ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2803/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2803/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 15 decembrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Prin contestatia înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 16 octombrie 2020 sub nr. x/2020, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., a solicitat să se dispună suspendarea provizorie a executării silite, obiect al dosarului execuțional nr. x/2020 al B.E.J. F., până la soluționarea petitului de suspendare a executării silite, suspendarea executării silite din același dosar execuțional până la soluționarea contestatiei la executare, anularea încheierii de încuviințare nr. 2990/2020 din 20.08.2020 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. x/2020, anularea somației din data de 21.09.2020 precum și a tuturor actelor de executare silită emise de executorul judecătoresc F., în dosarul execuțional sus menționat.
S-au invocat prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 656/2021 din 25 februarie 2021, Judecătoria Satu Mare, secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Satu Mare, invocată de intimați, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., cererea fiind introdusă împotriva unor procurori, contestatoarea fiind obligată să sesizeze altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Oradea.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin sentința civilă nr. 7223/2021 din 17 noiembrie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca. A declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
Instanța a apreciat că art. 127 alin. (2)
1
din C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză, iar alegerea instanței în vederea soluționării oricăror incidente ce se puteau ivi în procedutra de executare silită, potrivit art. 127 alin. (2) și (3) raportat la art. 116 din C. proc. civ., s-a realizat la momentul investirii Judecătoriei Satu Mare cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, respectiv cu reținerea de către instanță a competenței de soluționare a cererii în favoarea sa.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul contestației la executare îl constituie solicitarea contestatorului, în contradictoriu cu intimații, de anulare a executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc F. în dosarul execuțional nr. x/2020
Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 127 din același cod, având în vedere calitatea de procurori a intimaților, precum și calitatea de contestator a unității de parchet.
Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. "Contestația se introduce la instanța de executare."
Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
În cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 și 80 s-au reținut următoarele:,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.
Chiar dacă este real faptul că în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăsește o dispoziție normativă care să statueze expres că, odată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită, aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, în condițiile în care există cel puțin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competență a unor instanțe diferite, iar art. 651 din același cod cuprinde o normă de competență pentru soluționarea acestor tipuri de cereri, numai această interpretare a textelor de lege incidente dă eficiență principiului unicității instanței de executare.
Acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare."
În speță, Judecătoria Satu Mate, prin încheierea nr. 2990/2020, pronunțată în data de 20 august 2020, în dosarul nr. x/2020, a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc F. privind pe creditorii A., B., C., D., E. și pe debitorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și, în consecință, a încuviințat executarea silită, în conformitate cu dispozițiile titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 447/LM/2020/17.07.2020 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul nr. x/2019.
Or, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei
Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.