ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

l. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II- a de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, anularea parțială a deciziei nr. 549/10.04.1978, sub motiv că prin aceasta a fost confiscată cota-parte din proprietatea soților Vlădescu, deși actul era act adresat altor persoane.

In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 01.11.2017, Tribunalul București, secția a II- a de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia din secțiile civile ale aceleiași instanțe.

Prin încheierea din data de 11.05.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare în favoarea secției a II- a de contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 148/F/18.10.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului București, reținând, în aplicarea art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., că tribunalul a fost investit cu o acțiune prin care se solicită anularea parțială a unui act juridic de preluare a unui imobil în perioada regimului comunist, sub motiv că prin acest act s-a dispus cu privire la bunuri care aparțineau altor persoane decât cele indicate în cuprinsul său, caz în care raportului juridic dedus judecății nu îi sunt însă aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, s-a statuat că acțiunea în anulare, formulată fiind în procedura de drept comun, atrage, în temeiul art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în primă instanță în favoarea tribunalului, secția civilă, chiar dacă nu a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 18/1991.

Prin sentința nr. 277/15.02.2019 pronunțată în dosar nr. x/2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Prin decizia nr. 532/A/24.06.2020 pronunțată în dosar nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamanților împotriva sentinței; a anulat sentința și, evocând fondul, a admis cererea de chemare în judecată; a dispus anularea parțială a deciziei nr. 549/10.04.1978, pentru cota de 1/12 din imobilul situat în București.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18.03.2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin memoriul de recurs se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentată de art. 1399-1401 C. civ. de la 1864, întrucât în opinia recurenților, instanța de judecată a reținut în mod eronat în speță cauza ilicită a deciziei de preluare (Decizia nr. 549/10.04.1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București), ca fiind dată de încălcarea dispozițiilor legale privind vânzarea unei moștenitori (de drepturi succesorale).

In mod concret, instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii pronunțate faptul că nu a fost investită să analizeze cui aparține calitatea de coproprietar în privința apartamentului situat la parterul imobilului din București (fost sectorul 3), în mod cert această chestiune fiind dedusă judecății în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, ci în prezenta cauză s-a solicitat să se determine dacă preluarea cotei indivize de 1/2 s-a încălcat dreptul de coproprietate al autorilor reclamanților astfel cum acesta a rezultat coroborând cele dispuse prin sentința civilă nr. 749/03.06.1947 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a II-a, cu înstrăinările din contractele de cesiuni de drepturi succesorale relevate de instanța de control. dar și cu mențiunile din procesul-verbal din 29 martie 1950.

Practic, instanța de apel are în vedere la pronunțarea deciziei, cererea de partaj, astfel cum a fost completată, ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București (dosar suspendat în prezent) din care ar rezulta finalitatea urmărită prin cererea de față, respectiv încălcarea unui drept de coproprietate pentru cota de 1/12 din cota de 7/12, rezultată din însumarea cotelor transmise prin contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/06.04.1950, respectiv 1/2 + 1/12 = 7/12, solicitată de apelanții-reclamanți a fi avută în vedere prin acțiunea de partaj, astfel încât Statul Român nu ar fi putut prelua decât o cotă de 5/12 din dreptul de coproprietate asupra apartamentului deținut în indiviziune de C. și D. cu E. Elise Beatrice și G., și nu cota de 1/2 pentru care a fost emisă Decizia nr. 549/10.04.1978 de către fostul Consiliu Popular al Municipiului București.

Pe cale de consecință, în opinia instanței de judecată se impune anularea parțială a deciziei nr. 549/10.04.1978 pentru cota de 1/12 din imobilul situat în București, str. x, pentru cauză ilicită, întrucât prin acest act ar fi fost stabilită o cotă indiviză în proprietate mai mare decât cea reală pentru persoanele cărora le era destinat, C. și D., preluarea realizându-se parțial din cota-parte ce aparținea și era deținută de E. Elise Beatrice și G. (autorii apelanților-reclamanți).

In raport de aceste considerente, instanța de apel a reținut astfel cauza ilicită a deciziei de preluare (Decizia nr. 549/10.04.1978) care ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale privind vânzarea unei moșteniri (de drepturi succesorale), respectiv a art. 1399-1401 C. civ. 1864, în ceea ce privește cota parte indiviză de 1/12 care aparținea autorilor reclamanților și nu destinatarilor actului, C. și D., care nu dețineau, conform dezbaterilor succesiunii defunctei H. și a contractelor de cesiune încheiate, cota de 1/2 din imobil.

Așa cum corect a sesizat instanța de fond (Tribunalul București, secția a III-a civilă, care a pronunțat sentința civilă nr. 277/15.02.2019) reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune în anularea parțială a Deciziei nr. 549/10.04.1978 prin care ar fi fost confiscată cotă-parte din proprietatea soților Vlădescu "printr-un act adresat altor persoane", iar ca temei de drept a fost evocată inițial Legea nr. 554/2004 (Legea contenciosului administrativ), iar în speță ne aflăm în prezența unui act juridic unilateral cu caracter individual, act supus Legii nr. 1/1967 privind judecarea de către tribunale a cererilor ce or vătămați în drepturile lor prin acte administrative ilegale, natura unilaterală a actului juridic menționat (Decizia nr. 549/10.04.1978 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București) neputând fi pusă sub semnul întrebării în condițiile în care, manifestarea de voință provine de la o singură parte (și anume, emitentul Consiliul Popular al Municipiului București).

În aceste condiții, apare mai mult decât evident raționamentul greșit al instanței de apel care consideră că se impune anularea parțială (și nu nulitatea absolută parțială în cazul în care s-ar fi cerut explicit acest lucru) a Deciziei de preluare nr. 549/10.04.1978, reținând cauza ilicită în raport de art. 1399-1401 C. civ. 1864, privind vânzarea unei moșteniri de drepturi succesorale cu privire la cota indiviză de 1/12 (care ar fi aparținut autorilor - reclamanților) din imobilul situat în București.

Indiferent ce au susținut apelanții - reclamanți în motivele lor de apel, important și esențial este modul în care au investit instanța de fond cu o acțiune în anulare (și nu în declararea nulității absolute parțiale) a unui act administrativ unilateral emis de o autoritate administrativă în anul 1978 (Decizia nr. 549/10.04.1978) pe un temei de drept reprezentat de Legea nr. 544/2004 (Legea contenciosului administrativ) și chiar dacă ne-am raporta la vechiul C. civ. de la 1864 este evident că o acțiune în anulare parțială nu poate fi confundată cu o acțiune în declararea nulității absolute parțiale a unui act administrativ unilateral, care și-a produs efecte juridice oricum, temeiurile juridice fiind total diferite, soluția instanței de apel de dispunere a anulării parțiale a Deciziei nr. 549/10.04.1978 (pentru o cauză ilicită) fiind esențialmente nelegală și dată cu aplicarea total greșită a dispozițiilor art. 1399-1401 C. civ. 1964 (în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor legale privind vânzarea unei moșteniri de drepturi succesorale).

De altfel, în considerentele hotărârii pronunțate în apel, acest text de lege este singurul menționat în mod explicit (art. 1399-1401 C. civ. 1864), în afară bineînțeles de menționarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991.

Pe cale de consecință, atâta timp cât instanțele au fost investite cu o acțiune în anulare parțială a unei decizii administrative unilaterale emisă în anul 1978, (fără indicarea unui text de lege explicit din C. civ. din 1864) soluția instanței de apel în evocarea fondului (de anulare a deciziei nr. 149/10.04.1978 pentru cauză ilicită de preluare, ca fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 1399-1401 C. civ. 1864) este esențialmente nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor C. civ. (având în vedere și aspectul incontestabil că aceste articole din C. civ. nu au fost evocate explicit de către apelanții-reclamanți nici prin acțiunea introductivă de instanță și nici prin motivele de apel formulate).

La data de 13.05.2021, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimații au expus pe larg situația de fapt a cauzei cu referire la modalitatea dobândirii dreptului de proprietate al soților Vlădescu, ai căror succesori în drepturi sunt reclamanții și cu referire la contractul de cesiune de drepturi succesorale nr. x/07.06.1947. Au mai arătat că decizia nr. 549/10.04.1978 a Consiliului Popular al Municipiului București, prin care s-a trecut în proprietatea statului, începând cu data de 06.12.1974 cota indiviză de Vi din imobilul situat în str. x, încalcă atât tratatele internaționale la care România este parte, cât și art. 12 din Constituția României din 1965, care prevedeau că terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes public și cu plata unei despăgubiri prealabile întrucât această decizie are o cauză ilicită și imorală, în mod corect instanța de apel a anulat-o parțial, situație față de care se impune respingerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 6 octombrie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 532A din 24 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 19 ianuarie 2022, ora 9:00, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

- este fondată critica potrivit căreia hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1399-1401 din vechiul C. civ., străine raportului juridic dedus judecății, prin schimbarea temeiul de drept reținut la judecata în primă instanță, critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se impune constatarea că în aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, judecătorul nu poate, cu de la sine putere și peste voința părților, să schimbe cauza acțiunii deduse judecății ci, în aplicarea dispozițiilor art. 22 (4) C. proc. civ., are a da sau a restabili doar calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății.

În acest sens, dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. statuează că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților iar cele ale art. 478 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în apel, nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

În speță, se constată că partea reclamantă a dedus judecății o acțiune în anularea parțială a deciziei nr. 549/10.04.1978 a Consiliului Popular al Municipiului București, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, cerere întemeiată pe normele civile de dreptul comun relative la nulitate.

În fapt, partea reclamantă a pretins că este coproprietara apartamentului situat la parterul imobilului din București (drept transmis de la proprietarul inițial prin succesiune și contracte de cesiune de drepturi succesorale) și că în decizia menționată, invocată drept titlu de proprietate de celălalt coproprietar, s-a statuat, greșit, cu privire la preluarea de către stat a unei cote de 1/2 părți indivize din imobil din patrimoniul numiților C. și I., întrucât aceasta îngloba și o cotă-parte care, în realitate, era proprietatea autorilor săi, cu privire la care nu erau incidente dispozițiile Decretului nr. 223/1974.

În ceea ce privește calificarea juridică dată acțiunii, prima instanță a reținut că se impune în procesul pendinte în raport de considerentele de drept ale deciziei nr. 148/F/18.10.2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a statuat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (indicată de partea reclamantă ca temei de drept al pretenției) nu este aplicabilă actelor de preluare a imobilelor din perioada regimului comunist, cum este actul în litigiu.

Observând cauza acțiunii în nulitate, astfel cum aceasta a fost construită de partea reclamantă, precum și situația de fapt evocată (preluarea/confiscarea de către stat printr-o decizie care se adresa unor persoane a unei cote-părți din imobil care aparținea altor persoane), prima instanță a identificat ca fiind aplicabile raportului juridic dedus judecății normele de drept prevăzute la art. 953 și urm. C. civ., relative la condițiile de valabilitate ale actului juridic, în raport de care a procedat la examinarea pretenției.

În acest cadru procesual, prima instanță a statuat că motivul de nulitate invocat, fundamentat pe faptul preluării nelegale/confiscării de statul comunist de la un neproprietar a unei cote-părți dintr-un imobil prin decizia atacată, nu se subsumează cauzelor de nulitate prevăzute de dispozițiile art. 953 și urm. C. civ., partea neadministrând dovezi care să probeze că aproprierea s-ar fi realizat cu încălcarea condițiilor de validitate edictate de lege pentru emiterea sa valabilă.

S-a reținut și că o atare preluare cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, în acord cu statuările din decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate pretinde pe calea unei acțiuni de drept comun (astfel cum este acțiunea în nulitate) constatarea caracterului nelegal al preluării imobilului de stat (în tot sau în parte), deoarece, în acest scop, partea interesată, cum este și cazul părții reclamante, avea a urma procedurile prevăzute de acest act normativ, nefiind relevante motivele pentru care nu a procedat astfel.

S-a argumentat și că nu se poate admite ca pe calea unei acțiuni în anulare să obțină tranșarea asupra unei alte chestiuni juridice esențiale cauzei, astfel cum tinde, cum este cea privind stabilirea întinderii cotelor-părți cuvenite coproprietarilor imobilului (prejudicială), chestiune care, de altminteri, face obiectul acțiunii de partaj din dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

În apel, reținându-se ca fiind corectă calificarea juridică dată acțiunii civile la judecata în primă instanță, s-a statuat că aceasta a fost examinată și respinsă greșit, în considerarea unor argumente care nu au fost invocate de partea reclamantă și cu ignorarea circumstanțelor particulare ale cauzei.

Instanța de apel a arătat că partea reclamantă nu a indicat drept cauză ilicită a deciziei de preluare lipsa consimțământului emitentului ori caracterul abuziv al preluării de către stat a cotei-părți din imobil proprietatea autorilor săi (motiv pentru care nu avea a solicita restituirea, în natură sau prin echivalent, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001), ci doar faptul că s-a dispus, nelegal, preluarea de stat a unei cote-părți din imobil care era deținută în proprietate de alte persoane decât acelea indicate în cuprinsul său.

Instanța de apel a reținut și că partea reclamantă nu a solicitat să se analizeze cine sunt coproprietarii imobilului (chestiune care face obiectul acțiunii de partaj înregistrate în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 București), ci a cerut să constate că prin preluarea cotei de 1/2 părți indivize de la persoanele indicate în decizia contestată s-a încălcat dreptul de proprietate al autorilor săi, astfel cum acesta rezultă explicit din mențiunile sentinței civile nr. 749/03.06.1947 a Tribunalului Ilfov, secția a II-a C. civ., ale procesul-verbal din 29.03.1950 și ale contractelor de cesiune de drepturi succesorale autentificate de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, sub nr. x/21.12.1946 și nr. y/06.04.1950.

În analiza probatoriilor administrate, instanța de apel a constatat că F. și G., ai căror succesori în drepturi sunt reclamanții, dețineau la momentul emiterii Deciziei nr. 549/10.04.1978, cotele de 1/2 de la J. + 1/12 de la K., fără a putea fi avută în vedere cesiunea drepturilor succesorale încheiată cu K. și K., întrucât a fost înstrăinată o cotă din succesiunea defunctei H. a cărei întindere nu a fost indicată și nu a rezultat din înscrisurile invocate de apelanții-reclamanți pe care linie au avut calitatea de strănepoți de frate uterin ai defunctei.

În atare condiții, instanța de apel a statuat că se impune anularea deciziei nr. 549/10.04.1978 emise de Consiliului Popular al Municipiului București în privința unei cote de 1/12 părți indivize din imobil, pentru cauză ilicită, în considerarea faptului că au fost încălcate normelor de drept privind vânzarea unei moșteniri (de drepturi succesorale), prevăzute de art. 1399-1401 din vechiul C. civ., și a faptului că această cotă-parte din imobil aparținea, la momentul emiterii deciziei, autorilor părții reclamante și nu persoanelor indicate în decizia de preluare.

Normele de drept indicate de instanța de apel și reținute ca temei de drept pentru aplicarea sancțiunii nulității reglementează însă răspunderea moștenitorului când vânzarea moștenirii s-a făcut fără a se specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse (art. 1399) sau când s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanțe ereditare, sau a vândut lucruri de ale succesiunii (art. 1400), respectiv, obligația cumpărătorului de a întoarce vânzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile și sarcinile succesiunii, și să-i țină seama de sumele de care era el însuși creditor al succesiunii, dacă nu e stipulație contrarie (art. 1401).

Rezultă că, definind în aceeași termeni situația de fapt a litigiului, instanța de apel, pe de o parte, a ignorat temeiul de drept al acțiunii în nulitate avut în vedere la judecata în primă instanță (art. 953 și urm. din vechiul C. civ.) și, pe de altă parte, a făcut trimitere la norme de drept din materia vânzării moștenirii care nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, astfel cum acesta a fost configurat de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Or, analizând astfel cauza actului juridic reprezentat de decizia nr. 549/10.04.1978 emisă de Consiliul Popular al Municipiului București în aplicarea Decretului nr. 223/1974, anume prin prisma altor temeiuri de drept decât cele avute în vedere de instanța fondului, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 477 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Așa fiind, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de partea pârâtă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel urmează a dispune asupra motivelor de apel cu luarea în considerare a efectului devolutiv al apelului și a limitelor acestuia, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 476 și urm. C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 532/A din 24 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.