ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2021

HOTĂRÂRE
09.12.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului promovat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru neîndeplinirea obligației de plată a onorariului curatorului special desemnat pentru intimații-reclamanți A. și B..

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 aprilie 2021, sub nr. x/2018/a1, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 4.

Recurenta a solicitat admiterea recursului și repunerea pe rol a cauzei, întrucât și-a îndeplinit obligația de plată a onorariului de curator, în cuantum de 940 RON, încă din 18 decembrie 2020, atașând extrasul de cont din care rezultă efectuarea plății.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate, însă recursul nu a fost timbrat nici în urma soluției de respingere a cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar recursul apare ca lipsit de interes, câtă vreme, dosarul a fost repus pe rolul Curții de Apel și a fost acordat termen de judecată succesiv, la 23 septembrie și 18 noiembrie 2021.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Părțile nu au formulat, în scris, puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 9 decembrie 2021, în complet de filtru, fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, reținând următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Conform prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b) din același act normativ, se timbrează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva încheierilor de suspendare a judecării cauzei.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. arată că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția completului din 21 aprilie 2021, s-a stabilit în sarcina pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării recursului, obligație care i-a fost comunicată la 29 aprilie 2021, astfel cum rezultă din dovada de înmânare a adresei aflate la dosar.

La 10 mai 2021, recurenta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat cerere prin care a solicitat reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în condițiile art. 39 alin. (2) din OUGnr. 80/2013, fost respinsă, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată de recurentă împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 RON, încheierea respectivă fiind comunicată recurentei-pârâtei la 8 iulie 2021, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar.

De asemenea, prin raportul privind admisibilitatea, în principiu a recursului, s-a reținut că recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că, deși a fost înștiințată cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluționarea recursului și i s-a comunicat încheierea prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu a făcut dovada plății acesteia, reiterându-se în concluziile raportului obligația achitării taxei judiciare de timbru.

Raportul a fost comunicat recurentei-pârâte la data de 20 octombrie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, recurenta a avut știință despre obligația ce îi incumbă, dar nu a înțeles să timbreze.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva încheierii din 22 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2060/2021
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 22.07.2021 sub nr. x/2019/a1, petenta
ÎCCJ 2024-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2726/2024
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pe
ÎCCJ 2023-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1208/2023
Ședința publică din data de 19 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în recurs: Prin încheierea de ședință din 07 decembrie 2
ÎCCJ 2021-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2062/2021
x/2019, a rămas definitivă prin nerecurare. Verificând cererea de revizuire care face obiectul dosarului de față nr. x/2020, Înalta Curte va constata că excepția autorității de lucru judecat invocată în raport cu decizia nr. 686 din 31 mart
ÎCCJ 2021-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2746/2021
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus, în te
Sursă