ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2185/2019

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. x/2006, Tribunalul Iași, rejudecând cauza în fond, a respins acțiunea având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F. și a obligat pe reclamantul A. la plata sumei de 2082 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâți.

Prin Decizia civilă nr. 219 din 07 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Iași a respins cererea de recurs formulată de pârâții G. și E. împotriva încheierii din 29 octombrie 2015 și Sentinței civile nr. 15160 din 16 decembrie 2015 ale Judecătoriei Iași.

Prin Decizia nr. 186 din 28 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iași a disjuns și a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind existența unor hotărâri potrivnice, cu referire la Decizia civilă nr. 219 din 07 iulie 2017 și decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 ale Tribunalului Iași.

A respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 219 din 07 iulie 2017 a Tribunalului Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de G. și E..

A luat act că intimații vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin Decizia nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea formulată de G. și E. privind revizuirea Deciziilor nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 și nr. 219 din 07 iulie 2017 ale Tribunalului Iași și a obligat revizuienții să plătească intimatului A. suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, au declarat recurs revizuenții G. și E., precum și intimații A., H. și I.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 2 septembrie 2019, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 6.

2.1 Revizuenții G. și E. au solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

În motivarea cererii, s-a învederat că instanța învestită cu soluționarea revizuirii s-a raportat exclusiv la dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., omițând să se pronunțe și cu privire la incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Au arătat că instanța a acordat o suprafață de teren care nu coincide cu terenul pe care se află construcția, împrejurare care coroborată cu dispozițiile cuprinse în Decizia civilă nr. 2019 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Iași creează situația unor hotărâri potrivnice care nu se pot concilia, întrucât litigiul s-a purtat între aceleași părți și derivă din aceeași situație litigioasă.

2.2 Intimații A., H. și I., prin cererea de recurs, și-au exprimat nemulțumirea generată de vechimea litigiului, fără a dezvolta critici care să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II.1 În ceea ce privește recursul declarat de intimații A., H. și I., Înalta Curte urmează să îl anuleze, ca netimbrat, pentru considerentele ce vor succede:

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat.

Potrivit alin. (2) al art. 20 din actul normativ menționat, "dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii (...), instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată" corelativ alin. (3), stipulează că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Raportând aceste considerații generale la cauza pendinte, Înalta Curte reține că recurenții-intimați nu au atașat cererii de recurs dovada plății taxei judiciare de timbru, motiv pentru care au fost înștiințați la 11 septembrie 2019 în legătură cu obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

La termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, deși legal citați, recurenții-intimați nu s-a prezentat în instanță și nu au depus la dosar înscrisuri care să ateste îndeplinirea obligației legale privind plata taxei judiciare de timbru.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de intimații A.,H. și I. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

II.2 Cu referire la recursul declarat de revizuentul E., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, în vreme ce potrivit art. 43 alin. (1) din același act normativ lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinii.

Dacă, potrivit art. 34 C. civ., capacitatea de folosință este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații civile, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual (capacitatea de a sta în judecată).

Durata capacității procesuale de folosință coincide cu durata capacității civile de folosință, astfel cum este aceasta menționată la art. 35 C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosință începe la nașterea lor și încetează odată cu moartea acestora.

În speță, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, recurentul-revizuent G. a învederat că este succesorul celuilalt semnatar al cererii de recurs, E., decedat în anul 2011.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate și împrejurarea că decesul recurentului - revizuent E. a survenit anterior promovării recursului, respectiv 20 august 2019, Înalta Curte va anula recursul declarat de această parte împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

II.3 Cu referire la recursul declarat de revizuentul G., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, se reține că raportat la dispozițiile art. 24 din Noul C. proc. civ. și la împrejurarea că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate sub imperiul dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, reținând și faptul că cererea de revizuire, ce a făcut obiectul analizei Curții de Apel Iași, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. de la 1865, acest ultim act normativ continuă să guverneze procesul civil.

Așa fiind, criticile vizând soluția de respingere a cererii de revizuire, din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., precum și cele referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., vor fi verificate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Sub un prim aspect, în cauza dedusă judecății, din modul de argumentare a soluției pronunțate reiese că instanța de revizuire a dat eficiență principiului disponibilității în procesul civil, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de revizuire, pe care a soluționat-o în acord cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile, în această cale extraordinară de atac, la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Din acest punct de vedere, contrar susținerilor recurentului-revizuent, hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care a fost fundamentată soluția asupra cererii de revizuire, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Din perspectiva dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal, și pronunțată cu nerespectarea normei legale evocate.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și a celor ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul acestor din urmă dispoziții ale Convenției, dreptul la un proces echitabil implică obligația instanței de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Raportând aspectele expuse la considerentele hotărârii recurate, Curtea de Apel Iași a reținut susținerile părților și a expus raționamentul juridic pe care l-a adoptat, motiv pentru care hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire creează transparența argumentației juridice, ce se reflectă asupra dispozitivului acesteia, permițând realizarea controlului judiciar.

Este de reținut că în ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: să existe hotărâri judecătorești definitive; să existe identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată excepția autorității de lucru judecat ori dacă aceasta a fost ridicată, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei.

Rațiunea acestei reglementări își are justificare în nevoia de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în procese diferite, dar care privesc aceeași pricină, aceasta având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, Înalta Curte constată că în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007, s-a respins acțiunea în revendicare imobiliară și desființare de plantații, iar dosarul nr. x/2014, în care s-a pronunțat Decizia nr. 219 din 7 iulie 2017, a avut ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune a unui drept de superficie asupra terenului aflat sub o construcție.

Din această perspectivă, Curtea de Apel Iași a reținut în mod corect că hotărârile pretins contradictorii sunt pronunțate în pricini diferite sub aspectul obiectului și cauzei, singura identitate fiind legată de părți.

O altă critică invocată în recurs vizează omisiunea instanței de revizuire de a se pronunța cu privire la incidența dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în contextul în care s-a constatat dobândirea dreptului de superficie pentru o suprafață care nu coincide cu terenul pe care se află construcția.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, se reține că prin Decizia nr. 186 din 28 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iași a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin aceeași decizie, s-a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 219 din 07 iulie 2017 a Tribunalului Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În argumentarea soluției pronunțate, Tribunalul Iași a analizat cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor legale evocate, apreciind că în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind existența unor hotărâri potrivnice, cu referire la Decizia civilă nr. 219 din 7 iulie 2017 a Tribunalului Iași, și Decizia civilă nr. 2091 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Iași, competența de soluționare revine Curții de Apel Iași, în considerarea dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., aceeași instanță a apreciat că motivele invocate de revizuenți vizează greșeli de judecată care nu pot face obiectul analizei în procedura revizuirii.

Prin urmare, nu se poate aprecia că a existat o omisiune din partea Curții de Apel Iași în a examina cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile legale anterior menționate, câtă vreme Tribunalul Iași, ca instanță competentă, a statuat în mod irevocabil asupra aspectelor învederate de revizuentul G., în competența Curții de Apel Iași aflându-se doar soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Deși Curtea de Apel Iași a făcut referire în motivarea deciziei atacate în mod eronat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., această împrejurare nu este în măsură să producă o vătămare revizuentului, deoarece, după cum s-a arătat, sub aspectul criticilor deduse judecății, motivul de revizuire ce vizează existența unor hotărâri potrivnice este prevăzut și la art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de revizuentul G. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de intimații A.,H. și I. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Constată nul recursul declarat de revizuentul E. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G. împotriva Deciziei nr. 654 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2019.

GGC - MM