ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2826/2021

HOTĂRÂRE
16.12.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2826/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ., formulată de petenta A..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petenta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 iulie 2021.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a arătat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 întrucât dispoziția criticată este prevăzută de o lege în vigoare, nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei.

Învederează că, pe cale jurisprudențială, Curtea Constituțională a stabilit două criterii pentru existența legăturii dispoziției criticate cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată, respectiv ca textul criticat să aibă aplicabilitate în cauza dedusă judecății, condiție pe care o apreciază ca fiind îndeplinită întrucât instanța de recurs urmează a pronunța a hotărâre judecătorească, iar art. 402 C. proc. civ. reglemenzează tocmai această etapă a procesului civil, pronunțarea hotărârii. Referitor la cea de a doua condiție, arată că excepția de neconstituționalitate este absolut necesar a fi ridicată în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile procedurale prevăzute de art. 402 C. proc. civ. neavând legătură cu soluționarea contestației privind tergiversarea procesului.

La 10 noiembrie 2021, B. a depus cerere de intervenție accesorie în sprijinul recurentei A., cerere respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 16 decembrie 2021.

Prin rezoluția din 14 septembrie 2021, a fost fixat termen de judecată la 11 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care cauza a fost amânată în vederea comunicării către părți a cererii de intervenție accesorie, formulate de B..

La termenul din 16 decembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat de petenta A..

La 8 iunie 2021, pe rolul Curții de Apel Suceva, secția I civilă, a fost înregistrată, sub dosar nr. x/2021, contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea A..

În cadrul acestui dosar, la 10 iunie 2021, petenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceva, secția I civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ., reținând în considerente că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale invocate de petentă neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol, dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Suceva a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ., nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Astfel, se constată că dispozițiile legale, pretins a fi lovite de neconstituționalitate, nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei întrucât, în speță, instanța analizează incidența dispozițiilor art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 4 C. proc. civ., astfel încât să dispună măsurile legale în situația încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, în timp ce art. 402 C. proc. civ., sub denumirea marginală Pronunțarea hotărârii, prevede următoarele: Sub rezerva dispozițiilor art. 396 alin. (2), hotărârea se va pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii.

Similar instanței învestite cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, se reține că petenta este nemulțumită de modul de pronunțare a încheierii din 12 martie 2019 a Judecătoriei Suceava, prin care a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 26 septembrie 2007, însă această încheiere nu face obiectul cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheirii recurate cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5606/2022
elor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Instanța învestită cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate este suverană în a aprecia admisibilitatea acesteia di
ÎCCJ 2021-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2568/2021
stituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional, declararea ca neconstituțională a acestei prevederi determină pronunțarea unei soluții diferite în cauză și au o strânsă legătură cu soluționarea cauzei. 3.
ÎCCJ 2021-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2021
soluționarea acesteia. Dosarul având ca obiect cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost înregistrat pe rolul instanței supreme sub nr. x/2019/a2. Prin încheierea din 23 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual În dosarul nr. x/2019, aflat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Ca
ÎCCJ 2021-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6009/2021
/1992, întrucât, deși textul reglementează posibilitatea susținerii excepției în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, deci inclusiv în calea extraordinară de atac a revizuirii, totuși invocarea unor temeiuri de fond î
Sursă