ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2021

HOTĂRÂRE

09.12.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 6385 din 10 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei A. de constatare a îmbogățirii fără justă cauză a pârâtului și a realizării unor abuzuri de drept de către pârât.

A admis excepția autorității de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 10259 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2015, în ceea ce privește obligarea pârâtului să pună la dispoziția reclamantei actele menționate la capătul 3 de cerere.

A respins, ca lipsită de interes, cererea reclamantei de obligare a pârâtului să pună la dispoziția reclamantei actele menționate la capătul 3 de cerere.

A anulat, pentru caracterul nedeterminabil al obiectului, cererea formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtului să prezinte explicații cu privire la sumele încasate cu titlu de chirie pentru spațiile închiriate din condominiul administrat de asociația de proprietari.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 733 din 12 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2016 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 6385 din 10 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Iași, care a fost păstrată.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 600 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 518 din 21 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2016 s-a anulat cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 733 din 12 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin decizia nr. 864 din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2016 s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 518 din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția civilă în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 27 noiembrie 2020 și repartizat completului de filtru CF x.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 18 octombrie 2021 și comunicat părților la 25 octombrie 2021, conform dovezilor de comunicare de la dosar.

În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că aspectele prezentate de recurenți nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport cu excepția nulității pentru nesemnarea cererii de recurs, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauza de față, se constată că, deși recurenta A. a fost citată atât la 12 iunie 2019, cât și la 25 noiembrie 2021 cu mențiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță.

Se reține că partea care înțelege să transmită instanței cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică validă).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurenta avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă. De asemenea, partea avea posibilitatea de a se prezenta la instanță pentru a semna cererea de recurs.

În lipsa semnăturii părții, care reprezintă un element necesar și esențial pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, o atare cerere nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.