea rezultată din măsurători, acestea se constituie în împrejurări de fapt, avute în vedere și evaluate corespunzător de instanța de apel. Astfel, pe acest aspect, decizia recurată reține că ceea ce trebuie avut în vedere la stabilirea încălcărilor aduse dreptului de proprietate și, în continuare, la determinarea cuantumului despăgubirilor, este suprafața de teren efectiv preluată, identificată ca atare prin raportul de expertiză (124 mp rezultați din măsurători, iar nu doar 103 mp, cât a rezultat din înscrisuri) întrucât beneficiul oricărei suprafețe în plus, preluate ca atare, îi aparține reclamantei. - Este, de asemenea, nefondată critica pârâtei conform căreia, și dacă s-ar admite că a intervenit o expropriere, reclamanta ar fi îndreptățită doar la prețul acesteia, nu și la contravaloarea lipsei de folosință întrucât sub acest aspect nu ar exista un prejudiciu cert, ci doar unul având caracter eventual și deci, nesusceptibil de reparație. Pretențiile reclamantei, având drept cauză juridică exproprierea de fapt, au vizat deopotrivă, contravaloarea lipsei de folosință a terenului (pe o perioadă care, în urma admiterii excepției de prescripție extinctivă, a rămas încadrabilă în limitele termenului general de 3 ani, anterior învestirii instanței) și, respectiv, prețul exproprierii. În ce privește prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință, el este dat de modalitatea în care a procedat autoritatea publică locală, care a încălcat prerogativele dreptului de proprietate, fără declanșarea și urmarea procedurii exproprierii. Or, o astfel de conduită, situează pe recurenta-pârâtă în sfera ilicitului civil, prin atingerea adusă dreptului de proprietate al reclamantei, fără asigurarea prealabilă a contraprestației adecvate (prin încălcarea, așadar, a normelor prescrise de legiuitor în materie de expropriere). De aceea, instanța de apel a identificat corect incidența dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 1357 - 1371 C. civ., întrucât fapta ilicită, constând în atingerea adusă dreptului de proprietate, constituie temei al dezdăunării. Contrar susținerii recurentei, prejudiciul încercat este unul cert, concretizându-se în lipsirea de prerogativele proprietății, deci inclusiv de folosința asupra terenului timp îndelungat (începând cu anul 2005) și cuantificându-se, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit ofertei chiriei zonale multianuale, la nivelul sumei de 1,11 eu/lună. Raportat la acest criteriu, întinderea prejudiciului a fost determinată cu luarea în considerare a efectelor prescripției extinctive și deci, ținându-se seama de intervalul 3.05.2013 - 31.03.2021 (având în vedere introducerea acțiunii în instanță la 4.05.2016). În mod greșit pretinde recurenta caracterul eventual al prejudiciului (adică incert sub aspectul existenței sale), câtă vreme, neîndoielnic, lipsirea de folosința terenului s-a produs cu mulți ani în urmă, ceea ce a făcut ca paguba să se fi produs (începând cu ziua încălcării dreptului de proprietate și subzistând ca atare până la momentul clarificării situației juridice în mod asemănător aceleia în care exproprierea s-ar fi realizat legal, cu plata prețului/despăgubirii acesteia). Pentru toate aceste considerente, criticile pârâtei Comuna Dobroești, au fost constatate nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință. 2) Recursul pârâtului Consiliul județean Ilfov. - În primul rând, susținerile Consiliului județean Ilfov vizează greșita stabilire a cadrului procesual pasiv al judecății, invocându-se atât lipsa capacității sale procesuale, precum și lipsa calității sale procesuale. Criticile sunt nefondate din ambele perspective. Astfel, în ce privește lipsa capacității procesuale, recurentul-pârât face trimitere la dispozițiile art. 56 C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 21 din Legea nr. 215/2001 și respectiv, art. 96, art. 107 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, arătând că, de vreme ce nu are personalitate juridică, nu poate fi parte în proces, neputându-i-se impune obligații de plată despăgubiri în sarcină. Susținând această critică, recurentul-pârât ignoră faptul că, însuși textul pe care își fundamentează critica, permite entităților fără personalitate juridică să fie părți și să stea în judecată "dacă sunt constituite potrivit legii". În același sens, recunoscând calitatea de parte entităților fără personalitate juridică, statuează dispozițiile art. 110 C. proc. civ., care reglementează situația cererilor de chemare în judecată îndreptate împotriva "unei asociații, societăți sau altei entități fără personalitate juridică, constituită potrivit legii". De aceea, sunt fără relevanță referirile făcute la dispoziții din Legea administrației publice locale respectiv, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, vizând calitatea de persoană juridică a unității administrativ-teritoriale și la cea de autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, a Consiliului județean, câtă vreme normele procedurale permit și unei astfel de entități să stea în proces, ca parte, având așadar, folosința și exercițiul drepturilor procesuale. - În ce privește lipsa calității sale procesuale pasive, recurentul a invocat dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, arătând că terenul în litigiu face parte din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei Dobroești, fiind cuprins în Anexa H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov. De asemenea, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 350/2001, documentațiile de urbanism se aprobă de consiliul local al comunei pe raza căreia se află terenul, iar dispozițiile art. 7 din Legea nr. 33/1998 nu-i pot justifica nici ele calitatea procesuală, câtă vreme nu a fost depus, la această entitate, dosarul pentru cercetarea prealabilă exproprierii. Susținerile pe aspectul legitimării procesuale sunt, de asemenea, nefondate, cadrul judecății fiind corect stabilit în raport cu temeiul juridic al pretențiilor. Deși arată că terenul în litigiu face parte din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei Dobroești, recurentul ignoră conținutul complet al dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, de care se prevalează, potrivit cărora inventarele întocmite se centralizează de consiliul județean și se transmit apoi Guvernului, precum și al Anexei nr. 1 pct. 7 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, conform căreia, în situația comunei, documentația de amenajare a teritoriului se avizează de către consiliul județean și se aprobă de către consiliul local. Mai mult, invocându-se ca temei al pretențiilor, o expropriere de fapt, cu privire la o lucrare de interes local, legitimarea procesuală în cauză a consiliului județean Ilfov este dată de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (conform cărora "utilitatea publică se declară de către Guvern pentru lucrările de interes național și de către consiliul județean și Consiliul General al Municipiului București pentru lucrările de interes local"). Împrejurarea învederată, că dosarul privind cercetarea prealabilă, ca etapă a exproprierii, nu a fost transmis recurentului-pârât, nu poate avea semnificația susținută de acesta pe planul cadrului procesual. Pe de o parte, pentru ca tocmai această situație a fost cea care a ocazionat o expropriere doar în fapt, pe de altă parte, întrucât culpa neurmării procedurii legale nu poate fi transferată expropriatului (care nu poate avea inițiativa legală a demarării unei astfel de proceduri) și nici nu-l poate lipsi pe acesta de posibilitatea opunerii situației create acelei autorități (consiliul județean) căreia, în puterea legii, îi reveneau atributele declarării utilității publice. - Critica nemotivării soluției asupra celor două excepții, vizând capacitatea și calitatea procesuală, prin decizia recurată, este lipsită de fundament, în contextul în care argumentele instanței de apel se regăsesc în încheierea interlocutorie din 26.01.20183, unde se face trimitere la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 (acestea fiind principalul temei de drept al justificării prezenței pârâtului în proces, circumscris cauzei juridice și fundamentului pretențiilor reclamantei). Împrejurarea că, odată fixat cadrul procesual, instanța de apel nu a reluat în conținutul deciziei considerentele pentru care a respins excepțiile nu atrage vreun aspect de nelegalitate, având în vedere că, potrivit art. 235 C. proc. civ., instanța este ținută de soluțiile cuprinse în astfel de încheieri interlocutorii (neexistând deci temei pentru revenirea asupra acestora și nici justificare necesară pentru reiterare în decizia de dezînvestire). - Critica referitoare la fondul cauzei vizează greșita obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului și, respectiv, a contravalorii lipsei de folosință a acestuia, deoarece nu ar subzista condițiile răspunderii civile delictuale și nici cele privind realizarea unei exproprieri, în contextul în care în speță ar fi vorba doar de o suprapunere de terenuri. Pentru argumentele arătate în analiza recursului celuilalt pârât, în speță nu se poate susține că nu a avut loc o expropriere doar pentru că nu a fost urmată procedura prevăzută de lege, câtă vreme în fapt a avut loc o schimbare a regimului proprietății, din proprietate personală în proprietate aparținând domeniului public al comunei (corespunzător situației de "suprapunere a terenurilor" pe care o invocă recurentul, mult ulterioară emiterii titlului de proprietate al reclamantului). De asemenea, tot cum s-a arătat deja, instituția răspunderii civile delictuale este incidentă pentru perioada anterioară stabilirii unui preț al exproprierii de fapt (corespunzătoare faptei ilicite care, aducând atingere prerogativelor dreptului de proprietate, a lipsit pe titular de folosința terenului) pentru că numai astfel se poate da eficiență principiului reparării integrale a prejudiciului, înscris în dispozițiile art. 1385 C. civ. În ce privește legătura de cauzalitate între daunele cauzate proprietarului și conduita recurentului-pârât, ea decurge din atribuțiile neîndeplinite ce revin acestei entități, în materia exproprierii și a avizării documentației de amenajare a teritoriului, astfel cum au fost descrise anterior, în analiza cadrului procesual. Pentru toate considerentele expuse, criticile pârâtului Consiliului județean Ilfov au fost găsite nefondate, astfel încât și recursul acestuia, îndreptat împotriva deciziei și încheierii interlocutorii din 26.01.2018, va fi respins în consecință. PENTRU ACESTE MOTIVE,