ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2022

Ședința publică din data de 17 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la 20 iulie 2017 sub nr. x/2017, (a cărei judecată a fost declinată, prin admiterea excepției necompetenței materiale urmare pronunțării sentinței civile nr. 13733 din 7 decembrie 2017, în favoarea Tribunalului București, unde a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civile sub nr. x/2018), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin prefectul Municipiului București, Subcomisia Sectorului 3 al Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul sectorului 3 și Municipiul București, prin primarul general, să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x din 21 ianuarie 1997, emis pe numele beneficiarei C., sub aspectul întinderii dreptului la reconstituire și a amplasamentului, în sensul radierii din T212 parcela x a suprafeței de teren de aproximativ 150 mp, ce se suprapune peste terenul ce se află în proprietatea sa; să se constate inexistența titlului statului asupra terenului în suprafață de 171 mp, situat în prezent în București, Bd. x, sector 3; obligarea pârâtului B. să îi lase deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 171 m.p., înscris în cartea funciară nr. x, București, având număr cadastral al parcelei 6288; să se stabilească linia de hotar între proprietatea sa și proprietatea pârâtului.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr. 18/1991, art. III din Legea nr. 169/1997, art. 563 și 566 C. civ. și art. 148-151, 192, 194-195 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București, prin primarul general, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul B. a invocat, cu privire la cererea având ca obiect nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. x din 21 ianuarie 1997, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes, iar cu privire la capătul de cerere privind inexistența titlului statului asupra terenului revendicat, excepția inadmisibilității, excepția nulității parțiale a cererii de chemare în judecată pentru nemotivarea capătului de cerere, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes. Referitor la capătul de cerere privind revendicarea, a invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la decizia nr. 778 din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, iar cu privire la capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de obiect.

Pârâta Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin prefectul Municipiului București, a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. x din 21 ianuarie 1997 și a respins acest capăt de cerere, ca lipsit de interes. A respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, excepția autorității lucrului judecat cu privire la celelalte capete de cerere. A unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primarul general.

Prin încheierea din 16 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a unit cu fondul excepția lipsei de interes privind capătul de cerere privind grănițuirea.

Prin sentința nr. 2724 din 28 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins în rest acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin prefectul Municipiului București și Subcomisia Sectorului 3 al Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Primarul sectorului 3, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1783 din 11 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2724 din 28 decembrie 2018 și încheierii din 17 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1783 din 11 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a susținut că instanțele de judecată au reținut greșit că operează puterea de lucru judecat în raport cu decizia nr. 778R/24.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011, prin decizia recurată stabilindu-se eronat că aspecte referitoare la preluarea de către stat a bunului ce a aparținut familiei recurentului au fost invocate și puse în discuția contradictorie a părților în acel dosar.

A precizat că, prin acțiunea formulată în dosarul nr. x/2011, reclamantul B. a solicitat să i se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 550 mp, pentru care deținea titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, formulând apărări față de cererea reconvențională a recurentului ce a vizat revendicarea terenului care îi aparținea.

Acțiunea în revendicare formulată de reclamant în dosarul nr. x/2011 a fost admisă inițial, instanța reținând că, în lipsa unei acceptări autentice din partea statului a donației bunicii recurentului, nu se poate vorbi despre un contract de donație valabil încheiat, despre o transmitere a proprietății în fapt și în drept (în ceea ce privește cota de 1/4 din imobil a numitei D.) și că nu se poate reține existența unei exproprieri a terenului (pentru restul de 3/4 ce aparținea numiților E. și F.), întrucât în adeverința nr. x/1970 sau în adresa nr. x/2009 s-a menționat că exproprierea a avut loc conform deciziei nr. 659/1969, care, însă, cuprinde mențiuni doar cu privire la perfectarea actelor de donație, fără vreo trimitere la expropriere.

A menționat că, în dosarul nr. x/2011, urmare admiterii recursului formulat de pârâtul B., a fost respinsă cererea reconvențională ce privea revendicarea, reținându-se că instanțele de fond au punctat corect aspectele formale legate de titlurile de proprietate ale părților, dar că au nesocotit efectele ofertei de donație a numitei D. cu referire la intrarea terenului în patrimoniul statului. În ceea ce privește restul de teren, curtea a reținut că acesta a intrat în proprietatea statului, fără titlu, fiind deținut de minorii care nu au formulat ofertă de donație în formă autentică.

Referitor la chestiunile litigioase supuse dezbaterii în dosarul nr. x/2011, recurentul a susținut că acestea nu au vizat aspecte referitoare la preluarea de către stat fără titlu a imobilului, accentul fiind pus pe oferta de donație, iar nu pe restul de 3/4 de teren, fără a se verifica dacă terenul în cauză a figurat în evidențele autorităților.

Deși, ulterior, a fost pronunțată sentința civilă nr. 1538/2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (dosar nr. x/2015), prin care s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație și nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 659/1969, instanțele de fond au reținut că aceasta nu este de natură să înlăture puterea de lucru judecat a aspectelor statuate prin decizia nr. 778R din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

Față de relativitatea efectelor lucrului judecat, recurentul a apreciat că ceea ce s-a statuat prin considerentele deciziei anterior menționate nu se impune în procesul pendinte, întrucât, în procesul anterior nu au fost dezbătute, în contradictoriu, aspectele litigioase ce privesc preluarea de către stat a terenului, instanța apreciind în funcție de situația prezentată la acel moment în susținerea unei cereri aflate în ultimul stadiu procesual, nesusceptibilă de vreo cale de atac.

A susținut că, în prezentul litigiu, instanțele nu au procedat la o cercetare judecătorească amănunțită pentru a statua dacă imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, obiect de reglementare a Legii nr. 10/2001, ci s-au prevalat de decizia nr. 778R din 24 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2011. Or, în anul 1992 autorii recurentului s-au judecat într-o acțiune de partaj succesoral în care s-a verificat dacă terenul poate forma obiectul unei astfel de acțiuni, reținându-se că imobilul nu a fost preluat de stat. În aceste condiții, formularea unei cereri de redobândire a proprietății în baza legilor speciale nu ar fi avut succes.

Menționează că la dosarul nr. x de partaj succesoral a fost depusă, la cererea instanței, adresa cu nr. x/31 martie 1992 emisă de G., din care rezultă în mod explicit faptul că terenul nu a fost trecut în proprietatea statului. Fără o astfel de constatare, că terenul nu se află în patrimoniul statului, nici nu era posibilă pronunțarea unei hotărâri de partaj. Preluarea de către stat a imobilului sau trecerea imobilului în patrimoniul statului, cu titlu sau fără titlu, nu a reprezentat un obiect al dezbaterilor contradictorii în procesul anterior, ci aprecierea judecătorului care a redactat decizia, a fost o interpretare personală în sprijinul soluției de admitere a recursului, respectiv de respingere a revendicării. Cu alte cuvinte, în dosarul anterior însuși pârâtul B., aducând argumentul existenței unei donații către stat, nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra preluării întregului imobil, cu atât mai mult nici nu a adus în discuție presupusa preluare fără titlu de către stat a proprietății deținută de minorii pe atunci, E. și F..

Prin urmare, acea interpretare din considerentele deciziei anterioare nu poate fi apreciată ca o rezolvare dată irevocabil unei chestiuni de drept, ce s-ar bucura de autoritatea de lucru judecat în prezenta cauză.

Invocă în acest sens dreptul la un proces echitabil, astfel cum este înțeles în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Consideră că nu se poate bucura de proprietatea sa iar drepturile sale nu au fost analizate efectiv, câtă vreme instanțele de fond au reținut autoritatea de lucru judecat în raport de o hotărâre a unei instanțe de recurs care a indicat o situație de fapt fără o cercetare amănunțită și fără a o pune în discuția părților în acel moment, întrucât preluarea de către stat a terenului fără titlu nu a fost disputată în contradictoriu și nici nu a constituit un aspect litigios al cauzei, pozițiile părților referindu-se exclusiv la preluarea cu titlu a terenului, fie prin contract de donație, fie prin expropriere.

Apeciază că este proprietarul imobilului în litigiu în baza unui act autentic valabil, împrejurare neanalizată de instanțele din prezentul litigiu, care au statuat exclusiv în considerarea faptului că trebuie respectată autoritatea deciziei civile nr. 778R/24.04.2014.

Susține că nu li se poate imputa autorilor săi nepromovarea unei acțiuni pe Legea 10/2001 sau a unei cereri pe Legea 18/1991, deoarece aceasta reglementează situația terenurilor intrate în cooperativele agricole sau a terenurilor ce au fost atribuite în folosință veșnică pentru ridicarea de locuințe proprietate personală, iar terenul ce face obiectul cauzei nu se încadrează în situațiile la care se referă legea.

Recurentul a arătat că solicită a se constata inexistența titlului statului și nulitatea titlului lui B. în condițiile în care, în procedura de eliberare a titlului de proprietate, autoritățile nu au avut în vedere granițele proprietăților private existente, punerea în posesie făcându-se după aprecierea subiectivă a celor prezenți la măsurători, acapararea abuzivă a suprafeței de teren ce face obiectul revendicării fiind urmarea directă a încălcării procedurii legale de eliberare a titlului de proprietate, orice formă de reparație fiind împiedicată prin decizia nr. 778 R/24.04.2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Solicită ca prin prezentul recurs să se procedeze la o analiză concretă, în contextul particular al cauzei, în sensul dacă, prin efectul negativ al autorității lucrului judecat produs de decizia civilă nr. 778R/24.04.2014, nu este atinsă însăși substanța dreptului său - accesul liber la justiție, garantat de art. 6 din Convenție. În speța de față, deși a obținut o hotărâre judecătorească ce a constatat nulitatea donației, ce argumenta preluarea cu titlu a terenului de către stat, în cuprinsul Deciziei nr. 778R/24.04.2014, acest demers judiciar s-a dovedit a fi ineficient, de vreme ce nu a putut beneficia de teza nepreluării în fapt a terenului, fiind invocată în continuare autoritatea de lucru judecat privind aspectul preluării fără titlu.

Cum instanțele învestite cu soluționarea noii cereri de revendicare nu au analizat dacă terenul ce a făcut obiectul donației a fost sau nu preluat efectiv de către stat, pe lângă faptul că nu s-au verificat aspecte legate de preluarea efectivă, chiar și fără titlu, calea specială pentru obținerea unei redobândiri prin efectul Legii 10/2001 fiind vădit tardivă, solicită să se constate că i-a fost grav restricționat dreptul de a avea acces la o instanță, care să procedeze la o examinare concretă și efectivă a continuității dreptului de proprietate a autorilor săi. Chiar dacă acțiunea de față este tot o revendicare, efectul negativ al autorității de lucru judecat privind constatările din Decizia nr. 778R/24.04.2014 nu poate fi opus în prezentul proces, întrucât deși autoritatea de lucru judecat urmărește un scop legitim, acela care vizează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ca expresie a preeminenței dreptului, inerentă unei societăți democratice, astfel cum proclamă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește proporționalitatea măsurii, ingerința în dreptul său de acces la o instanță nu respectă un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

A afirmat că i s-a încălcat dreptul de acces la justiție, protejat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale și a solicitat să nu se aplice, în prezentul litigiu, norma internă care reglementează funcția negativă a autorității de lucru judecat (art. 1201 C. civ. de la 1864 și art. 431 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010), ci norma convențională mai favorabilă, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție.

Recurentul a mai susținut că a fost nesocotit principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară și principiului priorității înscrierilor în cartea funciară, autorii săi înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară, sentința nr. 4281/1992 de partaj fiind menționată în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. x/25.10.1992. A precizat că, la data eliberării titlului de proprietate nr. x/1997 pentru autoarea pârâtului B., dar și anterior, la data emiterii proceselor-verbale de punere în posesie, autoritățile au avut posibilitatea și obligația de a verifica situația juridică a terenului, care nu era liber și nu putea fi atribuit, titlul acestuia fiind intabulat abia în 2005, recurentul intabulându-l în 2004.

Astfel, publicitatea, ca mijloc de realizare a securității juridice a drepturilor subiective civile nu și-a realizat funcția, instanțele nefăcând referire la aceasta, deși a fost menționată expres inclusiv în cererea de apel. Imobilul a intrat în circuitul civil, actualmente, pe aceasta suprafață de teren fiind autorizată o construcție (demersul pârâtului B. cu privire la anularea autorizației de construire s-a finalizat prin respingerea cererii).

Cât privește dispozițiile art. 21 C. civ., a menționat că acesta instituie două prezumții relative în sensul existenței dreptului, actului sau faptului înscris într-un registru public, respectiv a inexistenței dreptului, actului sau faptului radiat. O aplicație particulară a acestei reguli se regăsește în materia drepturilor reale imobiliare înscrise în cartea funciară, în art. 900 noul C. civ. privind prezumția existenței sau inexistenței unui drept tabular după cum dreptul real este înscris sau radiat din cartea funciară. În ceea ce privește situația de carte funciară, deși dreptul de proprietate al recurentului a fost intabulat anterior celui al pârâtului, acesta nu a contestat identificarea terenului sau corectitudinea înscrierilor. Astfel, se impune reluarea dezbaterilor prin punerea în discuția contradictorie a părților și a aspectelor referitoare la stabilitatea circuitului civil și la posibila încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, pentru garantarea respectării dreptului părților la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât instanța de apel nu a făcut referire la aceste critici din cererea de apel.

Intimatul B. a formulat întâmpinare la 17 iunie 2021, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

La 5 iulie 2021, recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A., fixând termen de judecată la 3 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esență, este de reținut că reclamantul a promovat o acțiune în nulitatea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 al pârâtului B. și revendicare, susținând că este adevăratul proprietar al imobilului în litigiu.

Instanța de fond a respins acțiunea, reținând puterea de lucru judecat a deciziei nr. 778/24.04.2014 a Curții de Apel București în care o primă acțiune în revendicare între aceleași părți a fost în mod irevocabil respinsă pe considerentul că imobilul a ieșit din patrimoniul autorului reclamantului în anul 1969, astfel că sentința de partaj din anul 1992 de care se prevalează acesta nu poate fi opusă unui titlu constitutiv în baza Legii nr. 18/1991 dublat de o posesie neîntreruptă. Pronunțarea în 2016 a unei hotărâri de anulare a donației și a deciziei de acceptare a acesteia nu înlătură puterea de lucru judecat a statuărilor anterioare.

În litigiul anterior a fost infirmată teza reclamantului potrivit căreia terenul în suprafață de 171 m.p. nu a fost niciodată preluat de stat, ci s-a aflat în mod continuu, în proprietatea sa și a autorilor săi. S-a reținut că bunul a fost preluat abuziv de stat, respectiv cota de 1/4 care i-a aparținut soției supraviețuitoare D., în baza donației către stat, acceptate prin Decizia nr. 659/08.09.1969 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București - Comitetul Executiv și cota de 3/4 care le-a aparținut minorilor F. și E., prin preluare în fapt. Constatarea nulității donației cu privire la cota de 1/4 din teren printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu duce la concluzia că întregul bun (și nici 1/4 din el) nu ar fi fost niciodată preluat de stat, ci doar la constatarea faptului că preluarea a fost abuzivă, în sensul legilor speciale de reparație, ale căror termene și dispoziții reclamantul și autorii săi nu le-au urmat însă niciodată.

A considerat instanța de apel prin decizia atacată cu prezentul recurs că, pe de o parte, în privința cotei de 3/4 care le-a aparținut minorilor F. și E., operează o veritabilă autoritate de lucru judecat a deciziei civile irevocabile nr. 778R/24.04.2014, rămânând pe deplin valabile considerentele în sensul că această parte din bun a fost preluată de stat în fapt. Pe de altă parte, în privința cotei de 1/4 pentru care s-a constatat nulitatea absolută a donației prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a tranșat doar natura preluării de stat, de la preluarea «cu titlu» la care s-a făcut referire prin decizia civilă irevocabilă nr. 778R/24.04.2014 la preluarea fără respectarea dispozițiilor Decretului nr. 478 din 22 noiembrie 1954 privitor la donațiile făcute statului, în vigoare la data preluării, astfel cum s-a reținut prin sentința civilă definitivă nr. 1538/29.11.2016. Or, în ambele situații, consecința juridică pentru apelantul-reclamant este aceeași, în sensul că bunul a fost preluat de stat, nemaiaflându-se în proprietatea foștilor proprietari.

În aceste condiții, susținerile reclamantului în sensul că Titlul de proprietate emis în favoarea beneficiarei C., autoarea pârâtului B., este lovit de nulitate absolută parțială deoarece terenul nu s-ar fi aflat la dispoziția Comisiei de fond funciar pentru a face obiectul Legii nr. 18/1991, ci s-a regăsit dintotdeauna în proprietatea autorilor săi, nu au putut fi reținute.

Deși în mod formal, valabilitatea Titlului de proprietate și constarea inexistenței titlului statului asupra terenului în suprafață de 171 m.p. nu au constituit obiect distinct al pricinii anterioare purtate între părți, chestiunea caracterului preferabil al titlului emis în temeiul Legii nr. 18/1991 și preluarea bunului de stat au fost invocate și verificate pe cale incidentală în litigiul anterior, statuându-se, cu autoritate de lucru judecat, că terenul nu putea face obiectul partajului prin sentința civilă nr. 4281/1992 și că titlul declarativ nu poate fi preferabil unui titlu constitutiv obținut în baza Legii nr. 18/1991 dublat de posesia neîntreruptă a imobilului.

Instanța de apel a apreciat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., a ușurat în mod semnificativ sarcina probațiunii, întrucât ceea ce s-a rezolvat anterior în dosarul nr. x/2011 se impune în procesul pendinte, fără posibilitatea de a fi contrazis. Consideră că celelalte argumente invocate de apelantul-reclamant (înscrierea terenului la rolul fiscal și plata impozitelor, diverse adrese) subordonate pretinsei preferabilități a titlului său, fie au fost invocate, fie ar fi trebuit să fi fost invocate în litigiul purtat anterior între părți.

Curtea a mai reținut că reclamantul și autorii săi nu au depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 sau cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și că, și în situația obținerii sentinței civile definitive nr. 1538/29.11.2016 de anulare a ofertei de donație cu privire la cota de 1/4 din teren, reclamantul nu are un "bun" în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenție raportat considerentele Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de I.C.C.J. - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu referire la pretinsa îndreptățire de a redobândi posesia actuală asupra imobilului.

Într-o primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanțele de fond au reținut greșit că operează puterea de lucru judecat în raport cu decizia nr. 778R/24.04.2014, întrucât, în această din urmă hotărâre menționată, chestiunile litigioase supuse dezbaterii nu au vizat aspecte referitoare la preluarea de către stat fără titlu a imobilului, accentul fiind pus pe oferta de donație, iar nu pe restul de 3/4 de teren, fără a se verifica dacă terenul în cauză a figurat în evidențele autorităților și că ulterior, a fost pronunțată sentința civilă nr. 1538/2016 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă (dosar nr. x/2015), prin care s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație și nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 659/1969, de care instanța trebuia să țină cont.

Critica este nefondată. Astfel, în mod corect instanța de apel a valorizat efectul pozitiv al dezlegărilor conținute în considerentele cu efect decizoriu al celor două hotărâri anterioare, reținând puterea probatorie a celor statuate în raport cu litigiul pendinte.

Astfel, ceea ce s-a statuat anterior între aceleași părți și nu poate fi contrazis, având efectul unei prezumții iuris et de iure, este faptul că imobilul în litigiu a făcut obiectul unei preluări abuzive de către stat, ce s-a dovedit a fi fără titlu, atât în ceea ce privește cota de 3/4 pentru care proprietari figurau cei doi minori, cât și pentru cota de 1/4 de la mama acestora, în urma anulării ofertei de donație. Aceste statuări au stat la baza respingerii acțiunii în revendicare promovată anterior de reclamant pe cale reconvențională în litigiul având ca obiect principal acțiunea în constatarea dreptului de proprietate al pârâtului și nu pot fi înlăturate printr-un raționament judiciar contrar, bazat pe aceleași elemente evaluate inițial. Corect a apreciat instanța de apel că intervenirea unei judecăți prin care s-a anulat oferta de donație nu are ca efect restituirea bunului în patrimoniul moștenitorilor fostului donator, câtă vreme hotărârea nu dispune acest lucru, imobilul râmânănd, fără titlu, în posesia statului care îl preluase.

Prin urmare, nu se poate considera că în litigiul anterior nu s-au tranșat aspectele litigioase ce privesc preluarea terenului de către stat, câtă vreme s-a analizat succesiunea transmiterii bunului pentru a se indentifica titlul mai caracterizat și s-a constatat că reclamantul nu poate exhiba un titlu actual valabil, contractul său de vânzare provenind de la un neproprietar, acest raționament constituind însăși esența mecanismului judiciar specific unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri. Ca atare, contrar susținerilor recurentului, nu este necesar ca titlul acestuia să fie anulat într-o procedură jurisdicțională pentru ca dezlegările privind lipsa de efecte a titlului să fie utilizate într-un proces ulterior în care se invocă, din nou, preferabilitatea sa.

De asemenea, nu se poate aprecia nici că, valorificând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța i-a încălcat recurentului dreptul la un proces echitabil, deoarece chestiunea litigioasă nu ar fi fost supusă unei analize directe și nemijlocite în cauza pendinte. Dimpotrivă, instanțele de fond au analizat pretențiile reclamantului, utilizând ca mijloc de probă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport de hotărârea pronunțată între aceleași părți, pentru a verifica preferabilitatea titlurilor în baza cărora părțile invocă dreptul de proprietate asupra terenului, coroborat cu împrejurarea constatării jurisdicționale a nulității ofertei de donație, concluzionând asupra faptului că imobilul a trecut fără titlu în prioprietatea statului, caz în care dreptul fostului proprietar nu a supraviețuit, acesta având vocație la reîntregirea patrimoniului în cadrul legislativ oferit de legile speciale de reparație.

O astfel de soluție nu este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului astfel cum a fost interpretat în jurisprudența invocată prin motivele de recurs, întrucât dreptul reclamantului a fost analizat efectiv, instanțele concluzionând, contrar afirmațiilor acestuia, că dreptul său nu este actual, în condițiile în care hotărârea de partaj a autorului său are doar un efect declarativ, nu constitutiv sau recognitiv de drepturi, și nici nu se bucură de o speranță legitimă având în vedere că prin hotărârea de constatare a nulității donației nu s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea statului la restituirea bunului.

În cauzele Lungoci, respectiv Caracas contra României, de care s-a prevalat recurentul în memoriul de recurs, cea de-a doua acțiune în revendicare a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza efectului negativ al autorității de lucru judecat, deși titularii dreptului la acțiune au susținut intervenția unui element de noutate, care a modificat situația avută în vedere în primul litigiu.

Or, în prezenta cauză, cum s-a arătat anterior, instanțele de fond au statuat în mod concret și judicios pe fondul pretențiilor reclamantului, prevalându-se de chestiuni dezlegate în judecata anterioară dintre părți în aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat reglementat de art. 430 alin. (2) C. proc. civ., procedând, totodată, la verificarea elementului de diferențiere invocat de reclamant, respectiv anularea pe cale judecătorească a oferitei de donație, pe care l-au apreciat ca lipsit de relevanța pretinsă de reclamant, în sensul că nu a modificat regimul juridic al terenului, avut în vedere la prima judecată.

În aceste condiții nu se poate vorbi de o ingerință disproporționată în dreptul reclamantului de acces la o instanță de natură a determina înlăturarea normei interne care reglementează autoritatea de lucru judecat și aplicarea directă a Convenției.

Recurentul a criticat și nesocotirea de către instanțele de fond a principiului priorității înscrierii în cartea funciară a dreptului său de proprietate, anterior înscrierii dreptului pârâtului, invocând dispozițiile art. 21 și 900 C. civ. care instituie o prezumție de exactitate a acestor înscrieri.

Critica este nefondată. Astfel, cele două texte de lege nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății pentru a constitui obiect de analiză întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (5) C. civ., legea nouă se aplică actelor și faptelor produse după intrarea sa în vigoare, or, înscrierile de care recurentul face vorbire vizează situații juridice anterioare acestei date.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1783A din 11 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2022.