ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2021

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă, la 12 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. și S.C. E. S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 200.000 euro fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, reprezentând daune morale provocate prin anunțurile calomnioase la adresa sa, prezentate în mass-media; obligarea părții responsabile civilmente S.C. E. S.A. să facă corecțiile necesare, întrucât au fost date publicității informații inexacte și obligarea acesteia de a publica/difuza, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dreptul la replică - formă de reparare parțială a prejudiciului adus. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192-526 C. proc. civ., art. 1349, art. 1373, art. 1357- art. 1359, art. 1381- art. 1382 C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința nr. 178 din 10 februarie 2016, Tribunalul Vaslui, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., S.C. E. S.A., C. și D.; a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 968 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 178 din 10 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, pe care a anulat-o în tot, și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond, în rejudecare: Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 24 mai 2017, sub nr. x/2014*. Prin sentința nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A.. A obligat-o pe pârâta B. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A obligat-o pe pârâta C., în solidar cu partea responsabilă civilmente, S.C. E. S.A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A respins acțiunea civilă formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta D.. A obligat-o pe partea responsabilă civilmente să difuzeze, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dreptului la replică al reclamantului. A respins restul pretențiilor formulate de reclamant. I-a obligat pe pârâții B., C. și pe partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la prima judecată în fond și apel, constând în onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Hotărârea Curții de Apel Iași: Prin decizia nr. 376 din 11 iulie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A. și de pârâta B. împotriva sentinței nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunțate de Tribunalul Vaslui, secția civilă. A admis apelul formulat de pârâții S.C. E. S.A. și C. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acești pârâți. A păstrat dispozițiile sentinței care nu contravin deciziei. L-a obligat pe apelantul-intimat A. să-i plătească intimatei-apelante S.C. E. S.A. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 1769 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestatorul a precizat că instanța de recurs a respins recursul fără o cercetare a motivelor de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., ci s-a rezumat doar la a indica neîndeplinirea condițiilor prevăzute de cele două motive de recurs, fără o analiză concretă a acestora. Contestatorul a mai arătat că instanța de recurs a reținut că nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua probele, însă acest lucru nu s-a cerut prin cererea de recurs. A mai arătat contestatorul că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, a indicat considerentele deciziei recurate apreciate ca fiind contradictorii, dar instanța de recurs a deviat motivarea recursului către o altă problemă de drept, nesolicitată de către contestator, ceea ce reprezintă o lipsă de analiză a fondului recursului. Contradictorialitatea hotărârii, astfel cum a fost expusă în cuprinsul cererii de recurs, și la care instanța de recurs trebuia să se raporteze, constă în faptul că, pe de-o parte, instanța de apel a reținut răspunderea civilă delictuală a reprezentanților postului de televiziune, iar pe de altă parte, a reținut o lipsă a răspunderii delictuale în ceea ce privește moderatorul și reporterul emisiunii. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatorul a învederat că, în mod greșit, instanța de recurs a reținut existența puterii de lucru judecat sub aspectul comitentului pentru fapta prepusului. Prin decizia nr. 968 din 21 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a fost admis apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 178 din 10 februarie 2016 a Tribunalului Vaslui, sentință care a fost anulată, în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare. Or, anularea în tot a unei hotărâri nu are puterea lucrului judecat, iar decizia atacată este lipsită de motivarea prevăzută de art. 504 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. Contestatorul a conchis că instanța de recurs a reținut, greșit, concordanța considerentelor Curții de Apel Iași cu cele ale art. 1373 din C. civ., în contextul în care situația de fapt reținută și puterea lucrului judecat nu se circumscriu cauzei.

Apărările formulate în cauză: Intimata E. S.A. a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea căii de atac, întrucât instanța de recurs a analizat motivele de casare invocate prin cererea de recurs și a respins, în mod justificat, calea de atac promovată, sens în care nu sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (2) invocate de către contestator.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând prezenta contestația în anulare, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere următoarele considerente: Prin decizia atacată cu contestație în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, hotărâre pe care a menținut-o, ca fiind legală, considerând că nu sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de către recurent. Contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., criticând faptul că instanța de recurs a respins recursul fără o cercetare a fondului său, deși motivele de recurs pe care le-a invocat au vizat două aspecte, respectiv considerentele contradictorii ale instanței de apel și greșita interpretare a dispozițiilor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală a comitențului pentru fapta prepușilor. Înalta Curte reține că prezenta cale de atac dedusă judecății este una extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. În aceste condiții, constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ., invocate de către contestator, deoarece legiuitorul a înțeles să reglementeze două tipuri de contestație în anulare: contestația în anulare de drept comun, prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata și contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Dispozițiile art. 504 C. proc. civ., invocate de către contestatorul A. ca temei al cererii sale, se referă, la alin. (1) și (2) exclusiv la condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuite, așa cum rezultă din referirea ce se face la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Or, contestatorul a înțeles să promoveze o contestație în anulare specială, din moment ce argumentele cuprinse în cererea introductivă nu se referă în niciun mod la vreo neregularitate privind citarea sa pentru termenul la care a avut loc judecata. Pe cale de consecință, nu se verifică ipoteza prevăzută de alin. (2) al art. 504 C. proc. civ., astfel încât motivele subsumate de contestator acestor dispoziții legale nu pot fi analizate din această perspectivă. Nici dacă aceste motive ar fi analizate în raport de dispozițiile pct. 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare nu este fondată. Astfel, contestatorul a susținut că instanța de recurs s-a rezumat numai la a indica neîndeplinirea condițiilor prevăzute de cele două motive de casare, fără o analiză concretă a acestora. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contestatorul a susținut că a indicat considerentele contradictorii ale curții de apel, însă instanța de recurs a deviat motivarea către o altă problemă de drept, denaturând susținerile sale din recurs într-o altă perspectivă, ceea ce reprezintă o lipsă a motivării în fond. Contradictorialitatea considerentelor hotărârii atacate la care instanța de recurs trebuia să se raporteze constă în faptul că, pe de-o parte, instanța de apel a reținut răspunderea civilă delictuală a reprezentanților postului de televiziune, iar pe de altă parte, a reținut o lipsă a răspunderii civile delictuale pentru reporterul și moderatorul emisiunii. Prin decizia atacată, se constată că instanța de recurs a analizat această critică din perspectiva motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și a reținut că din considerentele prezentate de recurent ca fiind contradictorii nu se poate reține nicio contradicție în logica instanței de apel, care a arătat, în mod clar, că moderatorul emisiunii, pârâta C., nu poate fi răspunzătoare pentru faptele altor persoane participante la emisiune, ci doar pentru fapta proprie, iar pârâta S.C. E. S.A. a fost introdusă în proces exclusiv în calitate de comitent al moderatorului și reporterului emisiunii, persoane față de care s-a dispus respingerea cererii reclamantului, ca neîntemeiată. Or, câtă vreme reclamantul nu a înțeles să se îndrepte împotriva altor persoane considerate responsabile, printre care producătorul sau realizatorul emisiunii, instanța de recurs a reținut că, în mod corect, s-a constatat, în decizia atacată, că nu există fapta ilicită a prepușilor chemați în judecată, deci, că nu poate fi atrasă nici răspunderea comitentului pentru fapta acestor prepuși. S-a mai reținut că, în cauză, nu există dovezi care să demonstreze că pârâta-apelantă C. a avut vreo responsabilitate sau implicare în realizarea emisiunii de televiziune, alta decât cea de prezentator/moderator, iar difuzarea filmării efectuate cu camera ascunsă nu poate fi atribuită reporterului D., ci realizatorilor emisiunii și reprezentanților postului de televiziune. Conchizând analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte a constatat că nu există nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății, fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatorul a susținut că, în mod greșit, instanța de recurs a reținut existența puterii de lucru judecat sub aspectul comitentului pentru fapta prepusului, însă anularea în tot a hotărârii, în primul ciclu procesual, nu are putere de lucru judecat, reținându-se greșit concordanța considerentelor hotărârii curții de apel cu cele ale art. 1373 C. civ. Înalta Curte constată că, în cuprinsul deciziei atacate, instanța de recurs a reținut că, sub aspectul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, cu putere de lucru judecat s-a statuat, prin decizia de casare, că una dintre condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este săvârșirea faptei de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate, iar aceste concluzii nu au format obiectul unei căi de atac, condițiile răspunderii răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului prezentate de instanța de trimitere fiind, de altfel, în concordanță cu dispozițiile art. 1373 C. civ., care la alin. (1) face referire la fapta săvârșită de prepuși, faptă care trebuie să aibă caracter ilicit pentru a angaja răspunderea obiectivă a comitentului. Or, recurentul a fost în eroare atunci când a susținut că instanța de apel, a considerat că răspunderea comitentului este în strânsă legătură cu culpa prepusului întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, respingerea acțiunii față de prepușii chemați în judecată s-a făcut pentru lipsa faptei ilicite și nu pentru lipsa vinovăției, condiții distincte ale răspunderii civile delictuale. Având în vedere considerentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în speță, nu se poate reține omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, invocat de recurent în termen, în sensul celor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. și că, în realitate, prin formularea căii de atac a contestației în anulare, contestatorul este nemulțumit de modalitatea în care instanța de recurs a apreciat asupra caracterului nefondat al motivelor de casare invocate de acesta. De altfel, trebuie observa t că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înțeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ. În aceste condiții, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs. În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială. Acest concept presupune că o soluție definitivă să nu mai fie rejudecată, decât pentru motive, "defecte", fundamentale, care nu se regăsesc în prezenta cauză (Cauzele Brumărescu, Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu). Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1769 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondată.